duminică, 17 februarie 2013

China


China a devenit lider comercial mondial

autor: FrontPress 17.02.2013
china suaÎn urma rezultatelor anului trecut, China a devenit lider al comerţului mondial. Pentru prima dată în istorie, China a reuşit să depăşească SUA. Şi chiar înainte de termen. Analiştii afirmau că acest lucru nu se va produce mai înainte de 2016. Acum, experţii consideră că deja peste 4 ani, China va fi lider în ce priveşte volumul PIB-ului.
În 2012, în ce priveşte suma exportului şi importului de mărfuri Beijingul a întrecut Washingtonul cu 100 de miliarde şi s-a oprit la circa 4 trilioane de dolari. Cauza este redistribuirea cererii interne în ambele ţări, explică analistul companiei Finmarket, Andrei Lusnikov. „China este implicată activ în comerţul internaţional. Este adevărat că ritmul de creştere al exportului chinez s-a redus în ultimii ani, însă acest lucru are loc din cauza reducerii importului din America”.
Dacă lucrurile vor evolua aşa şi în viitor, Beijingul va ieşi pe primul loc în ce priveşte volumul PIB-lui, dar numai după ce ţările de frunte se vor redresa după criza economică. Iată opinia analistului agenţiei Investcafe, Andrei Şenk. „China va intensifica producţia şi consumul intern va fi mult mai mare. Populaţia se va îmbogăţi şi va creşte capacitatea de cumpărare. Datorită numărului mare al populaţiei, China poate realiza ritmuri foarte înalte ale creşterii PIB-ului, de până la 9-10%. În final, în ce priveşte nivelul PIB-ului, China poate ieşi pe primul loc, însă deocamdată este destul de greu de spus dacă aşa ceva se va întâmpla în 2017. În opinia mea, aceasta este o prognoză destul de optimistă”.
cartoon(33)O serie de experţi consideră că RP Chineză va trebui să mai aştepte până la dominaţia economică mondială. Problema este că dolarul american a pătruns adânc în rezervele de aur şi valută ale multor ţări din lume. A scăpa de el rapid este ca şi cum vei face câţiva paşi înapoi pe calea dezvoltării economice. Încă un motiv este politica economică a Chinei. Până în prezent cursul de schimb al yuanului este stabilit de autorităţile ţării. Şi atâta timp cât situaţia nu se va schimba, pe harta economică a lumii se va menţine status quo-ul, explică economistul independent, Andrei Zaostrovţev. „Când reglementarea cursului de schimb nu este de piaţă, acest curs valutar nu poate îndeplini funcţiile unor bani mondiali în relaţiile economice. Pentru ca această monedă să ocupe primul, mai întâi ea trebuie să fie făcută de piaţă. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, yuanul se va dubla în comparaţie cu cursul de schimb actual. Şi atunci competitivitatea mărfurilor chinezeşti va scădea brusc”.
Pentru China, aceasta va fi o sinucidere economică. Creşterea automată a arendei, creşterea salariilor şi ca urmare creşterea preţului de cost al mărfurilor va obliga capitalul străin să fugă în Vietnam, Indonezia sau Bangladesh, deoarece acolo e mai ieftin. Zeci de milioane de chinezi vor pierde locurile de muncă. Consecinţele unui asemenea pas vor fi dezastruoase pentru China. Atâta timp cât Beijingul oficial nu va inventa un model economic nou, China îşi va menţine statutul de fabrică mondială. De Pavel Orlov – Vocea Rusiei
101114_p09_cartoon1
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu