joi, 7 februarie 2013

Iulian Vlad(,1931)


Fostul sef al SECURITATII comuniste omagiat de ambasada Chinei

autor: FrontPress 07.02.2013
iulian vladAmbasada Chinei din Bucureşti a adus un omagiu fostului şef al Securităţii comuniste, Iulian Vlad, stârnind indignare şi uimire. Deşi ştirea a apărut doar miercuri, acesta a fost decorat duminică de oficialii chinezi pentru rolul jucat în dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state.
Generalul Iulian Vlad a condusă organul de represiune al regimului Ceauşescu între anii 1987 şi 1989. În data de 31 decembrie 1989 a fost arestat și condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunea care a avut loc la Timișoara și la București, înaintea căderii comunismului. Nu a executat însă din sentință decât 4 ani, la închisoarea de la Jilava. Pe timpul executării pedepsei nu a cerut și nu a beneficiat de niciun act de clemență. În 31 decembrie 1993 a fost eliberat din închisoare printr-o hotărâre judecătorească. Sursa: FrontPress.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu