vineri, 30 noiembrie 2012

Asumarea legionarismului


“Dreapta autentica poate fi reconstruita numai dupa evaluarea si asumarea LEGIONARISMULUI”

autor: FrontPress 30.11.2012
În toamna aceasta s-au împlinit 113 ani de la naşterea (13 septembrie) şi 74 de ani de la moartea (30 noiembrie) lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul Mişcării Legionare / „Legiunea Arhanghelul Mihail” (care a avut partidele „Garda de Fier” şi „Totul Pentru Ţară”). Distanţa în timp nu a domolit patimile, ci parcă, dimpotrivă, le-a aţîţat. Despre Corneliu Codreanu, ca şi despre mişcarea sa, se vorbeşte numai în termeni excesivi, fie de adulaţie, fie de contestare.
La atîta vreme după dispariţia fizică a fondatorului Legiunii şi de la scoaterea organizaţiei din viaţa politică (ianuarie 1941) şi în ciuda faptului că renaşterea Mişcării după 1989 (atît sub forma ei civică şi culturală, paideică, precum şi sub aceea de partid politic) a eşuat – grupările care se revendică de la ideologia legionară şi care îşi asumă continuitatea fiind insignifiante sub raportul impactului în societate –, legionarismul este folosit în continuare, cu succes, ca sperietoare a opiniei publice şi ca mijloc de marginalizare a persoanelor publice. Cel mai recent,  eticheta de „legionar” fost întrebuinţată, cu scopul de a-i compromite şi/sau intimida, în cazul unor tineri politicieni din Alianţa România Dreaptă (PDL & Co): Mihail Neamţu (lider al Partidului „Noua Republică”) şi Adrian Papahagi (vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin-Democrate). Cei doi, aflaţi în campanie electorală pentru cîte un loc de deputat, au reacţionat exact cum se aşteptau acuzatorii (politicieni ai USL, jurnalişti – între care, printre cei mai virulenţi s-a găsit Andrei Bădin, de la B1 TV, ins apropiat al unor personalităţi legionare din exil, care, cît au avut bani şi zile, l-au tratat cu maximă boierie –  şi bloggeri de stînga, dar şi „monitori” evrei), cum le cere „corectitudinea politică” şi cum probabil şi simt. Dar cred că fără mare folos, căci cei care îi acuzau ştiau că mint, iar mulţimea nu va fi convinsă de o dezminţire.
Corneliu Codreanu
Ei au negat că ar avea vreo simpatie pentru Mişcarea Legionară şi s-au grăbit să se delimiteze, acuzînd la rîndul lor, Legiunea.
Mihail Neamţu, cel mai atacat (inclusiv de M.R. Ungureanu, aliatul său), a scris un text justificativ, în care susţine: „Legionarismul a fost o aberaţie politică, combinînd extremismul naţionalist, recursul la crimă şi cultul morţilor.”
Observ în treacăt enormitatea de a transforma cultul morţilor, atît de prezent în credinţa creştină, într-o fărădelege. Şi reiau aici numai un pasaj dintr-un mai lung răspuns pe care l-am postat pe pagina de Facebook a lui Mihail Neamţu: „Mişcarea Legionară nu a fost o organizaţie criminală, iar dacă unii legionari au comis păcatul uciderii, au plătit şi ei şi încă două generaţii de legionari după ei. Ca să fim cinstiţi, au fost singurii care şi-au asumat faptele şi şi-au răscumpărat vina prin suferinţă şi moarte. Liberalii, ţărăniştii şi guvernul Antonescu n-au fost condamnaţi de istorie şi n-au plătit pentru miile de români (legionari, dar şi neafiliaţi politic) pe care i-au închis pe nedrept şi pentru sutele de români (legionari, dar nu numai) pe care i-au ucis fără judecată. De ce, aşa stînd lucrurile, PNL şi PNŢ trec drept partide onorabile, iar ML este taxată drept «aberaţie politică»? E adevărat că legionarii şi-a făcut dreptate singuri (şi nu trebuia), omorîndu-i pe Gh. Duca şi pe Armand Călinescu, dar numai după ce aceştia au închis şi ucis nenumăraţi legionari nevinovaţi (inclusiv pe fondatorul şi liderul ML, C. Z. Codreanu), utilizînd aparatul de represiune al statului. Judecînd, prin prisma documentelor, istoria interbelică, vom vedea că Mişcarea Legionară, dacă nu e mai bună, nu e deloc mai rea decît celelalte formaţiuni politice ale epocii.”
De asemnea, Adrian Papahagi a lansat în mediul virtual declaraţia: “Mărturisesc din nou că n-am avut niciodată vreo simpatie pentru legionarism. Amestecul bizar de mesianism, voluntarism social, tradiţionalism progresist şi militarism, şi mai ales dimensiunea sa masificatoare mi-au fost mereu suspecte. Ca să nu mai vorbim de crime!”.
Mă tem că, descriindu-i astfel pe legionari, Papahagi ar putea fi acuzat de antisemitism, pentru că în sionism prea se îmbină mesianismul, voluntarismul social, tradiţionalismul progresist şi militarismul.
Ne-am putea întreba de ce au fost acuzaţi de legionarism tocmai doi oameni care sînt aşa de fermi contra legionarismului. Dar e numai un punct de la care poate porni o discuţie, pe care s-ar cuveni s-o avem, despre trecutul nostru istoric apropiat şi deopotrivă despre onestitatea dezbaterilor cultural-politice de la noi în legătură cu acest trecut. Facem un prim pas în acest sens cu dialogul de mai jos, dintre mine şi dl Răzvan Codrescu – unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai fenomenului legionar. Interviul a avut loc mai demult, căci nu de azi, de ieri sînt problemele la care încearcă să răspundă, şi intenţionam să-l public în numărul 113 (pe septembrie 2012) al revistei ROST, care însă n-a mai apărut. Aşa încît îşi găseşte aici locul într-un context la fel de potrivit acum pe cît ar fi fost şi în septembrie.
Corneliu Codreanu

„Despre Codreanu se vorbeşte, pro sau contra, adeseori anapoda”

Claudiu Târziu: Observăm că orice referire cu un dram de obiectivitate la Corneliu Codreanu sau legionarism te face dintr-o dată suspect. De pildă, Ion Cristoiu a fost acuzat de simpatii legionare pentru că i-a recunoscut „Căpitanului” charisma şi bunele intenţii. Iar realizatoarea de televiziune Eugenia Vodă a primit aceeaşi etichetă doar pentru că i-a permis lui Ion Cristoiu să facă acele afirmaţii în emisiunea ei. Pe de altă parte, simpatizanţii se raportează necritic la Mişcare şi la fondatorul ei. De ce credeţi că se întîmplă aşa? Şi totodată de ce-am mai vorbi astăzi despre Codreanu şi despre legionarism?
Răzvan Codrescu: Nu numai faptul că a reuşit să mobilizeze pînă la jertfelnicie elita unei generaţii (studenţi, intelectuali, preoţi, aristocraţi etc.), dar şi faptul acesta de a fi adulat sau contestat cu patimă după atîţia ani, şi după ce s-au făcut toate eforturile pentru a i se diminua creditul şi a i se şterge urmele, arată importanţa personajului, care, indiferent de cum ar fi judecat, nu a fost unul de mîna a doua. Îndărătnicia aceasta de a rămîne viu/prezent şi după trei sferturi de veac, după ce a fost hăituit, asasinat, îngropat la opt metri sub pămînt şi denigrat ca nici un alt personaj al istoriei noastre, împreună cu toată mişcarea pe care a generat-o, mai arată şi că legionarismul a picat pe nişte probleme vitale şi încă nerezolvate ale existenţei şi destinului nostru ca neam, atît în ordinea seculară, purtătoare de sabie, cît şi în ordinea spirituală, purtătoare de cruce. S-ar putea spune că, cel puţin în lumea românească, personajul este încă prea fierbinte şi chestiunile legate de el prea arzătoare pentru a admite tratamentul „la rece”. De aceea, mai „obiectivi” şi mai „măsuraţi” au reuşit să fie adeseori, atît în privinţa lui Codreanu, cît şi a „fenomenului legionar” în genere, cercetătorii sau observatorii străini. (Şi, în paranteză fie spus, nici o altă mişcare, politică sau spirituală, din viaţa publică românească, mai veche sau mai nouă, nu a mai atras în asemenea măsură atenţia străinătăţii; bibliografia străină a legionarismului – consemnată doar parţial în amplul dosar bibliografic din cartea mea În căutarea Legiunii pierdute – este uriaşă şi extrem de diversă, din epocă şi pînă în vremea din urmă – să zicem, de la articolele lui Julius Evola de la sfîrşitul anilor ‘30 şi pînă la ultima sinteză străină de care am eu cunoştinţă, apărută în 2010, în Franţa: Michel Bertrand, Codreanu et la Garde de Fer. Histoire d’une tragedie: 1920-1945.) Mă întrebaţi „de ce am mai vorbi despre Codreanu”? Păi, dacă aşa stau lucrurile, s-ar putea spune mai degrabă că dacă nu s-ar mai găsi nimeni să vorbească, atunci „pietrele ar striga”.
Ce-i drept, se întîmplă că despre Codreanu se vorbeşte, pro sau contra, adeseorianapoda: fie din lipsă de informare corectă, fie din partizanat ideologic şi propagandistic. E şi multă ignoranţă, şi multă naivitate, dar şi multă rea-credinţă sau necinste sufletească. Aş putea spune că există un regim moştenit al mistificărilor manipulatorii, cărora le cad pradă nu numai ageamii şi jurnaliştii de mîna a doua, dar şi o anumită istoriografie ideologizată. Am mai spus-o: propaganda antinaţională şi anticreştină constituie probabil singura formă de continuitate din viaţa publică românească a ultimelor şapte-opt decenii, iar din acest punct de vedere între regimul democratic (antebelic sau postdecembrist) şi regimul comunist nu există nici o deosebire semnificativă. România contemporană s-a mişcat constant (cu excepţia anilor tulburi ai războiului) în cercul vicios al stîngii, în care nici o în-dreptare nu este cu putinţă. Legionarii – care tocmai de aceea au deranjat şi deranjează atît de mult establishment-ul, direct sau indirect – încercaseră să rupă acest cerc, în contextul efemer al unei Europe de dreapta; tentativa lor a eşuat în mod tragic, dar amintirea fermităţii lor continuă să tulbure “liniştea” oamenilor de stînga, care au dus – şi continuă să ducă – ţara la ruină. Spaima de legionarism reprezintă, în adînc, spaima politicianismului de propriile lui păcate, pe care le-ar putea plăti cîndva, la o dreaptă judecată a Istoriei.
Una peste alta, a fost impusă cu consecvenţă o adevărată dogmă ideologică, fundamentată pe mitul propagandistic al “sălbăticiei” legionare. Este, într-un fel, povestea cu hoţul care strigă: “Prindeţi hoţul!”… Legionarismul a devenit astfel imaginea publică a tuturor relelor de ieri şi de azi (“sperietoarea” fiind folosită pînă la saturaţie şi după 22 decembrie 1989), iar Corneliu Codreanu, ca şef al Mişcării, e considerat de regulă drept “capul răutăţilor”. Ei bine, atît de mult au fost repetate aceste lucruri, atîta cerneală s-a vărsat şi atîta patimă a fost investită în această denigrare concertată, încît pentru anumite minţi comode problema e ca şi clasată! Cînd se rosteşte numele lui Codreanu sau al Mişcării Legionare, multora li se pare că ştiu totul dinainte…
Din păcate, nici “apologeţii” legionarismului n-au ştiut să păstreze o măsură şi să răspundă realist provocărilor actualităţii, tinzînd spre cealaltă extremă, a adulaţiei ditirambice a figurii lui Codreanu şi a idealizării necritice a unui fenomen complex, în care virtuţile n-au exclus păcatele, aşa cum nici păcatele n-au exclus virtuţile. Rămîne de ales, în continuare, grîul de neghină. Cu neghina ştim ce e de făcut (“se alege şi se arde în foc”); rămîne de văzut ce şi cît vom mai fi în stare să facem cu partea de grîu curat. Nu în perspectiva reînvierii Legiunii, care e curată utopie, ci în aceea a reconstrucţiei din mers – şi în pas cu vremea – a unei noi drepte creştine româneşti, care nu se poate reduce la experienţele trecutului, dar nici nu se poate dispensa de ele, dacă se vrea una cu rădăcini şi cu repere, iar nu o simplă butaforie de uz conjunctural. 
Prin urmare (şi îmi cer scuze dacă repet lucruri pe care le-am tot spus în diferite contexte), ne mişcăm, cu Codreanu şi cu legionarismul, între o “legendă neagră” de uz popular, cultivată de toate fronturile stîngii şi radicalizată obsesiv în mediile evreieşti, şi o “legendă aurită”, perpetuată de foştii membri sau simpatizanţi ai Mişcării şi avînd o circulaţie mai restrînsă, în medii nu întotdeauna prea elevate. Între aceste două legende se află suspendat, deocamdată, adevărul istoric, faţă de care rămînem datori, cu tot ce implică el ca lecţie pentru prezent şi viitor.
Corneliu Codreanu

„Prin diabolizarea lui Corneliu Codreanu este diabolizată Dreapta”

Claudiu Târziu: Cum se desprinde portretul psihologic al „Căpitanului” din tot ce aţi citit de şi despre el şi din mărturiile pe care le-aţi ascultat de la cei care l-au cunoscut?
Răzvan Codrescu: Cînd ai citit mult de şi despre Codreanu, şi cînd ai ascultat mărturiile a zeci sau sute de oameni (şi ce oameni!) care l-au cunoscut, şi cărora le-a marcat nu numai tinereţea, ci întreaga viaţă, păţeşti ca Ion Cristoiu: nu poţi să nu fii indignat de etichetele curente care i se pun şi, chiar fără să ai aderenţă la toate ideile sau actele lui, te simţi obligat moral să-i ţii partea şi să încerci explicaţii pe care nu ştii cît sînt oamenii de azi pregătiţi sau dispuşi să le asculte, mai ales într-un cadru public atît de expus suspiciunilor şi răstălmăcirilor şi atît de obsedat de nu călca anumite convenienţe ideologice. Dar, cu tot riscul de a-ţi strica „imaginea”, nu poţi, dacă ai şi numai un rest de onestitate, să accepţi convenţia mincinoasă sau să te prefaci evaziv ori nepăsător. În emisiunea d-nei Eugenia Vodă, şi în tot scandalul care a urmat, Ion Cristoiu n-a vorbit ca un legionar, ci pur şi simplu ca un om în cunoştinţă de cauză, în timp ce majoritatea covîrşitoare a criticilor săi ofuscaţi s-au aflat vorbind fără să aibă habar (sau avînd interesul impur de a se preface că n-au habar), pe bază de „urechisme” sau de lecturi superficiale şi la mîna a doua, mobilizaţi de exigenţe ideologice, iar nicidecum de scrupulul faţă de adevăr, mai ales că adevărul se întîmplă să fie extrem de incomod, contrazicînd nu doar nişte poziţii punctuale, ci un întreg mod de gîndire indus prin educaţie şi autoreglaj oportunist. Dacă accepţi că un Codreanu n-a fost chiar atît de rău cum se crede, atunci înseamnă că nici legionarismul n-a fost chiar atît de rău, nici naţionalismul creştin, nici dreapta tradiţională… Se clatină, mai mult sau mai puţin conştient, o întreagăWeltanschauung, o întreagă aşezare comodă într-un stîngism călduţ, într-o „civilizaţie” a laşităţilor standardizate, dar profitabile, cu care ne trecem viaţa prin democraţie aşa cum ne-am trecut-o şi prin comunism. De aceea, despre aceste lucruri omul „cuminte” preferă fie să colporteze ce se spune oarecum „oficial”, fie să nu vorbească deloc. Dacă vorbeşti, oricînd se poate interpreta, pot apărea complicaţii, poţi produce iritare… Mai bine minciuna asumată sau tăcerea preventivă. Mai ales că de adevăr, ştii din experienţă, nu se mai sinchiseşte aproape nimeni (sau numai nişte „exaltaţi” cu care nu ţi-ar plăcea să fii asimilat)…
Codreanu a fost, aşa cum rezultă din autenticele documente şi mărturii, un om fundamental cinstit, un bun român şi cineva care s-a străduit toată viaţa să fie şi un bun creştin. Era în personalitatea lui o dimensiune cazonă şi o dimensiune mistică (mai ortodoxă în fond decît în formă, de unde impresia unora de „catolicism” sau de „păgînism”). Rectitudinea lui se mişca – poate imperfect, dar sigur sincer – între modelul cavalerului (eroului) şi modelul sfîntului (martirului). Două modele care se întîlnesc în idealul slujirii jertfelnice.
Şi – aspect esenţial – e desigur la el un traseu al devenirii, adesea ignorat. A fost un om care a străbătut, nu fără poticniri, o cale de limpezire a atitudinilor într-un sens creştin, avînd realismul şi onestitatea de a recunoaşte că “există o mare deosebire între linia pe care mergem noi şi linia Bisericii Creştine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecţia şi sublimul. Nu putem coborî această linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin acţiunea noastră, prin toate faptele şi gîndurile noastre, tindem către această linie, ne ridicăm spre ea, atît cît ne permite greutatea păcatelor cărnii şi condamnarea la care am fost sortiţi prin păcatul originar. Rămîne de văzut cît am putut fiecare, prin sforţările noastre pămînteşti, a ne înălţa către această linie” (în Pentru legionari). Sau în altă parte, sintetizînd: “Recunoaştem că sîntem păcătoşi: aceasta este atitudinea legionară faţă de Biserică” (fragment de scrisoare, în Circulări şi manifeste). Rabinului David Şafran, în convorbirea de la Casa Verde, din 1937, îi spune, în acelaşi sens: “Eu nu vreau să provoc ură sau răbufnire. Mi-e sufletul curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit, rănit sau jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători! Nu-s nici ei decît oameni… Nu pe omul superior încercăm noi să-l şlefuim, ci pe omul om”. De altfel, în Pentru legionari, definind Legiunea, prin temeiurile ei, ca pe “o şcoală” spirituală, afirmase: “De aceea, piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul, nu programul politic. Reforma omului, nu reforma programelor politice. «Legiunea Arhanghelul Mihail» va fi, prin urmare, mai mult o şcoală şi o oaste decît un partid politic… Din această şcoală legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou”. Întărea astfel ceea ce spusese în Cărticica şefului de cuib (îndreptarul meticulos al vieţii legionare, de un maximalism de tip franciscan şi de un rigorism de tip cazon, amîndouă insuportabile din perspectiva “omului recent”): “Mişcarea legionară, înainte de a fi o mişcare politică… este o şcoală spirituală, în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou”. În sensul acesta o definea, retrospectiv, şi Mircea Eliade (în Memorii, I), numind-o chiar “sectă mistică” (din care el însuşi făcuse parte, cu vervă mărturisitoare, spre sfîrşitul anilor ‘30).
E de spus că înainte de a impune altora asemenea exigenţe Codreanu a experimentat el însuşi traseul sinuos al unei deveniri “înnoitoare” (în sensul creştin al “dezbrăcării” treptate de “omul cel vechi”, al unei spiritualizări prin rugăciune, meditaţie şi asceză). E o diferenţă considerabilă (pe care numai cineva rău-voitor o poate contesta) între tînărul exaltat din perioada luptelor studenţeşti de la începutul anilor ‘20 şi liderul grav şi măsurat al ultimilor ani: cel cu care se întreţinuse rabinul Şafran sau pe care venise să-l viziteze la Bucureşti un Julius Evola; cel cu care Iuliu Maniu, Gh. I. Brătianu, C. Argetoianu şi… Partidul Evreiesc nu ezitaseră să încheie, în 1937, un important pact politic şi despre care un Nae Ionescu putuse afirma: “Minunea pe care a făcut-o Corneliu Codreanu e aşa de mare încît de-acum îl depăşeşte şi pe el”; în fine, cel care a făcut repetate apeluri la non-violenţă (unii au vorbit de “modelul Gandhi”!) şi de la care ne-au rămas însemnările de la Jilava (1938), pe care nu mă sfiesc să le definesc ca pe unul dintre cele mai importante documente de gîndire creştină laică din secolul XX (dar cîţi le-au citit?).
Ceea ce spun eu aici încercase să spună şi Codreanu însuşi în procesul din mai 1938 (cînd, în lipsa probelor concrete “la zi”, acuzatorii ajunseseră să-i invoce radicalismele primei tinereţi): “Gîndiţi-vă, eram de 20-22 de ani, eram va să zică un copil şi, în mentalitatea noastră de copii de pe vremea aceea, aşa am văzut noi lucrurile. Dar de cînd omul începe să trăiască şi pînă cînd îşi termină viaţa, trece timp, se adună înţelepciunea. La început omul judecă într-un fel, i se pare că-i grozav. Sînt trepte de acestea de dezvoltare ale minţii omeneşti şi acţiuni pe care după douăzeci de ani le vezi altfel. Poate acum 20 de ani aş fi făcut un alfabet secret, tocmai pentru că era o anumită vîrstă care te împinge să judeci lucrurile aşa cum le-am judecat şi eu pe vremea aceea. Dar de atunci şi pînă acum este o distanţă mare în timp. Se vede în atitudinea mea, care este aproape contrarie atitudinii iniţiale pe care am avut-o împreună cu toţi băieţii noştri. Este contrarie, din cauza vîrstei… Dar nu poate cineva să fie urmărit permanent în viaţa sa pentru că în copilăria lui, cînd era visător, i se părea că ar putea să se lupte cu toată Europa. Nu cred acest lucru”.
A fost, de altfel, drumul străbătut, firesc şi lucid, şi de alţi întemeietori ai Legiunii. O realitate vie (fie un om, fie o mişcare) nu poate fi judecată reducţionist, printr-un stadiu sau printr-un act izolat al devenirii ei. Din păcate, pe un Codreanu şi pe un Moţa nu toţi i-au înţeles adecvat; şi nu este vorba aici de adversari (care n-au putut sau n-au vrut s-o facă), ci chiar de o parte a propriilor “camarazi”. Aceştia i-au urmat, mai mult sau mai puţin conştient, cu precădere pe foştii “tineri furioşi”, pătrunzîndu-se prea puţin (sau prea superficial) de “misticismul jertfelnic” al maturităţii lor (consfinţit nu doar cu vorbe, ci cu propriul sînge). Opera lui Codreanu a fost înţeleasă prea puţin în latura ei spirituală (care o deosebea esenţial de fascismele occidentale, şi mai ales de nazism); ispita politicului (în contextul favorizant al unei Europe de dreapta) s-a dovedit mai puternică (şi, pînă la urmă, mai omenească), anticipînd devierile reprobabile de mai tîrziu. Horia Sima însuşi a fost exponentul acestei categorii (oricît ar fi de neplăcut pentru anumiţi supravieţuitori ai Mişcării, astăzi nu putem să nu tragem o linie de demarcaţie în istoria legionară între ceea ce unii au numit “codrenism” şi “simism”, noţiuni poate relative, dar care acoperă, principial, nu doar o realitate cronologică, ci şi una tipologică). Mişcarea Legionară a trăit mai tot timpul această tensiune între “secular” şi “spiritual”, care face parte din tragedia ei internă. Şi cert este că la tragedia generică a legionarismului se adaugă – încă mai mişcătoare poate, prin statura şi complexitatea personajului – tragedia neînţelesului şi nedreptăţitului Corneliu Codreanu, acest om cu elanuri de sfînt şi cu renume de bandit…
Corneliu Codreanu
Claudiu Târziu: Dacă ar fi să restrîngem în cîteva fraze gîndirea lui Codreanu, ce am putea învăţa? 
Răzvan Codrescu: E greu de făcut o asemenea sinteză ad-hoc, mai ales în spaţiul şi condiţiile unui interviu. Forţez, totuşi, o aproximaţie. Viaţa istorică nu e nimic fără memorie şi transcendenţă. Dumnezeu şi morţii sînt prezenţe vii, care onorează şi obligă. În ordinea firească, destinul insului este solidar cu destinul neamului, iar totul capătă sens în perspectiva învierii. Există o linie a neamului care merge, în cazul neamurilor creştine, în tandem cu linia Bisericii, dar fără să se confunde cu ea. Românii au datoria sfîntă să-şi păzească credinţa şi identitatea, nu pentru a-i umbri pe alţii, ci pentru a se promova cinstit şi plenar pe ei înşişi. Iar pentru a împlini idealul naţional, nici o jertfă nu e prea mare. Legionarul, care ambiţionează şi trebuie să se străduiască să fie o combinaţie actuală de erou şi sfînt, nu se va lăsa cumpărat şi va sta mereu gata de moarte. Onoarea trebuie să fie normă de existenţă– nu din orgoliu, ci din principialitate. Decît să triumfi printr-o infamie, mai bine să cazi răpus pe drumul onoarei. Politicianismul şi comunismul sînt principalii adversari ai acestor aspiraţii istorice şi existenţiale. Evreii sînt primejdioşi întrucît fac jocul acestor adversari curenţi, contribuind, pe faţă sau pe ascuns, la disoluţia morală şi naţională. Încurajînd stînga şi comunismul, ei se pun singuri de-a curmezişul dreptei, care înseamnă naţionalism constructiv şi spiritualism creştin, angajare morală şi comunitară sub semnul crucii lui Hristos. Dar mult mai periculoşi şi mai culpabili decît evreii sînt creştinii care trădează cauza neamului şi desconsideră locul Bisericii în veac. Marea problemă a istoriei româneşti, mai vechi sau mai noi, este trădarea.Născut sub semnul Arhanghelului Mihail – arhistrategul cu sabie de foc al legiunilor cereşti, pedepsitorul lui Lucifer şi restauratorul dreptăţii divine –, legionarismul se vrea pariu primenitor cu istoria şi împăcare a neamului românesc cu Dumnezeu şi cu sine însuşiLegionarismul nu pune pe primul plan nici statul (ca fascismul italian), nici rasa (ca fascismul german), ci desăvîrşirea sufletească a insului şi a neamului. Triumful lui, prin urmare, nu poate fi doar o afacere politică şi nu poate veni prin lovitură de stat, ci numai prin procesul de lămurire şi perfecţionare lăuntrică. De aceea, pe primul plan este omul, nu programul politic. O idee politică, oricît de mare şi de nobilă, nu înseamnă nimic dacă nu ai oameni pe măsura ei, care să şi-o asume şi s-o pună în lucrare. De aceea pedagogia naţională e marea urgenţă căreia trebuie să-i răspundă noua generaţie, mai ales prin elitele ei. Neamul românesc este provocat la un mare proces de învrednicire – întîi în faţa lui Dumnezeu, apoi în faţa oamenilor. Cel puţin pînă la „marea biruinţă”, prioritare sînt – trebuie să fie – datoriile, nu drepturile, jertfelnicia, nu comoditatea călduţă a traiului larvar. Iar liderul politic trebuie să aibă în vedere nu doar nevoile materiale şi destinul imediat al celor pe care-i conduce, ci totdeodată (de nu cu precădere) nevoile lor sufleteşti şi destinul lor veşnic (aspiraţia creştinească spre mîntuire). Cam aşa gîndea şi simţea Codreanu, mişcîndu-se indefinit între realism şi idealism, cu năzuinţi cărora nu le-a lipsit nici sinceritatea, nici sublimul, dar care pînă la urmă au fost înghiţite de limitele – generale, dar şi autohtone – ale umanului.
Corneliu Codreanu

„Un Codreanu nu se naşte în fiecare generaţie, ba poate nici în fiecare secol”

Claudiu Târziu: Ce credeţi că a contat mai mult în puterea sa de atracţie exercitată asupra maselor, ceea ce spunea/ gîndea, felul în care o spunea, pedagogia sa, justeţea cauzei sale sau pur şi simplu ceva inefabil, pe care îndeobşte îl numim charismă?
Răzvan Codrescu: Că a fost un harismatic o recunosc de regulă, fie şi numai cu jumătate de gură, chiar şi adversarii lui ireductibili, români sau neromâni. Dar ce mai înseamnă “harisma” într-o lume desacralizată? Ea pare receptată îndeobşte ca expresie simptomatică a unei stări patologice, puse în legătură mai degrabă cu fascinaţia diabolică decît cu harul divin… Nu ştiu să explic “mistic” ceea ce unii au numit “miracolul” Codreanu, dar, într-o abordare mai pozitivistă, cred că a contat enorm faptul că el întruchipa plenar ceea ce le cerea celorlalţi. Şi, desigur, că a pus degetul în principalele răni ale unei lumi româneşti care la vremea aceea nu-şi pierduse încă de tot, cum pare să se întîmple astăzi, încrederea că poate fi mai mult decît este.
Claudiu Târziu: Poate să mai fie Codreanu un model de lider? Şi: calităţile de lider din anii ’30 se mai potrivesc în actualitate? 
Răzvan Codrescu: Sigur că sînt diferenţe uriaşe de mentalitate şi de context. Dacă am mai avea astăzi un lider potenţial tăiat din stofa lui, am putea vedea în ce măsură paradigma mai încape în sintagmă. Nu e însă cazul. Îmi place să cred, totuşi, că un popor, fie el oricît de pervertit, atunci cînd se simte iubit cu adevărat de un lider al lui, nu neapărat perfect, dar nemincinos, hotărît şi dispus la jertfirea de sine, nu se poate să nu rezoneze. Dar un Codreanu nu se naşte în fiecare generaţie, ba mă tem că nici în fiecare secol. Iar poporul român mă tem că va continua să sufere acut, încă multă vreme de aici înainte, de faptul – conştientizat sau doar intuit – că nu este iubit cu adevărat de „aleşii” lui, care nu fac decît să-i folosească spinarea pentru a se cocoţa acolo unde vocaţia lor nu i-ar îndreptăţi niciodată….
Claudiu Târziu: De ce e cool pentru tînăra generaţie Che Guevara şi Codreanu nu?
Răzvan Codrescu: Pentru că astăzi limba stîngii e înţeleasă, pe cînd a dreptei nu. Dacă eşti înveşmîntat în roşu, nici măcar violenţa nu deranjează, ci devine aventură a eroismului umanitar. Dacă însă eşti înveşmîntat în verde, nu numai violenţa ţi-e imputată, dar şi eventuala sfinţenie. Este însă şi o problemă de orizont cultural şi mediatic. Nici o generaţie din istoria modernă n-a mai fost atît de incultă şi de manipulată. Desigur, tinerii înşişi sînt cei mai puţin vinovaţi de deruta lor axiologică şi morală: ei sînt în primul rînd victimele unei lumi remodelate după chipul şi asemănarea stîngismului dizolvant.
Corneliu Codreanu

“Maimuţăreala epigonică nu poate fi formulă de supravieţuire sau soluţie de viitor”

Claudiu Târziu: În pofida faptului că în Europa era un context favorabil, că în ţară a avut o aderenţă semnificativă în mase, că a beneficiat de intrarea în rîndurile sale sau de sprijinul din afară al unei pleiade de mari intelectuali, că a avut un lider puternic şi charismatic, Mişcarea Legionară a eşuat. Cel puţin din punct de vedere politic. De ce? A greşit undeva Corneliu Codreanu cînd a structurat-o? A avut un „călcîi al lui Ahile” sau un defect originar, care i-a provocat distrugerea?
Răzvan Codrescu: Destinul Legiunii se confundă, în parte, cu destinul vitreg al întregii drepte europene. Nu zic că n-au fost şi păcate de plătit, dar te întrebi cînd va veni vremea să-şi plătească şi stînga păcatele, încă şi mai mari… Codreanu însă (şi ce-a fost mai bun în Legiune o dată cu el) aş zice că şi-a plătit nu doar păcatele, ci şi… virtuţile. Ceea ce vreau să spun este că mi se pare că a ridicat ştacheta prea sus. “Maximalismul” moral şi comportamental de tip jertfelnic la care chema Codreanu (a se vedea mai ales Cărticica şefului de cuib) avea în sine ceva sublim-utopic, mai ales într-un secol atît de corupt… Au fost şi unii care au reuşit să-l întruchipeze, dar nu prea mulţi şi, în orice caz, nu destui, raportaţi la massele largi, care au asimilat mult mai lesne comunismul. Sigur că şi atît cît a reuşit rămîne impresionant. Cum să nu fii impresionat şi serios pus pe gînduri cînd vezi că mai sînt şi astăzi nonagenari (unii legionari efectivi, alţii trecuţi doar prin Frăţiile de Cruce) care, după ce au asistat la decimarea Legiunii, au făcut ani grei de puşcărie şi au suferit toată viaţa pentru crezul lor, se sting mărturisindu-l transfiguraţi: abia prin ei ajungi să începi să înţelegi ce minune a săvîrşit Codreanu în sînul unei generaţii, dar şi să te îndoieşti că astăzi aşa ceva ar mai fi cu putinţă. Eu unul mă simt mereu dator să mărturisesc că oamenii cei mai de calitate din generaţia interbelică pe care am ajuns să-i cunosc (nu puţini) au avut, într-un fel sau altul, contact cu Legiunea sau cu Frăţiile de Cruce. Dacă floarea acestei generaţii n-ar fi fost decimată în lagăre şi închisori, faţa României ar fi fost alta, credeţi-mă!
Claudiu Târziu:Mai este posibilă azi ascensiunea politică a unei personalităţi asemănătoare cu aceea a lui Codreanu? Mentalitatea curentă ar mai îngădui-o? Mai este vremea marilor grupări încolonate în spatele unui lider? Contextul cultural-politic nu e cumva mai puţin permisiv? Dar nu cumva tot contextul, de data asta însă social-politic (cît se aseamănă acesta cu cel interbelic?) reclamă apariţia unui astfel de lider? Nu cumva românii tînjesc după un conducător cu principii ferme, o orientare clară către Biserică şi Neam şi care să aibă o personalitate de „mînă de fier”?
Răzvan Codrescu: Codreanu este un gen de lider rar şi greu de definit. Nu era un orator strălucit, nu era un om de condei, nu era o somitate intelectuală sau profesională, calităţile lui de om politic erau mai degrabă aproximative, dar avea o rectitudine şi o îndrăzneală care cucereau, oferind încredinţarea unei consistenţe inanalizabile. Mi-e greu să-l transplantez în realitatea actuală – şi tocmai de aceea am fost mereu mai degrabă circumpect, iritînd teribilismele neolegionare (adeseori penibil epigonice), în privinţa posibilităţii de a mai reitera vreodată legionarismul ca atare. Sigur, şi astăzi ne confruntăm acut cu o criză a autorităţii la toate nivelurile, cu criza morală, cu criza economică, cu excesele politicianismului, dar totuşi coordonatele sînt cu totul altele, ca să nu mai vorbesc de orizontul de aşteptare… E altă sensibilitate publică, alt material uman (tot mai inconsistent), alt context intern şi internaţional… Mentalitate, limbaj, structură socială, raporturi de forţe – toate sînt altele. Nu mai există marele context european de dreapta. Nu mai există – după o jumătate de secol de comunism – nici “poporul” şi nici “elitele” de altădată. Şi nu mai există – last but not least – “harisma” vreunui “Căpitan”… În mod firesc, lumea e mult mai circumspectă după experienţele “totalitare” ale secolului XX, dar şi după deziluziile curente ale democraţiei noastre dîmboviţene, e mult mai uzată şi mai ieşită din priză, mai divizată şi mai dezorientată, mai manipulată şi mai manipulabilă. Dacă legionarismul a eşuat în condiţii mult mai favorabile, cum ar putea birui neolegionarismul în condiţiile menţionate?! Una e evaluarea corectă a Legiunii şi alta e reînvierea ei. Eu sînt pentru o evaluare corectă, cu tot curajul şi cu toată răspunderea, învăţînd ce este de învăţat din această lecţie a istoriei, dar am spus-o şi nu prididesc să o repet: fiecare epocă generează, dacă este vie şi creatoare, forme politice sau culturale proprii. Dacă nu, nu. Maimuţăreala epigonică nu poate fi formulă de supravieţuire sau soluţie de viitor. Noul nostru pariu cu istoria – dacă mai sîntem în stare de unul – ar trebui să înceapă, cred eu, de la acest punct de minimă luciditate. De Claudiu Tarziu – Rost
 

joi, 29 noiembrie 2012

Francezi arestati


Catolici francezi arestati pentru ca au atacat un protest anticrestin (FOTO)

autor: FrontPress 29.11.2012
Patru persoane au fost arestate miercuri pentru ca au reactionat impotriva unei demonstratii anticrestine ilegale desfasurate in Paris in urma cu aproape doua saptamani. Mai multe tinere topless, activiste ale grupului feminist ucrainean Femen, au fost batute in 18 noiembrie in plina strada de participantii la un mars impotriva casatoriilor intre persoanele de acelasi sex, organizat de un grup catolic militant. Acestia spun ca au reactionat deoarece au fost atacati si pentru ca femeile erau imbracate in calugarite si aveau desenate pe corp mesaje impotriva Bisericii, fapt considerat ofensator. 
Caroline Fourest, jurnalista si eseista, a fost deasemenea bruscata in incidentele care au facut prima pagina a ziarelor din Hexagon. Aceasta a depus o plangere oficiala iar procuratura a inceput o investigatie.
“Zece activiste Femen au decis sa organizeze un protest umoristic pasnic, imbracate in calugarite si cu mesaje glumete. Au fost impinse si alergate de barbati. Au fost lovite peste tot”, a declarat Fourest pentru Le Parisien. Aceasta nu mentioneaza insa ca demonstratia a fost una ilegala, agresiva si constient provocatoare la adresa celor peste 10.000 de crestini care manifestau impotriva propagandei homosexuale. Deasemenea jurnalista nu mai spune nici ca printre “mesajele glumete” s-au strecurat si texte extrem de jignitoare la adresa credintelor religioase, precum “Fuck church!” si “In gay we trust”.
In plus, conform martorilor oculari si a imaginilor filmate, activistele au aruncat primele cu gaz lacrimogen spre participantii la marsul traditionalist.
Pe de alta parte, grupul catolic Civitas a actionat deja in instanta organizatia Femen pentru exhibitionism, organizarea unei manifestatii ilegale si ofense aduse unui grup religios. Sursa: FrontPress.ro


miercuri, 28 noiembrie 2012

Porcul politic


O campanie electorala destul de plictisitoare. Lui Basescu ii e teama sa mai inghita porcul politc

autor: FrontPress 28.11.2012
De 23 de ani de când s-a instaurat pseudo-democraţia românească nu am văzut aşa o campanie electorală plictisitoare şi fără miză reală. Candidaţii vin cu atacuri şi vorbărie fără rost în studiourile TV şi mai deloc cu proiecte sau programe economice şi politice de a scoate ţara din fundătura ultimului loc al Europei.
Am preferat seara să citesc şi să vizionez filme vechi sau documentare istorice decât să urmăresc bătălia electorală. Singurul lucru care mi-a ieşit în evidenţă dimineaţa, când mă duc la serviciu, sunt stâlpii RATUC sau Electrica absolut toţi mâzgliţi cu afişe electorale, ca în mai 1990. Şi la celelalte campanii electorale candidaţii îşi mai puneau afişe pe stâlpi în afara locurilor special amenajate, dar prin cartiere şi pe străzi lăturalnice. Azi, centrul Clujului arată ca un oraş colorat cu afişe din Pakistan, nu ca şi o capitală europeană a tineretului. Cred că la afişaj electoral în centrul istoric al Clujului s-a întrecut măsura şi bunul simţ. Ser ca şi campania să treacă odată şi stâlpii să fie curăţaţi.
Pe plan naţional se pare că USL îşi menţine trendul ascendent ca să obţină peste 50% din sufragii pe 9 decembrie. Pe de altă parte, Vasile Blaga are dreptate când spune că Forţa Civică şi Noua Republică trebuiau să intre în PDL şi să se candideze sub sigla acestui partid. Lumea nu prea cunoaşte „inima” ARD, care în sondaje e cu circa 2 procente sub scorul PDL. Rezultatele din 9 decembrie sunt previzibile: USL va forma majoritatea, dar şi preşedintele Traian Băsescu cu toate greşelile şi gafele sale are dreptate când nu vrea să-l nominalizeze pe Victor Ponta la un nou mandat de premier. Ponta s-a compromis cu plagiatul, dar mai ales cu lipsa unui proiect economic viabil de dezvoltare al ţării. Inflaţia şi creşterea preţurilor a acoperit firavele măriri salariale din iunie a.c. Românii încă nu au un orizont de aşteptare privind relansarea creşterii economice, dimpotrivă indicatorii macro-economici arată că România reintră într-o recesiune tehnică. Băsescu l-a parafrazat azi pe N. Titulescu cu sintagma că un politician trebuie să mănânce în fiecare dimineaţă o broască râioasă pe stocmacul gol. Dar Băsescu a dus mai departe butada spunând că el nu mai poate înghiţi din nou un porc, adică să-l renumească pe Victor Ponta premier, cel care l-a suspendat. Băsescu sigur ar face o indigestie politică.
Este evident că T. Băsescu se orientează spre „dizidenţi” din USL pentru funcţia de premier, cum se prefigurează rezultatul votului din 9 decembrie: poate Ioan Rus, poate C.P. Tăriceanu sau George Maior. De ce nu, un „trădător” pe care încă nu l-a scos din pălărie? Oricum tot ce se va întâmpla după 9 decembrie, după date, se pare că urmează o perioadă de instabilitate politică sau o nouă suspendare. Pe scena politică, încă nu a apărut acel partid românesc care să redea din nou speranţa şi credinţa românilor într-un viitor mai bun. De Ionuţ Ţene – NapocaNews
 

marți, 27 noiembrie 2012

Impotriva cancerului

Produsele vitei de vie
>
>        Aceasta este ultima noutate in medicina, care se pare ca lupta efectiv impotriva cancerului!!!
>
>        Vinul este un produs miraculos, care distruge celulele canceroase. El este de 10.000 de ori mai puternic decat chimioterapia. De ce nu suntem la curent cu acest fapt?
>        Pentru ca exista laboratoare interesate de fabricarea unei variante sintetice, ce le-ar aduce imense beneficii.
>        Gustul vinului este agreabil si nu produce efectele oribile ale chimioterapiei. *Dacã aveţi posibilitatea, plantaţi o viţã de vie în gradina voastrã!!!* Cîte persoane mor, în timp ce acest secret este pãstrat cu rea-vointa, pentru a putea fi obtinute beneficiile multimilionare ale marilor corporatii?
>        Puteti sa consumati fructele in maniere diferite: sã mancaţi pulpele, sa faceti suc, bauturi, serbet, patiserii etc. I se atribuie multe virtuti, dar cea mai interesanta consta in efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Unii afirma ca este foarte eficient in toate tipurile de cancer. Se considera, de asemenea, ca este un agent antimicrobian cu spectru larg, care tine sub
control infectiile bacteriene si cu ciuperci, eficace contra
parazitilor interni si a viermilor, regularizator al tensiunii
arteriale, antidepresiv si adjuvant in bolile de nervi.
>
>            *In Elvetia, soselele supraterane au fost inlocuite cu drumuri subterane, iar terenurile au fost date in circuitul agricol, special pentru cultivarea vitei de vie*.
>            *Elvetia, tara farmaceuticelor, a constatat ca e mai bine sa fie consumat in mod moderat vinul, nu medicamente ucigatoare.
>        * * *Sursa acestei informatii este interesanta. Ea provine de la unul dintre cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca, dupa mai mult de 20 de incercari efectuate in laborator dupa 1970, extrasele au relevat ca vinul distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, incluzandu-le pe cel de colon, de
san, de
prostata, plaman, pancreas... Componentele vitei de vie au demonstrat
ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un
drog chimioterapeutic utilizat in mod obisnuit in intreaga lume in
scopul incetinirii cresterii celulelor canceroase. Uimitor este si
faptul ca acest tip de terapie, completata si cu extract de lamaie, nu
doar distruge celulele maligne canceroase, dar nici nu afecteaza
celulele sanatoase!
>                    Institutul de Stiinte Medicale, Les Breuleux, Elvetia
>
>                    Uleiul din samburi de struguri
>
>        Se gaseste in supermarketuri.
>        Planta are un nume cu adevarat predestinat ca elixir de sanatate: "vita de vie", izvor al vietii.
>        Prima vie a fost cultivata - se pare - acum nu mai putin de 10.000 de ani si, de atunci, din negurile preistoriei si pana acum, oamenii a dezvoltat pană la nivel de arta cultivarea strugurilor si transformarea lor in vin. Iar virtutile terapeutice ale strugurilor sunt cunoscute si folosite de mii de ani. Pana de curand, s-a crezut chiar ca, in acest domeniu, nu mai pot aparea noutati absolute.
>        Aceasta, pana cand atentia cercetatorilor s-a indreptat asupra a ceea ce se arunca din struguri: samburii. Mai intai, acestia au provocat o mica revolutie in industria alimentara, pentru ca apoi sa
inceapa
o adevarata "cariera" in domeniul medical. "De vina" este uleiul
extras din acesti samburi cu proprietati terapeutice exceptionale.
>        Un campion al anti-imbatranirii
>        Desi vita de vie este cultivata de mii de ani, extractia uleiului din seminte este de data recenta, aspect datorat dificultatilor tehnologice de obtinere. Initial, a fost fabricat doar in Franta si in Italia si a fost utilizat strict in alimentatie. Apoi a fost utilizat extern, in cosmetica, pentru ca este usor resorbit de piele, pe care o inmoaie si o intinde.
>        Abia la urma a fost luat in vizor si de industria farmaceutica.
>        Uleiul de samburi de struguri contine cantitati insemnate de vitamina E si vitamina F, precum si unele minerale: zinc, cupru, seleniu.
>        Dar, mai presus de toate, contine asa-numitele
procianidine  (prescurtat Opc), care sunt un agent anti-imbatranire
de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai
puternic decat vitamina C.
>        Mai contine substante care ajuta la mentinerea sanatatii vaselor de sange si a inimii, catalizeaza actiunea unor vitamine in corp, ajuta la inhibarea reactiilor alergice. Cu alte cuvinte, un nou medicament natural s-a nascut de curand. Sa vedem, in cele ce urmeaza, cum trebuie folosit.
>        Cateva precizari
>        Cand vorbim despre efectele terapeutice, ne raportam la uleiul de struguri obtinut prin presare la rece.
>        Mai exista un ulei rafinat din samburi de struguri, care se obtine la temperaturi mari, cand sunt distruse, practic, toate substantele active din punct de vedere terapeutic si care, evident, nu este recomandat in vindecare. Uleiul presat la rece din
samburi de struguri il gasim in prezent in marile supermarketuri, in
raioanele cu uleiuri de import. Intern, acest ulei se administreaza in
primul rand prin alimentatie, fiind un excelent adaos in salate,
sosuri, in diferitele feluri de mancare ce nu presupun prepararea la
foc.
>        Este absolut necesar sa evitam prajirea sau fierberea acestui ulei, pentru ca incalzirea la peste 50 de grade Celsius duce la alterarea proprietatilor terapeutice.
>        Doza zilnica de ulei este de 25-45 de grame, adica 2-4 linguri pe zi, care se pot consuma ca atare sau in hrana.
>        Extern este folosit ca solutie de masaj pentru piele, pe care o hraneste, previne uscarea sa, ajuta la mentinerea tineretii si a elasticitatii naturale.
>        Uleiul de struguri - o pavaza impotriva bolii
>        Bolile vasculare
>        - Folosirea constanta a uleiului de samburi de struguri in salate, care vor fi consumate zilnic, este suficienta pentru evitarea unor boli vasculare, cum ar fi arterioscleroza, fragilitatea vasculara sau arterita. Aceasta pentru ca uleiul de struguri contine substante (asa-numitele grasimi nesaturate) care ajuta la mentinerea tineretii si elasticitatii vasculare, precum si substante care impiedica procesele degenerative ale vaselor de sange.
>        Bolile de inima
>        - Se consuma zilnic doua linguri din acest ulei, care este recomandat in mod special persoanelor care au avut sau au o dieta cu multa carne si preparate din carne, cu prajeli sau alte grasimi "rele", cum ar fi cele din margarina sau din uleiurile rafinate.
>        Acest ulei previne ischemia cardiaca, precum si tulburari circulatorii cum ar fi hipertensiunea si
tensiunea arteriala oscilanta.
>        Tumorile benigne
>        - Studii de data recenta arata ca anumite substante continute in samburii de struguri impiedica dezvoltarea unor formatiuni tumorale benigne, cum ar fi chisturile ovariene, fibroamele uterine, adenoamele si adenofibroamele mamare.
>        Femeile cu asemenea predispozitii ar fi bine sa faca de 4-6 ori pe an cure de cate 28 de zile in care sa consume ulei de samburi de struguri, cate 20-30 de ml zilnic.
>        Infectiile diverse
>        - Substantele active din acest ulei actioneaza ca stimulent imunitar pe mai multe cai: catalizeaza actiunea vitaminei C in organism, favorizeaza producerea de celule imunocompetente si le activeaza pe cele existente. Mai ales in perioadele reci ale anului, cand sistemul natural de aparare al organismului este cel mai incercat, se
recomandă consumarea uleiului de samburi de struguri, minimum 30 de
grame zilnic.
>        Alzheimer
>        - La persoanele din zonele in care se consuma deja acest ulei de cateva decenii (Franta si Italia) s-a observat, pe langa reducerea ratei bolilor cardiovasculare, o mult mai buna functionare a sistemului nervos. Se pare ca substantele antioxidante din samburii de struguri sunt foarte eficiente in oprirea proceselor degenerative ce afecteaza creierul la persoanele in varsta. Studiile pentru izolarea unei substante active care sa previna aceasta cumplita boala sunt in plina desfasurare, insa pana atunci, un lucru este sigur: consumul de ulei de seminte de struguri este printre cele mai bune antidoturi impotriva bolii Alzheimer.
>        Afectiuni dermatologice
>        - Se recomanda atat consumul intern, cat si masajul pe piele cu acest ulei.
Bogat in vitamina E, este un elixir pentru mentinerea tineretii
pielii, dar si pentru prevenirea unor afectiuni dermatologice
(cheratoze, psoriazis, depigmentari etc.). Masajul facut dupa baie cu
lei de samburi de struguri impiedica        pierderea apei (mentinand
hidratarea pielii), da stralucire si finete epidermei, intarziindu-i
imbatranirea.
>        Colesterol
>        - In 1993 a fost prezentat la conferinta anuala a "Colegiului stiintific de Cardiologie din Statele Unite" un studiu pe 56 de pacienti, barbati si femei, care aveau valori ridicate ale colesterolului. Consumand zilnic cate 43 de grame de ulei de seminte de struguri, acestia si-au redus cu 15,6 % nivelul colesterolului din
>sange in doar 3 (!) saptamani.
>        In prezent, uleiul de samburi de struguri este considerat cel mai bun medicament-aliment pentru scaderea si mentinerea la cote normale a
nivelului colesterolului.
>        Varice si hemoroizi
>        - Consumul zilnic al acestui ulei previne aparitia dilatatiilor venoase anormale si, mai mult, poate micsora venele varicoase. Se consuma in salate de cruditati, cate 3-4 linguri pe zi, tratamentul fiind pe termen lung (minimum un an). Este recomandat si pentru tratarea umflarii picioarelor si a senzatiei de greutate in picioare.
>        Arteroscleroza
>        - Uleiul de samburi de struguri ofera peretilor arterelor o protectie exceptionala la depunerile de colesterol.
>        Este mentionata folosirea cu succes si in arterita obliteranta, unde administrarea sa a ameliorat usor fluxul sanguin si, in timp, a redus crampele specifice (mai ales cele nocturne). Pentru obtinerea acestor efecte, se fac cure de lunga durata (macar 1 an), cu acest ulei presat la rece, din care se
administreaza minimum 20 de grame zilnic.
>        Fragilitatea capilara si fragilitatea vasculara in general
>        - Substantele din semintele de struguri au o actiune antioxidanta puternica, asigurand o protectie a celulelor din compozitia peretilor vaselor de sange la actiunea radicalilor liberi si mentinand sau restabilind in buna masura elasticitatea vaselor sanguine. O cura de sase luni, in care se consuma zilnic 3-4 linguri din acest ulei, duce  la reducerea semnificativa a suprafetelor cu echimoze produse de fragilitatea capilara si previne accidentele vasculare (eventual recidiva acestora).
>        Deficiente imunitare
>        - Semintele de struguri contin substante cum ar fi zincul, cuprul, seleniul, vitamina E si procianidinele, care sunt cei mai puternici inamici ai radicalilor liberi, contribuind astfel la cresterea imunitatii
organismului.
>        O cura cu 25 de grame de ulei de struguri pe zi, mentinuta minimum o luna, ajuta la marirea rezistentei organismului la factorii infectiosi.
>        Artrita (reumatismul)
>        - Cei care sufera deja de artrita pot constata, consumand acest ulei, o reducere in timp a durerilor datorate inflamatiilor.
>        Aceasta, pentru ca semintele de struguri contin substante care mentin sanatatea tesuturilor din compozitia articulatiilor, precum si antiinflamatoare naturale.
>        Se consuma salate cu ulei de samburi de struguri (minimum 3 linguri zilnic), in cure de 2-3 luni.
>        Alergie
>        - Este utilizat si in tratarea alergiilor, deoarece blocheaza enzimele care produc histaminele (substante naturale din corpul uman care determina aparitia
reactiilor alergice).
>        Se fac cure de cate 2-3 luni, in care se consuma cate 30 ml din acest ulei, zilnic. In caz de criza alergica, administrarea uleiului eficientizeaza, intre altele, actiunea vitaminei C, care este folosita in toate tratamentele anti-alergice.
>        Imbatranirea
>        - Uleiul de seminte de struguri nu poate, bineinteles, opri complet procesul de imbatranire al tesuturilor, dar poate prelungi mult tineretea biologica. La femei, ajuta la mentinerea echilibrulul hormonal, previne aparitia menopauzei premature, precum si a unor fenomene cum ar fi uscarea pielii, aparitia pilozitatilor in exces, estomparea caracterelor secundare feminine. La barbati, previne  impotenta vasculara.
>La ambele sexe, previne si combate Alzheimerul, reumatismul degenerativ, problemele cardiace.
>        Se consuma, zilnic, minimum 30 de grame, in salate de cruditati (care ii potenteaza efectul).
>        Vedere obosita
>        - Mai multe studii arata ca acest ulei imbunatateste vederea, facand ca vasele de sange din ochi sa functioneze mai eficient. Se recomanda mai ales persoanelor la care tulburarile de vedere apar odata cu varsta sau pe fondul unor probleme circulatorii.
>Se recomanda in paralel si curele cu struguri negri, consumati ca atare, pigmentii din coaja acestora ajutand si ei la ameliorarea vederii, inclusiv a celei nocturne.
>                      Boli care se trateaza extern cu
>                          uleiul de samburi de struguri
>
>Piele uscata si sensibila la frig
>        - La zece minute dupa baie, se maseaza intreg corpul, mai ales membrele, cu ulei de samburi de struguri.
>        Tratamentul se face sase saptamani la rand, mai ales in perioadele friguroase.
>Piele cu tendinta de imbatranire
>        - Uleiul de struguri penetreaza rapid epiderma, nelasand senzatia de piele grasa si protejand in schimb pielea de vant si de soare.
>        Datorita continutului sau ridicat de acid linoleic, care este repede incorporat in piele, reduce pierderea de apa din epiderma si restabileste elasticitatea pielii.
>        Se foloseste, de asemenea, dupa baie, pentru masaj.
>Ten uscat
>        - O data la trei zile, se maseaza obrajii, pometii, fruntea si gatul, cu ulei de samburi de struguri. Are efecte de protectie, mentine hidratarea si impiedica formarea ridurilor.
>
>Contraindicatii...
>        Intern, nu se cunosc contraindicatii la administrarea acestui ulei, cu conditia sa nu fie preparat termic si sa nu fie depasita perioada de valabilitate inscrisa pe ambalaj.
>        Extern, va fi evitata folosirea sa pe portiunile cu piele grasa, seboreica, putand in aceste cazuri sa produca reactii cutanate locale.
>"Eşti o fiinţă a luminii. Ai venit din lumină, te vei întoarce în lumină; la fiecare pas te înconjoară lumina fiinţei tale nelimitate."
>Richard Bach
>XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
>
>
>
>
>
>DESPRE RUGACIUNEA "TATAL NOSTRU"- preluare
>
>
>"Tatal Nostru" este rugaciunea pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos, ori numai aceasta cunoastere, a provenientei sale, ne vorbeste de la sine despre puterea si lumina sa.
>> Multi descanta de deochi cu "Tatal Nostru" si efectul este intotdeauna imediat. Si nu-i o pura intamplare faptul simplu ca "Tatal Nostru" purifica si parca topeste... orice energie tulbure care-l impresoara pe cel deocheat.
>>
>>De fapt, noi - cu totii - suntem ca si deocheati cand traim astfel de stari. Suntem ca intrun intuneric, ca intro pasla groasa de ceata, in stare de prizonieri. Mintea noastra si energiile interioare sunt atunci inchise in suferinta mentala. Vedem cum ne gandim obsedant la un lucru, la un om, la o situatie, ne cuprinde insomnia, teama paralizanta, ori ingrijorarea si nemultumirea, senzatia ca lumea este facuta numai din durere si ... nu mai stim cum sa iesim de acolo. Nu sta prea multa vreme in deprimare, in suferinta.  Nu cauta prea mult la ce-ai gresit, la ce ai facut rau, ori la ce au gresit altii fata de tine. Iesi din grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau, nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. De vei sta prea mult acolo, te vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Viziteaza Iadul, dar nu locui in el.
>>
>>Spune "Tatal Nostru" cand nu te simti bine. Cand esti ingrijorat peste masura, ori nemultumit. Cand simti ca urasti, ori ca nu mai poti. Cand esti deprimat, tulburat, ori nefericit. Cand gandul la ziua de maine te copleseste... Spune "Tatal Nostru"... Ai sa observi ca te vei lovi de o dificultate puternica. Nu poti sa spui "Tatal Nostru". Nu te poti concentra asupra rugaciunii, caci gandul tau zboara tot acolo, in negriciunea mentala, in suferinta care te bintuie. S-ar putea sa spui primele doua-trei randuri ale rugaciunii, apoi te trezesti ca ai uitat cuvintele urmatoare, ori ca te gandesti tot la suferinta ta. Nu renunta. Spune rugaciunea. Caut-o cu mintea, cu tot sufletul tau si spune-o mai departe. Pune mintea ta sa se concentreze asupra rugaciunii, pana ce o poate spune fara gres, de la inceput si pana la sfarsit. Daca uiti rugaciunea si daca te trezesti ca nu te poti concentra asupra ei... este semn ca te afli in campuri de suferinta, care vor sa
te retina in ele, prin puterea Legii Atractiei. Mintea va fi atrasa
tot mai mult spre constiinta suferintei pana ce va iesi de acolo
concentrindu-se asupra rugaciunii.
>> Este foarte important sa stii ca "Tatal Nostru" trebuie repetat. Trebuie spus fara intrerupere, din nou si din nou, cu tot sufletul, cu toata concentrarea mentala, pana ce vei simti ca te-ai eliberat... din campurile care te-au inlantuit, din suferinta.  Cand vei iesi de acolo, te vei simti linistit si vei putea sa atragi la tine ganduri si sentimente de incredere, de bucurie, de iubire sau macar de multumire. … »
>>
>>
>>
>>>Avantajele rugaciunii:
>>>
>>>Edgar Cayce, celebrul medium american considera ca modalitatile de patrundere a bolilor si suferintei corpului uman, sunt urmarea "otravurilor cognitive", secretate de gandurile negative.
>>>Astfel in Statele Unite s-a lansat o adevarata campanie a optimismului si celebrul indemn "think positive"  s-a popularizat tot mai mult in randul oamenilor.
>>>Cayce spunea:"Gandind pozitiv putem vindeca, gandurile optimiste avand puterea de a actiona benefic asupra organismului regland activitatea glandelor vitale".
>>>Cayce recomanda pentru aceasta un mijloc simplu si fundamental de meditatie, prin intermediul rugaciunii Tatal Nostru.Totodata , el explica corespondenta dintre fiecare verset al rugaciunii si respectivii centrii glandulari ce sunt influentati de aceasta.
>>>"Trebuie sa incerci sa resimti fiecare val de semnificatie al fiecarui verset, sa extragi sensul energetic al acestuia si sa il directionezi catre organul in cauza, sa simti cum acest verset curge prin corpul tau. Caci se produce in corpul fizic un raspuns la reprezentarile corpului energetic: se construieste astfel o reactie chimica, fiind posibila vindecarea",concluziona autorul.
>>>Iata asadar dupa Edgar Cayce, corepondenta intre versetele rugaciunii si principalele glande endocrine stimulate:
>>>TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURIactioneaza asupra glandei pituitare, cu rol de declansator al procesului
>>>SFINTEASCA-SE NUMELE TAU actioneaza asupra glandei pineale
>>>VIE IMPARATIA TA deschide tiroida si regleaza functia acesteia
>>>FACA-SE VOIA TA PRECUM IN CER deschide tiroida
>>>ASA SI PE PAMANT actioneaza asupra timusului
>>>PAINEA NOASTRA CEA SPRE FIINTA DA-NE-O NOUA ASTAZI deschide gonadele, glandele sexuale masculine si feminine
>>>SI NE IARTA NOUA GRESELILE DUPA CUM SI NOI IERTAM actioneaza asupra glandelor suprarenale
>>>SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA actioneaza asupra celulelor Lyden, celule secretoare de hormoni
>>>SI NE FERESTE DE CEL RAU actioneaza din noi asupra timusului
>>>CA A TA ESTE IMPARATIA actioneaza din nou asupra tiroidei
>>>SI PUTEREA actioneaza asupra glandei pineale
>>>SI MARIREA redeschide pituitara
>>>AMIN  formula de inchidere a acestor centri energetici si de
>>>reconectare la planul terestru.
>>>Astfel Cayce este de parere ca riscul aparitiei unor boli sau afectiuni nervoase este nealarmant pentru persoanele care gandesc pozitiv sau se roaga in mod frecvent.
>

luni, 26 noiembrie 2012

Sa redevenim ce am fost !



Nu este zi de la Dumnezeu sa nu am  motive, sa  nu critic  clasa politica.
Vreau sa nu mai bat apa in piua, dar repetarea si aratarea  greselilor cu voie sau fara de voie este utila.
Daca am lasa iar la voia intamplarii soarta tarii, vom ajunge pe treapta cea mai de jos a tarilor civilizate.
Spun  asa ca stiti si dvs. ca  Dacia a fost printre cele mei vechi civilizatii, unii spun  ca inaintea grecilor, dar dupa scurta ocupatie a romanilor,  conducatorii  acestor plaiuri din rai sau divizat, s-au impartit si ca si acum  cand ne urmareste acest blestem NEANTELEGEREA si DEZBINAREA, s-a pierdut  aproape totul si am ramas coada altora, dupa unguri si alte popoare migratoare.
 Macar acum  in  al 13-lea ceas sa punem mana pe ce putem si sa ne aparam drepturile si mostenirea venita de la stramosii nostrii.Auzeam la tv. ca grupurile inarmate ale acestor meleaguri erau folosite  de romani in timpul ocupatiei lor, ca fiind cele mai bune, organizate, viteze si  crude.
Constituiau bratul lor inarmat care  actiona fulger si facea prapad, nu aveau nici un  fel de mila pentru invansi.
Dar acum  ne-am blegit de tot.
Se da vina pe turci, pe fanarioti. Se dau citate din Mavrogheni, care a fost domnitor  o scurta perioada si in  Tara Romaneasca. El ar fi spus ca, de ce l-au numit pe el domnitor, peste aceste meleaguri binecuvintate, care nu-l meritau.
Mavrogheni a fost amiralul flotei otomane si cand a iesit la pensie, dar si pedepsit ca sotia lui a avut o rochie mai frumoasa ca cele de la harem, cu toate ca era pe o insula pitita sa nu o vada nimeni, era un om destept si puternic. Cum a sfarsit el v-am povestit de multe ori. Sultanul nu a fost multumit de el!
Pe 30 septembrie 1790 a fost spânzurat/decapitat din ordinul lui Hassan Pașa pentru insubordonarea față de Imperiul Otoman.
 Insa  se stie ca era sasiu, semana cu stiti dvs.cine. Domnitorii romani din slugarnicie se straduiau sa priveasca si ei sasiu ca Mavrogheni sa nu se simta singur cu semi-infirmitatea lui.
 Se spune ca  atat boierii, cat si boieroaicele tineau ceva pe nas(sper ca nu un c....) si priveau fix acolo plimbandu-se prin casa, ca la bal sa fie  si ele ca domnitorul, privind crucis.
Asa ca slugarnicia la romani a avut efecte negative, care au  ajuns pana in ziua de azi si ne-au pecetluit soarta. PROSTII OCCIDENTULUI.
Nu stiu acum la alegeri cum ne va  fi soarta, dar decat  MAFIA, mai bine  blegii de acum, poate se mai invartosesc si ei ca prea dorm cu totii in opinci.
Sper sa  ne schimbam soarta si sa devenim ce am fost si mai mult decat atat ! 

Clubul LAZIO


Clubul LAZIO eliminat din competitiile europene pentru “ANTISEMITISM”?

autor: FrontPress 26.11.2012
Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder, s-a declarat “şocat” de “antisemitismul” suporterilor clubului italian S.S.Lazio. Acesta a cerut printr-un comunicat de presă nici mai mult nici mai puţin decât suspendarea clubului din toate competiţiile europene pentru că în timpul meciului din Europa League, jucat joi în Roma împotriva englezilor de la Tottenham, au fost scandate mai multe mesaje pro-palestiniene.
Lauder susţine că pe lângă desfăşurarea unui banner de mari dimensiuni cu textul “Free Palestine”, suporterii laziali au scandat şi lozinci pro-palestiniene sau “Juden Tottenham, Juden Tottenham”, cunoscut fiind faptul că tradiţia clubului englez se împleteşte cu istoria evreilor din nordul Londrei, care susţin masiv această echipă.
Congresul Mondial Evreiesc a mai cerut UEFA să aplice “măsuri drastice” împotriva clubului Lazio pentru că nu a reuşit să elimine manifestările “antisemite” ale suporterilor. “Singura cale de a contracara antisemitismul este ameninţarea cu consecinţe serioase a cluburilor care nu-şi iau în serios obligaţiile de a-i ţine în afara stadioanelor pe rasişti. Problema suporterilor de la Lazio nu este o noutate şi trebuie luată în serios de toţi. Doar amendarea cluburilor este o măsură total ineficientă”, a mai spus Lauder.
Înaintea meciului, mai mulţi englezi au fost atacaţi într-un bar din Roma de către italieni, o victimă aflându-se încă în spital în stare gravă.
Susţinerea de care se bucură cauza palestiniană în rândul suporterilor europeni, în general în peluzele de orientare naţionalistă sau de extremă stânga, nu este o noutate. Anul trecut, clubul Legia Varşovia a fost amendat pentru că suporterii polonezi au afişat în timpul meciului disputat împotriva israelienilor de la Hapoel Tel Aviv mesajul “Jihad Legia”, scris într-o formă ce imita literele arabe. Sursa: FrontPress.ro


miercuri, 21 noiembrie 2012

Bancuri...






-Iubitule, descrie dragostea care o ai pentru mine.
-E ca si cum as numara stelele...
-Oaaau !... adica infinita?
-Nu...pierdere de timp ...

Nevasta unui director află că el are o nouă secretară. Vine directorul acasă, nevasta îl ia în primire:
- Secretara asta a ta are picioare frumoase?
- N-am băgat de seamă.
- Ochii ce culoare au?
- N-am observat.
- Dar de-mbrăcat, cum se-mbracă?
- Foarte repede.   



Barbatul: Nici nu stiu pentru ce porti sutienul, si asa nu prea ai ce pune

in el!
Femeia: Lasa, ca doar si tu porti chiloti..

luni, 19 noiembrie 2012

Marturii socante



MARTURII SOCANTE DIN TARA FEMEILOR FARA CLITORIS! TU ai putea sa traiesti aici?

Duminica, ora 9,30, starea de spirit din interiorul cladirii scolii din Bandung, Indonezia, este festiv. Mamele acoperite de val si ruj stralucitor vorbesc si mananca prajituri cu nuca de cocos.
MARTURII SOCANTE DIN TARA FEMEILOR FARA CLITORIS! TU ai putea sa traiesti aici?
muzica rasuna in sala de intrunire. Exista 400 de oameni inghesuiti la parterul scolii primare. E cald, zgomot si haos, iar aproape toata lumea zambeste, scrie guardian.co.uk.

Insa Suminah, in varsta de 12 ani, nu este vesela. Sub valul alb, ochii ei au o expresie livida, uluita, a unui copil care este nedreptatit de oameni in care avea incredere. Ea sta pe un scaun de plastic, departe de eforturile mamei ei de a o impaca cu o ceasca de lapte cu biscuiti. Fetita are dureri severe. Cu numai o ora mai devreme, organele ei genitale au fost mutilate cu o foarfeca in timp de ea statea intinsa pe o banca de scoala.

In cursul diminetii, 248 de fete indoneziene au fost supuse aceluiasi calvar. Suminah este cea mai mare dintre ele, cea mai mica avand doar 5 luni.

Este aprilie 2006 si "ocazia speciala" este ceremonia "circumciziei feminine", care are loc anual, inca din anul 1958. fundatia care mutileaza fetele ofera parintilor 6 lire sterline si o punga cu alimente pentru fiecare fiica adusa.

Este bine stiut faptul ca mutilarea genitala a femeilor nu este necesara in legea musulmana. Este o practica veche culturala, care a existat inainte de Islam, crestinism si iudaism.

"femeile trebuie sa fie caste, pentru a-si intretine frumusetea", a declarat Lukman Hakim, secretarul fundatiei Yahasan Assalam. Desi practica nu este mentionata de Coran si este interzisa in multe dintre statele islamice, Amidhan, presedintele consiliului liderilor islamici din Indonezia, sustine ca circumcizia este obligatorie pentru fiecare musulmana: "Nu doar ca o curata, dar o ajuta in cresterea armonioasa".

Desi in Indonezia mutilarea genitala feminina nu este larg raportata, doua studii la nivel national intre 2003 si 2010 au constatat ca intre 86 si 100% din familiile intervievate si-au supus fetele acestei practici, de obicei inainte de 5 ani, iar mai mult de 90% din adulti isi doresc ca practica sa continue.

"Circumcizia potenteaza emotiile, fetele circumcise isi controleaza mai bine poftele sexuale. In plus, ne ajuta sa urinam mai usor si se reduce mirosul neplacut", sustine Hdjella, o profesoara de 57 de ani, care supervizeaza circumcizii in Bandung, al treilea oras al Indoneziei.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, beneficiile circumciziei sunt inexistente, iar riscurile medicale sunt serioase, afectand nu doar viata sexuala a femeilor, ci cauzand probleme urinare si depresii.

duminică, 18 noiembrie 2012

Cronica


Cronica ELECTORALA a sociopatului zanatic (1)

autor: FrontPress 18.11.2012
Un grup de voaieriști politici au ieșit pe traseu pentru a împărți pliante cu rinocerul pe care vor să-l trimită în parlament. Niște tineri care se prostituează moral pentru un mic, o bere, o apă minerală sau câteva zeci de lei. Zâmbesc tâmp, împart fluturași, poartă tricouri cu candidatul-minune și vând ceață oamenilor. Există în continuare o mulțime de cetățeni infantili care se bucură când primesc orice: o pungă goală, o brichetă, un pix, un calendar, un balon…Propagandiștii de mucava au închiriat și un clown, pentru ca burlescul situației să fie deplin. Minciună și manipulare cu zâmbetul pe buze. O paiață veselă care după alegeri se transformă în Pennywise.
Conduc mașina ascultând muzică, gândindu-mă la meciul de duminică. Încetinesc în parcarea din Piața Dacia pentru a lua curba, când de undeva văd apărând niște celule sexuale mobile îmbrăcate în alb, mișunând printre mașini. Împart baloane, fluruași și alte rahaturi. Un martalog antipatic se apropie de ușa mea, zâmbind forțat, cu dorința de a-mi da prin geam un material propagandistic. Îmi ascult primul impuls și mă trezesc răcnind: „Marș în mă-taaaaaaa de la ușa lui Fuegoooooo!!!”
Dau muzica mai tare, calc pe accelerație și demarez răzând ca Stripy în zilele de glorie. Aș fi vrut să văd privirea retardă a politrucului amator, dar nu am chef să-mi pierd prea mult timp cu pionii marii manipulări naționale.
Dați-le cu flit oriunde îi vedeți, trântiți-le în nas toate ușile la care bat, faceți mișto de ei, nu vă sfiiți să le arătați cât sunt de mici și de penibili! Numai dintr-un sarcasm pur, incisiv și violent se poate naște o contraforță sănătoară și viguroasă!
Exercițiile lor democratice provoacă febră musculară la creier. Evitați-le cu încredere! De Goran Mrakici – FrontPress.ro