marți, 26 mai 2015

Mexic



Traficanţii de droguri din Mexic sunt măcelăriţi de forţele guvernamentale! Pur şi simplu, guvernul îşi elimină concurenţa, nu luptă cu adevărat împotriva traficului de droguri! Aflaţi adevărul gol-goluţ!



  trafic de droguriŞi dacă tot vorbim de Mexic ca în articolul precedent (Un halo de Soare “misterios” a apărut în capitala Mexicului! Unii locuitori cred că au venit extratereştrii după ei sau că e o conspiraţie guvernamentală…), voi comenta acum o ştire mai dramatică venită de pe plaiurile mexicane. Citez de pe stirile.tvr.ro:
42 de traficanţi de droguri dintr-o organizaţie care acţiona în vestul Mexicului au fost ucişi de forţele de ordine după o luptă care a durat mai bine de trei ore. A fost împuşcat mortal şi un agent al Poliţiei Federale. Este cel mai sângeros incident din Mexic din ultimii trei ani.
Forţele de ordine au fost alertate printr-un telefon anonim. Cineva a anunţat că la o fermă întinsă pe mai mult de 100 de hectare s-ar desfăşura activităţi suspecte şi a cerut intervenţia poliţiştilor. Când aceştia s-au apropiat au fost întâmpinaţi cu focuri de armă din toate direcţiile. Forţele de ordine intraseră într-o ambuscadă. Au cerut sprijin aerian.
Monte Alejandro Rubido, directorul Comisiei Naţionale de Securitate: “Erau membri unei organizaţii criminale a cărei principală zonă de acţiune era statul Jalisco”. Poliţiştii şi elicopterele au început o adevărată vânătoare pentru a-i prinde pe traficanţi. Nu au reuşit să aresteze decât trei persoane. În clădirea şi anexele fermei a fost găsit un adevărat arsenal.
P.S. Ştirea aceasta pare la prima vederea fi următoarea: guvernul unei mari ţări (Mexic) luptă împotriva traficanţilor de droguri! Nimic mai fals. Guvernele Mexicului, Columbiei şi ale altor state producătoare de droguri nu fac altceva decât să-şi elimine concurenţa. Nimeni nu luptă împotriva traficanţilor de droguri dintr-un principiu moral şi legal, ci pentru a scăpa de acei traficanţi care le fac competiţie. Şi asta pentru că marile servicii secrete ale lumii, împreună cu serviciile secrete naţionale din statele mai mici şi oficiali guvernamentali se află în spatele traficului de droguri.
Una din organizaţiile principale implicate în traficul ilegal de droguri este nimeni alta decât agenţia americană de spionaj CIA. Am scris despre acest lucru în mai multe rânduri:
- Frăţia drogurilor sau cum francmasonii şi politicienii controlează traficul de droguri: “În cărţile sale, devenite clasice, Politica heroinei în Asia de Sud-Est (1972) şi Politica heroinei – complicitatea CIA la comerţul global cu droguri (1991), profesorul Alfred McCoy descrie cum elicopterele CIA transportau drogurile de pe câmpuri către punctele de distribuţie, în timp ce opinia publică americană credea că ei se află acolo pentru a lupta împotriva comunismului. El afirmă că acest comerţ s-a realizat prin intermediul unei companii de îmbuteliere Coca-Cola, dar mass-media a suprimat această informaţie. 58.000 de americani şi numai Dumnezeu ştie câţi vietnamezi au fost ucişi în acest război şi cu greu ne putem imagina o lipsă mai mare de respect decât transportul drogurilor în sticle de plastic acunse de CIA în cadavrele soldaţilor morţi, pe care le aduceau acasă pentru a fi înmormântate de familiile lor.
Agentul CIA Gunthar Russbacher a povestit cum erau despicate şi umplute cadavrele cu droguri, iar apoi transportate în Statele Unite. Cadavrele purtau coduri secrete, care le permiteau celor de la baza aeriană Travi să le indentifice. În continuare, drogurile erau scoase din cadavre şi puse la dispoziţa tineretului american, pentru consum.”
- CIA se ocupă cu traficul de droguri pentru a-i finanţa ilegal pe terorişti şi a menţine lumea în teroare;
- Preşedinţii Clinton şi Bush, asociaţi în mafia CIA al traficului de droguri, de arme şi a crimei organizate: “CIA avea un departament propriu care se ocupa cu afaceri cu droguri, care, până în mijlocul anilor 80 colabora perfect cu celebrul cartel columbian al drogurilor Medellin, condus de Pablo Escobar. Apoi, din cauza unor neînţelegeri, CIA şi-a schimbat colaboratorul columbian, apelând la rivalul lui Medellin, cartelul Cali. Lucrurile nu sunt întâmplătoare, căci cartelul Medellin a fost destructurat în 1993 de către guvernul columbian, în colaborare cu forţele paramilitare de dreapta, cu membri ai cartelului Cali şi cu guvernul SUA. CIA se folosea de cartelul Cali pentru a omorî orice competiţie şi oricine ar fi ameninţat să dezvăluie identitatea înalţilor oficiali SUA implicaţi în traficul de droguri”.
Acum, să nu credeţi că doar CIA s-ar ocupa cu traficul de droguri. Acelaşi lucru îl fac şi serviciile secrete chinezeşti (citiţi mai multe în cadrul acestui articol: Nu doar CIA se ocupă cu traficul de droguri… Şi comuniştii chinezi au fost şi sunt mari traficanţi de droguri!).
Concluzia mea este următoarea: când mai vedeţi la televizor sau citiţi în mass-media o ştire asemănătoare, cum că forţele guvernamentale au anihilat o reţea de traficanţi de droguri, să ştiţi că pur şi simplu nu se elimină decât concurenţa. Nimeni nu luptă cu adevărat împotriva traficului de droguri, pentru că nu ar exista niciun interes. Marile servicii secrete îşi obţin bani negri pentru a-şi finanţa activităţile ilegale, iar tineretul e drogat cu aceste substanţe, menţinut într-o stare de confuzie, astfel încât să nu se revolte faţă de marile nedreptăţi sociale din lume.
Secretele lui Lovendal

Dati share pe Facebook!

joi, 21 mai 2015

Crizoi



Frunzuliţă de trifoi, nu e criză… e crizoi !


Pentru că prea suntem mult prea încrâncenaţi zilele astea din urmă şi pentru că trebuie să ne mai şi destindem uneori o să vă invit să citiţi o amuzantă poezioară publicată de "Realitatea ilustrată" în 13 iulie 1933. Subiectul? Criza economică. Se pare că oamenii trec dar crizele rămân... Sau revin, cum vreţi să o luaţi. Cele două caricaturi din "Furnica" de la începutul secolului trecut îmi dau şi ele dreptate...



CRIZĂ !...


IONIŢĂ  DELATEATRU
Frunzuliţă de trifoi,
Nu e criză… e crizoi,
Vai de alţii, vai de noi,
Talpa ruptă, punga sloi !!!
Dar... problema e banală...
Să oftezi de-o pungă goală…
Fiind-că'n lumea amorală,
Criza'i cea mai sfântă şcoală !
Numai criza… numai  criza...
Pe vieţi aplică viza!
Ea creiază şi deviza,
Şi auto-analiza !
Te deprinde cu de toate !
Cel ce nu ştie să’noate…
A'nvăţat a da din coate,
Şi-a  pus creierul pe roate !...
Pune mintea'n consumaţie,
Şi pe om în comparaţie,
Criza stimuleaz'o naţie
Duce la civilizaţie !


- Cum, d-le măcelar, măreşti preţurile din zi în zi ?
- Doamne fereşte, cucoană.
- Eu văd că azi vinzi mai scum ca ieri.
- Mai scump ca ieri, dar mult mai ieftin ca mâine !
("Furnica" - 26 aprilie 1912)
S'a sfârşit cu echivocul
Când era la preţ norocul,
Şi dădeau toţi cu ghiocul !
Omu-i azi ! Nu dobitocul !!
S'au dus vremile'nvechite,
Când trăiai pe nemuncite...
Pe saltele vătuite,
Şi cu icre tescuite !
Într'a “Domnului grădină",
Criza-i graţie divină !
Ea alege şi desbină
Grâuleţul de neghină !!
S'a sfârşit cu mura'n gură,
Cu sclavia prin procură...
Cu halva şi prăjitură,
Şi viteji de umplutură !...
S’a sfârşit cu rămăşagul !
Astăzi ţi-e mai mare dragul,
Dacă te loveşti cu pragul...,
Ştii ce-i plopul şi ce-i fagul !!



- Mizerabilo, când te-am luat n'aveai nici cămaşe
şi acum drept răsplată mă'nşeli cu băcanul
 de vizavi... Pentru ce?...
- Pentru o litră de zahăr, bărbate!
("Furnica" - 30 iunie 1915)
Când aveai în buzunare...
Siguranţa sunătoare...
Te aşezai cu burta'n soare,
Nu-ţi păsa că ţara moare !
Dar de când cu “şomereala",
Parcă’i altfel socoteala !...
Rămân boii pe tânjeală,
Iese omul la iveală !!
Criza naşte energia !
Cere... autonomia !
Când învinge sărăcia…
Unu e mai mult ca mia !...
Criza, multe-o să invente...
Va descoperi talente,
Minţi deschise, eminente,
Criza, va creea curente !
Deci sistemul cu oftatul
Să-l mai dăm la necuratul
Să'nflorească rezultatul
Sus cu viaţa, cu luptatul !!!

deieri-deazi.blogspot.com

luni, 18 mai 2015

Stiati ca...



Ştiaţi că… asigurările au fost inventate de babilonieni acum 5.000 de ani?



  babilonieni 1Asigurările, un serviciu public pentru preluarea riscului, au existat în diverse forme încă de pe vremea când omul a început să-şi scrie istoria. Primele poliţe de asigurare îmbrăcau forma unor contracte pentru protecţie pe mare şi erau folosite de către negustorii babilonieni în jurul anului 3000 î.Hr. Aceste contracte, adeseori doar verbale, stipulau acordarea de împrumuturi negustorilor cu menţiunea că, dacă un anumit transport de bunuri se pierdea pe mare, împrumutul nu mai trebuia rambursat. Dobânzile acestor împrumuturi variau în funcţie de riscul transportului, la fel şi costul poliţei; ambele au atins cote maxime în perioada în care mările erau bântuite de piraţi. Posibilitatea asigurării mărfurilor a contribuit la evoluţia comerţului internaţional, determinându-i şi pe negustorii mai puţin întreprinzători să-şi trimită mărfurile la distanţe considerate pe atunci mari, în vase destul de rudimentare şi adeseori în condiţii meteorologice riscante.
Asigurările transporturilor marine erau practicate şi de societatea hindusă în jurul anului 600 î.Hr., fiind deja o uzanţă în secolul al IV-lea în imperiul maritim grecesc. De fapt, grecii au fost cei ce au impus contractele scrise, eliminând astfel multe dintre portiţele de scăpare ale poliţelor anterioare, fie ele verbale sau scrise. Practic, toate popoarele ce aveau contacte comerciale cu grecii pe cale maritimă au adoptat aceste contracte de asigurare.
Poliţele de asigurare de toate felurile au evoluat destul de devreme în istorie în forma lor modernă, cu siguranţă înainte de evul mediu. Patru clauze, care în acea vreme erau remarcabile, au rămas şi în prezent de o importanţă covârşitoare în toate tipurile de poliţe: (1) obiectele asigurate trebuie să fie suficient de numeroase şi de similare pentru a permite un calcul realist al frecvenţei şi gravităţii pierderii lor, (2) asigurarea tuturor obiectelor — fie că sunt bunuri comerciale pe un vas sau clădiri dintr-un cartier—nu poate fi realizată de un singur agent; (3) pierderile trebuie să fie accidentale şi probabil în afara controlului părţii păgubite; (4) este necesar să poată stabili faptul că pierderea chiar s-a produs şi cât de mare a fost aceasta.
Secretele lui Lovendal


vineri, 15 mai 2015

Hanul cu tei



Hanul cu nume frumos ca o doină – Hanul cu Tei


Hanuri bucurestene
Hanul cu Tei în 1935
Hanul cu Tei este unul dintre puținele vechi hanuri care – după o viață plină de glorie dar și după lungi perioade de decădere – a rezistat și trăiește încă în centrul Bucureștiului. Hanul cuprins între străzile Blănari și Lipscani a fost construit în anul 1833 de către Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici ale căror sigilii se pot vedea și azi la intrarea din strada Blănari („A.P.” și „S.P.”). Hanul avea două intrări: una dinspre strada Lipscani și una dinpre strada Blănari, iar prăvaliile, 14 pe o parte și 14 pe cealaltă, erau așezate în pivnițele adânci și cu bolți mari care se văd și astăzi.

Putem să spunem ca Hanul cu Tei a fost construit sub semnul unei zodii norocoase. Marele cutremur din 11 ianuarie 1838 – cutremur care aproape a pus la pământ Hanul lui Manuk – nu l-a afectat deloc. Incendiul din 23 martie 1847 a ocolit Hanul cu Tei. Un moment de cumpănă din istoria Hanului cu Tei a și fost incendiul din 30 ianuarie 1871. Construcția și mărfurile au scăpat însă aproape neatinse “datorită zelului cu care au activat pompierii, sacagii particulari de serviciu în acea noapte și organele de poliție” (George Potra – “Hanurile bucureștene” – ed.1943)



Strada Blanari
Hanul cu Tei în anul 1933
 fațada dinspre strada Blănari
 gangul de intrare
În perioada interbelică hanurile erau încă o prezență plină de farmec în lumea bucureșteană. Dar vremea lor de glorie trecuse și unul câte unul își închideau porțile. “Prăvăliile cu ziduri groase, cu uși ferecate care dădeau în curți bine închise și bine apărate, trebuiră să facă loc magazinelor moderne, cu uși la stradă, cu ferestre largi și luminoase, cu vitrine care să atragă clienții. Strada cu lumini vii, cu trotuare și cu vitrine mari gonise lumea din curțile hanurilor, din șirul prăvăliilor cu tot felul de mărfuri și golise aceste curți care sunau a gol și a pustiu.” (George Potra – “Istoricul hanurilor bucureștene” – ed.1985). Cu toate acestea, hanul cu “nume frumos ca o doină” a reușit să-și păstreze arhitectura inițială, să supraviețuiască și să renască în epoca noastră. Asta deși reporterul din anul 1935 al “Ilustrațiunii române” îi prevestea “prăbușirea sub loviturile casmalelor”:


Hanuri bucurestene
Hanul cu Tei la 1927
 aquaforte de A. Poilevin
Ce parfum arhaic din Bucureștiul de altădată, cu boieri în caftan de mătase, trecând în goana telegarilor cu caleștele peste poduri de lemn, ne amintește frumosul nume al Hanului cu tei !
Pe locul acesta din inima Capitalei s'a răsfățat pe vremuri un  han cu tei umbroși, ale căror flori, în faptul primăverii, parfumau până departe, la biserica Zlătari. Dăinuind până în vremurile noastre, Hanul cu tei este un monument desuet al unei capitale, care ia aspect de New-York, în miniatură. Comerțul a cotropit de mult cartierul și astfel Hanul cu tei și-a schimbat menirea, devenind și el un umil supus al zeului Mercur.
Hanul cu tei a avut vremurile lui de glorie, cari au ținut până în ultimii zece ani. Se găseau aici în special lucruri de marchitănie și cucoanele mondene se îmbulzeau în curtea pavată cu pietre de râu, prin magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin și mai frumos. Mărfuri de Lipsca, de Paris, de Dresda și de Viena stăteau burduf în rafturile de lemn nevopsite și aurul curgea ca un val furtunos în buzunarele negustorimii instalată aici.
Pentru acele vremuri, negustorii din Hanul cu tel erau o elită închisă unde se intra cu mare greutate. Pentru un magazin cât de mic, în curtea hanului se plăteau bani grei, sume ce par astăzi fabuloase, având în vedere halul de uitare în care erau lăsate aceste prăvălii cu dever de milioane.

Hanuri bucurestene
La Hanul cu Tei
așteptând clienții
 care nu mai vin...
Astăzi aspectul Hanului cu tei e neschimbat. Aceeași viață patriarhală de bazar turcesc, aceeași molcomă prietenie domnește între negustorii cari vând mai toți mărfuri identice.
Mai la față stau pânzarii, alături postăvarii și marchitanii, amestecați unul ici, unul colea, la întâmplare. Dar de unde aici era un du-te vino permanent, acum e o pace, o liniște care prevestește agonia. Mărfurile stau ca și înainte, expuse pe tarabe de lemn, promițând cumpărătorului toată tentația lor de lumini, de foc și de culori. Dar nimeni nu trece pe-acolo, nimeni nu se apleacă să pipăie calitatea unei țesături, nimeni nu privește desenul măestrit al unei pânze. Pe scaune, în fața dughenelor insalubre, caro altădată produceau aur curat, negustorii stau și așteaptă, bând cafele (3 lei ceașca mică) și discutând politică.
Cel mai bătrân negustor din Hanul cu tei, un moș simpatic și vorbăreț ne spunea oftând :

-              Sunt zile când închid prăvălia fără să fac un ban saftea. Ehei ! Ce vremuri am apucat noi și unde am ajuns! Altădată, seara, mi-era frică să mă duc cu banii acasă, atâta bănet făceam toată ziua în prăvălie... Eram înainte eu și patru băieți pricepuți și nu puteam sta un minut locului, atâta ne hărțuiau clientele. Azi sunt singur și am timp să mă plictisesc, de mi s'a urât și mie !
-              Bine, dar cum explici d-ta decăderea Hanului cu tei ? am întrebat.
-              Cum să explic ? Alte vremuri, alți oameni cu alte obiceiuri. Noi nu le mai cunoaștem. Femeile de azi cumpără marfă proastă în magazine frumoase, cu lumini și galantare “cubiste". Noi le dăm marfă aleasă dar avem niște chicinețe de magazine în care nici nu vor să calce....Se schimbă vremurile!

Hanuri bucurestene

Povestea continuă...
Hanul cu Tei astăzi


Batrânul negustor, decanul Hanului cu tei, ne părăsește. După 48 de ore, în sfârșit, se arată o clientă. E o bătrână sărmană, care vrea să cumpere jumătate de metru de stofă, pentru peticit o haină ce i se pare ei încă bună.
Din înfloritorul Han cu tei nu a mai rămas nimic. Multe prăvălii, pentru cari altădată s'ar fi dat bani grei, stau astăzi goale, cu jalnicele bilete de închiriat, atârnând îngălbenite pe ușă. Și curând Hanul cu tei se va prăbuși sub loviturile casmalelor! Povestea lui romantica a durat prea mult…
În curând pe locul acesta, cu amintiri și parfum vechi în nume, se va ridica un anost block-haus, la fel cu toate celelalte, răspândite în diferitele colțuri ale orașului. Și suntem siguri că nimeni nu va plânge după Hanul cu tei, măcar pentru numele lui, frumos ca o doină cu haiduci și cu prințese.


Surse:

-      Articolul “Bucureștii care dispar – Hanul cu Tei” – semnat Rex. – apărut în numărul din 9 octombrie 1935 al “Ilustrațiunii române” ;
-      George Potra -  “Hanurile bucureștene” – ed.1943 și “Istoricul hanurilor bucureștene” – ed.1985.

deieri-deazi.blogspot.com

duminică, 10 mai 2015

Zaraza



Curtezane celebere  :Zaraza – legenda fara chip


Bucurestiul interbelic
Despre Zaraza se banuieste ca a fost o curtezana de lux a Bucurestiului antebelic. Ea  "avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame". 
Era o apariţie care tăia răsuflarea bărbaţilor şi stârnea invidia femeilor.


Se stie ca a fost marea iubire a lui Cristian Vasile – cel care canta seara de seara la localul „Vulpea Roşie“, de pe Selari - strada cunoscută pentru bordelurile sale, fiind unul dintre cele mai cunoscute și căutate locuri pentru plăcerile trupesti:


Din seara în care s-au văzut pentru întâia oară, Zaraza şi Cristian Vasile şi-au trăit iubirea pătimaş, deşi ea nu obişnuia să se îndrăgostească atât de uşor. Sensibilitatea lui, trădată şi prin felul în care îşi cânta melodiile, a determinat-o pe Zaraza să cedeze şi să devină, spre mirarea tuturor, femeia unui singur bărbat – Cristian Vasile.
Zaraza
Cristian Vasile
Cuprins de gelozie, Zavaidoc a ameninţat că o să-l omoare pe rivalul lui. Cu toate astea, a renunţat la planul de a-l ucide pe Cristian Vasile, de teama de a nu fi descoperit. Sfârşitul tragic al poveştii nu a putut fi însă prevenit. În locul lui Vasile, a fost ucisă Zaraza. Autorul crimei a fost Borilă, un ţigan gelos din anturajul lui Zavaidoc, plătit să omoare. Trupul ei, însângerat, a fost găsit chiar a doua zi după crimă. Tragedia se întâmpla undeva în luna octombrie a anului 1946.


Zaraza
Cristian Vasile in anul 1932
Legenda spune că, la aflarea veştii, Cristian Vasile şi-a pierdut minţile de durere:: mai întâi, a furat din crematoriu urna cu cenuşa marii lui iubiri, după care a mâncat-o linguriţă cu linguriţă, iar apoi a încercat să se sinucidă cu terebentină, un lichid incolor, cu miros pătrunzător, extras din răşină de conifer. Din fericire, tentativa cântăreţului a eşuat, însă din acel moment nu a mai reuşit să cânte, din cauză că substanţa pe care a băut-o i-a distrus corzile vocale.
Cei care au auzit legenda s-au împărţit în două tabere: cei care spun că Zaraza este doar ficţiune şi cei care cred că a existat intr-adevar o femeie care a inspirat această legendă, una dintre cele mai frumoase ale vechiului Bucuresti. Nimeni nu poate sti daca Zaraza a existat cu adevarat, dar asta nu ne impiedica sa ne inchipuim povestea de dragoste dintre frumoasa curtezana si cantaretul Cristian Vasile:

A mai ramas in memoria noastra doar tangoul celebru si legenda:

Cristian Vasile
Disc Odeon cu Zaraza
Cand apari senorita, in parc pe-nserat
Curg in juru-ti petale de crin.
Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat,
Si ai trupul de sarpe felin.
Gura ta e un poem de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur sublim.
Esti un demon din vis, care tulburi si minti,
Dar ai zambetul de heruvin.

Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor si eu!

Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.

De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor sï eu!


Pe aceiaşi temă:

Ana Cumpănaş sau "Femeia în roşu"

MSR Miţa Biciclista şi lumea politică
deieri-deazi.blogspot.com

vineri, 8 mai 2015

Evolutie

 
Evoluţie

Am ajuns, e evident,
Într-o ultimă etapă:
Cu-n picior în Occident
---Click pe poză---
 

sâmbătă, 2 mai 2015

Imi este rusine...


Imi este rusine cu imaginile despre distractia tinerilor de 1 Mai. Dar ce este mai grav este ca, toate comentariile sunt admirative la adresa lor. La felul cum vomita, cum isi arata partile intime, cat de beti sunt!
Ce poate sa insemnne asta decat o retrogradare a fiintei umane, nedispunand de un tineret viguros pentru inceperea unei vieti noi, bazate de demnitate si umanism.
Poate  daca s-ar intampla aceste mizerii in cadrul intim si nu la tv. unde dau exemplu de degenerare, cum ca, ar fi cel mai indicat mod de distractie, nu ar avea nici o urmare.
Dar poate reporterii cred ca prin astfel de imagini arata ce nu este bine sa se faca,insa cuvintele de admiratie dau exemplul contrar.
Insa nu este numai vorba de cateva cazuri izolate. Eu cunosc  scursori umane mature, sau la varsta senectutii si care nu sunt cu nimic mai breji decat acesti tineri fara experienta. Ce pot sa cred ? Cu buna stiinta se  realizeaza alienarea poporului roman, pusa la cale de  generatiile inca active, de securisto-comuniste????
Daca ar fi blocati de catre institutiile statului ? Daca ar vrea ? Dar.... numai plecarea pe alte taramuri ale dreptatii, se mai poate stopa acest fenomen dar, dupa zeci de ani.
Cand incepem un asalt serios impotriva celor care ruineaza tara din toate punctele de vedere, financiar, moral, si existentional?
Parca incep sa admir pe  cei care au castigat alegerile in Ungaria. Macar sunt hotarati, lucru ce ne lipseste noua.
Prin ingenunchiere consideram ca ne slujim corect tara si neamul? Nu cumva cadem in dispretul celorlalti ?