joi, 28 februarie 2013

Nationalistii greci


Nationalistii greci acuzati de “propaganda nazista” in randul copiilor

autor: FrontPress 28.02.2013
1Partidul radical Zorii Aurii a iniţiat un program educaţional dedicat copiilor din clasele primare, cu scopul promovării istoriei naţionale. Membrii formaţiunii cu pregătire de specialitate oferă gratuit lecţii de istorie copiilor, la sediile partidului. Această practică a fost aspru criticată de organizaţiile stângiste şi partidele de sistem, care îi acuză pe naţionalişti de “îndoctrinarea” copiilor.
Lecţiile speciale au fost iniţiate săptămâna trecută şi copiii care au participat au avut acordul părinţilor. Conform unui comunicat al partidului, aceste cursuri sunt menite să “trezească conştiinţa naţională” în rândul “micilor noştri prieteni”.
Copiii, cu vârste între 6 şi 10 ani, au urmărit materiale video şi au participat la discuţii despre “antichitate, legendele Olimpului şi credinţa creştină”.
Ministerul educaţiei a reacţionat imediat declarând că nici un partid politic nu are dreptul să “manipuleze” copiii. Opoziţia cea mai vehementă a venit din partea partidului de stânga Syriza, care susţine că Zorii Aurii “doresc o spălare pe creier a copiilor prin propagandă nazistă”. Cu toate acestea, liderii partidului naţionalist au dat asigurări că acest demers inedit va continua.
Partidul Zorii Aurii a zguduit în luna iunie a anului trecut sistemul politic din Grecia obţinând la alegerile parlamentare 7 la sută din voturi, revenindu-i astfel 18 locuri în Parlamentul din Atena. De atunci a crescut constant în sondaje, depășind 10 procente din opțiunile de vot. Sursa: FrontPress.ro
23

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu