miercuri, 29 februarie 2012

Experti fiscali in Grecia

Incepe COLONIZAREA? Germania vrea sa trimita 160 de experti fiscali sa colecteze impozitele grecilor

autor: FrontPress 29.02.2012
Vara trecută, propunerea ca planul de privatizări al Greciei să fie supravegheat de o comisie de experţi aleşi de UE stârnea revoltă în rândul grecilor, care se plângeau că „au ajuns chiriaşi în ţara lor“. Acum, în disperarea de a aduce cât mai mulţi bani la buget prin combaterea evaziunii – condiţie a noului împrumut de urgenţă primit săptămâna trecută, Atena va permite specialiştilor nemţi să supravegheze Fiscul elen.
Anul acesta, Fiscul elen trebuie să aducă cu 200% mai mulţi bani la stat decât în 2011 – este o condiţie a pachetului de asistenţă financiară în valoare de 130 de miliarde de euro pe care Grecia l-a primit săptămâna trecută. Pentru că UE se teme însă că grecii nu vor atinge aceste ţinte fără supraveghere, 160 de experţi fiscali din Germania vor merge la Atena pentru a supraveghea şi pentru a eficientiza procesul de colectare a taxelor şi impozitelor.
Potrivit publiaţiei germane „Wirtschafts Woche“, care-l citează pe viceministrul de Finanţe Hans Bernhard Beus, mai mulţi inspectori fiscali germani ieşiţi la pensie ar putea fi chemaţi să meargă în Grecia pentru acest scop.
Noul împrumut de urgenţă în valoare de 130 de miliarde de euro, care a tras Grecia de pe marginea prăpastiei, vine în termeni duri şi condiţii clare. Atena va trebui să permită creditorilor săi internaţionali să supravegheze mai îndeaproape statul, iar reprezentanţii FMI şi UE vor avea un cuvânt mai greu de spus în reformarea ţării.
Creditorii Greciei vor putea supraveghea Grecia mai îndeaproape în schimbul programului de asistenţă financiară, a declarat în această dimineaţă Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare, citat de AFP.
„Planul de salvare a Greciei este bazat pe o condiţie clară: consolidarea supravegherii Greciei şi impunerea unei misiuni a Comisiei Europene prezentă permanent la Atena“, care va ajuta Grecia să-şi modernizeze aparatul de stat, a adăugat Rehn.
De asemenea, „Troika (FMI-Comisia Europeană-Banca Centrală Europeană) îşi va spori în mod semnificativ prezenţa“ în Grecia, a precizat Jean- Claude Juncker, preşedintele Eurogrupului.
Condiţiile sunt însă prea laxe, spun unii oficiali din UE. Jan Kees de Jager, ministrul olandez de Finanţe, a cerut termeni mult mai duri în cadrul negocierilor de azi-noapte. El a cerut supravegherea permanentă a statului elen de către UE şi FMI pentru a controla mai bine progresul reformelor şi implementarea măsurilor de austeritate.
Miniştrii de Finanţe au decis totodată ca o parte din împrumut să fie vitrată direct către un fond blocat, iar acestea vor fi folosite în primul rând pentru rambursarea datoriei publice. Această măsură va permite ca „fondurile împrumutate Greciei să fie mai bine urmărite şi supravegheate“, au adăugat oficialii.
Mecanismul este însă unul termporar, care va funcţiona până când Grecia va introduce în Constituţie o clauză care să garanteze că gestionarea datoriei este prioritatea statului. Atena are termen de două luni pentru a adopta clauza.
Toate aceste cerinţe au apărut pe fondul nemulţumirilor oficialilor UE faţă de ceea ce ei consideră „eforturi limitate” ale Greciei pentru ieşirea din criză. Aceştia aduc ca argumente ritmul lent de implementare a reformelor structurale, eşecurile Atenei de a stârpi evaziunea fiscală şi mai ales faptul că programul de privatizări nu a fost demarat încă. Potrivit oficialilor care participă la discuţii, dacă Grecia ar fi urmat aceşti paşi, evita complet un nou împrumut.
Oficialii europeni speră acum că noul împrumut, combinat cu veniturile din privatizări şi reeşalonarea datoriei, reprezintă drumul potrivit pentru rezolvarea problemelor Greciei. De Elena Dumitru – Adevarul

luni, 27 februarie 2012

Victor Ponta......

Victor Ponta s-a intalnit la Chicago cu penticostali romani controversati (VIDEO)

autor: FrontPress 27.02.2012
Voturile românilor din diaspora au fost dintotdeauna importante pentru oricare din partidele politice parlamentare. Şi cum comunităţile de români baptişti şi penticostali din SUA sunt numeroase, liderul PSD Victor Ponta nu a ratat nici el prilejul de a se gudura pe lângă liderii acestor comunităţi neoprotestante din Chicago.
Însă, din păcate pentru el, pentru imaginea social-democraţiei româneşti şi pentru cea a USL, Ponta a fost însoţit în această vizită (desfăşurată în cel mai mare secret faţă de colegii din conducerea PSD) de un Dorel Popa, un baptist extrem de controversat din Arad, şi s-a înclinat, la propriu, acolo, în Biserica Românească Penticostală Elim din Chicago, în faţa unui alt personaj controversat: Cristian Ionescu, pastor penticostal.
Româno-americanul Cristian Ionescu – cel în faţa căruia Victor Ponta s-a înclinat la propriu de mai multe ori chiar în decursul celor 30 de minute cât a durat vizita sa la Biserica Românească Elim din Chicago – este din 2009 cercetat de Fiscul din SUA pentru mai multe fraude fiscale. Pastorul penticostal român din Chicago este acuzat de Fiscul american că ar fi dosit de ochii agenţilor de Fisc proprietăţile personale care se aflau la un pas de a fi executate în urma unui împrumut bancar neachitat în valoare de 500.000 USD.
Problema este că pastorul Cristian Ionescu a făcut un fel de alba-neagra cu proprietăţile şi cu banii săi mutând totul din proprietatea sa în cea a bisericii româneşti penticostale din Chicago şi invers după ce a considerat el că pericolul s-a sfârşit. Numai că Fiscul din SUA, nefiind condus de un ins ca Sorin Blejnar, e ceva mai vigilent decât cel românesc şi a reacţionat prompt la şmecheriile fiscale ale pastorului român din Chicago deschizând mai multe anchete pe numele acestuia.
Iar dacă ne uităm şi la background-ul celui care i-a înlesnit vizita lui Victor Ponta la penticostalii români din Chicago şi l-a şi însoţit acolo, ne luăm cu mâinile de cap. Pentru că este vorba despre nimeni altul decât Dorel Popa, pastor baptist din Arad, fost primar PSD al Aradului în perioada 2000-2004, traseist politic, posesor de dosare penale şi bun prieten al grupului de neoprotestanţi PDL format din Gheorghe Falcă, Sorin Blejnar, Traian Igaş, Gheorghe Seculici şi Florian Coldea (directorul adjunct al SRI).
Reamintim că Popa a fost exclus din PSD în anul 2003 chiar de către Adrian Năstase, pe atunci prim-ministru şi preşedinte al PSD. Primarul baptist al Aradului era la vremea respectivă implicat într-un mare scandal de corupţie legat de concesionarea ilegală a parcărilor din oraş. În mandatul de primar al lui Popa a fost concesionat societăţii Belsirim serviciul parcărilor cu plată. Proprietarul acestei firme, Emil Sigmethi, a fost arestat la puţină vreme pentru spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, bancrută frauduloasă, iar în morişca dosarelor acestui om de afaceri a intrat şi primarul de atunci al Aradului Dorel Popa. Atunci s-a luat hotărârea în BPN al PSD să fie exclus din partid. După pierderea alegerilor locale din 2004, pentru Popa a urmat o perioadă de aşa-zisă independenţă în care în dosarele deschise pe numele său calitatea de cercetat penal s-a transformat în cea de martor – graţie strânsei prietenii pe care o are cu baronul PDL Ghiţă Falcă, actual primar al Aradului, şi, deloc întâmplător, şi el un practicant neoprotestant ca şi predecesorul primar arădean. Dorel Popa a sărit pentru o perioadă de doi ani – 2008-2010 – în barca Partidului Conservator, pentru ca, la scurtă vreme după alegerea lui Victor Ponta ca preşedinte al PSD, pastorul baptist să facă din nou pasul în curtea social-democraţilor.
E de înţeles că pentru un partid aflat în opoziţie şi foarte aproape de a câştiga sunt importante şi voturile din diaspora, indiferent că ele vin de la ortodocşi, catolici, baptişti, adventişti sau penticostali. Dar de la asta şi până la a o lua pe urmele PDL-ului, care are o adevărată armată de deputaţi şi senatori practicanţi neoprotestanţi, despre ale căror afaceri dubioase presa a tot scris în ultimii trei ani. E de ajuns să amintim de controversaţii Mircea Lubanovici şi Riceard Badea, deputat şi respectiv senator PDL de diaspora (colegiul America de Nord) şi de afacerilor lor cu iz mafiot, sau de deputatul PDL Daniel Buda, braţ important al caracatiţei pedeliste de la Cluj, autor al mega-escrocheriei Tower. Nu e deloc greu să ne dăm seama că Victor Ponta face o mare greşeală legându-şi numele de personaje dubioase de acest fel din acelaşi ambient al comunităţii româneşti de neoprotestanţi din SUA. Liderul PSD trebuie să priceapă că “o altfel de politică” – aşa cum clamează domnia sa – nu se face cu binecuvântarea unor influenţi ţepari baptişti şi penticostali din comunitatea românească din SUA. De Vlad Dumitraş – Cotidianul

duminică, 26 februarie 2012

Siria REFERENDUM

Siria: Referendum sustinut de Rusia si China pentru modificarea constitutiei (VIDEO)

autor: FrontPress 26.02.2012
În ciuda violenţelor sporadice, alimentate de teroriştii islamişti şi serviciile secrete străine, sirienii participă duminică la referendumul naţional pentru modificarea constituţiei, fapt ce va deschide drumul organizării peste trei luni de alegeri parlamentare democratice. În prezent, în Siria naţionaliştii, alături de socialişti şi comunişti, fac parte din Frontul Naţional Progresist, o coaliţie ce datează din 1972 şi reuneşte 11 partide care susţin politica seculară a guvernului.  În această mare coaliţie, partidul socialist panarabic Baath deţine actualmente “un rol conducător”.
La începutul lunii, preşedintele Bashar al-Assad, s-a pronunţat pentru modificarea legii fundamentale a ţării. Printre altele, noua constituţie va limita numărul de mandate prezidenţiale la două, a câte şapte ani fiecare.
China şi Rusia, cele două super-puteri care s-au opus prin veto în Consiliul de securitate al ONU unor rezoluţii împotriva regimului de la Damasc, şi-au anunţat susţinerea în chestiunea organizării referendumului, care cel mai probabil va consfinţi noua constituţie.
Elementul naţionalist identitar va fi păstrat, la fel şi caracterul tolerant faţă de minoritatea creştină, care alcătuieşte circa 10 procente din totalul populaţiei. Sursa: FrontPress.ro

sâmbătă, 25 februarie 2012

Despre palatele tiganilor

 Reportaj Daily Mail despre palatele ţiganilor din Huedin, ce fură în Marea Britanie

Publicaţia Daily Mail evidenţiază în ediţia de astăzi averile dobândite de ţiganii din România, hoţi de buzunare în Marea Britanie. Articolul a stârnit o mulţime de comentarii negative la adresa ţiganilor, dar şi a României. Marius, din Bucureşti, comentează la acest material spunând că din cauza ţiganilor îi este ruşine de naţionalitatea sa română şi a fost nevoit să plece din România. “Deja s-a format un stereotip: suntem o grotă de hoţi şi cerşetori”, spune acesta.
Jurnaliştii au urmărit arborele genealogic al infractorilor reţinuţi în Anglia, până tocmai în Cluj, la Huedin. Jurnaliştii britanici spun că palatele ţigăneşti din România au fost finanţate din cerşit, furtul de bani şi telefoane mobile şi agresarea unor englezi pe metrou. Un exemplu oferit este familia Rostaş, care a păgubit circa 500 de persoane în doar doi ani.
Britanicii menţionează că toate casele ţiganilor par nefinalizate pentru a se evita plate impozitelor pe respectivul imobil. Aceştia “muncesc” în Irlanda, Anglia, Spania şi Franţa şi se laudă că obţin sume mari de bani, având case cu cinci etaje în care au investit peste 1 milion de euro.
Familia Rostaş şi-a cumpărat în urmă cu 12 luni un teren în Călăţele în valoare de 30.000 de euro, unde se presupune că au deja mai multe case.
Sursa: NapocaNews
http://blog.nouadreapta.org/

vineri, 24 februarie 2012

"Vanatoare de nazisti "

“Vanatoare de nazisti” in randul politistilor berlinezi

autor: FrontPress 25.02.2012
Autorităţile germane au început o adevărată vânătoare pentru a da de urmele unui ofiţer de poliţie “nazist” după ce o poză controversată a fost postată pe contul de Facebook al unui naţionalist din Bavaria şi în care apare un bărbat în uniformă salutând cu braţul drept ridicat. Fotografia este datată 25 ianuarie 2012 şi oficialii cred că aceasta nu este trucată.
Conform Daily Mail, sub fotografie stătea scris următorul text: “Voi spuneţi libertate şi toleranţă. Eu o numesc dansul morţii pentru Europa. Vorbiţi despre un stat multicultural. Pentru mine este doar trădarea rasei albe”.
Autorităţile au confirmat că uniforma în care apare bărbatul mascat este autentică. Pe braţul stâng se pot descifra însemnele poliţiei berlineze iar la brâu pistolul din dotare este la vedere.
După izbucnirea scandalului, a fost lansată o investigaţie oficială pentru identificarea ofiţerului de poliţie, condusă de Biroul pentru protejarea Constituţiei.
Salutul roman cu braţul drept ridicat spre cer este în Germania automat catalogat ca fiind “nazist”. În plus, acest simplu gest poate atrage după sine amenzi de mii de euro sau pedepse de până la doi ani de închisoare pentru autori. Sursa: FrontPress.ro

Antonesculatul


24 februarie 2012 Doru Buşcu 
Antonesculatul
Crin Antonescu e şeful unui partid cu resurse nebănuite. PNL e un brand cu patină, cu strămoşi interbelici, cu patrimoniu recuperabil şi cu viitor. E un partid şi vechi şi nou, aşa cum nu e niciunul. E un fel de boiernaş scăpătat, care poate face studii strălucite şi se poate însura profitabil. E cel mai aspiraţional dintre partide şi, din perspectiva doctrinei, cel mai modernizabil. Dacă ar fi maşină englezească, ar fi Aston Martin. Dacă ar fi oraş, ar fi Sibiu. Dacă ar fi apă minerală, ar fi Borsec. Dacă ar fi bere, ar fi Stella Artois. Dacă ar fi rege, ar fi Ferdinand. Dacă ar fi fotbalist, ar fi Ştefan Dobay. Dacă ar fi film, ar fi Casablanca. Dacă ar fi scriitor român, ar fi Mateiu Caragiale. În fine, dacă ar fi ceva mai serios, n-ar strica.
Crin conduce, aşadar, o mină de aur exploatabilă fără cianuri. O conduce bine? Să vedem. Toată bogăţia PNL este potenţială. Ca să extragi valoare din zăcămînt trebuie să umbli la costuri, la personal, să vii cu planuri, cu prospecţii, cu energie, cu un program de lucru. Trebuie să te mişti. Dacă stai culcat pe aşteptări, pur şi simplu stai.
Antonescu nu e nici pe departe ceea ce se scrie şi se spune despre el. Adică e mai bun decît atît. Lui i se datorează relansarea PNL după congresul din 2009. Lui i se datorează noua voce a partidului, cea mai limpede şi articulată de la Radu Cîmpeanu încoace. Tot în seama lui se poate pune învingerea lui Băsescu în 2009, dacă Geoană ar fi lipsit din finală. Dar cele bune vin în umbra celor rele. Zgomotul produs de nemişcarea sa îi acoperă vorbele. Crin Antonescu e miezul unei legende despre lene şi somn, alimentată de comoditatea sa patologică. Dacă n-ar ieşi în exces la televizor, ai zice că e singurul animal politic care hibernează şi în lunile de vară. În curînd, adversarii vor alimenta folclorul cu balada jucătorului de poker şi vor răsturna eticheta preşedintelui jucător. Va urma mitul nevorbitorului de engleză şi alte detalii cu impact la coafeze, pe care Crin Antonescu n-a făcut niciun efort să le rectifice între timp. Pe scurt, imobilitatea, lipsa efortului în raport cu sine, îl slăbesc neîntrerupt. Şi, desigur, Felix.
Fac o ipoteză. Mihai Răzvan Ungureanu răspunde la discursul lui Victor Ponta şi, prin interpuşii partidului, o schimbă pe Roberta din fruntea Camerei. În locul ei vine un pedelist mai bun, mai frumos, mai neutru şi - cel mai simplu - mai deştept. Opoziţia se vede nevoită să se ţină de cuvînt şi să revină în Parlament. Revenirea e văzută de public şi confirmată de sondaje ca un gest civilizat de conlucrare a Puterii cu Opoziţia într-un an greu. Punţile care unesc adversarii din generaţia tînără se înmulţesc. Tonul moderat al USL începe să fie apreciat mai bine decît atacul clasic, demodat. USL cîştigă alegerile generale din noiembrie şi Victor Ponta vine premier la capătul unui an economic mai puţin prost decît erau aşteptările. Dar - surpriză! - suspendarea lui Băsescu, piatra de temelie a USL, nu mai e prioritate. Sînt lucruri de făcut, statul trebuie reparat, economia scoasă din declin. Alegerile prezidenţiale presupun noi turbulenţe, noi abateri de la binele public, formulat prin hărnicie, linişte şi seriozitate. Antonescu se vede confruntat cu o aşteptare de doi ani, doi ani de eroziune la guvernare, doi ani de stat, practic, pe bară. Ameninţă cu ruperea USL, dar PSD are acum sprijinul PDL - pe aceleaşi argumente de stabilitate. Prin ironia sorţii, Crin e obligat să stea în pat, adică acea situaţie din şah în care nu poţi muta. Şi, desigur, să privească neputincios la MRU, care creşte în Opoziţie pentru scaunul de la Cotroceni. Cine va candida, la o adică, din partea PSD? Păi Alexandru Athanasiu, de exemplu, un intelectual de provenienţă social democrată (din partidul lui Titel Petrescu, via Sergiu Cunescu) ale cărui profil şi educaţie corespund ca turnate ideii de preşedinte relaxat. Sau poate Victor Ponta însuşi.
Ipoteza are sens dacă Victor Ponta va întina sfintele idealuri ale uniunii. Dar Victor Ponta nu va trăda, a spus-o în mai multe ocazii. Ei, în cazul ăsta intervine Traian Băsescu. Iese ca de obicei şi anunţă că e dispus să îşi scurteze mandatul în baza unor înţelegeri. La suprafaţă, înţelegerile vorbesc despre modificarea Constituţiei şi alte modernizări. În profunzime, ele se referă la imunitatea post mandat.
Impactul public e mare, PDL capitalizează sacrificiul preşedintelui, care se transformă din suspendabil în părinte al naţiunii. Candidatul MRU merge pe val. E parte din mişcările înnoitoare. Crin Antonescu are de înfruntat acum un adversar injectat cu steroizi, care ştie, de la SIE, amănunte.
Acesta e un text de weekend, neserios, care vrea să trezească, dacă nu oameni, măcar curiozităţi. Crin Antonescu e un politician subevaluat, care se supraevaluează. E mai bun decît pare, dar mai leneş decît crede. Dacă ar fi carte, ar fi asul de treflă. Dar dacă ar fi pastilă, ar fi Diazepam.
http://catavencii.ro/

Le Monde

Le Monde: Noua ruta a imigratiei ilegale trece prin Timisoara

autor: FrontPress 24.02.2012
Reporterul de la cotidianul francez a reuşit să fie primit într-un grup de imigranţi ilegali aflaţi la Timişoara. Tot mai mulţi magrebieni aleg această rută pentru a ajunge în Occident.
Nu-şi dau jos niciodată ciupilica, nici când stau la o cafea în supermarket, unde vin ca să scape de primii fulgi de nea căzuţi la Timişoara. Aşa îi recunoşti pe imigranţi. În fiecare dimineaţă, Rafiq, Hassan şi alţi 40 de tovarăşi de drum de-ai lor vin aici, după ce au intrat ilegal în România. La peste 20 de ani după povestea falsului cimitir, Timişoara, aglomeraţia urbană cea mai apropiată de Ungaria, revine în actualitate, scrie cotidianul francez “Le Monde” într-un reportaj dedicate acestei probleme.
Sunt tot mai mulţi imigranţi ilegali care rătăcesc în nord-vestul Timişoarei, unii dintre ei minori. În noiembrie, poliţia de frontieră a arestat aproape 300 de imigranţi ilegali la frontierele cu Ungaria şi Serbia. “Din februarie, am constatat o creştere mare a numărului de persoane intrate ilegal pe teritoriu. Noua rută (n.r. a imigraţiei ilegale) trece prin Timişoara”, spune Gabriel Vasilescu, responsanbil al Oficiului de imigraţie din Timişoara.
Imigranţii ilegali vin de foarte departe. Din Irak, Pakistan, Afganistan şi tot mai mulţi şi din Africa de Nord. Cererile de azil formulate de magrebieni s-au înmulţit considerabil de un an. “În primul semestru din 2010, din 523 de cereri depuse, 11 erau de la algerieni, 11 de la tunisieni şi 16 de la marocani. În 2011, conform primelor cifre furnizate de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, au fost 177 de algerieni, 112 tunisieni. Sigur că aceste cifre nu includ şi migraţia clandestină, dar această creştere de cereri de azil indică faptul că se petrece ceva nou în România”, spune Thomas Liebig, specialist în migraţii internaţionale la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică).
O chestiune de bani
Imigranţii din Africa de Nord sunt tot mai puţin dispuşi să-şi provoace norocul în cimitirul marin al Mediteranei. Aleg să intre în Turcia cu avionul şi apoi să treacă graniţa ilegal, pe mai multe rute: Grecia, Macedonia, Serbia, România.
Alegerea României ţine în primul rând de bani. Din Timişoara, “serviciul” costă între 450 şi 600 de euro. Marocanul Chafii, de 25 de ani, a făcut un calcul rapid. “Nu mai aveam bani, cheltuisem deja 3.000 de euro de când am ajuns în Turcia”.
Drumul e presărat cu greutăţi şi adesea, când ajung în România sunt arestaţi. Noaptea în care au încercat să ajungă la Jimbolia (50 de km vest de Timişoara), Chafii şi trei compatrioţi de-ai săi nu au scăpat poliţiei de frontieră. “Când făceam o pauză de un sandviş, ne-a zărit poliţia. Au îndreptat armele spre noi şi ne-au dus la Timişoara”, povesteşte marocanul.
Imigranţii au două soluţii: să treacă printr-o detenţie de şase luni sau să ceară azilul, ceea ce îi obligă să se lase amprentaţi. Pentru aceşti tineri de 30 de ani şi mai puţin, azilul e o sancţiune. “Sunt convinşi că noi vrem să rămânem în închisoare. Dar noi nu vrem să rămânem aici, e doar o trecere spre Europa. Însă din cauza amprentelor, dacă suntem prinşi în Germania, vom fi trimişi înapoi aici”, explică Rafiq, de 20 de ani, originar din Fes.
O dată ce cererea de azil e pusă pe rol, fiecare primeşte un document care dovedeşte dreptul de a rămâne temporar la Timişoara, până la audierea cu judecătorul. Hassan de pildă a decis însă să nu se prezinte la niciuna dintre aceste întâlniri cu judecătorul. Nu are documente care să dovedească că a fost persecutat în Maroc, niciun magrebian nu are aşa ceva. Dacă azi va fi arestat de poliţie, riscă să fie trimis la centrul de detenţie. Ştie asta. “Ştiu exact cine face parte din poliţia civilă, fiecare devine puţin paranoic”, spune el, urmărind persoanele care se aşează în jurul grupului.
“De altfel, de la ora 14, mai bine pleci, pentru că aia e ora la care încep să apară. De când am ajuns aici, ne-am cumpărat haine noi, bascheţi, jeanşi, pulovere, pentru a ne pierde în mulţime. Dar asta nu ajunge”, mai spune Hassan.
La începutul după-amiezii, Rachid, Rafiq, Hassan şi Chafii încep să caute călăuze. Pleacă din supermarket, dar iau cu iei pliculeţele de zahăr şi cutiuţele cu miere care se servesc cu ceaiul. Unii spun că nu mănâncă deloc. Iau autobuzul în direcţia unui internet café, nu departe de Piaţa Unirii. Acolo se decid multe dintre plecări. “Intrăm pe Google Earth pentru a vedea cum arată frontiera. Studiem tot. Şi tot acolo vin şi călăuzele. Sunt şi arabi şi români. Îşi cunosc bine ţara”, povesteşte acelaşi Hassan.
Această modalitate de a traversa frontier pare foarte riscantă. Trecerea ilegală se face în grupuri de şapte-opt persoane. Hassan a încercat deja de două ori, dar a fost arestat, aşa că acum se gândeşte să încerce singur sau împreună cu doi-trei prieteni. “Dacă voi fi din nou arestat cu grupul, risc să fiu acuzat că sunt călăuză”, explică el.
Chafii a plătit deja o călăuză, un tunisian căruia i-a dat 450 de euro şi pe care nu l-a mai revăzut după aceea. Se gândeşte şi el să treacă singur “chiar dacă m-aş agăţa de un tren sau dacă aş urca într-un camion în mers”. În fiecare zi, şoferii de tir care se duc spre Austria, Ungaria, Italia, opresc în parcarea supermarketului.
Imposibil de găsit un loc de muncă
Toţi ezită când e vorba de modalitatea de a ieşi din ţară deoarece, pentru unii, a strânge bani ia timp. Spre deosebire de algerianul Khaled, care are un teanc de bancnote de 100 de euro înfăşurate în hârtie igienică, Chafii nu are nici măcar bani să îşi cumpere alte încălţări. Tălpile mocasinilor lui aproape s-au topit, abia mai poate merge. Familia ar putea să îi trimită bani “dar nu îndrăznesc să le spun pentru ce îmi trebuie”.
E imposibil pentru ei să găsească de muncă aici, ar trebui să aştepte un an până să le fie acceptată cererea de azil, iar munca la negru e la fel de complicată. “Nimeni nu angajează străini, şi românii au probleme în a-şi găsi de muncă. Nici măcar traficul de marijuana nu merge, prea puţini au bani chiar şi pentru un gram de marijuana”, dezvăluie Hassan.
Toţi au însă speranţa că vor pleca. “Ştim că frontiera e ultraprotejată, dar nu e sfârşitul lumii. Nu există ţară mai protejată ca Statele Unite şi totuşi mexicanii reuşesc să treacă. Vom săpa un tunel dacă e nevoie”, e de părere şi marocanul Omar, care a lăsat în urmă o soţie şi doi copii.
Fiecare a plecat dintr-un anume motiv. La 40 de ani, Omar a dezertat din armată deoarece nu câştoga destui bani pentru a-şi hrăni soţia şi copiii. Alţii mai tineri – cei patru marocani – au abandonat meseriile pe care le aveau (electrician, frizer, ospătar) pentru că visează să le fie mai bine în Occident. Adică să câştige mai mulţi bani, să aibă o casă şi o maşină.
Khlaed şi Kamel, algerieni, erau unul profesor, celălalt avocet (aproape). Nu le lipseau neapărat banii, cât “o libertate de gândire, de expresie şi fericirea”. Care e destinaţia lor? Ţinta nu e Franţa, unde “există prea mult control. Şi ne e frică de faptul că va fi şi mai dur dacă Sarkozy va fi realeas. Răspund toţi, în cor: “Canada”. Vor să stea un timp întâi în Belgia sau în Italia ca să câştige nişte bani, apoi vor încerca să treacă Atlanticul cu un paşaport fals. Acolo, vor face totul pentru a-şi găsi un loc de muncă “halal”. “Dacă nu vom avea de ales, ne vom îndrepta către mafia arabă şi vom face afaceri”, spune Chafii.
Înainte de asta, revenind la prezent, vor mai da o tură prin “Blu Caffe”, apoi îşi vor petrece noaptea într-o casă abandonată. Au două saltele pentru opt persoane. Îşi fac un foc în casă şi ascultă muzică. Aşteaptă să mai dea o zăpadă. “Atunci va fi momentul să încercăm să ajungem în Ungaria, în nordul râului Mureş, între ora 10 noaptea şi 4 dimineaţa. Cu frigul şi zăpada, grănicerii ies mai puţin. Inch’allah!” De pe Adevarul

joi, 23 februarie 2012

BRIGITTE BARDOT SUSTINE FRONTUL NATIONAL DIN FRANTA

Brigitte Bardot alaturi de FRONTUL NATIONAL la alegerile prezidentiale din Franta

autor: FrontPress 23.02.2012
Legendara actriţă Brigitte Bardot, devenită militantă pentru drepturile animalelor, şi-a anunţat susţinerea pentru Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, la alegerile prezidenţiale din Franţa.
Actriţa a scris de mână un mesaj pentru primarii francezi prin care aceasta îi îndeamnă să semneze pentru validarea candidaturii Marinei, deoarece conform legii în vigoare toţi cei care doresc să participe în cursa electorală trebuie să obţină susţinerea scrisă a minim 500 de aleşi locali. Scrisoarea a fost publicată miercuri de cotidianul regional Nice-Matin.
Liderei Frontului Naţional îi lipsesc în momentul de faţă circa 60 de semnături şi riscă să repete situaţia din 1981, când tatăl ei, Jean Marie Le Pen, nu a putut candida tocmai din aceeaşi cauză. Data limită la care pot fi depuse aceste formulare este 16 martie.
Prtidul anti-imigraţionist a cerut justiţiei să permită oficialilor locali să susţină candidatura Marinei Le Pen, fără ca numele lor să fie date publicităţii, tocmai pentru a evita şantajarea acestora. Marţi însă Curtea Constituţională a respins această cerere.
“Sunt scandalizată de faptul că primarii francezi sunt atât de reci încât nu au onestitatea să o susţină pe Marine Le Pen, care este un candidat de top, apără animalele şi are curajul să ofere Franţei locul ei meritat în lume”, a scris Brigitte Bardot în mesajul ei adresat edililor. ”Le cer, prin urmare, să aibă puţin curaj o dată în viaţă şi să-şi asume datoria.”
“Urmările prezenţei la putere a lui Nicolas Sarkozy sunt de o negativitate şi de o mediocritate neliniştitoare. Dumneavoastră, ca şi miniştrii dumneavoastră, la fel de inutili pe cât sunt de laşi, la limita necinstei şi ridicolului, nu aţi reuşit şi nu veţi reuşi să mulţumiţi poporul francez care v-a ales şi care a crezut cu o forţă de fier în promisiunile dumneavoastră, iar dumneavoastră nu aţi ţinut aceste promisiuni”, a continuat aceasta.
Poziţia publică a actriţei a venit după doar câteva zile după ce Le Pen a criticat modul barbar în care sunt ucise animalele în abatoarele din Paris, conform cerinţelor religiei islamice.
Ultimele două sondaje de opinie o creditează cu 16 şi respectiv 17 la sută din intenţiile de vot pe candidata Frontului Naţional, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din 22 aprilie. Sursa: FrontPress.ro

marți, 21 februarie 2012

Diferenta dintre nationalism si extremism


Autor: Gheorghe Haiduc
Adversarii naționalismului au reușit să asocieze iubirea de neam cu termenul de ”extremism”. S-a ajuns în așa fel încât naționaliștilor le sunt aplicate automat etichete ca ”xenofob”, ”rasist”, ”totalitar”, ”antisemit” etc. Ce mai contează dovezile, scopul e unul clar: defăimarea naționalismului și a celor ce își iubesc neamul și luptă pentru țara lor. Mass-media de sistem aservită intereselor partidelor corupte a contribuit masiv la crearea confuziei dintre acești doi termeni.
Totuși, cele doua concepte diferă. Că există extremism fără naționalism e evident. Dar să susți că există naționalism fără extremism e un lucru tot mai dificil în lumea de azi. Unele voci spun că granița între cele două concepte este una nesigură și foarte greu de determinat, de aici trag apoi concluzia că naționalismul duce inevitabil spre extremism. Nimic mai fals. Dacă unii preferă să complice lucrurile, pentru mine ele sunt foarte simple, totul depinde însă de felul cum privim lucrurile.
Naționalismu este dragostea față de neam, un sentiment, nu o doctrină politică cum ar dori unii să credem. O idelogie este naționalistă sau nu în măsura în care acordă importanță acestui sentiment. Însa această ideologie precum și manifestarea celor ce o urmează poate da dovadă de urme de extremism. Care este atunci granița dintre naționalism și extremism? În funcție de ce putem determina dacă o organizație este extremistă sau nu? Se cere să judecăm lucrurile în mod obiectiv nu să-i lăsăm pe dușmanii naționalismului să ne arate cum să gândim. Elementul creștin este cea ce face diferența între șovinism și naționalism.
De ce creștinismul? Lăsând la o parte părerile prost argumentate ale celor ce asociază religia cu ura și discriminarea, creștinismul ca doctrină religioasă spune clar ”iubește-ți aproapele”, iar prin ”aproape” se înțelege întrega omenire. Ura e clar un păcat și nu trebuie să ghideze acțiunea unui creștin. Așadar o mișcare naționalistă care urmează o ideologie național-creștină va lupta pentru drepturile neamului respectiv, pentru principile și valorile ce le urmează împotriva tuturor celor ce prezintă a amenințare la adresa acestora. Însă această luptă se va duce într-un scop defensiv, nu cu ură. Astfel, prin respectarea principilor creștine, etichetele puse de mass-media: ”rasism”, ”xenofobie”, ”totalitarism”, etc cad automat iar demonstrarea extremismului unei grupări necesită probe.
Acum că am arătat care este granița între cele două concepte, trebuie să ținem cont de faptul că religia creștină sau anumite idei ale naționaliștilor vor fi mereu asociate cu extremismul de către adepții globalizării, multiculturalismului și a doctrinelor liberale. Pentru unii oameni spălați pe creier de corectitudinea politică, interzicerea propagandei homosexuale în public ar fi un act de discriminare, opoziția față de imigrație rasism, protecția cetățenilor în fața infractorilor totalitarism și criticarea unei persoane de altă etnie șovinism. Desigur, dacă mergem după logica asta atunci dacă nu face fiecare persoană ce vrea, dacă nu călcăm în picioare orice principiu moral și nu ne batem joc de un popor în propia țară, avem de-a face cu extremismul.
Dar atât timp cât un grup are credință în Dumnezeu și urmează o idelogie de inspirație creștină, extremismul va lipsi din vorba și fapta oamenilor respectivi. Atunci adversarii vor recurge la minciuni și la falsificarea istoriei, căci doar așa ”pot demonstra” că niște oameni de bună credință sunt niște ”naziști periculoși care vor să răpească libertatea maselor”. Însă adevărul iese întotdeauna la iveală și mai devreme sau mai târziu naționalismul va triumfa.
http://blog.nouadreapta.org/

duminică, 19 februarie 2012

Legea talionului


Legea talionului ( cea mai potrivita acum pentru Romania zilelor noastre)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Legea talionului, una dintre cele mai vechi legi existente, consta în justa reciprocitate a crimei și a pedepsei. Această lege este deseori simbolizată prin expresia „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.
Ea caracterizează o stare intermediară a justiției penale între sistemul vendettei și recurgerea la un judecător, ca un al treilea, imparțial și dezintertesat.

 Etimologie

Cuvântul talion își are originea în limba latină clasică, unde talio, cu genitivul talionis, înseamnă „la fel”, „similar”, „asemenea”, din care s-a format, în latina medievală, expresia Lex talionis[1].

 Descriere




Stela Codului lui Hammurabi, pe care este gravat codul cu același nume
(Muzeul Pergamon, Berlin)
Legea talionului a fost o lege penală la unele popoare din vechime, potrivit căreia vinovatul era tratat în același chip în care a procedat, sau a vrut să procedeze, cu victima sa, adică inculpatului i se aplică o pedeapsă identică sau similară cu răul săvârșit de el.[2][3][4]
Legea, cunoscută și ca ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, ne este cunoscută din legea justiției mozaice, descrisă în Vechiul Testament (Deuteronom 19, 16, 18, 19 și 21), considerată ca o lege a reciprocității și a corespondenței:[5]
„„De se va ridica asupra cuiva martor nedrept, învinuindu-l de nelegiuire... și, dacă martorul acela va fi martor mincinos... să-i faceți ceea ce voise să facă el fratelui său. Și așa să stârpești răul... Să nu-l cruțe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească”.”
Legea talionului apare de trei ori în Biblie. Prima dată apare în Cartea Exodului (Ex 21,23-25), când Moise le-a poruncit israeliților: „Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânatăie pentru vânătaie”. A doua oară, apare în „Levitic” (Lev 24,19-21), unde se mai adaugă regula: Cel ce va ucide un dobitoc să dea altul; iar cel ce va ucide un om să fie omorât.
De fapt, această lege a reciprocității și a corespondenței era cunoscută cu mult înainte de scrierea Bibliei. Cea mai veche mărturie în acest sens este Codul lui Hammurabi (1792-1749 i.e.n.), unde legea talionului avea mai multe forme: dinte pentru dinte, vânătaie pentru vânătaie, picior pentru picior, mână pentru mână, os pentru os, ochi pentru ochi.[6]
Deși astăzi pare de o cruzime inimaginabilă, Legea talionului reprezenta la vremea ei un adevărat progres în comparație cu practicile anterioare. Hammurabi a instituit talionul cu scopul de a stăvili o reminiscență foarte periculoasă a comunității gentilice, și anume răzbunarea sîngelui. În virtutea legii talionului, victima sau rudele ei nu mai puteau pricinui infractorului un rău mai mare decât fapta comisă de către acesta.[6]
Abia Carol cel Mare, când a legiferat pedeapsa Wergeld, a înlocuit răzbunarea privată, constând revanșa prin sânge, cu o reparație în bani sau bunuri.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Ce i-ar face nemtii lui Basescu ???


MERCENARUL ROMAN  
Președintele Germaniei, Christian Wulff, fost prim ministru de land, a demisionat după cel mai scurt mandat din istoria Germaniei. De asemenea, este pentru prima dată când Parchetul cere ridicarea imunității pentru un președinte în funcție și asta nu pentru că le lipsește curajul…ci pentru că n-a mai fost cazul. Mă miră faptul că n-a fost nevoie de un desant de procurori români de la D.N.A.-ul lui Daniel Morar, însoțiți de indispensabilii mascați, care să-i învețe cum e cu anticorupția. N-am auzit nici ca ambasadorul american sau cel olandez să fi făcut radiografia națiunii germane și să le dea indicații pe cine să lege și pe cine nu, să acuze faptul că membrii Bundestagului au imunitate sau că Bundestagul ar deveni astfel o barieră în calea legii.
Aștept cu nerăbdare o declarație a lui Günther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestag-ului german, unul dintre cei mai fervenți avocați ai acuzarii si ai monitorizării României de către Comisia Europeană sau, cu alte cuvinte, unul dintre cei la care se apelează atunci când este nevoie de mesaje “anticorupție” în media românească. Și, pentru că soția celui menționat anterior a fost un pic consilier la Monica Macovei, aș vrea s-o văd în aceeași conferință de presă și pe campioana reformelor de cacat din Romania
Redevenind serioși, evident că nu mă aștept ca ambasadorii amintiți să-și permită un asemenea afront în Germania, dl. Günther Krichbaum mă îndoiesc că va da mesaje, Monica Macovei nu mă interesează. Cât despre șeful D.N.A. sunt convins că nu va fi solicitat și din cauza faptului că, în opinia domniei sale, un președinte este imun în fața justiției, inclusiv pentru fapte penale de drept comun.
http://mercenarul.weblog.ro/ 

vineri, 17 februarie 2012

Un banc.....



Strul, soldat in armata israeliana.
Intr-o zi, se prezinta la comandant si-i preda un tanc inamic, in perfecta stare de functionare... Ce mai captura!
Primeste o saptamana de concediu, ca recompensa.
Doua zile dupa concediu, se prezinta iar la comandant, cu un nou tanc, in stare si mai buna...
Comandantul, mirat, ii zice:
-Mai Strul, iti dau concediul, dar trebuie sa-mi spui cum ai facut!
-Pai, simplu. M-am dus la linia de demarcatie si am strigat:
-Ahmed, vrei concediu?
-Da.
-Atunci hai sa facem schimb de tancuri...

joi, 16 februarie 2012

POPULISTII OLANDEZI

POPULISTII olandezi cer PE BUNA DREPTATE ambasadorilor est-europeni “sa isi vada de treburile lor”!

autor: FrontPress 17.02.2012
Liderul  Partidului Libertatii (PVV), deputatul Geert Wilders, le-a transmis “sa isi vada de treburile lor” ambasadorilor a zece state central si est-europene care au prezentat marti o scrisoare deschisa de protest liderilor politici olandezi in legatura cu o adresa de internet prin care formatiunea anti-imigrationista doreste sa stranga plangeri impotriva cetatenilor din tarile respective.
“Reactia mea catre ambasadori este: vedeti-va de treburile voastre. Asta nu are nimic de-a face cu tara voastra”, a declarat Wilders, intr-un interviu acordat miercuri agentiei Associated Press. “Suntem o tara suverana, noi suntem un partid politic democratic si exprimam preocuparile multor olandezi”, a subliniat el, numind site-ul “un imens succes”, care a adunat deja peste 40.000 de reclamatii.
Wilders a insistat ca site-ul sau nu este discriminator si a explicat ca “noi nu inchidem ochii la problemele” pe care unii muncitori central si est-europeni le provoaca in Olanda, dand ca exemplu alcoolismul si eliminarea de locuri de munca, transmite Agerpres.
Potrivit lui Wilders, comisari europeni precum compatrioata sa Neelie Kroes au atacat site-ul conceput de PVV doar din teama fata de efectul sau coroziv asupra unitatii europene. “Ei cred ca ideea lor a acestei mari familii europene este atacata, in timp ce noi nu avem mare lucru in comun cu tragedia lor europeana”, a comentat liderul PVV. “Noi ne facem doar treaba, indiferent daca guvernul sau Comisia Europeana ori 500 de ambasadori se plang, nu ne pasa”, a conchis Geert Wilders.
Ambasadele Romaniei, Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Ungariei, Lituaniei, Letoniei, Poloniei, Slovaciei si Sloveniei, au transmis marti, prin demers comun, o “Scrisoare deschisa adresata societatii si liderilor politici din Olanda”, exprimandu-si preocuparea fata de site-ul “discriminatoriu” la adresa lucratorilor din Europa Centrala si de Est. Cei zece diplomati atrag atentia ca asemenea initiative precum cea a puoulistilor nu promoveaza un dialog deschis, ci incurajeaza, la nivelul societatii olandeze, perceptia negativa fata de un anumit grup de cetateni europeni, avand astfel un caracter discriminatoriu.
Tot scandalul a inceput dupa ce partidul condus de Geert Wilders a lansat un site care indeamna olandezii sa semnaleze problemele pe care le intampina in viata de zi cu zi din cauza afluxului de imigranti din Europa de est. “V-ati pierdut locul de munca in favoarea unui polonez, bulgar, roman sau alt est-european? Vrem sa stim. Asteptam povestea dumneavoastra”, indeamna realizatorii acestui proiect inedit. In 48 de ore de la lansare, au fost postate peste 22.000 de reclamatii.
Cu toate ca reprezentantii angajatorilor precum si reprezentanti ai clasa politice olandeze au condamnat aceasta initiativa, premierul olandez, Mark Rutte, a declarat luni ca nu va adopta o pozitie oficiala precizand ca “nu este site-ul Guvernului”.
Wilders a castigat notorietate profitand de sentimentul antimusulman care a cuprins o parte a populatiei dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de pe teritoriul Statelor Unite si dupa asasinarea  regizorului Theo van Gogh in Amsterdam, in 2004, de catre un imigrant islamist. PVV este acum un partener cheie al guvernului minoritar. Desi nu are posturi ministeriale, s-a ajuns la o intelegere: voturile parlamentare ale populistilor contra inaspririi legislatiei in ceea ce priveste imigratia. Sursa: FrontPress.ro 

AK-12 inlocuitor pentru AK-47

AK-12, inlocuitor pentru celebrele automate AK-47

autor: FrontPress 16.02.2012
Pistolul mitralieră AK-47 este poate cea mai cunoscută şi una din cele mai eficiente arme automate create vreodată. Uzinele ruseşti Izhmash au realizat însă un nou prototip Kalaşnikov, care urmează să fie supus mai multor teste în următoarele luni, producătorii anunţând că noua armă surclasează modelele anterioare, mult mai celebre.
Noul model, numit AK-12, se deosebeşte esenţial de predecesorii săi dar în acelaşi timp  păstrează însă aspectul general al modelului AK-47. Pistolul mitralieră face parte din a cincea generaţie de arme Kalaşnikov şi este mult mai uşor de manevrat, chiar şi cu o singură mână.
“Trebuia să construim un automat la fel de simplu, sigur şi accesibil ca preţ, care trebuia să includă în proprietăţile sale ceea ce are un Kalaşnikov tradiţional, dar şi o întreagă listă de noi proprietăţi”, a declarat directorul general al Izhmash, Maxim Kuzyuk.
“Am lucrat mult la design şi vom continua în acest sens, dar întotdeauna vom păstra trăsăturile specifice automatului Kalaşnikov, după cum vedeţi şi la acest model”, a precizat şi proiectantul şef al companiei Izhmash, Vladimir Zlobin.
La AK-12 se lucrează din 2010 iar primele prototipuri au fost realizate la sfârşitul anului trecut. Modelul cântăreşte 3,3 kilograme şi are o lungime de 945 milimetri (725 mm cu patul rabatabil închis). Pistolul mitralieră este proiectat pentru a oferi o acurateţe maximă a glonţului pentru ţinte aflate până la 650 de metri distanţă. Diversele modele de încărcătoare pot înmagazina de la 30 până la 100 de gloanţe de calibre diferite, compatibile atât cu standardele NATO cât şi cu cele din fostele state socialiste. Sursa: FrontPress.ro

miercuri, 15 februarie 2012

GRIVITA 1933 - 16 februarie

GRIVITA 1933 – o diversiune a lui Carol al II-lea. MISCAREA LEGIONARA de partea MUNCITORILOR

autor: FrontPress 16.02.2012
Ani întregi Partidul Comunist Român a prezentat revolta de la Griviţa din 15-16 februarie 1933 drept rezultatul exclusiv al acţiunii sale. Prin asta, Partidul Comunist Român n-a făcut altceva decât să preia pentru propriul folos o teză a Guvernului PNŢ de la vremea respectivă: evenimentele de la Griviţa sunt rezultatul acţiunii subversive a comuniştilor la ordinele Moscovei. În evenimentele de la Griviţa s-au implicat însă şi alte forţe, pentru care revolta muncitorească a jucat rolul unei subtile diversiuni.
În şedinţa din seara zilei de 17 ianuarie 1933, Guvernul PNŢ, condus de Alexandru Vaida Voevod, hotărăşte reducerea salariilor bugetarilor pe o perioadă de trei luni (ianuarie, februarie, martie) după cum urmează: în Capitală şi categoria I urbană, cu 10%, în categoria a II-a urbană şi zona rurală, cu 12,5%. Salariile magistraţilor şi ale cadrelor militare rămân neatinse. O măsură de austeritate prevăzută de Planul de la Geneva, un fel de acord cu FMI de azi, pe care România îl va semna la 28 ianuarie 1933.
Alexandru Vaida Voevod  
Măsura loveşte, printre alţii, pe salariaţii de la Atelierele Griviţa. Situaţia acestora era complicată şi de o administraţie pe cât de ineficientă, pe atât de coruptă. Dezastrul administrării Atelierelor e recunoscut, culmea! chiar de Gheorghe G. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne, în Raportul ­despre evenimentele de la Griviţa din Adunarea Deputaţilor din 16 februarie 1933: „Aceste ateliere au avut nefericirea de a fi fost în trecut nu numai rău administrate, dar şi incorect administrate.”
În editorialul din „Universul“, 19 februarie 1933, intitulat „Ordinea publică şi ordinea morală”, Stelian Popescu avertizează că infecţia se întinde dincolo de zidurile Griviţei: „Dar racila dată în vileag de d. ministru de Interne nu trebuie circumscrisă numai la administraţia atelierelor, ea trebuie extinsă şi la toată conducerea căilor ferate, culminând cu lefurile provocatoare ale Vidrighinului legendar, cu faimoasele contracte – panamale de furnituri şi reparaţiuni, cu milioanele – distribuite membrilor din consiliile de administraţie şi de direcţie, ca diurne şi tantieme, dintr-un Buget permanent deficitar”.
Cum i-a tras guvernul pe sfoară pe grevişti
Era de aşteptat ca muncitorii de la Griviţa să se revolte. După câteva zile de mici tulburări, joi, 2 februarie 1933, ei încetează lucrul. O delegaţie de muncitori, condusă de Traian Bogăţoiu, e primită la ora 18.00 de Eduard Mirto, ministrul Comunicaţiilor. Tratativele iau sfârşit la ora 21.00. Se anunţă că o parte din revendicările salariaţilor au fost acceptate. Delegaţia se întoarce la cei 8.000 de grevişti de la Ateliere. La ora 23.00, greva încetează.
Din partea guvernului e un simplu truc pentru a câştiga timpul necesar pregătirii măsurilor de forţă. În timp ce la sediul Ministerului se desfăşurau negocierile, o şedinţă a Consiliului de Miniştri, începută la ora 20.00, aprobă, la insistenţele lui Armand Călinescu, subsecretar de Stat la Interne, un proiect de Lege care autoriza guvernul să proclame starea de asediu pe motiv că ţara se confruntă cu pericolul unei Revoluţii comuniste.
A doua zi, 3 februarie, proiectul de Lege privind starea de asediu parcurge toate etapele, de la asentimentul Regelui Carol al II-lea până la adoptarea în Parlament. Astfel că votul din Camera Deputaţilor se încheie la 12 noaptea. Senatul ia în dezbatere proiectul de Lege la 12.30 şi-l votează la 2 noaptea.
Pentru ca Legea să intre în vigoare chiar de pe 4 februarie 1933, la „Monitorul oficial“ se lucrează până dimineaţa, când apare o ediţie specială cu Legea. Sâmbătă, 4 februarie, Guvernul se întruneşte în şedinţă de la 18.00 la 22.00 pentru a întocmi Decretul privind instituirea stării de asediu în Bucureşti, Cernăuţi, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara, precum şi în zonele industriale din judeţul Prahova. Decretul e contrasemnat de Rege a doua zi, 5 februarie.
Publicat pe 6 februarie 1933, „Manifestul guvernului către ţară” sună goarna de alarmă:
„Români,
O primejdie mare pândeşte ţara noastră.
Se încearcă destrămarea ei prin anarhie şi violenţă.
Organizaţii ascunse comuniste lucrează la răsturnarea ordinei de stat.
În executarea acelui plan, unele turburări au început în unele regiuni. ”
Manifestul cere tuturor linişte, inclusiv presei: „Linişte cerem şi presei”. Aceasta, deoarece, „în timpul din urmă, o atmosferă de violenţă se degajează şi din unele ziare.”
Guvernul se pune pe treabă. Se anunţă anularea înţelegerilor din 2 februarie. Sunt rechemate sub arme două contingente. În noaptea de 10 spre 11 februarie se operează arestări şi percheziţii masive în rândurile participanţilor la grevă. Cartierul Griviţa e în fierbere. O delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern, cerând eliberarea celor arestaţi. E refuzată cu brutalitate. Mai mult, în noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări, operate în rândurile delegaţilor care au negociat cu guvernul în 2 februarie. Atelierele explodează de mânie. Primul schimb din dimineaţa lui 15 februarie declară grevă cu ocuparea întreprinderii.
Direcţiunea cere intervenţia armatei. Din acel moment un balamuc de proporţii pune stăpânire pe Bucureştiul de dincolo de Podul Grant. Armata, în ţinută de luptă şi cu echipament de război, ocupă cartierul. Vin la faţa locului: miniştri, comisari regali, agenţi ai Siguranţei în civil, sergenţi de stradă, procurori. În jurul atelierelor sunt instalate mitraliere în poziţie de tragere. Seara, elemente rămase neidentificate devastează prăvăliile de pe Calea Griviţei. Sirena Atelierelor sporeşte la maximum atmosfera de tensiune aţâţătoare.
La Prefectura de Poliţie a Bucureştiului celula operativă, condusă direct de Armand Călinescu, e într-o confuzie totală. Sunt prezenţi Ministrul Apărării Naţionale, Şeful Marelui Stat Major, Prefectul de Poliţie a Capitalei, verosul Gavrilă Marinescu. De la Palat, Puiu Dumitrescu telefonează în numele Regelui să se treacă de urgenţă la reprimare. „Să fim calmi – răspunde Armand Călinescu – pentru împuşcare este vreme oricând.” La un moment dat, Şeful Marelui Stat Major ordonă prin telefon colonelului care era în faţa Atelierelor: „Prima mitralieră să măture puţin strada. Să nu mai mişte unul!” Se enervase aflând că în jurul întreprinderii se adunaseră peste 10.000 de oameni: rude, locuitori ai cartierului, femei, copii, bătrâni.
La ora 6 dimineaţa se dă semnalul de asalt. Precedaţi de salve de mitraliere, militarii atacă la baionetă. La 6.30 totul e terminat. 4 morţi, 40 de răniţi grav, mulţi alţi răniţi. Numai din rândurile greviştilor. Cei 2.000 de muncitori aflaţi în grevă „sunt luaţi prizonieri”. Cu mâinile sus, între baionete, sunt purtaţi în chip demonstrativ pe Calea Griviţei şi duşi la Malmaison.
Teza conspiraţiei regizate de Moscova
În aceste condiţii, era de aşteptat ca evenimentele să facă subiectul unei dezbateri furtunoase în şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 1933, dezbatere impusă, până la urmă, de Opoziţie. Punctul de vedere al Guvernului e prezentat de Gh. Gh. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne.
Evenimentele de la Griviţa sunt văzute ca un prim-moment dintr-un plan mai vast al comuniştilor, în spatele cărora se află Moscova, de a face Revoluţie bolşevică în România: „Acţiunea aceasta, care tinde la provocarea unei revoluţii în ţară, nu durează de o zi sau două, ci este pregătită de mai multă vreme în mod metodic, după un plan, pe care suntem pe cale a-l constata. Avem unele documente, confiscate într-o ţară străină, din care, la timpul oportun şi cât mai curând, se vor putea deduce contururile acestui plan şi posibilităţile pe care, cei ce le-au conceput, le-au sperat.”
Pe scena politică românească, Gh. Gh. Mironescu e genul de păpuşă plantată în posturi înalte de şmecherii zilei pentru ca, la adăpostul lui, să-şi facă mendrele. La 8 iunie 1930, ca să nu fie acuzat că l-a adus pe Carol al II-lea în fruntea ţării, Iuliu Maniu demisionează pentru câteva zile din postul de premier. Misiunea de a forţa Constituţia, ba chiar şi de a participa la lovitura de stat carlistă, e asumată de Gh. Gh. Mironescu. El acceptă să-l înlocuiască pe Iuliu Maniu. Astfel, la adăpostul unui premier de mucava, Carol al II-lea îşi face jocurile.
Pentru acelaşi scop e ales G.G. Mironescu să fie desemnat ditamai vicepremierul, ministru de Interne şi ministru de Externe ad-interim în guvernul Alexandru Vaida-Voevod. În plan oficial, G.G. Mironescu e ministru de Interne. În plan real, adevăratul ministru e tânărul şi ambiţiosul Armand Călinescu, subsecretar de Stat la Interne.
În zilele premergătoare formării noului guvern, numele lui Armand Călinescu e vehiculat pentru postul de ministru de Interne. Carol al II-lea, unul dintre cei mai mari şmecheri din Istoria României, optează pentru o mişcare mult mai subtilă. Îl pune pe Gh. Gh. Mironescu în fruntea Ministerului de Interne. Fiind vorba de un moş Tăgârţă al politicii, dar mai ales de un ins ocupând alte două funcţii în Guvern, se înţelege că adevăratul ministru e Armand Călinescu. Om al Regelui, junele ţărănist, Cal Troian al Camarilei în PNŢ, Armand Călinescu lucrează perfect cu alţi oameni ai Regelui din Poliţie şi Siguranţa Generală, între care se detaşează Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei.
Teza Pericolului comunist sau mai bine zis, a Mâinii Moscovei, deşi susţinută public de Gh. Gh. Mironescu şi de alţi membri ai Guvernului, îi aparţine lui Armand Călinescu. Potrivit ziarului „Adevărul” din 5 februarie 1933, la Consfătuirea majorităţii parlamentare din după-amiaza lui 3 februarie 1933, Armand Călinescu a lansat teza Complotului de la Moscova privind declanşarea Revoluţiei bolşevice în România: „D. Armand Călinescu arată că anul trecut în Ianuarie, comuniştii români au ţinut un congres în străinătate în care au hotărât să se infiltreze în instituţiile de stat şi în sindicate şi să organizeze greve şi mişcări în fabrici. Toate acestea în vederea răsturnării ordinei de astăzi.”
Călăul  Armand Călinescu  
Era, într-adevăr, Regatul valah ameninţat de Revoluţia bolşevică? Un posibil răspuns ni-l dă discuţia dintre Armand Călinescu şi Ion Mihalache, care-i reproşează că s-a pripit cu starea de asediu. O notează Armand Călinescu pe 5 februarie 1933, seara: „Îi explic pe larg care era situaţia şi spun că sunt convins că am făcut un mare serviciu ţării. Fără starea de asediu, nu mai puteam stăpâni nici uneltirile comuniste, nici mişcarea anticarlistă a lui Forţu. Pe de altă parte, se va putea întocmi în linişte bugetul ţării.”
Aşadar, prin starea de asediu, preludiu al represiunii, se asigura atmosfera antidemocratică pentru măsurile de austeritate cerute de Planul de la Geneva. Mult mai important, se crea cadrul pentru a pune capăt acţiunilor organizate de profesorul Grigore Forţu împotriva Elenei Lupescu. Lui Carol al II-lea nu amărâţii de comunişti îi dădeau insomnii, ci o mişcare tot mai populară, vizându-i metresa. Era unul dintre aspectele lucrăturilor lui Armand Călinescu din interiorul propriului partid în favoarea Regelui.
De altfel, în acelaşi joc perfid pot fi înscrise starea de asediu, reprimarea mişcărilor muncitoreşti şi, în general, măsurile antidemocratice. Toate acestea dădeau o lovitură fatală Partidului Naţional-Ţărănesc care şedea în calea ambiţiilor dictatoriale ale lui Carol al II-lea. Guvernul Alexandru Vaida Voevod va fi, de altfel, ultimul guvern ţărănist din anii interbelici. Cu un bilanţ sinistru în plan economic, formaţiunii lui Iuliu Maniu îi mai rămăsese doar argumentele democratismului programatic. Diversiunea meşterită de Armand Călinescu împreună cu oamenii Regelui văduveşte partidul şi de acest ultim atu electoral.
Zelea Codreanu spulberă teza pericolului bolşevic
La şedinţa din Camera Deputaţilor, reprezentanţii altor formaţiuni nu sunt dispuşi să înghită găluşca pericolului care ameninţa „neamul nostru”. Ion. I. Mirescu, de la Partidul Social Democrat, pune punctul pe i: „La căile ferate, lucrătorii au fost supuşi unui regim de batjocură, revendicările lor juste au fost întruna amânate, nemulţumirile şi strigătele lor de disperare nu au fost ascultate”. Justeţea revendicărilor e recunoscută până şi de cei care acceptă teza conspiraţiei comuniste. La dezbaterea proiectului de Lege privind starea de asediu, din noaptea de 3 februarie 1933, Octavian Goga, liderul Partidului Naţional Creştin, după ce parcurge lauda obligatorie că el a mai semnalat disoluţia autorităţii, ajunge să nuanţeze: „Informaţiunile pe care le am îmi arată că în foarte multe puncte, şi în foarte multe ramuri cererile acestor mase sunt îndreptăţite. Este un prea mare dezechilibru între retribuţia muncii pe seama celui sărac şi obijduit şi între marile câştiguri nemuncite care se pun la dispoziţia elementelor exploatatoare.” Marea surpriză vine însă dintr-altă parte. Luând cuvântul în furtunoasa dezbatere din Adunarea Deputaţilor din 16 februarie 1933, Corneliu Zelea Codreanu pune la îndoială teza Complotului de la Moscova, dezvăluind cauzele revoltei de la Griviţa: foamea şi nedreptatea.
„În numele grupării din care fac parte, cer ca alături de ancheta pe care este normal să o facă autorităţile în drept să se facă şi o anchetă parlamentară (…). Cer acest lucru pentru că mă îndoiesc de exactitatea afirmaţiunilor făcute de domnul ministru de interne; mă îndoiesc pentru un motiv bine determinat. La 24 ianuarie, atunci când studenţimea română, naţionalistă şi creştină, mergea să depună o cruce la mormântul eroului necunoscut, Siguranţa statului a dat informaţia într-o foaie din capitală că acea acţiune a fost pusă la cale şi subvenţionată de Moscova. Dacă tot aşa de verosimilă este şi informaţia pe care dumneavoastră o aveţi şi în afacerea de la Griviţa, atunci înţeleg foarte bine câtă dreptate aveţi ca să luaţi măsuri de asemenea natură, ca cele pe care le-aţi luat ieri şi azi. În al doilea rând, ţin să afirm că mie, ca şi tuturor oamenilor de bun simţ din această ţară, nu ne este frică de comunism sau de bolşevism. Nouă ne este frică de altceva, de faptul că oamenii de la acele ateliere nu au ce mânca; le este foame. Unii dintre acei muncitori au 1.100 de lei pe lună şi au 5, 6, 7 copii. Având cinci, şase, şapte copii, acea leafă nu le ajunge nici măcar pentru pâinea de toate zilele. Mie, în al doilea rând, mi-e frică şi de altceva: de setea de dreptate. Atunci, dumneavoastră veţi trebui să satisfaceţi aceste două: foamea şi setea de dreptate şi va fi ordine deplină în această ţară.” („Monitorul Oficial”, Şedinţa Adunării Deputaţilor din 16 februarie 1933) 
Parlamentarii îi denunţă pe agitatorii Siguranţei
Unii deputaţi merg însă mai departe cu dezvăluirile. Ei arată că Siguranţa îşi infiltrează în mişcările de protest agenţii provocatori sub titulatura de comunişti. E ceea ce se va întâmpla, cum arată Ion I. Mirescu de la Partidul Social Democrat, în şedinţa Camerei, la Atelierele Griviţa: „V-am semnalat pe acel Bogăţoiu Panait, care este cel care a provocat, acum doi ani, conflictul, şi apoi ciocnirea cu armata. A fost prins cu manifeste, prin care lucrătorii au fost scoşi afară de la lucru şi puşi în faţa armatei. Acest Bogăţoiu este acel care a fost arestat ieri noapte, apoi eliberat şi trimis înapoi în mijlocul lucrătorilor, unde tot timpul a agitat, iar seara împingea muncitorimea de pe acoperişurile atelierelor la luptă cu armata.” Sunt date şi alte exemple. Tudor Alexandru, „care face pe comunistul printre lucrătorii de la căile ferate”, „a fost prins cu manifeste clandestine, arestat şi eliberat şi el înainte de prima grevă şi invitat prin Siguranţa generală să se prezinte la serviciu”.
Gheorghiu-Dej  
Ion I. Mirescu denunţă şi un şiretlic mai subtil al Siguranţei: eliberarea din închisori, înaintea grevei, a unor comunişti notorii pentru a le da posibilitatea să acţioneze nestingheriţi. Printre cei citaţi apar şi nume de faimă în viitorul regim comunist: Constantin Doncea, Gheorghiu-Dej. Dacă ar fi să-l credem pe Ion I. Mirescu, liderul de mâine al României a fost folosit pentru a rezolva interesele dubioase ale Siguranţei şi ale Administraţiei C.F.R. A fost „trimis sau mutat confidenţial la Dej”, pentru ca incidentele provocate la atelierele de acolo să poată justifica închiderea lor, apoi „a umblat în toată ţara, pe la toate atelierele, cu ştirea Direcţiei generale a C.F.R., cu ştirea ei, pentru că a fost ţinut prezent şi nu a fost în concediu.”
Despre seara zilei de 15 februarie 1933, „Universul“ din 17 februarie 1933 scrie: „Numeroşi derbedei însă, risipiţi pe Calea Griviţei şi profitând de situaţia încordată, s-au dedat la acte nepermise, spărgând geamurile automobilelor şi ale tramvaielor de pe linia 6”. În intervenţia sa din Parlament, dr. Nicolae Lupu are multe semne de întrebare în legătură cu acest moment:
„Aceste incidente de pe Calea Griviţei au fost provocate timp de 10 ore de o bandă nu mai numeroasă decât 200 de derbedei, care nu erau muncitori la calea ferată şi care au devastat toată Calea Griviţei. Credeţi d-voastră că, cu toată masarea de forţe armate şi poliţieneşti în jurul atelierelor, nu se dispunea la poliţia Capitalei de suficienţi oameni pentru ca aceşti 200 de derbedei să fie împiedicaţi ca, timp de 10 ore, să spargă geamurile la toate automobilele militare şi civile? Aceasta puteţi să o credeţi d-voastră!”
Cine era în fruntea Prefecturii de Poliţie? Nimeni altul decât omul de casă al lui Carol al II-lea şi al Lupeascăi, celebrul Gabriel Marinescu. Semnificativă dezvăluire pentru noi, cei de azi, care n-am aflat nici până acum cine a devastat centrul Timişoarei în decembrie 1989. Cum semnificativă tot pentru noi trece informaţia potrivit căreia sergentul mort, transformat de autorităţi într-o victimă a rebeliunii comuniste, „a fost împuşcat de un individ din stradă, iar nu dinăuntru”.
Arestările abuzive
Detonatorul revoltei trebuie căutat în arestările nitam-nisam din noaptea de 14 spre 15 februarie. Sesizează asta dr. Nicolae Lupu în intervenţia sa din Parlament: „Alaltăieri, trebuia să se prezinte, pentru ziua de 15 Februarie, situaţia de plată. Li s-a afirmat că sporul de 20 la sută nu mai era trecut. Şi atunci, pentru a se preveni oarecari mişcări de protestare din partea muncitorilor – protestări legitime, din moment ce li s-a acordat odată – pentru că un guvern nu trebuie să-şi calce cuvântul – s-a procedat (…) la arestarea, nu a capilor comunişti, ci a tuturor acelor muncitori, care, cu ocazia grevei precedente, au stat de vorbă cu d. ministru al comunicaţiilor, în numele muncitorilor. Alaltăieri, în toiul nopţii, s-a dus la locuinţa lui, un locotenent, cu 35 de soldaţi şi, fără nici o somaţiune, au început să tragă focuri de armă în jurul casei, l-au ridicat din pat şi l-au arestat. Aşa s-a făcut cu alţi cinci din aceşti lucrători, care nu sunt alţii decât capii lucrătorilor de acolo, care au pertractat cu guvernul. Ieri dimineaţa, familiile lor, femei şi copii, s-au dus la ateliere şi s-au plâns masei muncitorilor, amintindu-le că aceşti oameni i-au apărat, au fost exponenţii lor şi i-au îndemnat să ceară să fie liberaţi.”
Comuniştii condamnaţi în procesul grevei de la Griviţa 
În interviul acordat lui Nicolae Crevedia, din „Calendarul”, 23 februarie 1933, directorul Atelierelor, Victor Nicolau, recunoaşte rolul provocator al arestărilor: „Între timp (după rezolvarea conflictului de muncă la negocierile cu Eduard Mirto – n.n.) a survenit starea de asediu, care a dus la închiderea localurilor sindicatelor muncitoreşti din Calea Griviţei. În noaptea de 14 februarie, au fost arestaţi câţiva muncitori care formau comitetul de direcţie care să reprezinte mişcarea, între aceştia erau şi Bogăţoiu Panait şi alţii. În dimineaţa de 15 februarie, au venit la ateliere nevestele celor arestaţi şi au început să ţipe şi să strige la muncitori peste gard, aşa cum au relatat la timp ziarele. Lucrătorii – asta era între 8-9 dimineaţa – au început să se vărzăluiască, au părăsit Atelierele şi s-au strâns în curte”.
Directorul recunoaşte că protestatarii cereau eliberarea celor arestaţi şi redeschiderea localurilor sindicale. Altfel spus, lucruri nu chiar imposibil de îndeplinit, dacă s-ar fi vrut, într-adevăr, rezolvarea crizei. Aceste măsuri, luate în baza Stării de asediu, aparţineau în exclusivitate organelor de Poliţie şi militare. Exact celor care depindeau de Carol al II-lea!
Posibile concluzii
Punând cap la cap dezvăluirile senzaţionale din Parlament şi din presă, dialogul dintre Armand Călinescu şi Ion Mihalache, s-ar putea să descoperim în afacerea Griviţa o uriaşă diversiune a lui Carol al II-lea.
Regele criminal
La începutul lui 1933, se ivesc şi înfloresc mai multe scandaluri legate de Elena Lupescu: un interviu incendiar al lui Iuliu Maniu, demonstraţiile în favoarea profesorului Gheorghe Forţu, bombănelile legionarilor.
Prin intermediul omului său în guvern, Armand Călinescu, Regele impune Starea de asediu. Se puteau interzice astfel adunările publice împotriva Duduii şi se puteau cenzura articole incomode, în favoarea Reginei Elena, precum cele ale lui Gheorghe Forţu. Prin reprimarea muncitorilor protestatari se împuşcau doi iepuri deodată. Mai întâi, se dădea un exemplu de duritate faţă de orice încercare a salariaţilor nemulţumiţi de măsurile de austeritate ale regimului pentru a răspunde Planului de la Geneva.
Apoi, se creau premisele pentru ca Partidul Naţional Ţărănesc al lui Iuliu Maniu, care deranja tot mai tare pe Rege prin campania împotriva Lupeascăi, să iasă definitiv compromis. Oricum, sigur e că mişcările de protest ale muncitorilor erau întemeiate şi că ele nu erau rodul direct al acţiunii comuniştilor. Din nefericire, argumentul invocat de guvern pentru a justifica reprimarea sângeroasă a unor oameni care protestau în chip justificat le-a picat de minune comuniştilor.
Pe moment, Partidul Comunist, incapabil de altceva decât să lanseze manifeste, apărea în ochii românilor ca o forţă de temut, în stare să determine o măsură antidemocratică precum Starea de asediu, şi să coordoneze o mişcare revoluţionară ce n-a putut fi stăvilită decât prin intervenţia Armatei. Pe termen lung, teza conspiraţiei comuniste, avansată şi susţinută de Armand Călinescu, a dat PCR ceea ce nu avusese: legitimitatea de luptător împotriva statului burghez. De Ion Cristoiu – Historia
Citeste si: