joi, 31 octombrie 2013

Bataie de joc


Criminalii care isi bat joc de viata noastra.

Cat de bine ai sta cu caputul si cat te-ai menaja nu vei reusi, ca mai devreme sau mai tarziu tot o  sa  iei razna. Spun asta ca si  ministreasa aseara si Dovleac sec, au anuntat ca nu s-a redus nimic de la Ministerul Muncii ci, au fost luati numai peste 520 mil.lei  pentru ca nu au fost folosite. Ce credeti, acesti 2 oameni in discutia asta sunt  sanatosi, au macar un graunte de creier in cutia craniana? Cand  va fi luat de pe fata pamantului acest prim prost ca noaptea, sa ii fie pus in borbcan cu formol creierasul, cat un bob de mazare am zis ? Nu, cat un bob de orez. Tot asa ne-a spus si despre  banii luati de la Min.Sanatatii ca se vor duce la casa de Sanatate. Dar de acolo cine ii mai vede ?
 In spitale doar tratamentul  efectuat de medici  nu se cumpara la farmacie. In rest totul.
Acel mic creieras al plavanului tarii sa fie in borcan pus alaturi  de borcanul cu organul lui Terente  dar ,fara borcanul cu creierul lui Eminescu pe care se zice ca l-a mancat pisica.

Cred ca primul nostru Idiot rade mereu si este vesel nevoie mare, pentru ca el nu intelege cat este de prost ca, daca nu are cu ce sa inteleaga !
De aceea multumeste ministresei partaite ca a facut economie la bani si uite asa ii da serviciilor secrete si parlamentarilor. Cum poate sa spuna chiar si ultimul idiot asa ceva, cand este atata jale si saracie in tara, ca a facut economie si mai si multumeste !!!! Asa ca  de aceea spun ca  aceasta crasa prostie dovedita, ne poate duce ca pensionari permanenti la Balaceanca.
Nimeni nu zice nimic, nimeni nu iese in strada ! Dovleac sec si  cu min. de interne spun  ca vor face uz de forta, daca se mai demonstreaza cu blocarea bulevardelor. Accepta doar ca sa fie liniste. Linistea dinaintea mortii poporului roman, sau dinaintea furtunii. Uite de ce spun eu ca il astept pe Cromwell sau unul ca el.
Cu  acesti criminali care ne spun in fata ce au facut si multumesc  ministresei ca a facut economie si nu se crapa pamantul cu plavan cu tot  si sa se afunde, apoi sa se acopere crapatura sa nu se mai stie ca a existat pe acest pamant.
Bani nefolositi la Min.Muncii 520 mil.de lei in timp ce spune acesta ..... ca, nu sunt bani pt.  recuperarea banilor in totalitate pentru pensii si salarii, asistentii sociali nu au mai fost platiti de luni de zile, bolnavii de cancer dupa primul an sunt scosi de sub tratament. Acestia sunt  criminalii tarii caci, sub umbrela unei asazise sustineri din partea romanilor avand 70 % in Parlamentul Romaniei, fac ce vor cu noi fara voia noastra. Raspunsul ministresei este ca atata poate tara acum atata face ! Dar atata putem si noi ?????
Poate putem mai mult si ii dam un sut in chiur. Ramolita asta nu trebuia pusa intr-un minister atata de  important si este slugarnica fata de Dovleac Sec  pana la  injosirea maxima a ei si a noastra.
Asta face ca boala lor degenerativa sa evolueze si deja cred ca sunt priovidentiali si ce le bese mintea dupa ce au fost la toaleta inainte de a trage apa, este pentru binele nostru al tuturor. Jos cu ei !!!

miercuri, 30 octombrie 2013

Respectarea drepturilor

Romania trebuie sa impuna respectarea drepturilor romanilor din afara granitelor

autor: FrontPress 30.10.2013

desteapta-te-romaneRomânia trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de minorităţi şi să practice aceeaşi politică faţă de minorităţile naţiunilor împrejmuitoare precum cea care este practicată de ţările vecine faţă de minoritatea română. Avem români în Valea Timocului, în Serbia, care nu au voie să aibă o troiţă şi să se roage în limba lor. Câte biserici şi şcoli au sârbii din România? Am exagerat cu toleranţa. De acum trebuie să impunem reciprocitatea.
M-am săturat să susţinem aderarea Serbiei la UE în timp ce aparatul de securitate al acestei ţări îi intimidează pe românii din Valea Timocului pentru că şi-au făcut o troiţă, mai ceva ca pe vremea comunismului. M-am săturat să fim bunul vecin al Ungariei care ne bagă cuţitul autonomiei în coasta Transilvaniei şi care visează cu ochii deschişi la protectoratul asupra unei părţi din România. M-am săturat să fim noi cei mai generoşi donatori de drepturi pentru minorităţile etnice din Europa, în timp ce statele corespondente nu mai ştiu cum să-i asimileze pe românii aflaţi acolo în minoritate. M-am săturat ca majoritatea românilor să fie în minoritate în propria lor ţară pentru că nu mai încape de sărbători maghiare, de steaguri secuieşti şi de marşuri secesioniste.
M-am săturat să fim noi buni, proşti de buni, cu toţi cei care vin să facă pe stăpânii în ţara noastră. Au venit aici uneori ca prietenii, alteori ca stăpâni hapsâni şi hrăpăreţi, şi acum nu-şi mai revin la realitatea că România este a românilor. Iar felul în care statele vecine României care au minoritate românească pe teritoriul lor încearcă să asimileze şi să reducă la tăcere minoritatea românească trebuie să primească un răspuns pe măsură.
De ce credeţi că suntem priviţi de sus în lume? Pentru că noi îi privim de jos. Pentru că permitem. Pentru că iertăm. Pentru că tolerăm şi răbdăm. Pentru că am înţeles greşit toleranţa, ea se practică la nivel individual şi pentru mântuirea personală şi suntem datori cu ea doar în faţa lui Dumnezeu, nu în faţa altor state. În niciun caz nu avem voie să fim smeriţi în numele naţiunii şi pe socoteala ei. De la sublim până la ridicol nu e decât un pas. Să nu facem pasul greşit de la sublimul răbdării creştine româneşti la ridicolul de a redeveni sclavii altora în propria noastră ţară, de această dată de bunăvoie, pentru că ar fi de neiertat.
Voi iniţia în cadrul Comisiei Camerei Deputaţilor pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării al cărei vicepreşedinte am fost ales recent o monitorizare strictă a situaţiei din diaspora românească din vecinătatea României şi a drepturilor pe care le au, dar mai ales nu le au românii din ţările ale căror minorităţi noi le cocoloşim până uităm de propriile noastre drepturi. Nu cer decât egalitate în drepturi pentru români în propria lor ţară, comparativ cu minorităţile, dar şi egalitate în drepturi a minorităţii româneşti cu drepturile minorităţilor de la noi. Dacă nu ridicam noi capul din ţărână, vom ajunge în curând în genunchi. Smerenia creştină în faţa Domnului şi umilinţa în faţa altora sunt lucruri profund diferite. Să nu o uităm pe prima, dar să-i punem capăt celei de-a doua, care reprezintă un păcat în faţa acestui popor şi a moştenirii strămoşilor noştri care ne-au vrut demni şi liberi şi au plătit scump pentru acest drept. De Bogdan Diaconu – Adevarul
Taiata-Romanii-01

marți, 29 octombrie 2013

Putina minte


Cand ai putina minte strica...

V-am spus ca baba asta partaita de la  Min. Muncii nu stie pe ce lume este. Nu stie ce vorbeste ca  dupa ce ca p.m. Dovleac sec, era un prost, l-a prostit de tot.Este de fatada la minister aceasta ipocrita, habar nu are ce hotarasc ceilalti. De aceea ne spunea ca ne va anunta ce s-a hotarat, adica sa fim pusi in  fata faptului implinit.
Ce mai lichele ne conduc !!!  Asa ne trebuie.  Ministreasa ii pune  Dovleacului sec, lumea in cap si gatul in  streang. Acum au intros-o ca la Ploiesti si spun  ca pocinogul acesta il fac la salariati. Vai de noi cu boii acestia care ne baga in  prapastie de ne injura  urmasii, urmasilor nostrii, cum ca ce am pazit ? Boii sa o duca bine si noi ? De ce credeti ca au marit suma de cheltuiala la dispozitia seriviciilor secrete ? Ca se asteapta la razmelita si sa aiba bani pentru gloante si bastoane electrice.
Va readuc aminte ca banii de la pensiile private sunt tot de la noi toti, de la pensiile sociale transferati acolo. Asa ca hotii aia fura tot din banii nostrii ai tuturor.
Numai streangul le vine de hac.
De caracatita asta mafiota vom scapa greu, daca nu deloc. Este greu si trebuiesc oameni hotarati si multi. In  general revolutiile, actiunile militare, lovituri de stat,  se fac numai de cateva persoane caci,  odata declansata actiunea, masele merg dupa ei. Dar aici la noi este  caracatita canceroasa,  pe langa unguri si tigani distructiva. Vai de neamul romanesc. Noi nu am avut parte de  razboi civil de uzura, pentru ca aici sunt tradatori. Tradatorii fiind impamanteniti aici de pe vremea turcilor si fanariotilor, care asa ne stapaneau.
De aceea suntem obisnuiti cu mita care daca nu ar fi  ar insemna ceva ilegal :)))
Ati vazut cum domnitorii nostri iubitori de neam, revolutionarii, si multe personalitati ale culturii si tarii au fost tradati si au platit  increderea lor in cei care nu o meritau, cu capul. Constantin Brancoveanu, Vlad Tepes, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu,.....
Chiar acum la tv. se vede  clar ca ministreasa noastra fasaita, este un monument de prostie. Si se vede clar ca ea nu are nici un rol in guvern si tot ce se stabileste este stabilit de Dovleac Sec ca, asa gandeste el cu toate ca are creierul nici cat o boaba de mazare. Fara aprobarea lui, nimeni nu poate spune nimic. Vedeti acum la tv. un ministru tanar, care fiind intrebat despre problemele  arzatoare ale Romaniei de azi nu iese din cuvintele "nu pot nici sa confirm nici sa infirm". La ce ne duce cu gandul. Ca Dovleac sec a pus mana pe aproape toate puterile si mai vrea, infiintand inca unul din serviciile secrete la ordinele lui.
Parlamentarii  finantofagi mananca fara nici un rost numai pentru asi memtine  trupurile puhave in trai bun, toate serviciile la dispozitie si sexul (cal mai  complet sport) pe banii nostrii ai amaratilor.
Socotesc ca trebuie salubrizata toata societatea romaneasca incepand cu  clasa politica.
Cum sa o salubrizam ? Sa-l intrebam pe Cromwell cum a reusit sa bage spaima in parlamentari de a ramas de pomina ca,unul ca el nu mai trebuie ingaduit sa apara. Putorile astea de parlamentari sunt inutili ca eficienta sau implicare. Doar  storcatori de bani.
Trebuie eliminata din  cheltuielile de la buget a  celor neandreptatiti sa primeasca pensie  pentru necontributivitate, cei care nu avut serviciu niciodata, cadrele militare carora li s-a marit tot timpul aceste finantari mai ales ca ei, nu au trecut prin nici un  razboi. Au fost scosi la pensie in plina putere de munca. Stau bine mersi daca nu isi rotunjesc veniturile in sectoare private, stau ca administratori de bloc. Nu fac nimic doar beneficiaza dupa urma  locatarilor, le mai pica si un ciubuc din cheltuieli suplimentare, nu sunt trecuti la intretinere, mai le pica si o baba mai impiciorongita cu tronc caci  stiti ca ...se poarta sexul oral.Iata cine ne conduce !!!! Halal conducatori la asa popor sa nu zic prost.
Refuzam sa mai fim cobaii autistilor !!!

luni, 28 octombrie 2013

Caricatura lui Benito Mussolini


Caricatura lui Mussolini este Cacarau

Foto Benito Mussolini (1883-1945.

Unul dintre preferatii mei ,  comentator rar vazut la tv. ieri m-a dezamagit. A spus ca s-a facut destul cu mitingurile, ca mai departe nu se poate merge. Oamenii si-au facut cunoscut punctul lor de vedere. La alegeri schimbam  pe cine cu cine ...?Insa eu revin  la cele ce am spus intr-un articol  de saptamana trecuta. Nesimtitii care  au pus mana pe putere, cu ajutorul nostru  nu vor schimba nimic. Ei sunt ca  animalele pana nu le dai bice sau nu le tai gatul nu renunta la nimic.
V-am mai spus ca  mai periculosi sunt prostii carora le dai putere.
Ma uit cati barbati tineri si destepti sunt  in Romania si noi am pus pe acesti papitoi care si-au luat nasul la purtare, de nu le mai ajungi nici cu un cacat la nas.
In ultimul timp adica de cateva luni,  acel caruia i se spune Cacarau a luat atitudinea lui Benito Mussolini, priveste peste  capetele celor pe care ii are in fata, ziaristi mai ales, cu sprincenele ridicate, cu privirea superioara atotcuprinzatoare peste capetele celor care ii sunt in  fata si cu barbia impungand inainte ca vestitul dictator.
Dar Mussolini la origine ca meserie fiind invatator, macar a dovedit ca are capacitatea intelegerii in ce mod trebuiesc strunuti  bidivii politicii. Insa a avut o soarta cruda, dar Cacarau al nostru numai ne  biciuieste inteligenta cu atitudinea lui dictatoriala. Cred ca exersat in oglinda pe Mussolini, ca sa-i iasa cat mai  perfect. Se va intampla ca si cu acel actor ratat Meyrick Clifton James (1898-1963) care l-a reprezentat pe  generalul Bernard Montgomery(1883-1945) in  Africa de Nord, pentru a  fi liber originalul, sa conduca invazia  din Normandia. Dupa ce si-a indeplinit rolul cu mare succes a ajuns la balamuc unde si-a sfarsit zilele, spunand ca nu este respectat ca, el este generalul Montgomery.
Va dati seama ce inseamna asta pentru noi romanii, ca acesti plavani prosti, s-au cocotat in fruntea Romaniei si o fac de ras? Betivache macar este mare sulfa, el ii imbarliga si ne imbarliga pe toti chiar si beat dar, nu este prost. Ne uraste si vrea raul Romaniei si sa arate lui madam  Angela comunista ca, el ne calca pe cap cand vrea si cum vrea, fara ca sa aiba nici o opozitie conform  coabitarii, din  partea acestor dobitoci sus mentionati, unul Prim.m. si al doilea bagator de seama la semnarea coabitarii.
Va repet ca daca toate protestele sunt pasnice asa cum vrea Idiotul tarii caruia, nu-i zvacneste sangele care la el este braga, cand il face de ras Betivache la toate cancelariile lumii si spune ca mai are de suportat un an de parca este vorba de el  numai, nu si de noi. Spun  ca si peste 100 de ani, in 2113  tot  o banda de  nemernici va conduce Romania, care nu se stie daca va mai exista. In aceste conditii nu sunt sperante. Noi putem sa protestam, ei pot sa isi vada de  nemerniciile lor de ori ce fel, in voie. Deci iar  imi aduc aminte de Cromwell Lord Protector. Cand vine sa ne protejeze si pe noi? Nu el personal dar, un urmas al ideilor lui ?
Prima data vom scapa de parmanetari, de  Zeus....Dar este uscat praful de pusca ?

duminică, 27 octombrie 2013

Ciudata biserică Katskhi din Georgia, cocoţată pe o stâncă înaltă

Dacă aveţi vreodată un drum prin Georgia (fosta republică sovietică socialistă, aflată în nord-estul Turciei, între Europa şi Asia), atunci nu trebuie să rataţi biserica de pe stâlpul de piatră Katskhi. Aflată în apropierea unui orăşel minier, inedita biserică se află cocoţată pe acest stâlp de piatră, înalt de 45 de metri. Biserica creştină situată la înălţime a fost construită undeva în secolele 6-8, pe locul unei construcţii cu rădăcini păgâne, ca semn de fertilitate înălţat unei vechi zeităţi.

Pentru a ajunge la neobişnuita biserică aflată în vârful stâncii, un călugăr se foloseşte de o scară ruginită, ce mai poartă numele şi de “scara spre rai”. Însă, nu v-aş sfătui să vă urcaţi pe ea, pentru că e foarte nesigură şi necesită şi anumite îndemnări practice. Dar, oricum, puteţi admira această construcţie de la distanţă, căci vă va lăsa cu gura căscată…


lovendal.net/

A murit Iovanka Broz (adulterina)


Iovanka Broz spunea..... adevarul. A murit Iovanka Broz (1924-20 oct.2013)

"Se zice ca, castigatorul ia tot".  Spune Iovanka Broz.

“Imediat, m-au aruncat în faţă casei aşa cum eram, în cămaşă de noapte. Nu m-au lăsat să iau nimic cu mine, nici măcar o fotografie, o scrisoare, o carte sau nişte haine. M-au cazat, împotriva voinţei mele, într-un adăpost, asigurându-mă că este doar o soluţie temporară. Dar uite că au trecut aproape 30 de ani şi tot aici sunt”, spune Iovanka Broz, într-un interviu-document realizat de jurnaliştii de la Politika.

Autorităţile i-au cerut să predea statului toate bunurile şi proprietăţile sale şi ale soţului, dar femeia a refuzat. “Le-am spus că trebuie să trăiesc şi eu din ceva dar mi-au răspuns să îmi ţin gura şi să fiu mulţumită că m-au lăsat în viaţă”, povesteşte ea.

VREA PENSIE
Iovanca Broz Tito trăieşte în izolare , susţinându-se din mijloace financiare extrem de modeste şi evitând orice contact cu presa. La doi ani după moartea soţului, a fost informată că nu poate beneficia de pensie, pentru că nu are acte de identitate. “E drept, am parte de un anumit ajutor, dar în calitate de fosta soţie a unui şef de stat, de veteran al celui de-al doilea Război Mondial şi în calitate de simplu cetăţean am dreptul la o pensie şi o locuinţă corespunzătoare”.


Citeste mai mult: Iovanka Broz Tito (spunea)
Iovanka Broz l-a inselat pe Tito si de aceea a fost aruncata in drum si a divortat de ea.
 Acum se spun minciuni la tv. si in presa despre  ea, casnicia ei, ea "revolutionara" si ca putea ajuta razboiul sarbilor in anii 1990. A fost o adulterina si a fost tratata ca atare de Broz Tito. A fost divortata.

A murit Iovanka Broz


Iosip Broz Tito( 1892-1980) si Iovanka Broz(1924-2013) Reluare articol din 2009

Iosip Broz Tito ( a carui nevasta egipteanca Iovanca si-a recuperat in 2009 cele 2 miliarde de dolari agonisite in conturi elvetiene).Totul e bine cind se termina cu bine.

Romanii din Timoc s-au bucurat de recunoastere timp de doi ani, cand li s-a permis aparitia a doua ziare (scrise in romana cu litere chirilice), precum si un post de radio! (Asta si poate pentru faptul ca Dvoriana Paun, amanta lui Iosip Broz Tito, de atunci, era romanca din Timoc!) Dupa otravirea ei de catre cei ce o sustineau pe sarboaica Iovanca, cea care ii va deveni sotie lui Tito, drepturile le vor fi luate! Ultima data mai apar ca romani in 1953, cand la recensamant vor fi “gasiti” 99.000 de romani.
Aceste 2 stiri se bat cap in cap, Iovanca de origine egipteana, dar sirboaica si Dvoriana Paun romanca din Timoc(amanta si ea alui Tito).

Iosip Broz Tito !!! (l892 – l98o), fost Presedinte al Iugoslaviei
La venirea lui Ceausescu la conducerea tarii, in spirit de fronda
fata de rusi, a strins relatiile cu Tito, presedintele Iugoslaviei. Im
i aduc aminte ca era prin l965 si eu auzind reclama care se facea la
difuzor, ca vine Tito la noi in tara, am dat fuga la niste vecini, la tv. sa nu pierd nimic. Am vazut cum a coborat din avion, celebrul partizan Iosip Broz Tito, impreuna cu nevasta lui de
atunci, Iovanka Broz, mult mai tinara ca el, o veritabila activista de
partid, vinjoasa, bruneta, cu coc negru. Dar ce sa vezi, mi-a stat inima
in loc cind am vazut cum, insusi Tito se impiedica pe treptele
avionului la coborire si se prabuseste ghem in jos. Am scos un
tipat si mi-am revenit cu greu, ca am crezut ca se duce pina jos, dea
berbeleacul. Asta ca sa vedeti ce face propaganda de partid. Ma facuse
partasa la micile neplaceri, sau neatentii, ale acestui dinozaur
comunist expirat. Nu mai stiu ce s-a mai facut in vizita lui, dar stiu
un lucru ca, Iovanka Broz l-a inselat si putin mai tirziu, a alungat-o de
acasa si mult mai tirziu, am vazut-o intr-un montaj ca o babuta, cu batic
pe cap si foarte ramolita. Vedeti ca si insusi Broz Tito a fost
inselat. Si ea proasta credea ca nu se va afla. Dar a lasat-o si a
distrus-o. Respectul pe care l-a avut toata lumea pentru Broz Tito a
fost ca, a fost conducatorul partizanilor din Iugoslavia, un brav
conducator si s-a opus lui Stalin in 1948 cind a inconjurat cu armata
sovietica(rusa) toata Iugoslavia pentru a o supune si Tito nu a cedat.
Armata lui Stalin s-a retras, cu coada intre picioare. Stalin nu
a putut sa zdrobeasca o tara, intr-un asa scurt timp dupa razboi. A vrut
sa-si intinda gheara si pe Iugoslavia, dar nu a putut, iugoslavii si-au
dus crucea lor. Asa ca vedeti cum sefii tarilor comuniste ajung niste
neispraviti, cind li se urca nebunia la cap la batrinete. Si pe
Gomilka, fost presedinte comunist al Poloniei, l-am vazut la o emisiune
tv. facuta la el la apartament. Nu a primit reporterii in casa. Cind
dupa lungi insistente, s-a intre-deschis usa a aparut un chip de batrin
oligofren, cu privirea ratacita, care a inchis repede usa. El fusese
cel mai puternic conducator comunist al Poloniei in vremuri tulburi,
dupa razboi, cind s-a inscaunat comunismul cu mina de fier, a rusilor
si a lui Stalin. Vedeti, numai Ceausescu al nostru nu s-a lasat dus de
la scaunul lui cu Leana lui, cu fata lui de maimutica mica si zbircita.
A vrut sa moara de glont. Alti senilizati, au stat in banca lor, nu au
mai condus tara.
Iovanka Broz, cea care a crezut ca poate sa-l insele de insusi Tito, cu
toata armata lui de securisti. Cand a acceptat sa se casatoreasca cu ea, a stiut diferenta de varsta si si-a asumat-o.Dar femeile incearca marea cu degetul,
daca tine tine, daca nu, nu. Si s-a dovedit ca, nu a tinut si a
distrus-o. A alungat-o in fundul Iugoslaviei, nu s-a mai vopsit neagra,
era carunta, cu batic pe cap, ramolita si zbircita parca venea de la
sapa. Nu am fost atenta, caci imaginile la tv. s-au derulat repede, poate avea
 sapa cu ea. Asta era chiar culmea.

vineri, 25 octombrie 2013

Cartea misogina

acuvio.blogspot.com/

Adelita cantecul revolutionarilor mexicani(1910-1920) Luptatoarea Adelita nu a fost identificata pana acum

<iframe width="560" height="315" src="//www.youtube.com/embed/OtjFkjx7-Sc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

O lege aberanta

O lege aberanta si nedreapta – scrisoare deschisa

autor: FrontPress 25.10.2013

comunism1Parlamentul României va lua în curând în discuţie un proiect de lege iniţiat de Crin Antonescu, preşedintele PNL şi al Senatului, consiliat de Institutul guvernamental „Elie Wiesel“. Acesta prevede scoaterea în afara legii a oricărui fel de activitate sau organizaţie legionară, incluzând acest delict (care este o premieră pentru Codul Penal) în familia infracţiunilor de “rasism, fascism, xenofobie, negaţionism”. Alături de toate acestea, care erau demult incriminate de lege, se intenţionează acum şi adăugarea explicită a “legionarismului”. Fapt care denotă înainte de orice o certitudine: această completare nu este redundantă. Legionarismul (definit în sens foarte larg drept poziţia favorabilă, sau alta decât “adevărul istoric general recunoscut” faţă de acest fenomen cu multiple dimensiuni: istorică, politică şi spirituală) este prin urmare diferit de concepţiile enumerate mai sus, el neputând fi “combătut” doar pe baza incriminării acestora.
Conform opiniei iniţiatorilor acestui proiect de lege, singura dimensiune a legionarismului care va trebui acceptată cu obligativitate de-acum înainte este cea penală. O încadrare apodictică, practic fără nicio bază în realităţile României de ieri şi cu atât mai puţin de azi. Nu mai rămâne loc de discuţii, de interpretări sau de nuanţări. Legionarismul este încadrat in integrum în categoria relelor cu caracter absolut, la ultima limită odiosului pe care şi-o poate imagina mintea umană. Pentru aceasta nu e nevoie de vreo dezbatere sau analiză obiectivă, ci doar de un simplu ukaz izvorât din voinţa de a ridica o anumită opinie îngustă, partizană şi interesată la nivel de adevăr absolut. (În plus, fireşte, mai e nevoie şi de deţinerea de pârghii şi de mijloace “adecvate” de persuasiune pentru a obţine trecerea acestei monstruozităţi juridice printr-un Parlament influenţabil).
Respingem cu fermitate această interpretare absolut arbitrară şi ne permitem să denunţăm acest demers drept unul profund abuziv, călcând în picioare orice fel de elemente ale unei culturi democratice de la care pretinde că se revendică, sub pretextul unei presupuse ameninţări a ordinii de drept. Un “pericol” pe care, în afara autorilor acestui proiect, nu îl vede de fapt nimeni.
Aşa cum vom explica îndată mai pe larg, dacă această lege se va materializa, consecinţele ei vor fi de o importanţă covârşitoare. Nu numai pentru grupările care îşi revendică explicit apartenenţa legionară, dar şi pentru libertatea de gândire, libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă a unor largi categorii de cetăţeni ai României care nu fac parte din “organizaţii cu caracter legionar”. Vor fi puse la index o serie de cărţi memorialistice despre universul concentraţionar comunist, va fi interzis orice cult al “sfinţilor închisorilor”. Practic, orice fel de material documentar care prezintă favorabil, fie doar din punct de vedere uman şi creştin, persoane puse în legătură cu fenomenul legionar, va putea fi considerat implicit o “apologie” a legionarismului, intrând astfel sub incidenţa legii penale. Acest proiect de lege, în formula sa actuală, conţine în mod evident germenii odioşi ai unei potenţiale prigoane anticreştine!
Îl considerăm prin urmare inadmisibil şi în profundă contradicţie cu valorile libertăţii care sunt protejate de actuala Constituţie. Un astfel de demers nu ar fi de imaginat în nicio ţară civilizată din lume!
steag legionarLegionarismul nu a putut fi condamnat după legea de până acum
Îndreptăţirea Fundaţiei “Profesor George Manu” de a se pronunţa în acest context ca fiind o voce reprezentativă a fenomenului legionar derivă din toate antecedentele sale. Printre membrii ei fondatori s-au numărat şi foşti legionari având la activ numeroşi ani de închisoare comunistă, iar revista “Permanenţe” apare fără întrerupere începând din anul 1998. Conform precizărilor făcute de membrii conducerii Mişcării Legionare din afara ţării (legionari care nu au fost supuşi vreunei incriminări sau persecuţii în niciun stat democratic diferit de România!), în imposibilitatea unor forme legale de organizare (interzise conform legii siguranţei naţionale din 1991 dată de regimul neo-bolşevic de atunci), Fundaţia “George Manu” este cea care reprezintă în ţară “punctul de vedere al Mişcării Legionare”.
Celelalte grupări sau organizaţii cu un caracter asemănător, fie că au fost iniţiate de alţi vechi legionari, fie de tineri care aplică interpretări proprii sau se “inspiră” din legionarism, îşi pot de asemenea revendica îndreptăţirea lor mai mare sau mai mică de a vorbi în numele legionarismului sau a principiilor acestuia, dar nu e aici locul unei dezbateri pe acest subiect.
Important este că în toate activităţile acestor grupări, în special în toate activităţile şi publicaţiile Fundaţiei “George Manu”, nu s-a putut găsi până acum nicio urmă de infracţiune de genul celor înfierate de vechea lege. Iată adevărata motivaţie a amendării acesteia cu noile prevederi explicite.
Până acum în România nu au existat condamnări răsunătoare sau în număr mare privind delictele de extremism, rasism, fascism, negaţionism sau incitarea la ură de orice fel, numărul lor tinzând practic către zero (dacă nu cumva este chiar zero). Au existat ce-i drept câteva procese în acest sens, toate soldându-se în cele din urmă cu achitarea inculpaţilor – fie că e vorba de persoane, fie de organizaţii. Un fapt care ar trebui în fond să ne bucure: în privinţa delictelor mai devreme amintite, România se află la un standard de moralitate net superior altor ţări europene, unde ele sunt săvârşite în mod curent, pe o scară relativ largă, anume de persoane sau grupări „de extrema dreaptă“. Mai mult, faptul că procesele judecate s-au soldat cu achitări nu face decât să denote că justiţia îşi face datoria în mod corect, de la înălţimea unor standarde europene de probitate şi corectitudine.
Pe unii însă, această stare de fapt în loc să-i bucure -cum s-ar cuveni- nu face decât să-i irite şi să-i încrânceneze şi mai tare. Realitatea este că până în ziua de azi legionarismul, căci acesta este termenul cheie care deranjează, nu a putut fi încadrat în legea existentă. Substanţa sa morală i-a permis să nu cadă pradă unor ispite facile care să ducă la încălcarea unei legi care se află practic la acelaşi nivel cu legislaţia internaţională.
Considerăm însă faptul de a nu fi infractor ca fiind doar o treaptă elementară de normalitate, iar nu numaidecât şi o virtute. Ca atare, în cele ce urmează vom da seamă doar de activităţile noastre de până acum, căci doar acestea cad în sfera noastră de răspundere.
Fundaţia “George Manu” s-a implicat în primul rând pentru cultivarea unor valori morale şi promovarea de repere ale conştiinţei noastre naţionale. Oameni care prin atitudinea lor demnă, fără compromis, şi prin înalta lor trăire creştină în închisorile comuniste şi-au câştigat locul între figurile de seamă ale identităţii româneşti. Ei înşişi s-au considerat în primul rând creştini, în al doilea rând români şi abia în ultimul rând legionari. Cel mai bun exemplu în acest sens este savantul George Manu, un intelectual distins, cu origini nobile, care a murit ca un adevărat martir în temniţa Aiudului. Am adus asemenea repere în atenţia opiniei publice într-un mod decent, neostentativ, dar totodată cu un deplin discernământ moral, dintr-o convingere profundă că destinele acestor oameni exemplari merită sa fie cunoscute de toţi românii care-şi iubesc neamul.
Un alt aspect a fost restabilirea adevărului istoric în ceea ce priveşte Mişcarea Legionară, de cele mai multe ori mistificat în mod interesat. Am urmat o linie care nu se încadrează în ceea ce legiuitorul actual numeşte “adevărul istoric general recunoscut”. Pentru noi adevărul este unul singur, neechivoc, iar el nu depinde de gradul său de răspândire şi cunoaştere. O mistificare larg răspândită nu poate ţine niciodată loc de adevăr, indiferent de gradul ei de acceptare. Prin urmare, am mărturisit adevărul aşa cum îl înţelegem noi. Am adus interpretări în virtutea libertăţii noastre de conştiinţă (care ar trebui să fie un bun suprem în orice stat democratic), lăsând celor care le citesc libertatea de a fi sau nu de acord cu ele. În sprijinul acestor interpretări am prezentat documente şi mărturii care sunt ignorate sau neglijate de mulţi istorici. Am scos în evidenţă în special faptul că doctrina legionară nu a rămas la nivelul anilor 30-40, ea cunoscând în timp o evoluţie firească, dar pe aceleaşi coordonate fundamentale care i-au definit temeiurile. Astfel, nu există nicio incompatibilitate funciară între principiile democratice şi naţionalismul (în particular legionarismul) înţeles ca dragoste faţă de neamul căruia îi aparţii şi faţă de valorile sale, un concept complet diferit de noţiunile de şovinism sau xenofobie. Această clarificare datează de peste 60 de ani, fiind făcută în scrierile exilului la începutul anilor 50, începând cu Horia Sima. Un alt exemplu în această direcţie este şi seria de articole ale lui Alexandru M. Frâncu scrise în 1952, pe care am început s-o republicăm după peste şase decenii în revista “Permanenţe”. Actualitatea acestor texte este remarcabilă. Printre altele şi observaţia următoare, despre care nu s-ar putea spune că a fost scrisă acum 60 de ani: legionarii refugiaţi pe atunci în exil au făcut o mare descoperire, aflând “în trăirea politică de fiecare zi a contemporanilor noştri occidentali aplicate o seamă de reguli pe care noi, cu trudă, le degajaserăm şi impuseserăm vieţii noastre legionare. Şi nu cu puţină surprindere am aflat că ansamblul acestor reguli – de libertate înţeleasă dar uman îngrădită, de demnitate tuturor recunoscută – purta exact numele ce-l avea, la noi în ţară, regimul ce-i nega însăşi fundamentele: democraţie.” O observaţie de o actualitate extraordinară. Nu este oare “democraţia” de acum din România de fapt tot o spoială pentru un sistem care în fond îi neagă însăşi fundamentele? Ar fi de imaginat o asemenea lege, care incriminează delictul de opinie, în orice ţară cu adevărat civilizată? Mai e nevoie să reamintim cum a privit anul trecut Europa încălcările grosolane ale legilor şi a Constituţiei de către tabăra aceluiaşi Crin Antonescu, în tentativa sa de “puci parlamentar” menit să obţină demiterea preşedintelui ţării prin orice mijloace, dincolo de limita statului de drept?
Ca în rândurile de mai sus, atunci când a fost cazul, am luat poziţie în cadrul revistei noastre asupra evenimentelor sociale sau politice din România. Principiile care ne-au ghidat în permanenţă pot fi caracterizate prin echilibru, luciditate, responsabilitate şi onestitate, toate puternic fundamentate pe adevăratul interes naţional, manifestat în primul rând prin nevoia de moralitate în spaţiul public.
În virtutea activităţii noastre de a cultiva adevaratele valori ale neamului românesc am publicat şi numeroase articole culturale şi teologice, fără tentă explicit “legionară”. Aşa cum am reamintit într-un context anterior, dorim în primul rând să reprezentăm o poziţie autentic creştină, pe urmă una cu adevărat românească, iar abia în ultimul rând una “legionară”.
Dacă acest proiect va căpăta putere de lege, toate activităţile de genul celor descrise pe larg mai sus vor fi trecute în rândurile infracţiunilor. Vom fi prin urmare nevoiţi să le suspendăm. Dar afirmăm de pe acum că ne simţim cu conştiinţa morală împăcată că nu am greşit cu nimic faţă de Dumnezeu, faţă de neamul nostru şi faţă de legea care este (încă) în vigoare. Singura noastră “vină” este aceea că asemenea activităţi contravin intereselor unor cercuri care au şi puterea de a-şi impune în mod autoritar şi profund nedemocratic viziunea lor îngustă şi părtinitoare asupra istoriei României.
Restricţii asupra cercetării istorice
Conform acestui proiect de lege, o altă viziune a istoriei nu va mai fi posibilă. Legea va condamna “promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau desfăşurarea în public a unei activităţi temporare sau permanente, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe. Aceste fapte nu constituie infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei numai dacă acest interes este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi a valorilor fundamentale ocrotite, precum şi în respectul adevărului istoric general recunoscut, cu scopul de a nu fi repetată săvârşirea de alte infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii”.
Oare prin “adevăr istoric general recunoscut” se înţelege cumva teza conform căreia legionarismul s-ar face vinovat de “infracţiuni contra păcii şi omenirii”, de “crime de război”, de “crime contra umanităţii”? Pe ce bază? Nu cumva adevărul istoric care ar trebui să fie general recunoscut e tocmai faptul că Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, în urma unei anchete preliminare, a scos Mişcarea Legionară de pe lista inculpaţilor pentru asemenea crime?
Consecinţele acestei legi vor fi cât se poate de grave. Ea intimidează orice fel de încercare a unui istoric de bună credinţă de a analiza fenomenul legionar în mod obiectiv şi fără idei preconcepute. Acest lucru nu va mai fi posibil, căci „adevărul istoric“ e deja dictat printr-o lege cu caracter orwellian.
Restricţii asupra libertăţii religioase
Ceea ce credem că a “deranjat” cel mai tare şi care pune în evidenţă cum nu se poate mai bine hidoşenia acestui demers legislativ nu au fost cu siguranţă manifestările unora care înţeleg legionarismul mai mult ca o paradă publică de simboluri şi însemne. Nu credem că aceste apariţii ar fi fost un “pericol” pentru cineva, acceptarea sau respingerea lor putând fi o chestiune de gust. Gusturile de azi sunt cu totul altele decât cele de acum peste 80 de ani, încât e greu de crezut că o parte semnificativă a populaţiei s-ar fi putut molipsi datorită unor asemenea parade. Îngrijorarea reală a acelor cercuri (vădit anticreştine) care vor punerea la index a legionarismului este mai degrabă acceptarea tot mai largă a cultului “sfinţilor închisorilor” în cadrul României creştine. Două exemple relevante sunt de ajuns: Valeriu Gafencu sau Pr. Justin Pârvu, deşi e vorba şi de mulţi alţii.
Am dat aceste nume pentru că au ceva în comun. Ambii au ajuns la un asemenea grad de popularitate în rândurile credincioşilor din România, fiind priviţi drept candidaţi fireşti la o “canonizare”, ceea ce nu înseamnă altceva decât consfinţirea oficială a cultului pentru ei. Ei bine, acest cult se doreşte a fi tăiat din rădăcină, având în vedere antecedentele legionare ale celor în cauză.
Un alt element comun celor doi este faptul că ambii au primit titlul de cetăţean de onoare post-mortem în oraşele în care s-au aflat temniţele comuniste în care ei au suferit : Târgu Ocna şi Baia Sprie. Presiunile repetate făcute de institutul “Elie Wiesel” pentru retragerea acestor titluri onorifice sunt binecunoscute. Dar românii au rezistat. Şi aici nu e vorba numai de “legionari”, ci şi de alţi oameni cu credinţă şi onoare. Prima tentativă de retragere a cetăţeniei de onoare a lui Valeriu Gafencu a eşuat, datorită solidarităţii românilor care şi-au apărat cu demnitate cauza. Acest lucru s-a realizat totuşi finalmente printr-o manevră vicleană, într-o nouă şedinţă în care nu se anunţa nimic, probabil în urma unor mari presiuni şi ameninţări. Protestul aceluiaşi institut împotriva acordării cetăţeniei de onoare Părintelui Justin Pârvu a fost respins cu demnitate atât de primarul din Baia Sprie, cât şi de jurnaliştii de la “Gazeta de Maramureş”. Deci nici vorbă de legionari. Şi totuşi, acest fapt este cel care a alarmat cel mai tare. Anume faptul că unii oameni remarcabili, asociaţi cu legionarismul, încep să fie apreciaţi şi cinstiţi de tot mai mulţi români. Metoda protestelor şi a presiunilor asupra consiliilor locale şi-a epuizat rapid valenţele, lăsând în urmă mai multe frustrări şi eşecuri decât succese, încât s-a recurs astfel la radicalitatea soluţiei ultime la care asistăm acum. Acesta este în opinia noastră adevăratul resort care a declanşat în regim de urgenţă astfel de măsuri legislative fără precedent.
Cultul unor asemenea sfinţi şi martiri ai Bisericii noastre va fi pedepsit prin lege! Aceasta este morala evenimentelor la care asistăm şi care ar trebui să indigneze pe orice român cu o urmă de demnitate în el.
Iată de ce această lege constituie o imixtiune fără precedent în resorturile Bisericii, căreia i se refuză competenţa de a fi o instanţă morală în cadrul societăţii. Ea este considerată drept incapabilă să discearnă binele de rău sau sfinţii de criminali.
gafencuLegea reprezintă totodată şi un atentat la libertatea religioasă şi de conştiinţă. Din moment ce Valeriu Gafencu a trăit în închisoare pe un plan exclusiv religios (indiferent de antecedentele sale), el în acest domeniu îşi are locul firesc şi trebuie cinstit ca atare. Dar prin legea aceasta aberantă, cultul său va fi interzis de către stat. Se va spune că ierarhia bisericească nu îl aprobă. E doar o jumătate de adevăr. Ştim bine că există şi destui ierarhi cu evlavie la sfinţii închisorilor, în special la Valeriu Gafencu şi Pr. Justin Pârvu. Încă nu s-a atins acea masă critică în rândurile ierarhiei (mulţi fiind tributari şi unui trecut cu semne de întrebare sub comunism), dar Biserica nu înseamnă doar ierarhia, ci toată adunarea credincioşilor. Iar canonizarea unor asemenea oameni drept sfinţi ar trebui să fie rodul firesc al unui proces de clarificare interioară în cadrul Bisericii, fără influenţe din afară.
Iată de ce interdicţiile de faţă echivalează cu o prigoană anticreştină fără precedent, luând Bisericii dreptul de a se pronunţa în mod liber asupra unor probleme privind păcatul, pocăinţa, smerenia, desăvârşirea creştină, impunând în mod forţat din exterior tabuuri de natură politică sau ideologică. Se uită însă că sfinţii nu pot avea nicio culoare politică, ei aparţinând în primul rând lui Hristos, dincolo de antecedentele lor lumeşti.
Ne exprimăm încă odată indignarea în faţa acestei aberaţii legislative, care încearcă nici mai mult nici mai puţin decât să rupă în mod brutal poporul român de valorile sale morale şi de reperele sale spirituale, sub pretextul străveziu al combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului, incitării la ură, extremismului şi altor delicte oribile în viziunea lumii civilizate. Resorturile ei reale sunt de fapt, aşa cum am arătat, cu totul altele.
Din păcate, principalul motiv pentru care nu credem că această lume a Europei civilizate se va ridica să stigmatizeze România pentru această lege, e gradul avansat de secularizare la care s-a ajuns în aceste ţări. Noţiunea de “sfinţi ai închisorilor” nu prea le spune nimic, ea ţinând de cu totul alte dimensiuni decât cele pe care e capabilă să le perceapă Europa actuală.
România va trebui, cel puţin pentru moment, să se descurce singură în faţa acestei situaţii.
Lipsă de argumente reale
Câte ceva şi despre “argumentele” acestei incriminări, aşa cum transpar ele din declaraţiile de presă pe care le cunoaştem. Ele sunt extrem de subţiri şi se referă în fond numai la cele câteva luni de guvernare legionară. Sunt acuzate “politica rasistă” şi “atrocităţile” comise împotriva evreilor.
Realitatea este că din 1941 şi până în 2013 nu există niciun legionar condamnat pentru crime împotriva evreilor. Prilejuri ar fi fost destule : după 1941, mai ales când Antonescu încă nu intrase în război şi putea să se răfuiască cu adversarii săi interni pe care i-a eliminat de la putere, apoi după 1945, odată cu preluarea puterii de către comunişti. Dar – nimic. Nu contestă nimeni cele 120 de victime evreieşti (pe lângă ceilalţi peste 800 de morţi români) din zilele aşa-zisei “rebeliuni” din ianuarie 1941. Numai că, aşa cum arată şi documentele descoperite recent, se confirmă ceea ce se spusese dintotdeauna în memorialistica legionară : autorii acestor dezordini au fost borfaşi, diversionişti sau chiar comunişti îmbrăcaţi în uniforme legionare, organizaţi de către serviciile secrete antonesciene.
Referitor la politica restrictivă dusă la adresa minorităţii evreieşti în cele câteva luni de guvernare legionară, trebuie spus că aceasta era departe de a afecta viaţa sau integritatea celor vizaţi. S-a înfiinţat chiar şi teatrul evreiesc “Baraşeum” sub ministerul patronat de Radu Gyr. Mai mult, în acel stat de scurtă durată nu au existat deţinuţi politici (torţionarii şi criminalii carlişti intrând aici într-o altă categorie).
Legionarii înşişi au privit primele lor luni de guvernare drept o perioadă provizorie, menită să facă trecerea către un stat reprezentativ pentru toţi cetăţenii României. După cum ştim, acolo nu s-a mai ajuns niciodată. Iată de ce incriminarea unui fenomen de amploarea şi dimensiunile celui legionar doar pe baza unor presupuse “fapte” (fără făptaşi) comise într-un provizorat de 4 luni de zile, şi acelea acum 73 de ani, numai a echitate si nepărtinire nu sună. Ci mai degrabă a ranchiună, îngustime extremă şi nepotolit spirit vindicativ.
Fără îndoială, statul legionar era fundamentat etnocratic, un principiu care corespundea acelui context istoric. După cel de-al Doilea Război Mondial acest principiu de organizare statală s-a mai perpetuat în câteva ţări (Spania, Portugalia), iar până în zilele noastre doar în … Israel.
Judecarea legionarismului din ziua de azi după manifestările sale de acum peste 70 de ani ar institui însă un principiu schilod şi aberant. Ar însemna atunci să-l interzicem pe Eminescu în întregul său doar pentru că opiniile sale politice nu mai corespund standardelor actuale. Sau să interzicem partidele de orientare conservatoare în Europa pentru faptul că acestea au inclus prin anii 50-60 homosexualitatea în codul penal, discriminând astfel un număr de oameni.
Repetăm, la legionarii anului 1940 (adică un scurt fragment din istoria de peste 85 de ani a Legiunii) aflăm o concepţie în concordanţă cu spiritul acelei vremi, dar care nu s-a manifestat printr-o politică deliberată de teroare, de crime, de atrocităţi. Aceea da, ar fi de condamnat fără discuţie, în orice epocă s-ar petrece. Nu există însă legionari condamnaţi de vreo instanţă, fie ea şi comunistă, pentru asemenea crime. Acesta e un fapt cert şi imposibil de eludat.
Viziunile şi concepţiile pot evolua. La fel este şi cazul legionarismului. Problemele din anii 30-40 ai secolului trecut nu sunt identice cu cele de azi. Dar, dacă vorbim de evoluţie în cadrul legionarismului, trebuie spus că aceasta are loc numai în cadrul principiilor sale fundamentale, a acelor elemente care nu pot fi tranzacţionate. Ceea ce rămâne este un nucleu imuabil, alcătuit din valori cu caracter peren.
legionariCe este legionarismul?
Rămâne de văzut dacă parlamentarii noştri vor dezbate în mod onest acest proiect şi dacă vor vota după cum le dictează conştiinţa, sau după cum le impun … „dictatorii“ zilelor noastre.
Vom asista la un test fără precedent al capacităţii de onestitate a aleşilor noştri, care iau în considerare să aresteze legionarismul.
Ce arestează ei de fapt prin aceasta? Ce este în fond legionarismul ? O înşiruire de denumiri cu rezonanţă istorică sau/şi o simplă exhibare de gesturi şi simboluri vizuale?
Nimic din toate acestea. Ceea ce se doreşte a fi arestat este o idee. Anume ideea legionară a demnităţii româneşti, a onestităţii, a corectitudinii şi moralităţii pe plan public. Ideea transformării omului prin dobândirea virtuţilor creştine. A prevalării interesului public asupra celui particular, atunci când acesta e egoist şi lipsit de probitate. A biruinţei spiritului de jertfă asupra materialismului. A omeniei împotriva strâmbătăţilor de orice fel.
S-a ajuns într-un moment de tensiune şi de opoziţie radicală. Este fără îndoială o luptă spirituală între bine şi rău. Noi am încercat să ne expunem punctul de vedere şi să-l transmitem opiniei publice în măsura în care ne-au permis resursele noastre limitate. Dar sperăm ca în urma citirii acestuia, românii de bună credinţă vor şti să clarifice ceea ce poate simţeau instinctiv în sufletele lor. Că vor şti să discearnă unde sunt forţele spirituale ale binelui şi unde stau cele potrivnice. Că vor fi capabili să înţeleagă faptul (pe care înaintaşii noştri l-au înţeles pe pielea lor) că în România noţiunile de “legal” şi “ilegal” au o suprapunere mult mai mică cu cele de “bine” şi “rău” decât în alte ţări civilizate.
Această încercare de punere a pumnului în gură nu va avea cum să izbândească pe termen lung. Chiar obligându-i la tăcere pe cei care cinstesc valorile româneşti, vor striga atunci pietrele… şi ele nu vor tăcea, până când dreptatea istorică nu va fi pusă la locul cuvenit. Indiferent câtă apă va trebui să curgă până atunci pe Dâmboviţa.
“Dumnezeu vede şi va răsplăti”

joi, 24 octombrie 2013

D-ale televiziunilor



Betivache i-a speriat pe toti  cu   punerea  pe branci a politicienilor.
Ati vazut cum  primul, prim ministru de dupa 1989 si cu inca un  papa lapte, dadeau niste raspunsuri de  Balaceanca, la o emisiune de dezbatere politica la tv. Pufneau in  ras si  totul luau in  bataie de joc. Cred ca lui P.M. nu-i prieste insuratoarea raportata la politica. Cred ca cine stie la ce se gandea cand raspundea. S-a prostit de tot :)))
Dar ce ma indigneaza cel mai tare este  ca la emisiunile de dezbatere politica de la televiziunile de stiri, se aduc 2-3 personalitati, in rest invitatii sunt de umplutura.
 Ei trebuie sa  duca discutia in derizioriu si in  incapacitate de intelegere, ca la o ora de educatie la gradinita. Asta ii enerveaza pe ceilalti  din platou, care inteleg tot ce se spune si mult  pe deasupra.
Tactica asta este pentru ca fiecare televiziune sa aiba audienta, pe principiul ca oamenii se uita la inceput cine sunt invitatii si atunci in functie de preferinte, stau la aceea emisiune.
Se manifesta  niste doamne de umplutura care cu voce pitigaiata  te enerveaza clipind din ochi, ca si cum au o gandire adanca care trebuie neaparat exprimata, incat totul este uluitor. Cei care  au ceva de spus comparativ fata in fata cu cele mai ales, care nu au nimic de spus dar, fiind trimise de  partide mai mult le compromit decat le ajuta. Nu am ajuns inca in faza in care femeile  sa fie cum se spune, o femeie cat un barbat si jumatate in gandire dar, se fac  incerceri mai mult nereusite pentru a arata democratia la noi in tara si felul cum sunt promovate femeile in politica. Dar la fel sunt si barbatii de mana a 7-a in politica si orice domeniu dar, promovati la tv. ca sa-si faca ucenicia.
De aceea sunt obligata in permanenta sa mut de pe un post pe altul, ca sa mai ciupesc si eu din ce spun barbatii ziaristi, profesionisti, economisti  in  domeniul de spre care se discuta  caci, cand  ucenicilor dandu-le mare importanta moderatorii sau moderatoarele ii invita pe rand, sa-si spuna parerea, totul este in ceata. Ce parere sa aiba ? Doamnele nu vin ca sa ne lumineze, vin doar ca o sarcina de partid care le depaseste.
Sunt constienta ca nu se pot face emisiuni cu barbati capabili intelectual,  la o emisiune si pe celelalte sa apara numai ciurucurile. Scuze dar,  nu vreau sa  se schimbe nimic, doar sa atrag atentia ca ne-am prins de structura emisiunilor de la televiziuinile  de stiri. Am prins spilul. Fiecare televiziune la emisiunile de dezbateri aduc pe langa cei care au ceva de spus pentru a ne lumina si tot felul de  invitati de umplutura, ca probabil  sunt intelese (tv.)intre ele pentru a nu ramane  fara invitati de valoare  si nici pentru a aduce numai rumegus.
Dar noi trebuie sa mergem inainte si sa triem  de la fiecare emisiune  ce se spune. Ce este span trebuie dat cu matura la o parte si dus la topit:))) si ce este bun sa fie  aprofundat. Dar asa se capata experienta si pentru cei sau cele care au o gandire mai limitata. Ia sa vedeti peste 10-15 ani ce le vor  toca gura in sabii, de cat de vechi sunt in ale dezbaterilor politice, cum au tinut piept la  corifei ai scrisului, economiei, ganditorilor vremii. Dar de mentionat este ca aici si acum ei isi fac ucenicia si noi trebuie sa-i suportam:(((. Si pentru ei sunt acele intrebari puse de moderatori prin rotatie la invitati, ca la o lectie de  gradinita grupa mica. Vedeti ca nu m-ati pacalit  nici pe mine nici pe alti  privitori, de toate varstele si profesiile. Este imposibil sa nu fi inteles marea majoritate a telespectatorilor, ca la emisiunile de dezbateri de la tv., ati strecurat  si  grupa mica de la gradinita in ale politicii.

miercuri, 23 octombrie 2013

Al Capone de Caucaz

2013

Stalin, Al Capone de Caucaz, gangster pur si simplu

Tânărul Stalin - un Al Capone din Caucaz
Autor: Michael Nicholas Blaga | 32511 vizualizări

Stalin, în 1912, în Sankt Petersburg; fotografie din arhivele poliţiei imperiale ţariste

Stalin, în 1912, în Sankt Petersburg; fotografie din arhivele poliţiei imperiale ţariste

Stalin, în 1908; fotografie din arhivele poliţiei imperiale

Ekaterina Giukaşvili, mama lui Stalin, pe care liderul sovietic a refuzat să o mai vadă începând cu 1930

Stalin în 1917, pe când îşi croia drum, discret, printre greii partidului bolşevic, spre o poziţie cheie în ierarhie

Cea de-a doua soţie a lui Stalin, Nadia Alilueva. Cei doi s-au căsătorit în 1919, iar Nadia s-a sinucis în 1932

Stalin şi fiica sa Svetlana Alilueva, la Moscova, în 1933

Cartea „Young Stalin“ (Tânărul Stalin), a lui Simon Sebag Montefiore, este cea mai bine documentată lucrare despre tinereţea ce


Zoom

Viaţa de familie a lui Stalin

Prima lui soţie, Ekaterina „Kato“ Svanidze, va muri de tifos la vârsta de 22 de ani în anul 1907. Fiul rezultat din această căsătorie, Yakov „Yașa“ Giukașvili va fi abandonat de Stalin la moartea lui Kato și crescut de rudele soţiei sale. În familia bunicilor materni din Osetia, Yașa Giukașvili va crește ca un băiat timid, tăcut și ascultător. Va fi îndrăgit de toţi cei care l-au cunoscut, mai ales de fraţii săi vitregi rezultaţi din a doua căsătorie a lui Stalin cu Nadia Alilueva. În perioada interbelică, Yașa va face prima încercare de sinucidere trăgându-și un glonte în cap, dar a fost salvat de medici. La auzul acestei tentative de sinucidere, Stalin a fost auzit exclamând: „Băiatul ăsta nici să tragă ca lumea nu e în stare!“. În iulie 1941, Yașa cade prizonier la nemţi, fără ca naziștii să știe cine este tatăl lui. În lagărul de prizonieri de la Sachsenhausen, Yașa este recunoscut de generalul Vlasov care trecuse de partea hitleriștilor cu întreaga divizie pe care o comanda în cadrul Armatei Roșii. Hitler i-a propus lui Stalin să-l elibereze pe feldmareșalul von Paulus căzut prizonier la Stalingrad în schimbul lui Yașa. Răspunsul lui Stalin a fost prompt și laconic: „Eu nu schimb un mareșal cu un soldat!“ După doi ani de prizonierat, Yașa se va sinucide în 1943, aruncându-se în gardul de sârmă ghimpată prin care trecea curent electric. Sebag Montefiore a identificat existenţa unor copii din flori făcuţi de Stalin cu alte femei din Siberia unde el s-a aflat în exil. Pe unii dintre acești copii, toţi băieţi, Stalin i-a ajutat discret, pe alţii i-a ignorat complet. Generalul KGB Serov i-a prezentat lui Hrușciov, în anul 1956, lista completă a acestor copii din flori, în urma unei anchete secrete efectuate de KGB după moartea lui Stalin. Din această anchetă, cel mai șocant caz este al unei minore de 13 ani, pe nume Lidia Pereprîghina, din Turuhansk, sedusă de Stalin pe atunci în vârstă de 34 de ani, aflat acolo în exil. A rezultat un fiu menţionat în biografia dictatorului scrisă de Essad Bey în anul 1931. Acest caz a stârnit un mare scandal, fiind calificat de poliţia ţaristă la timpul respectiv drept un viol calificat contra unei minore (pag. 297). Autorul explică prin aceste detalii de ce Stalin a tolerat atâta promiscuitate în jurul său, când a ajuns stăpânul Kremlinului. Celebrităţi ale istoriei URSS precum Kalinin, Voroșilov, Kirov etc. sunt demascaţi acum ca afemeiaţi incurabili, care își recrutau victimele din corpul de balet al Teatrului Balșoi din Moscova. Ca să nu mai pomenim de șefii poliţiei secrete, Henrik Yagoda, Nikolai Iejov sau Lavrenti Beria, care apar acum ca oameni complet deranjaţi mintal și de o promiscuitate de neimaginat. La arestarea acestora s-au făcut liste amănunţite cu ce anume s-a descoperit la percheziţia biroului acestora de la Lubianka. Simpla lectură a acestor liste menţionate de Sebag Montefiore demonstrează că acei poliţiști nu erau oameni normali. Iar șeful lor suprem, I.V. Stalin, era la curent cu promiscuitatea acestora și a tolerat-o. Dosarul de anchetare a lui Beria după arestarea sa, pe 26 iunie 1953, cuprinde 22 de volume, cu numeroase nume de femei și fete minore, victime ale acestui pedofil. Accesul istoricilor la aceste dosare ale lui Beria este în continuare interzis de către autorităţile rusești din considerente neelucidate încă.

Toată viaţa sa, până la decesul fulgerător din martie 1953, Stalin a fost extrem de vigilent în a bloca din faşă orice încercare de cercetare, documentare şi publicare a biografiei sale din tinereţe, care ar fi putut aduce atingere biografiei oficiale a dictatorului de mai târziu. Sub acest aspect, ultima carte a lui Sebag Montefiore, publicată la editura McArthur & Company din Toronto, cu titlul „Young Stalin“ (Stalin Tânăr), este o premieră mondială pentru că descrie în detalii cum a devenit gruzinul Osip Giukaşvili din Osetia dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin din capitala URSS-ului.

Toate lucrările despre Stalin, publicate până azi, tratează laconic anii de tinereţe petrecuţi în Georgia natală de către dictatorul sovietic. Cartea de faţă prezintă în cele 442 de pagini numai anii de tinereţe ai lui Osip Giukașvili în Caucaz, înaintea autoexpatrierii sale în Rusia ţaristă. În mod ferm și incontestabil, Sebag Montefiore s-a impus drept biograful occidental cel mai bine documentat despre viaţa lui Stalin. Acest fapt este admis de scriitori consacraţi, precum profesorul universitar Robert Service din Anglia sau Robert Conquest din SUA, care au cercetat o viaţă întreagă istoria URSS-ului și sunt cunoscuţi în Occident drept kremlinologi.



Click aici pentru a vedea o galerie foto excepţională cu Stalin.

Prima surpriză pe care o aduce această carte este lista detaliilor total inedite care fac din această biografie o premieră absolută la scară mondială. Lumea se întreabă de unde a procurat autorul atâtea detalii intime și mai ales atâtea fotografii unicat? Răspunsul este dat în ultimele șase pagini care cuprind sute de nume și prenume ale oamenilor din toate colţurile lumii care au furnizat detalii și fotografii inedite din tinereţea lui Osip Giukașvili, începând cu familia prezidenţială a ţării sale natale, Georgia: Sandra și Mihail Saakașvili.

Autorul scrie că președintele Georgiei a emis un decret prezidenţial pentru admiterea sa în arhivele secrete ale Georgiei fără de care custozii arhivelor au refuzat să-l primească pe autor. Și mai eficace a fost însă invitaţia făcută publicului georgian la televiziunea naţională, ca „cei“ care deţin detalii inedite, jurnale intime sau memorii nepublicate ale celor care l-au cunoscut sau au lucrat cu Stalin să le aducă la Cancelaria prezidenţială a Georgiei care va garanta anonimatul sursei lor, dacă o cer.

Un gangster pur şi simplu

Este evident faptul că autorul cărţii a beneficiat masiv de concursul și prietenia familiei prezidenţiale a Georgiei în colectarea atâtor izvoare de informaţii privind tinereţea gruzină a lui Stalin. Cititorul care are răbdarea și curiozitatea să parcurgă metodic acele ultime șase pagini ale cărţii de faţă rămâne siderat. Sunt acolo nu numai nume georgiene şi rusești, ci provin de la toate etniile din cele patru colţuri ale lumii, de la moștenitori de a treia generaţie, care au păstrat cu mândrie de la bunicii lor documente, fotografii sau jurnale cu însemnări nepublicate, care atestă participarea lor directă la istoria stalinistă a Georgiei sovietice și l-au cunoscut pe Osip Giukașvili înainte de a-și lua numele conspirativ de Stalin.

Istoricii occidentali găsesc în această carte unele explicaţii la declaraţia făcută de premierul Winston Churchill: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere a lumii întrecută doar de America“. Cu alte cuvinte, în decursul a 29 de ani, acest gruzin a reușit să facă din Rusia o superputere mondială, ceea ce americanii au putut să facă din ţara lor abia în 200 de ani cu trei duzini de președinţi.

A doua surpriză a cărţii de faţă este dezvăluirea secretului arzător al tinereţii lui Stalin, păzit cu strășnicie atât de către dictator, cât și de succesorii lui de până acum: înainte de a deveni un conducător politic, Osip Giukașvili a fost un gangster, un brigand și un criminal de drept comun, cu multiple arestări în Gruzia natală, spărgător de bănci și escroc calificat. A început prin a estorca bani de la patronii din Caucaz ca „taxă de protecţie“.

Cine refuza să plătească primea un prim avertisment prin incendii organizate de Giukașvili pe proprietăţile lor, provocând pagube mai mari decât taxa de protecţie cerută anterior. După acest avertisment urmau răpiri de persoane din familia patronilor. Baronul Rotschild, care avea întreprinderi petroliere în Caucaz, avea un angajat cu salariu a cărui unică atribuţie era să asigure plata la timp a sumelor cerute de Giukașvili drept taxă de protecţie. Există fotografii în această carte care-l arată pe Osip Giukașvili în arhiva poliţiei din capitala Georgiei, Tiflis, astăzi Tbilisi, îmbrăcat ca Al Capone de la Chicago – superelegant, din banii furaţi din spargerea băncilor Georgiei.

Stalin a fost bătut crunt de mama sa în copilărie

La vârsta de 80 de ani, mama sa, Keke Giukașvili, a scris în memorii nepublicate până azi, că fiul ei Osip a suferit, când avea șase ani, două accidente are l-au lăsat invalid pentru tot restul vieţii (pag. 34). Cu mâna stângă, rămasă mai scurtă decât cea dreaptă, el nu putea ridica o ceașcă de ceai (pag. 33). Am mai auzit asta la Miami, Florida, la o conferinţă de presă a senatorului democrat Claude Pepper care l-a vizitat pe Stalin la Kremlin. Întrebat de un jurnalist ce anume l-a impresionat când a dat mâna cu Stalin, Claude Pepper a răspuns că a observat că nu putea vedea mâna stângă a dictatorului, deoarece mâneca hainei era mai lungă decât mâna respectivă.

La timpul respectiv n-am crezut acest detaliu neverosimil deoarece făcea din Stalin un estropiat fizic. Autorul adaugă acest amănunt deloc neglijabil pe lista complexelor de inferioritate pe care le-a avut Stalin de-a lungul vieţii.

Alte detalii pe această listă de complexe: degete lipite la un picior, infirmitate care l-a descalificat medical de la efectuarea serviciului militar obligatoriu; faţa brăzdată de cicatrici de la vărsat de vânt și, mai ales, zvonurile persistente că era copil din flori făcut de Keke cu un nobil gruzin, Koba Egnatașvili, a cărui fotografie apare în carte. Pe lângă faptul că era un invalid din punct de vedere fizic, cartea demonstrează că Stalin a fost vătămat psihic în copilărie de pe urma ambilor părinţi. La ultima întâlnire avută de Stalin cu mama sa Keke în anii 1930, martori oculari au relatat că Stalin a întrebat-o de ce îl bătea așa sălbatic când era copil. La care Keke a răspuns prompt: „Dacă nu te băteam, nu ai fi ajuns ce ești astăzi“.

La moartea mamei sale, la Tbilisi, Stalin nu s-a dus la funeralii, preferând să-l trimită pe Lavrenti Beria să se ocupe de înmormântarea lui Keke. De reţinut faptul că Keke nu știa rusește și, ca o consecinţă, n-a putut vorbi cu copiii lui Stalin, Vasili și Svetlana, decât prin translatori din gruzină în rusă. Soţia lui Beria, Nina, a rezumat admirabil într-o propoziţie că Stalin și soţul ei Lavrenti au trăit, au muncit, au murit și sunt îngropaţi într-o ţară străină, Rusia.

Din anii săi de școală la Seminarul Teologic din Tiflis, Osip Giukașvili a păstrat o amintire frumoasă unui singur dascăl, profesorul de istorie Makhatadze a cărui viaţă a salvat-o în anul 1931, când era în închisoare așteptându-și execuţia. Autorul reproduce în carte următoarea telegramă trimisă de la Moscova de Stalin, primului secretar de partid din Georgia: „Nikolai Dimitrievici Makhatadze în vârstă de 73 de ani este deţinut la închisoarea Metehi. Îl cunosc pe acesta de la Seminar și nu cred că el reprezintă un pericol pentru puterea sovietică. Îţi cer să-l eliberezi pe bătrân și să-mi comunici rezultatul“ (pag. 70).

Cum s-a născut numele Stalin

Autorul acestei cărţi a găsit sursa numelui conspirativ sub care Osip Giukașvili a intrat în istorie. Printre numeroasele amante pe care le-a avut în Georgia, se numără și o activistă, pe nume Liudmila Stal. Era fiica proprietarului unei oţelării din sudul Ucrainei, cu șase ani mai în vârstă și o veterană a închisorilor ţariste. Idila lor amoroasă a fost intermitentă întrucât ea s-a autoexilat la Paris.

Aceasta a lucrat îndeaproape cu Lenin în exil și de câte ori s-a văzut cu Lenin în străinătate, Stalin s-a revăzut și cu Liudmila Stal, care a exercitat o evidentă influenţă asupra tânărului georgian. S-au revăzut în mod cert în anul 1917. Nu a supravieţuit nimic din prietenia lor, cu excepţia unei surprinzătoare decizii pentru restul vieţii sale: georgianul Giukașvili a luat de la această Liudmila Stal numele său conspirativ de Stalin. Autorul a inclus în galeria fotografiilor inedite din această carte și poza Liudmilei Stal din perioada tinereţii ei.

Tot la acest capitol, autorul scrie că și Lenin avea multe amante la activ. În exil Lenin s-a implicat într-o idilă amoroasă pasionantă cu Inessa Armand, o femeie frumoasă măritată cu un bogătaș francez. După ce a ajuns la putere în 1917, Lenin a avut relaţii amoroase cu secretarele sale și, potrivit lui Stalin, soţia lui Lenin, Nadejda Krupskaia s-a adresat Biroului Politic pentru a reclama comportamentul acelor secretare (pag. 151).

În primii ani după Revoluţia Rusă din 1917, Inessa Armand i-a cerut voie lui Lenin s-o lase să plece la băi, la Karlsbad, în Germania. Lenin a convins-o să se ducă în Caucaz mai curând decât în Germania și ea a acceptat sugestia. Numai că în Caucaz, Inessa Armand s-a îmbolnăvit de tifos și cu toate îngrijirile medicilor a decedat acolo.

Martori oculari, care erau în gara moscovită la sosirea trenului funerar ce o aducea acasă pe Inessa Armand, n-au putut să uite că Lenin era pe peron într-o asemenea stare încât trebuia susţinut de ambele braţe de soţia sa și de alţi apropiaţi.

N-a venit la birou multe zile după înmormântarea ei. Un detaliu minor, dar extrem de ilustrativ: Inessa Armand are mormântul în Piaţa Roșie în spatele mausoleului lui Lenin, alături de marile celebrităţi ale statului sovietic, ca președinţii URSS, Yakov Sverdlov, Mihail Kalinin, Leonid Brejnev, în timp ce soţia lui Lenin a fost incinerată și urna ei este cimentată în zidul Kremlinului, alături de personalităţi de rang secund, precum mareșalii Jukov și Malinovski. Tot în același cimitir din Piaţa Roșie se află îngropat și sarcofagul lui Stalin după ce a fost scos din mausoleu la ordinul lui Hrușciov.

Din această carte mai aflăm că meseria de bază și singura ocupaţie legitimă avută de Stalin a fost cea de cizmar, meserie învăţată de la tatăl său, Beso Giukașvili, mort de tânăr într-o încăierare cu alţi beţivi din Osetia natală (pag. 45). Ar fi rămas probabil cizmar tot restul vieţii dacă mama sa, Keke, n-ar fi apelat la ajutorul lui Koba Egnatașvili pentru obţinerea unei burse de studii pentru fiul ei Osip. Așa va ajunge acesta să studieze teologia la Seminarul din Tiflis, de unde va fi exmatriculat pentru indisciplină, insubordonare faţă de profesori și lecturi interzise. Visul lui Keke de a-l vedea preot s-a spulberat, Osip preferând o viaţă subterană, cu activităţi criminale soldate cu nouă arestări și opt evadări din exilul siberian.

Din lectura acestei cărţi rezultă faptul că georgianul Osip Giukașvili a câștigat simpatia lui Lenin pe când acesta se afla în exil în Elveţia. O bună parte din finanţarea activităţilor politice ale lui Lenin din exil au fost asigurate din banii trimiși de acest georgian, din jefuirea băncilor din Caucaz. „Jefuirea băncilor nu era singura sursă de finanţare a lui Lenin. El a ordonat unei perechi de bandiţi bolșevici să seducă două surori retrase care au moștenit o avere imensă de la unchiul lor, industriașul Schmidt.

Activităţile politice ale lui Lenin, sponsorizate din jafurile lui Stalin

Dubla seducţie a reușit, deși Lenin a recunoscut că n-ar fi putut s-o facă el însuși. Unul dintre seducători, Victor Taratuta, a furat o sumă considerabilă din moștenire pentru a o cheltui pe picior mare înainte de a expedia lui Lenin restul banilor“(pag. 190). În această carte este descrisă și lansarea ziarului bolșevic „Pravda“, în anul 1912, fondatorii lui fiind tânărul Stalin și Viaceslav Scriabin, intrat în istorie sub numele conspirativ de Molotov, care va fi mâna dreaptă a lui Stalin pentru următorii 41 de ani. Sunt multe articole scrise de Stalin și tipărite în „Pravda“ sau sub formă de broșuri. Marxismul și problema naţională este cea mai cunoscută lucrare scrisă de Stalin.

El nu s-a oprit din a edita această lucrare pe toată durata vieţii sale. Lucrarea a fost un răspuns la propunerea socialiștilor austrieci înaintată lui Lenin înainte de revoluţie și numită de Lenin „o federaţie austriacă în interiorul Partidului“. Ca întotdeauna, Lenin era pragmatic, vizionar și doctrinar. El s-a temut că evreii Bund-ului și menșevicii georgieni, care susţineau diverse versiuni de autonomie culturală sau chiar separatism naţional, vor face Partidul și Imperiul Rus neguvernabil sub bolșevici. Lenin avea nevoie de o teorie care să ofere idealul autonomiei și dreptul la secesiune fără a-l acorda în practică pe vreunul dintre ele. Lenin și Stalin au căzut de acord că nimic n-ar trebui să stea în calea Statului Centralizat.

Stalin a definit naţiunea ca fiind: „o comunitate de oameni, formată istoric, unită prin comunitatea de limbă, teritoriu, viaţă economică și profil psihologic“. Despre evrei Stalin se întreba: „Ce fel de naţiune este o naţiune evreiască care constă din evrei georgieni, evrei daghestani, evrei ruși și evrei americani care nu se înţeleg între ei, locuiesc în diferite părţi ale globului... și nu acţionează niciodată împreună și unitar în timp de pace sau război? Ei sunt asimilaţi pentru că nu au «un stat stabil şi larg legat de teritoriu»“.
Dreptul la secesiune a fost oferit în această lucrare (dar numai în teorie), și niciodată aplicat în practică (cu excepţia Finlandei). Această doctrină a naţionalităţilor n-a fost scrisă frumos, dar a avut un fel de subtilitate care s-a transformat în realitate când Stalin a creat reţeaua de republici unionale care vor constitui URSS-ul. Ea rămâne relevantă pentru că dezmembrarea URSS-ului în anul 1991 a permis unor mari republici ca Ucraina, Estonia și Georgia să devină independente (pag. 277). Tot în această perioadă tânărul Stalin face cunoștinţă cu Lev Rosenfeld, pe numele conspirativ Kamenev, cu care Stalin va conduce un timp ţara, după moartea lui Lenin în 1924.

Tatăl lui Lev Rosenfeld-Kamenev era un inginer bogat care a construit calea ferată Batumi-Baku, inginer care și-a finanţat fiul marxist, Lev, în activităţile sale comuniste. Deși mai tânăr, Lev Kamenev s-a împrietenit cu Stalin, dar a făcut greșeala capitală să-l patroneze pe acesta prin educaţia sa aleasă până când a fost prea târziu s-o mai dreagă, sfârșind în faţa unui pluton de execuţie, la ordinul lui Stalin.

Un alt nume sonor prezentat în această carte este cel al unui meșteșugar evreu, Meyer Wallach, pe numele conspirativ Maxim Litvinov, ajuns ministru de Externe al URSS și amic de-al lui Nicolae Titulescu în perioada interbelică. Un detaliu interesant îl reprezintă dezvăluirea multiplelor călătorii internaţionale ale lui Stalin, efectuate sub numele conspirativ de Ivanovici.

A călătorit la Londra și Berlin (unde s-a întâlnit cu Lenin), la Stockholm (unde l-a cunoscut pe strungarul Voroșilov), la Viena etc. Ajuns dictator la Kremlin, Stalin n-a mai călătorit în afara URSS decât pentru cele două întâlniri cu liderii aliaţi anglo-americani la Teheran, în 1943, și la Potsdam, în 1945. A fost la un pas să se întâlnească cu Hitler, dacă Stalin ar fi preferat să negocieze cu Hitler Pactul de Neagresiune de la 23 August 1939, în loc de von Ribbentrop.

Hitler este înregistrat documentar că s-a declarat gata să meargă personal la Moscova, dacă va fi nevoie, ca să semneze Pactul de Neagresiune. Dar în loc de pactul Stalin-Hitler, el a intrat în istorie ca Pactul Molotov-Ribbentrop... O posibilă explicaţie este dată de faptul că lui Stalin îi era frică de avion. La plecarea sa spre Teheran, în 1943, pe aeroportul din Moscova Stalin și-a uimit însoţitorii prin faptul că în loc să urce în avionul care-l aștepta, s-a urcat în avionul pregătit pentru Beria! La întâlnirea cu Truman și Churchill de la Potsdam în 1945, Stalin s-a dus cu un tren blindat, iar pe fiecare parte a căii ferate erau postaţi la fiecare 500 de metri soldaţi sovietici.

Un alt detaliu pitoresc este faptul că la abdicarea ţarului de la tronul Rusiei, toţi conducătorii bolșevici erau în străinătate: „Troţki și Buharin la New-York, Lenin și Martov în Elveţia. Bolșevicii descumpăniţi din Petrograd erau conduși de un tânăr muncitor, de 33 de ani, pe nume Alexandr Șliapnikov și de Molotov care avea 27 de ani. Existau mai puţin de 25.000 de bolșevici în întreaga Rusie și numai 1.000 dintre ei erau activişti veterani“ (pag. 324).

Acești oameni habar n-aveau atunci că ei fac istoria ţării lor pentru următorul secol! În concluzie, portretul rezultat din această carte ne dezvăluie în persoana lui Osip Giukașvili-Stalin un om estropiat și vătămat psihic încă din copilărie, total lipsit de căldură sufletească, a cărui supremă plăcere era să ucidă. Acest portret veridic, neretușat apare abia la o jumătate de secol de la moartea dictatorului, după ce s-a făcut responsabil de moartea a zeci de milioane de bărbaţi, femei și copii.
historia.ro/