sâmbătă, 19 aprilie 2014

Document istoric

Document istoric: De ce sunt INTELECTUALII lasi ?

autor: FrontPress 19.04.2014

1maiAți văzut vreodată un “intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaționale? Nu numai că e uluit și neiformat, asta încă n’ar fi o rușine prea mare. Dar e deadreptul înspăimântat, e copleșit de frică, e paralizat de panică.Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbește, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – și tremură pentru viața și libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi.
Numai atunci își dă el seama ce puțin s’a “interesat” de viața socială din jurul său. Și caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunță la orice demnitate personală, uită cu desăvârșire misiunea lui istorică; frica face din el o lichea și un sclav.
De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se așteaptă ceva grav – o revoluție, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esențială a ordinei sociale – bietul “intelectual” român își pierde mințile.
(Firește, vorbesc numai de “intelectualul” pur, de cel fără aderențe cu partidele sau grupările poltice). Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare tranzacții; și nu de ordin concret, politic, ci tranzacții fără nici un profit, fără nici o eficacitate.
Mărturisește oricărui om întâlnit că aprobă anumite gesturi politce, că și el a gândit așa, că bine se face ce se face etc. În noaptea insurecției comuniste de la Atelierele Grivița, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s’au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul său roman, apărut chiar în zilele acelea, ca să-mi arate că și el a promovat o revoluție socială și antiburgheză. Poate că așa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul că excelentul romancier s’a grabit să-și caute puncte de contact cu o mișcare socială despre care nu știa nimic, nu știa cine o face și contra cui, dacă are sorți de izbândă și de eficacitate, etc. Nu știa nimic. Scos din preocupările lui “intelectuale”, i-a fost frică. Tot așa le-a fost frică tuturor intelectualilor creștini de succesele “Gărzii de fier” și au început să o aprobe nu pentru că le convenea programul “Gărzii”, ci pentru că se temeau să nu fie suspectați și persecutați după o eventuală victorie a ei.
Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei, îndemnați de o anumită conștiință socială sau națională. Dar îmi repugnă lașitatea intelectualilor apolitici, care își descopăr deodată aderențe cu o mișcare socială în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).
Și ei nu fac asta din interes, căci cei mai mulți n’au nimic de câștigat ca “intelectuali” dintr’o asemenea mișcare. O fac pur și simplu din frică, din lașitate. Frica ce își are rădăcina în lipsa de conștiință “funcțională” (dacă ni se iartă expresia), în lipsa conștiinței că ei ,”intelectualii”, reprezintă – în pofida oricărei violențe și a oricărei prostii politice – singura forță invincibilă a unei națiuni. Dacă orice intelectual și-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească, și mai ales pe cine reprezinta el – puțin i’ar păsa atunci de orice revoluție, de orice război, de orice criză politică.
Mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stăpânit de oricine, fără ca o națiune să piară. Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări și-i alimentează misiunea ei – n’au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate și exaltate numai de către “intelectualii” unei țări, de avantgarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru că nu au existat acolo creiere care să domine masa amorfă și efemeridele istoriei, să creeze valori sufletești, să nutrească o cultură.
Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceiași experiență periferică, semi-istorică, așteptând ca timpul să le înghită actuala lor viață „politică”. Deci, asta reprezintă intelectualii: lupta contra neantului, a morții; permanenta afirmare a geniului, virilității, puterii de creație a unei națiuni. Și ca atare n’au de ce să se teamă, să intre în panică și să se umilească în fața unei mișcări politice cu șanse de succes. Mai întâi pentru că orice mișcare politică își are rădăcinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, firește, nici de guverne, nici de legislații abstracte; ci de revoluții, reforme și reacțiuni concrete, istorice).
Și în al doilea rând, pentru că nici o revoluție și nici un act politic nu privește direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui). În ceasul în care ceva se întâmplă politic, deci se consumă – intelectualul se află cu mult înainte, ocupat să creeze ceva care sa muște din eternitate, sau să facă ceva care numai dupa mulți ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politică. În ceasul unei revoluții sau a unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trăit, asimilat, consumat pentru el.
Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si întelegere. Dai o mână de ajutor și treci mai departe. Dar în nici un caz nu merită să-ți pierzi cumpătul, să-ți ieși din fire și să pactizezi cu oricine – uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îți pierzi libertatea? Asta nu ți-o poate lua nimeni. Îți primejduiești situația materială? Asta privește familia ta, nu pe tine. Îți riști viața? Ei și? Acel pe care îl reprezinți, nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renunță la “intelectualitate” și fă-te om politic. De Mircea Eliade – “Criterion”, Nr. 2, București, 1934

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu