joi, 30 aprilie 2015

Glume 1894



Viaţa ca o… glumă

Am “cules” pentru voi câteva versuri vesele care dovedesc – dacă mai era nevoie - că nimic nu e nou sub soare. “Alte măşti, aceiaşi scenă…” cum s-ar zice. Versurile sunt semnate “Nicodem” (pseudonim al ziaristului şi publicistului Dumitru Marinescu-Marion !?) şi sunt publicate în anul 1894 de suplimentul literar al ziarului “Universul”:

Pe brânci !

Universul literar 13 (25) iunie 1894
Pe brânci !... Cu toţii dau pe brânci,
Se svârcolesc şi se aruncă,
Să dea mai iute de Cuptor,
Să scape de atâta muncă...
Pe brânci şcolarii se muncesc,
Învaţă până'i bate sfântul,
Şi dau examene pe rând,
Le dau - de merge la toţi untul...
Şi profesorii sunt în zor,
Muncesc pe brânci, pân'la sudoare,
Şi trec, şi lasă repetenţi
Aşa, cum lor li se năzare...
Şi magistraţii dau pe brânci
De'i trec sudori şi reci şi dese,
Muncesc, - ce-aşi vrea şi eu munci-,
Ş'amână 'n toamnă la procese...
Şi'n ministere dau pe brânci,
Slujbaşii toţi muncesc în grabă,
Ca să sfârşească, bine-rău,
Ce au de muncă şi de treabă...
Şi toţi, cu toţii'n Cireşar,
Muncesc cu zor şi cu speranţă,
Muncesc pe brânci de'i trec sudori,
Să intre iute în vacanţă...
Şi toţi, cu toţii gălbejiţi
Brăzdaţi la chip, brăzdaţi pe frunte,
Să se'ntremeze vor pleca
La cer şi aer, pe la munte...
Sau se vor duce pe la băi,
La băi de ape minerale,
Cei scrufuloşi, cei of !... ticoşi,
Sau cei ce au dureri de şale...
Doar cei săraci vor rămânea
Ca'n tot-d'a-una, în capitală,
Şi numai ei vor înghiţi,
Căldură, praf şi năduşală...
Şi ca să doarmă liniştiţi,
Când vor voi ca să se culce,
Vor face baie de… şi ei…
În Dâmboviţa, apă dulce...

MODA

Universul literar 16 (28) mai 1894
S'a schimbat iar moda
Bat'o D-zeu !
Că în toată luna
Se schimbă mereu !
S'a schimbat ş'acuma,
În luna lui Mai,
Că cocoana'ţi cere
Pălării de pai...
Şi'ţi mai cere rochii
Feţe fel de fel,
Date la maşină
Cu frumos tighel...
Ba vrea prăzulie,
Ba vrea conabiu,
Ba vrea didiţie.
Ba vrea stacojiu...
Ba să fie faţa
Ca floarea de soc,
Ba nu, ea să fie
Ca para de foc !...
Ba alta pofteşte
Ca faţa de mac,
Ş'alta, mai moţată,
Ca cea de dovleac...
Dracu-să mai ştie
Câte feţe sunt,
Că eu ştiu atâtea,
Şi pui aci punt...
Ş'apoi coana cere
Umbreluţă, na !...
Zisă Graţioasă
Pe la mahala...
Şi mai cere încă,
De !... Să n'o omori !...
Mânuşi de atică
Şi doi pantofiori...
Şi mai cere încă,
Cere tot mereu,
Tot ce e de modă,
Bat-o D zeu !...

D'ale Bucureştilor

Universul literar 1(13) august 1894
Ce petrecere frumoasă
E acum în Bucureşti,
Caşti într'una de căldură
Şi grozav te plictiseşti!...
De n'ai slujbă, stai în casă
Îmbrăcat de tot uşor,
Prinzi la muşte ciupitoare
Sau îi tragi un somnişor.
De ai slujbă, vai de tine,
Faci la băi ! uf !... de sudori,
Tot scriind la verzi-uscate,
Chiar cămăşi pe călători...
Seara, hait ! la preumblare !
De ai bani, mergi la şosea,
Dacă nu, te'ntorci pe stradă
lci şi colo, iac'aşa!...
Sau te plimbi cu mulţumire
În grădină'n Cişmigiu,
Unde corul cântă nostim,
Zău, al dracului să fiu!...
Sau te duci la operetă,
La Purcel sau Paradis,
Unde'ţi toarnă la ureche
Arii faine cu dichis...
Sau, de eşti high-life, atuncea
La Frascati nimereşti,
Unde bei la mazagrane
Până ce te răcoreşti !...
Altă lume nasu'şi plimbă
Pe la Raşca, Cazino,
Sau îl dă prin Herăstraie
Unde'i lume ho !... ho !... ho...
Alţii, de!, mai burtă-verde
Cum sunt eu şi alţii mii,
Merg la aer, la răcoare,
Ici si colo'n berării...
Că'i petrecere frumoasă,
Zău, acum în Bucureşti,
Ziua crapi de zăbuşală
Seara bând, te... răcoreşti !...

FIN DE SIÈCLE

Universul literar
 21 noiembrie (3 decembrie) 1894
N'ai ce zice, nici ce face,  
E curat sfârşit de veac !
Şi la patimile lumei
Nu mai poţi să dai de leac !
Şi afară şi în casă
Totul s'a întors pe dos,
Zău, frumosul e ca naiba
Şi urâtul e frumos…
Vezi cucoanele pe stradă
Cu păr creţ, făcut inel,
Pămătuf adus pe frunte
Şi cu pieptănaş în el…
Şi gătite, Doamne Sfinte !
Cât se poate mai luxos,
Vai săracul, bărbăţelul,
El plăteşte, dă din gros...
Ce paltoane şi ce blane !
Uite, lungi pân'la călcâi,
Şi manşoane pântecoase
Gură-cască să râmâi…
Şi fardate sunt la chipuri.
Par'car fi nişte papuşi,
Şi făcute la sprâncene
Să te.sperii, să faci: Uşi !...
Pân'şi'n casă e de spaimă,
Toate's toate fistichii,
Cic'aşa i-acuma moda,
De s'ar duce în pustii…
Ici un scaun verde-negru,
Colea altul roşu-alb,
Canapeaua ca cireaşa
Iar fotelul strâmt şi slab…
Ş'apoi toate aşezate,
Zău, cruciş şi curmeziş,
Talmeş-balmeş aruncate
Ca şi slovele p’afiş.
Zău, curat că'i zăpăceală,
Zăpăceală fără leac,
Că i-aşa întotdeauna
La orice sfârşit de veac !
Sursa:  numere din anul 1894 ale revistei “Universul literar” citite din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca
deieri-deazi.blogspot.com

miercuri, 29 aprilie 2015

Tabloid 1894



Pe prima pagină

Presa de tip tabloid nu este nici pe departe o găselniţă a zilelor noastre. Ziare cu un preţ mic care puteau să fie vândute la bucată, pe stradă şi nu difuzate doar pe bază de abonament au apărut în România încă de la sfărşitul secolului al XIX-lea. Aceste publicaţii continuau să fie în primul rând o cronică a vieţii politice dar puneau din ce în ce mai mult accent pe publicarea ştirilor locale şi pe relatărea unor întâmplări din categoria faptului divers. Un exemplu de la sfârşitul secolului al XIX-lea este suplimentul literar al ziarului “Universul” a cărui primă pagină este dedicată de cele mai multe ori ştirilor de tip tabloid. E adevărat, publicaţia era literară, dar trebuia totuşi să se vândă. Aşa că prima pagină a “Universului literar” arăta cam aşa:

O tragedie pe Marea Neagră

“ Pe pag. I a numărului nostru de azi dăm o ilustraţie colorată, executată în atelierul foto-zinco-grafic al «Universului», reprezentând scena tragic întâmplată pe Marea Neagră, pe bordul unui vapor. Amănuntele sunt acestea:
Vaporul «Sevastopol» al societăţii ruseşti de navigaţiune pe Dunăre, era deja aproape de Sulina, cu un mare număr de pasageri din Constantinopole şi Egipt. Vaporul urma să  sosească Sâmbată la Galaţi, dar o scenă tragică ce s'a întâmplat pe bord, aproape de Sulina, i-a întârziat sosirea.
Un marinar român, originar din jud. Brăila, s'a amorezat la nebunie de o tânără şi foarte bogată americană, care venea din Alexandria (Egipt) spre Bucureşti, şi într'un moment de stare anormală de nervositate, bietul marinar, fost elev al scoalei militare din Iaşi, a destăinuit taina inimei sale bogatei americane, făcându-i propuneri de căsătorie. Americana a refuzat însă, cu o trufie ofensatoare, propunerea marinarului. Amorezatul s'a retras în fundul vaporului şi a început să plângă; camarazii săï, însă, l'aü luat în bătaie de joc, râzând mereu de dânsul.
Nenorocitul a fost atât de crud izbit de râsetele şi batjocurile camarazilor săi încât, cuprins de furie, a împuşcat pe doi dintre dânşii şi apoi ca un nebun alergă sus pe bord şi a lovit de moarte cu pumnul pe tânăra americană, iar el, înainte de a fi prins, s'a asvârlit în mare.
In urma acestor tragedii, vaporul «Sevastopol» şi-a schimbat direcţia şi a plecat la Odessa, pentru a anunţa parchetul rusesc. Nenorocitul amorezat se numeşte N. I. Grigoriu, din Brăila.”

Drama unei familii din Iaşi

“ După cum am promis deja, dăm pe pag. 1 a numărului nostru de azi o ilustraţie colorată reprezentând drama sângeroasă întâmplată la Iaşi în ziua de Duminecă 3 Iulie c.
Căpitanul Ştefănescu era în divorţ cu femeia sa, născută Capucinski. Ei aveau 3 copii, la care căpitanul ţinea foarte mult. Soţii se certau adeseori şi în certele lor se amesteca şi soacra, d-na Capucinski. Cu toată sfada şi neînţelegerea, adesea Ştefănescu venea şi'şi lua copiii şi'i preumbla cu trăsura sa proprie, căci să nu uităm, Ştefănescu dispunea de un mic capital.
Duminecă pe la 8 seara Ştefănescu se duce la soţia sa şi'şi ia copiii. Iese cu dânşii la Hala de bere, unde stă până la 9 şi 20 m. seara, de vorbă cu toţi prietenii. Pe la 9 şi 20 pleacă de la Hala de bere, ducându'şi cei 3 copilaşi de mână. Apucă în sus spre casele Capucinski. Aceste case vin în partea de sus a stradei Lăpuşneanu.  Stefănescu bate la uşă; îi iese înainte femeia care văzându’şi copiii, mulţumeşte bărbatului său de faptul că a luat şi a plimbat copiii. Ce-o fi răspuns căpitanul nu se ştie. Se zice că ar fi apostrofat pe femeia lui că mult are să dureze starea asta a lui, să umble pe la casele altora să-şi ia copiii. Şi nici una nici două, scoate un pumnal şi'l arată zicând: «Acesta are să ne curme viaţa». Femeia crezând că'i glumă, zise: «Na, dă!»
Atunci Ştefănescu ca un turbat se repede asupra'i, îi înfige cuţitul sub ţâţa 'stângă. Dânsa cade pe loc jos; scoate un ţipet; vine soacră-sa; la vederea asta Ştefănescu se repede la soacră-sa, o răneşte în două-trei locuri la gură, dar ea fuge în casă; văzând faptul comis îşi înfige şi el cuţitul în inimă şi cade pe dată fără suflare lângă femeia sa.
Repede lumea s'a strâns; a venit procurorul, poliţia şi parchetul militar. Pe la 11 jum. noaptea, 9 soldaţi ridicau pe targă spre Copou un cadavru, învelit în cearşafuri albe. Era cadavrul lui Ştefănescu ce se transporta la spitalul militar. Cadavrele nenorociţilor soţi au fost înmormântate în mijlocul unei mari asistenţe de lume.”

Prinderea banditului Dascălu

“ Am dat în «Universul politic» pe larg ştirea despre arestarea banditului Licsandru Ionescu, zis şi Dascălu. O rudă a lui cu numele Niţă Paraschiv şi alţi prieteni, fiind arestaţi şi luaţi din scurt au mărturisit că au găzduit pe Dascălu şi au început să se acuze reciproc ca să scape de a fi urmăriţi. Din depoziţiile şi acuzaţiunile lor reciproce, d-nii Lilovici, Deşliu şi sub-prefectul Ionescu au căpătat convingerea că banditul se află la Turtucaia.
Se trimit în această localitate sub-comisarul Vergulescu, care cunoştea pe bandit şi Barbu Neagu. Peste două zile se duce la Turtucaia şi d-nul subprefect Ionescu.
Din cercetările făcute aici se descoperă că Dascălu, care de obicei se purta ras, a trecut Dunărea prin bălţile Căşcioare, Chirnogi, purtând o barbă mare şi stufoasă, a debarcat în satul Kalmuk, unde s'a întâlnit cu un dezertor din roşiori, anume Radu, cu care a stat două zile în sat. De aici banditul s'a angajat ca cioban în satul Tureşmil la un anume Cara Amed. Aici s'a îmbrăcat cu căciulă şi nădragi bulgăreşti, iar hainele cu care venise le-a lăsat acasă la stăpână-său. După 2 zile a fugit din serviciul turcului şi s'a dus la Turtucaia, unde a lucrat la o bina. Din Turtucaia tâlharul s'a dus la Kadichioi, unde s'a angajat iarăşi ca salahor la o bina.
Tocmai pe când lucra aici, soseşte sub-comisarul Vergulescu, îmbrăcat în uniformă de sergent major de geandarmi bulgari, cu 6 soldaţi. Geandarmii pun mâna pe dânsul, îl trântesc la pământ şi'l leagă. În timpul operaţiunii acesteia, Dascălu se sbătea şi striga într'una că n'a făcut nimic. Vergulescu, ca să'l facă să tacă, îşî ia căciula de pe cap şi, adresându-se cătră tâlhar, îl întrebă:
- Acum mă cunoşti ?
- Vă cunosc, d-le sub-comisar, răspunde Dascălu fără să mai reflecteze.
De la Kadichioi bandidul e dus la Turtucaia şi de aici la Rusciuk unde s'au îndeplinit formalităţile de extrădare.”

Nenorocirea din Cişmigiu


“ Ilustraţia colorată de pe pag. 1 a numărului nostru de azi reprezintă locul nenorocirei ce s'a petrecut în dimineaţa zilei de Miercuri 22 Iunie la orele 5 şi un sfert dimineaţa. Pe când dulgherii lucrau la îmbinarea pârghiilor, schela deasupra a cedat greutăţii şi’a căzut peste schela inferioară, rupând-o. Amândouă s'au prăvălit jos. 18 lucrători au fost mai mult sau mai puţin grav răniţi. Între ei se afla şi un supraveghetor al lucrărilor.
Cauza accidentului e datorită defectuozităţii cu care s'a construit schela cu material prea slab pentru a suporta greutatea numeroşilor lucrători ce aveau să se urce pe schelă, cum şi materialele grele cari se ridicau cu o macara deasupra schelei.
Răniţii au fost transportaţi pe la spitale. Aproape toţi s'au vindecat. Vre-o 2—3 inşi se mai află în cură. Lucrările întrerupte câte-va zile, au reînceput din nou.”

Drama sângeroasă de la Mândreşti

“ După cum am anunţat deja în «Universul politic», într'una din zilele trecute s'a săvârşit în cătunul Mândreşti, comuna Puţeni, jud. Tecuci, o crimă oribilă în următoarele împrejurări:
Pe proprietatea d-lui Macry se afla un păzitor de ţarine turc, cu numele Alep. Un băiat de sătean, scăpând o vită pe proprietatea aceea şi ducându-se să o reîntoarcă, servitorul d-lui Macry a bătut pe băiat. Acesta s'a tânguit tatălui său că a fost bătut greu. Tatăl înfuriat se duce la turcul Alep şi a voit să'l bată. Turcul scoate un revolver şi trage în vânt, ca să îi sperie. Ţăranul înaintând, a fost împuşcat şi a încetat din viaţă.
Ajungând vestea în sat de cele petrecute, s'au răsculat ţăranii şi au plecat împreună cu primarul la turcul Alep. Acesta de frică s'a ascuns într'un beci al d-lui Macry. Oamenii intră la el şi o luptă înverşunată are loc între ei şi turcul Alep, asociat cu alţi doi încă. Rezultatul acestui groaznic măcel a fost că turcul Alep a fost ucis. Ceilalţi turci, precum şi câţiva ţărani răniţi, au fost duşi la spitalul din Tecuciu.”

Nenorocirea de pe Dunăre

“ În Dunăre, în faţa Bechetului nu de mult s'au înecat două caice, care împiedicau navigaţia. Căpitanul Rădulescu a primit ordin să meargă cu torpilorul «Alexandru cel Bun» să cureţe calea navigaţiei. La 28 Iulie «Alexandru cel Bun» a plecat din Galaţi având pe el nouăsprezece oameni, 2 ofiţeri, căpitanul Rădulescu, locotenentul Iosipescu şi un scafandrier civil, care trebuia să caute caicile înecate şi să se aşeze dinamita sub ele în Dunăre. De «Alexandru cel Bun» era legat şi un şlep plin cu dinamită şi cu fulmicoton ud în calupuri aşezat.
În cursul drumului căpitanul a dat ordin să se scoată pe şlep mai multe calupuri de fulmicoton care conţineau 75 la sută apă spre a'l usca la soare să'l facă să aibă numai 40 la sută ca la scoaterea caicelor să fie mai uscat când se va amesteca cu dinamita.
Dincolo de Olteniţa la 29 Iulie vr'o trei calupuri s'au aprins, se zice că din cauza ferbinţelei soarelui. Fulmicotonul ud nu face explozie, ci numai se aprinde ca chibritul. Căpitanul Rădulescu şi locotenentul Iosipescu se aflau pe şlep. Pe când şi unul şi altul se sileau să stingă focul, ofiţerul Iosipescu a dat ordin la trei soldaţi să deslege barca de la şlep şi s'o lase în Dunăre. Căpitanul însă nu observă acest ordin.
Barca s'a lăsat în Dunăre şi fiind-că unul din soldaţi o lăsase rău în Dunăre şi încet, a primit o palmă de la ofiţer. În barcă, fiind-că focul se întindea, au sărit ofiţerul Iosipescu, trei soldaţi şi scafandrierul cu gând să scape la mal care era la o sută de metri. Din nenorocire torpilorul mergea şi barca luând apă s'a dus cu oameni cu tot în fund. Din cei afundaţi apa a aruncat afară pe doi soldaţi şi pe scafandrier, dar fiind îmbrăcaţi s'au dus iarăşi în fundul Dunărei.
Toate cadavrele au fost găsite dar mai în urmă de toate a locotenentului Iosipescu. Cadavrele au fost înmormântate cu mare pompă şi pe spesele statului.”

Manifestaţii studenţeşti în Piaţa Universitaţii

“ După cum se ştie, studenţimea universitară română a serbat în ziua de Sf. Mihail şi Gavril aniversarea onomasticei lui Mihai Viteazul. Studenţii au plecat la orele 8 dimineaţa de la Universitate la biserica Mihai Vodă, unde au asistat la serviciul religios. În aceeaşi zi s'a ţinut întrunire la Orfeu, unde au luat cuvântul mai mulţi studenţi, cari au arătat meritele mari ale lui Mihai Viteazul, năzuinţa acestuia de a uni pe toţi românii şi au declarat că în fiecare an vor sărbători aniversarea marelui Domn.
De la Orfeu studenţii, împreună cu cetăţenii capitalei, cari au asistat la întrunire, s'au dus traversând strada Câmpineanu, Calea Victoriei şi Bulevardul, până la statuia din faţa Universităţii. Aci s'a depus o mare cunună de frunze de lauri şi de stejari pe ale carei panglice erau scrise cuvintele : Ca semn de admiraţiune luptătorului de neînvins
al unităţei naţionale.
Depunându’se această cunună, d-nul Scarlat Orăscu, student, a zis că studenţii universitari vin ca să depuie o cunună pe statuia eroului de la Călugăreni pentru ca să dovedească şi ei că sunt încălziţi de aceleaşi simţăminte ca şi marele Domn al Românilor.
Apoi mulţimea, după ce a salutat сu urale statuia, s'a risipit în linişte la ora 4 şi un sfert; iar studenţii s'au dus la Ligă, spre a depune drapelul albastru al fetelor române din Sibiu.”
Sursa: numere din anul 1894 ale revistei “Universul literar” citite din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca
deieri-deazi.blogspot.com

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Fapt divers



Incursiune în lumea “Faptului divers” a anului 1932


Aşa cum v-am obişnuit deja, voi evita şi în acest articol lumea mult prea tumultoasă a politicului interbelic. Vom da însă împreună o raită prin cotidianul acelei lumi. Aşadar un articol cu  “ştiri” despre cursele de cai, despre ploaia cu muşte, şlagăre, yo-yo şi despre… laptele la metru, selectate din cuprinsul rubricilor „Cronica” apărute în săptămânalul „Ilustraţiunea română” pe parcursul anului 1932:

Derby-ul României la hipodromul Băneasa

Hipodromul Băneasa
Leu soseşte la potou
 bătând confortabil pe
 Ţin'te bine şi pe By-by
“ Cu toată criza, clasica cursă a Derby-ului român s'a alergat şi în acest an în faţa unei imense mulţimi, pasionate de lupta care avea să arate pe cel mai bun cal roman de trei ani, născut în ţară.
Conform prevederilor, această probă a revenit lui Leu, calul d-lui Negroponte;jockeul M.Czillag a pilotat pe câştigător, învingând doi cunoscuţi jokei străini, aduşi special pentru această cursă: pe francezul Lyne şi pe ungurul Esch.
M. S. Regele a onorat cu prezenţa această probă urmărind cu interes fazele cursei.Pe hyppodrom se afla şi nefericitul aviator Ghica, care în această noapte avea să-şi găsească tragicul sfârsit.” ( “Ilustraţiunea română” din 8 iunie 1932)
  

Ploaia cu muşte din Bucureşti


Zile le trecute s'a abătut asupra Capitalei o ploaie cu muşte. Specialiştii au studiat de îndată fenomenul, stabilind că această neobişnuită invazie se datoreşte unui “vânt de la est", care a adus, nici mai mult nici mai puţin decât 200 miliarde “musculiţe cu aripi". Mai bine ar fi adus vre-o 200 miliarde lei... S'ar fi bucurat cetăţenii Capitalei şi ministrul de finanţe, care mai ales la debutul noului Cabinet are mare nevoie de o asemenea minune financiară! ( “Ilustraţiunea română” din 26 octombrie 1932)

Yo-yo – o nouă modă pe străzile capitalei

O modă nouă în 1932
Copilul şi o nouă modă:
Yo-Yo
Yo-Yo" e o născocire care a adus multe milioane în buzunarul fericitului ei inventator. Cum se întâmplă întotdeauna în asemenea ocazii, gelozia contemporanilor a trebuit să aduca fabricantului acuzarea de plagiat; ci-ca Ludovic al XIV-lea, sau mai ştiu eu care moştenitor al tronului Franţei, se îndeletnicea cu un joc asemănător, în timpuri destul de îndepărtate. Şi apoi, mai spun detractorii: ce haz pot găsi oamenii în înfăşurarea şi desfăşurarea unei sfori în jurul mosorului de lemn ?
Dar, vocea poporului e vocea zeilor; şi faptul că moda a prins, îndemnând pe mic şi pe mare să zvârle cu dexteritate în sus şi în jos vârtelniţa enervantă, e o dovadă că adesea critica e doar un mijloc de a stimula curiozitatea şi a provoca efectul invers celui scontat.

Yo-yo
Copii preocupaţi de noul
joc... la modă Yo-Yo 
Şi în definitiv “Yo-Yo" are poate şi un rost mai tainic... De vreme ce doamnele elegante şi domnii gravi l-au adoptat ca pe un tovaraş de ispravă, care te consolează de trădarea prietenului, de scăderile bursei, de farsele pe cari ţi le joacă politica, se vede că mica jucărie conţine într'ânsa şi ceva simbolic: firul ce se deapănă e cursul precipitat al vieţii, urcuşurile şi coborâşurile sunt situaţiile strălucite şi cele penibile pe cari ni le oferă destinul.
Mai cu seamă politicianul regăseste în “Yo-Yo" întreaga lui activitate: în primul rând... învarteala, apoi jongleria şi apoi... trasul sforilor. Încurcarea sforilor, caăerea sau rezistenţa “Yo-Yo"-ului simbolizeaza desigur greul timp... al opoziţiei.
De aceia să nu socotim ultima importaţiune doar drept un joc nevinovat ci desluşindu-i tâlcul ascuns, să recunoaştem, că în vremile astea de criză, de neplată a salariaţilor, de stadiu critic al al pactelor de neagresiune, “Yo-Yo" nu este doar un divertisment. ci mai mult o diversiune!...” (“Ilustraţiunea română” din 16 noiembrie 1932)

Prefectura şi… muzica:


Prefectura Poliţiei Capitalei luat o măsură civilizată: muzicile, megafoanele şi oricare alt mijloc de tortură acustică din localurile care sunt împrejmuite de imobile să înceteze după ora 1 noaptea. Măsura, ca oricare altă măsura bună, a rămas... “un document" sub formă de ordonanţă; barbaria continuă spre mulţumirea chefliilor şi a oamenilor fără griji.” (“Ilustraţiunea română” din 20 iulie 1932)

Cu cărămida în cap…


Neagu Bălăbăneanu, cetăţean paşnic din Calea Dudeşti No.28, pe când şedea în poartă a fost lovit cu o cărămidă în cap. Din acest “fapt divers" al Capitalei se poate vedea că nu numai oamenii politici, ci şi simplii cetăţeni se pot pomeni cu... cărămida în cap.” ( “Ilustraţiunea română” din 26 octombrie 1932)
Beau , Mi-a murit norocul
Ionel Fernic în paginile
"Ilustraţiunii române" -1932

Ionel Fernic – două noi şlagăre


D. lonel Fernic e un compositor norocos. După cunoscutele lui “şlagăre" : “Minciuna”, “Dar eşti la fel”, “Minte-mă”, el lansează acum două noi cântece: “Beau" şi “Mi-a murit norocul”, cari par să aibă aceiaşi şansă.” ( “Ilustraţiunea română” din 30 noiembrie 1932)

Musca ferăstrău


În sfârşit, avem şi “musca ferăstrău”, insecta care a atacat grâul din câteva judeţe. Într'adevăr  e tocmai ceea ce ne mai lipsea la o producţie redusă şi la necazurile plugarului nostru. Apoi n'aveam noi destule... “ferăstrae” cari ne sărăcesc şi cu care se irosesc atâtea avuţii?
Deocamdată entomologii cercetează provenienţa acestei curioase muşte care posedă un adevărat instrument de tăiat. Se zice că, în disperare de cauză, aceste muşte ar fi fost aduse de peste mări şi ţări de câţiva buni români... să taie degetele prea lungi ale unor anumiţi politicieni.” (“Ilustraţiunea română” din 20 iulie 1932)

Lapte… la metru


50 de perechi cununate în acelaşi timp
 la o biserică din şoseaua Pantelimon
Pe viitor laptele se va vinde... cu metrul. Să nu credeţi că este vorba de vreo năzdrăvănie a ingeniosului nostru primar Dobrescu sau a lăptăriei noastre comunale. Nu! Este vorba de ceva serios: invenţia unui savant danez care a găsit mijlocul să solidifice laptele şi să’l transforme în foiţe subţiri. Aceste foiţe păstrează multă vreme neatinse proprietăţile laptelui integral. Astfel se poate vinde… cu metrul şi prezintă avantajul că... nu poate fi botezat cu apă, cum se întâmplă cu laptele proaspăt.
Hârtia de lapte va putea fi întrebuinţată la scris sau tipărit. În aceste condiţiuni manuscrisele proaste, scrise pe astfel de hârtie, nu vor mai fi aruncate la coş ci înghiţite de secretarii de redacţie. Şi funcţionarii de ministere se vor bucura de o asemenea invenţie căci, în lipsă de salarii, se vor putea hrăni cu petiţii... comestibile.” (“Ilustraţiunea română” din 19 octombrie 1932)
deieri-deazi.blogspot.com