duminică, 30 decembrie 2012

Pedagogia MUNCII


Pedagogia MUNCII, de Ernest Bernea

autor: FrontPress 30.12.2012
Munca aparţine indestructibil condiţiei umane. Nimeni nu i se poate sustrage fără să-şi altereze natura. Munca este pentru noi o problemă de sănătate fizică şi morală, este o problemă de demnitate. Un om şi un caracter nu se poate forma fără muncă.
S’a spus că munca e penibilă, dar cât de penibil e golul trândăviei; este penibilă, dar numai în anume condiţii. Munca forţată, munca fără orizont este în adevăr o pedeapsă, dar munca liberă, munca ce aspiră, care cucereşte este bucurie şi este bucurie pentru că este creatoare.
Lipsa muncii aduce mizerie materială şi morală. Lenea este un viţiu care alterează natura omului. Mai mult oboseşte cel ce stă, cel ce trăieşte fără rost, decât cel ce munceşte. Lenea nu poate aduce bucurie, după cum nici desfrâul nu dă putere şi sete de viaţă omului.
Şi dacă ar să facem o gradare, lipsa muncii distruge mai mult sufetul decât trupul. Lipsa de probleme, lipsa de preocupare a spiritului lasă porţi deschise tuturor slăbiciunilor, lipsa muncii aduce întristare şi desgust. Lucrează şi vei evada spre lumină.
De cele mai multe ori munca e văzută ca un consum, ca ceva ce ne topeşte făptura. În adevăr munca este efort continuu,este energie consumată, dar este şi creaţie. Orice lucru adus la viaţă costă, costă într’un fel sau altul; dacă nu costă bani costă energie manuală sau spirituală. Nimic nu se produce şi nimic nu ne hrăneşte fără efort, fără consum. Ca şi lenea, căpătuiala e un viţiu.
Munca întăreşte trupul şi sufetul; ea creează bunuri materiale şi spirituale, măreşte cuprinsul nostru. Munca aduce închinare vieţii în ascensiune căreia îi dă ritm şi-i alungă urâtul. Că semeni grâu, îngrijeşti un pom sau creşti un copil, toate aceste sforţări te întăresc. Că ţeşi un covor, închegi o masă sau faci o poezie e tot atât de frumos şi demn.
Munca e un factor educativ, e un instrument al împlinirii noastre ca oameni. Munca ne luminează mintea şi ne formează caracterul. Prin activitate se stimulează inteligenţa şi procesul gândirii. Dar mai mult decât atât: ea măreşte disciplina interioară şi virtuţile ordonatoare ale caracterului, cum sânt răbdarea, tenacitatea, respectul faţă de oameni şi efort. Exerciţiul muncii aduce la viaţă deprinderi noi şi învaţă metoda. Munca bine orientată şi ordonată aduce deprinderi bune şi omagiază timpul. Omul harnic se întreabă în fiece seară, cel ucru bun a făcut în ziua ce a trecut.
Fără muncă nici odihna nu o simţim; repaosul este un dar bine meritat al muncii; el e simţit ca o bucurie numai după o muncă rodnică. Aşa cum lipsa muncii e un viţiu, la fel este şi suprasolicitarea în muncă; ele fixează cele două extreme care trebuie evitate pentru ca omul să nu devieze. Lenea şi abuzul de muncă distrug omul în ce are el mai omenesc: spiritul său.
Munca poate fi o evadare sau o împlinire; atunci când este bine orientată şi înţelept folosită, munca alungă plictiseala şi tristeţea. Şi nu numai atât: ea creşte omul interior până în limitele bunătăţii. Cine munceşte este generos, iar cine nu, este meschin. Omul creşte din prisosul lui.
Munca nu este numai o problemă de efort fizic, ci şi una de morală; ea priveşte etica persoanei umane. În acest fel ea nu mai apare ca un blestem sau suferinţă, ci ca un act liber de împlinire a naturii noastre înseşi şi o satisfacţie. Munca devine greu de suportat când se aplică omului în mod exterior, când vine ca o urmare a constrângerii. De ce? Pentru că în acest fel este lezată persoana umană şi spiritul.
Calitatea muncii vine nu numai din randamentul material, ci şi din atitudinea ce o luăm faţă de fenomen. Integrată în marele proces al vieţii şi al destinului uman, munca dobândeşteo semnificaţie cu totul deosebită. Există un mod ascetic şi spiritual al vieţii umane care integrează toate activităţile omului dându-i în acest fel strălucire.
Dacă munca lipsită de libertate aduce suferinţă, munca mecanică oboseşte şi depersonalizează; nimic nou, nimic bun nu poate aduce o astfel de condiţie. Pentru ca activitatea să devină creaţie este necesar ca ea să se producă la nivelul conştiinţei şi al prezenţei spiritului; mecanizarea muncii a închis aceste porţi.
În limitele ei superioare, munca este o condiţie şi un atribut al umanităţii noastre. Nobleţea ei au manifestat-o marii creatori ai civilizaţiei. De Ernest Bernea, Bucuria de a crea, Treptele bucuriei în “Preludii”, editura Predania, pp. 199-202. via Foaie Nationala
 

miercuri, 26 decembrie 2012

Bancuri ....

Ganduri pentru anul 2013:
OPTIMISTII:- Vom ajunge cu totii sa cersim!
PESIMISTII:- De la cine?

În faţa Palatului unui super bogat şeic arab opreşte un autocar plin
de femei în vârstă. Acesta, plictisit, îşi întreabă servitorii:
- Cine sunt? Iar turişti?
- Nu stăpâne, sunt soacrele Dumneavoastră!

Aţi auzit de cutremurul acela care a fost la bulgari?
Cică trebuia să fie la noi, dar s-a dus la ei că e mai ieftin...

Realitate romaneasca:
Cand a venit la mine amantul, a vazut tot blocul. Dar cand au intrat
hotii, toti dormeau!


Nu toata lumea uraste tiganii.
O serie de insecte, cum ar fi: mustele, paduchii si plosnitele, ii gasesc chiar foarte atragatori !

Oftalmologul catre pacient:
- Citeste aceste litere!
- Nu pot.
- Dragul meu, esti miop!
- Sa-mi bag piciorul! N-a fost destul ca-s analfabet, acuma  mai sunt si miop!
  
Ora de religie în scoala. Profesoara:
- Si copii amintiti-va permanent: cei care vor învata pentru note de 9 si 10 vor nimeri în rai, cei care vor învata pentru 4 si 5 vor nimeri în iad, ...întelegeti ?
Bula:
-Doamna profesoara, sa înteleg ca nimeni nu va termina scoala asta  viu?!
 

marți, 25 decembrie 2012

Dezinformare



Dezinformare, acesta este cuvantul cel mai potrivit !
Ce vedem pe sticla toata ziua ? Vedem cum  platim noi toti  luandu-ne mancarea de la gura de sarbatori, pe familia "imperiala" care se plimba  cu chiururile lor pretioase cu showmobilele la munte.
Vedem cum  in Mall-uri cozile sunt nesfarsite si  cosurile sunt pline pana la refuz.
 La Paltinis  oamenii se dau cu schiurile.
Aici cati romani sa fie in total ? Sa zicem 500.000 ? Restul unde sunt ? Ce fac  ei acum?  Au pus ceva pe masa, sau o lungesc pana la urmatoarea leafa, pensie ?
Pensii marite cu  30-40 lei  vor fi binevenite si in februarie !
Eu intotdeauna ma gandesc la cei  multi si fara nici o perspectiva ! Nu sunt asa de interesata, chiar ma enerveaza cei putini,  smecherii si ticalosii tarii care traiesc foarte bine din furt !
Ce a mai dulce distractie a  banditilor care ne conduc  este sa traiasca bine si sa se bucure de viata indestulatoare, pe  suferin ta si chinul unor mase de oameni nevinovati care nu stiu ce se petrece in jurul lor, cu viata lor, cu ziua lor de maine.
 Oamenii sacrificati traiesc  in  ceata, anost, fara nici o perspectiva de viitor.
Aceasta este adevarata  situatie a noastra, a spune lucrurilor pe nume este crud, cu toate ca este adevarat dar nu este cunoscut de actorii principali,  milioanelor de oameni care nu inteleg ca  lor li se fura viata, sanatatea si instruirea si au dreptul sa spuna STOP si sa traga la raspundere pe cei care, merita spanzuratoarea pentru ceea ce fac. Acest program cinic si revoltator este pus in  mare  ca  obtinere  prin orice mijloace micsorarea populatiei lumii la jumatate, deoarece nu mai sunt resurse de nici un fel, mai ales alimentare pentru toti.
De aceea s-a introdus tot felul de chimicale(E-urile) in  retete, tocmai pentru a distruge fibra fiintei umane si pentru a putea asigura intr-un  mod lungit  si nu abrupt  asigurarea mancarii cancerigene pentru cat mai multi locuitori ai lumii si mai ales a romanilor, care prin grija  politicienilor suntem cobaii lumii.
Ati vazut ca o ducem mai greu si avem salarii mai mici si coruptia este mai mare, ca in Bangladesch si alte tari africane?
Eu nu inteleg apatia romanilor fata de,  aceste  fiinte dezumanizate care ne conduc  !
Stiam ca romanii isi protejaza puii, acum   vad ca nu sunt interesati de  urmasii lor, le este indiferent daca vor sfarsi zacand pe un pat de spital  in cel mai fericit caz, daca nu acasa in  cotetul cainilor.
Vedeti la  ce dezumanizare  a noastra ca popor, duce saracia indusa de tradatorii Romaniei si ai locuitorilor chinuiti nemeritat, de pe aceste meleaguri ! Ce este de facut acum  in al 14-lea ceas ? Lupta ! Numai lupta  adevarata fara menajamente si tradari ne poate  da o speranta.
 Fiecare generatie a acestor meleaguri au avut parte de lupta, dar miza niciodata nu a fost atat de mare ca acum ! Acum se pune in banata o viata normala pentru romani, sau o viata de sclavi ai  mai marilor lumii si la noi mai ales sa fim supusii neconditionati ai tiganilor care, si-au luat rolul de stapani in serios. In serios sa ne luam si noi rolul de stapani ai Romaniei. Curaj !  

luni, 24 decembrie 2012

Un banc....




O firmă vindea ţânţari care satisfăceau femeile. O tipă cumpără un astfel de ţânţar, se duce acasă nerăbdătoare, face un dus, se dă cu cremă, se parfumează şi îşi pune un halat. În dormitor, într-o cutiuţă, ţânţarul bâzâia de sărea cutia cu el.Tipa se duce în dormitor, îşi dă halatul jos si da drumu' ţânţarului; ţânţarul face câteva ture prin cameră şi se aşează pe perete. Tipa se întinde pe pat şi începe:
- Hai ţânţarule vino să mă satisfaci, ia-mă sunt a ta
Ţânţarul.....nimic!
- Hai ţânţarule vino să simţim plăcerea împreună, ciupeşte-mă, muşcă-mă, hai ia-mă!!
Ţânţarul nu se mişca de pe perete. Enervată, dă telefon la firma-furnizoare:
- Bine, domnule, ce ţânţar mi-aţi vândut, e impotent? Nu m-a satisfăcut deloc....Tipul de la capătul firului zice:
- Doamnă, ne pare rău, ne cerem scuze totodată şi rezolvam problema. Trimitem un specialist sa stea de vorbă cu ţânţarul şi sa rezolve tot.
Într-adevar, peste puţin apare specialistu'. Femeia-l invită în casă şi se duc în dormitor unde era ţânţarul. Tipu' zice :
-Doamnă, dezbrăcaţi-vă şi întindeţi-vă pe pat.
Femeia face după cum i se spune.
Tipu' se dezbracă, se uită la ţânţar şi zice :
- Bă... fii atent... îţi arăt pentru ultima oară !

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Care pe care



Foto : Adam si Eva musulmani.

Se fac mereu tot felul de statistici in care se prevede si pentru viitor  cresterea numarului negrilor, musulmanilor, tiganilor,  peste numarul albilor.
De ce se intampla acest lucru ?
Exemplul cel mai bun este in Romania ! De abia era tinut in frau  numarul tiganilor inainte de revolutie, ca dupa revolutie dandu-se frau liber democratiei prost inteleasa, tiganii au toate drepturile mai mult decat romanii si pana aici ne-a fost.
Ca in jungla cel mai puternic invinge si distruge pe cel mai slab.
Legea  care pe care, s-a aplicat.
Aceste etnii sunt mai puternice, viata le-a ascutit inteligenta si asa au pornit la atac fara sa tina cont de nimic. Nu poti sa  spui  nimic  despre ei ca, imediat sar si spun  ca esti rasist. Si te dau imediat, pe mana autoritatilor.
Rasa alba a mers pe o cale gresita in toate tarile lumii, inclusiv in SUA. Si acolo negrii au intrecut numarul albilor. In Europa  musulmanii vor absorbi  rasa alba si la noi in Romania  tiganii care au toate drepturile din lume in detrimentul romanilor, de pe acum se comporta ca o rasa stapanitoare. Stapanitoare pe langa maghiari, peste poporul roman stapan in fapt al acestor meleaguri. Stapanitaoare pentru ca sunt, mincinosi, hoti, lenesi, intr-un  cuvant niste bestii.
Politica celor care sunt socotiti politicieni subtiri,care nu se coboara la nivelul oamenilor si nu inteleg ca aceste etnii pluseaza la infinit, pentru ca au toate motivele si legile barbare pentru albi, sunt binevenite pentru a le  da satisfactia  ca, au dreptate mereu pentru ca sunt negri, musulmani sau tigani.
 In Romania in acesti 23 de ani  ce s-a vazut ? Ce concluzie tragem ? Pe langa beneficiul ca au plecat cu sutele de mii in occident, Cadada, SUA, cei care au ramas sunt hotarati sa puna capat majoritatii romanesti.  Acest fapt face ca  in Europa si mai putin  in  Romania, NATIONALISTII sa ia si ei un  avant mare. Dar aceasta recrudescenta a NATIONALISMULUI i se pune piedica chiar de cei  care conduc, care se simt si ei vizati si deci in pericol pentru ca vor fi alungati de la putere si le vor fi confiscate averile. Ei vor ca oamenii de rand sa aiba de lucru, cu toate etniile conlocuitoare, maghiari, tigani.
Aparitia tuturor boarfelor pe sticla nu este deajuns, oamenii s-au plictisit si de acest fel de a reusi in viata. Acum lupta este corp la corp, pentru a  fi unii mai egali decat altii.
Cine va castiga ? Cei  smecheri, hotii, criminalii, mincinosii si in  general cei fara nici o calitate, ci numai cu defecte, adica toate scursorile societatii. Eu ne vor conduce dupa Staborul tiganesc.
Cred ca acesta este pasul decisiv pentru desfiintarea societatii civilizate si  pentru un razboi interetnic care nu va avea sorti de izbnda pentru albi decat daca,  castigatorii viitori vor fi hotarati si totul luat cu seriozitate si din  pripa(daca acum nu este prea tarziu). Esenta adevarata a lumii adica civilizatia,  este acum pusa in balanta.
Prin preluarea controlului NATIONALISTILOR din toata Europa se mai da o sansa stoparii acestor  noi stapani, veniti din stepe  si adancurile Africii, fara nici un  fel de educatie, fara bun  simt,  care s-au impuns in societate printr-un comportament animalicesc si criminal.
Cruzimea de care dau dovada zi de zi,  pe mine m-au ingrozit  si  nu am devenit mai rece si mai cinica asa cum ar fi trebuit sa fie. Am devenit un om care nu mai pot uita nici la emisiuni cu animale, nici la stirile cu criminali.  

joi, 20 decembrie 2012

Sarmale in dovleac



De la Pastorel Teodoreanu citire

Sarmale în dovleac  – reţetă rescrisă, dupa Pastorel Teodoreanu
Ingrediente: 500 g de carne de porc grasă, 500 g de carne de vită, 200 de grame de slăninuţă afumată (tăiată felii), 2 verze murate, 2 linguri zdravene de untură de porc, 1 cană de orez, 3 cepe, 2 ardei graşi, 1 ou, 1 lingură boia de ardei dulce (opţional, pentru gusturi ardeleneşti), 1 linguriţă de chimen măcinat, 2 linguri cimbru uscat, 3 roşii, 5 linguri pastă de tomate, sare, piper, …  şi ce mai credeţi voi că ar mai trebui. 
Preparare:
Dacă folosiţi o oală de lut, şi bine ar fi să o faceţi, pregătiţi oala corespunzător.  Înainte de folosire, oala se scufundă pentru o jumătate de oră în apă rece.
* umplutura
1. Tăiaţi carnea de porc şi cea de vită în bucăți mari şi tocaţi-o.  Spălaţi orezul în câteva ape reci.  Scurgeţi-l.
2. Curăţaţi cepele, îndepărtaţi cotorul cu seminţe al ardeiilor.  Tocaţi ceapa şi ardeii mărunt.
3. Topiţi untura într-o cratiţă adâncă (să încapă toată umplutura).
4. Adăugaţi ceapa şi ardeiul tocat şi sotaţi-le până se înmoaie.
5. Adăugaţi orezul şi amestecaţi-l bine până devine translucid.
6. Adăugaţi chimenul măcinat, boiaua de ardei şi rumeniţi-le uşor cu ceapa, orezul şi ardeii.
7. Luaţi craţiţa de pe foc şi adăugaţi carnea tocată.  Amestecaţi bine compoziţia, încorporaţi o lingură de cimbru, asezonaţi cu sare şi piper.
8. După ce amestecul s-a răcit, încorporaţi oul.
* construcţia
1. Tocaţi o farfurie de varză din frunzele mai groase.  Decojiţi şi tocaţi roşiile.
2. Aşezaţi un pat de varză fin tocata pe fundul dovleacului.
3. Adăugaţi şi câteva feliuţe de slăninuţă.
4. Aşezaţi câte o foaie de varză în palma deschisă, puneţi câte o lingură de umplutură şi rulaţi: răsuciţi pentru a obţine nişte rulouri, pe care le închideţi la capete ulterior, introducând capetele dinspre exterior spre interior.
5. “Clădiţi” sarmalele în oală, în straturi succesive, intercalate pe alocuri cu roşii tocate şi felii de slăninuţă pe margine.
6. După ce aţi terminat, acoperiţi sarmalele cu restul de varză tocată, roşii tocate, bucăţele de slănină şi o lingură de cimbru uscat (ideal ar fi o crenguţă).
* fierberea
1. Porniţi cuptorul.
2. Introduceţi dovleacul la cuptor.
3. Fierbeţi sarmalele timp de vreo 4 ore.
4. Opriţi focul şi lăsaţi oala să se răcească câteva ore.
5. Scoateţi oala şi puneţi-o la rece, într-o cămară sau pivniţă săpată în pământ şi lăsaţi-o să se odihnească până a doua zi.
6. Mutaţi sarmalele în dovleac şi reîncălziţi totul în cuptor la servire!
Notă: Cele mai bune sarmale sunt cele de a doua zi (mâncate la o zi după fierbere), reîncălzite.  Sarmalele se servesc fierbinţi, cu pâine / mămăligă, smântână grasă şi ardei iute.
*
Toată tevatura asta, luată de pe net – text şi imagine -, este o pierdere de vreme: Mie, dă-mi, dom’le, nişte ciolane, poa’ să fie şi cu carne pe ele şi … le rezolv eu, fără bătaie de cap, fără gaz consumat, …

Constitutia


Constitutia de la… Venetia

autor: FrontPress 21.12.2012

Dacă vom ajunge să acceptăm „indicaţiile” Comisiei de la Veneţia, ba poate chiar îi vom lăsa pe juriştii acesteia să ne rescrie ei Constituţia, atunci nu numai că am intrat degeaba în Uniunea Europeană, dar, mai grav, nici nu am învăţat ceva din jertfa tinerilor din Decembrie ’89! Cei ce s-au sacrificat pentru o Românie a românilor, nu a feluriţilor alogeni care au dat şi dau târcoale ţării. Ar înseamnă că părinţii noştri s-au zbătut degeaba să lepede cuşma sovietică asupritoare, iar astăzi, noi, bieţi epigoni ai acelora care au fluturat indiferent de consecinţe stindardul Demnităţii Naţionale, suntem cei ce înlocuim trista amintire a comisarilor sovietici intraţi cu bocanii în istoria noastră cu modelul în carne şi oase a unor personaje cu apucături similare. E drept, care dau dovadă de proceduri de insinuare mult mai „soft”, europene.
Ar semnifica faptul că toate deceniile interpuse între istoria de atunci şi cea pe cale a se repeta astăzi au fost în zadar… Pentru că, dacă în loc să lăsăm o constituantă românească să genereze propunerile de modificare a legii supreme, după cum au nevoie românii şi nu guvernanţii (gata să accepte orice „sugestii” de la orice adunare agreată de UE doar pentru a-şi asigura finalitatea mandatelor) şi vom prelua fără crâcnire în legea supremă punctele de reformare deja redactate de Comisia de la Veneţia atunci suveranitatea ţării va fi pusă sub un mare semn de întrebare. Va fi momentul în care noi singuri o vom fi abandonat-o pe eşafodul trocurilor politice generate de vanităţile, frustările şi aroganţele propriilor noştri lideri.
De aceea, indicaţiilor despre felul în care ar trebui să modificăm legea supremă trebuie să le răspundem cât mai ferm, nefiind acceptabil ca unei ţări membre UE să i se dicteze, nici măcar sub aparenţa unor sugestii binevoitoare, ce să scrie în propria-i Constituţie. Pentru că legea supremă a unei ţări nu este obiect de dezbatere internaţională! Şi ar trebui să-i întrebăm pe guvernanţi cum de şi-au permis să transforme textul Constituţiei României într-un obiect de analiză internaţională. A oricărei comisii din afara României! Unde le-a stat mintea în clipa în care, pentru a-şi apăra punctele politice în faţa Europei, guvernanţii de astăzi au cerut păreri asupra legii supreme.
Să fie clar: românii nu au ales USL pentru ca actualii guvernanţi să pună Constituţia ţării „la bătaie”. De aceea, zâmbetul tâmp al executivului după ce românii au fost jigniţi de Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) prin avansarea punctelor pe care ar trebui să le schimbe în legea supremă ar trebui taxat. Dar şi răspunsul la fel de prostesc al premierului unei ţari europene care şi-a arătat „satisfactia pentru disponibilitatea arătată de Comisia de la Veneţia”.
E drept, poate că unor ocârmuitori definiţi de spiritul mimetismului şi a plagiatului li se pare dificilă redactarea de la zero a Constituţiei. Şi le-ar conveni să primească una de-a gata. Dar cred ei că românilor chiar nu le păsa cine le scrie o lege pentru multe generaţii de acum încolo? Iar dacă nu vrem să ajungem să privim, izolaţi în propria-i absenţă civică, felul în care ţara încape pe de-a întregul pe mâini străine, ar trebui să ne chestionăm proprii guvernanţi despre felul în care această comisie a ajuns să-şi dea cu presupusul, ba chiar să livreze „reformările” necesare, asupra unui simbol al suveranităţii noastre. Pentru că, indiferent de minusurile ei, Constituţia României este a noastră, noi fiind singurii îndreptăţiţi să „umblăm” pe textul ei.
Şi chiar am vrea să credem că juriştii comisiei au fost, de fapt, bine intenţionaţi, şi nu şi-au dat cu părerea doar în încercarea de a ne croi o lege supremă după cum ar vrea Europa să aibă fiecare stat, nu putem, căci, dacă analizăm „sugestiile” lor, se vede clar că acele propuneri, revizuri şi adaugiri, dacă ar fi trecute în noua Constituţie, ne-ar împinge într-o capcană. Astfel, dacă am introduce în legea supremă modificările pe care le crede comisia de cuviinţă (în mare parte, lungi paranteze la prevederile deja existente) nu am mai avea o constituţie „suplă”, ci o lege fundamentală extrem de stufoasă. Or, o constituţie „suplă” este cea care defineşte un stat modern, în vreme ce o lege supremă „încărcată”, în care am începe să inserăm precizări specifice legilor, ne-ar arunca în urmă cu mulţi ani.
Pe de altă parte, dacă vom accepta „sugestiile” Comisiei de la Veneţia, atunci orice altă adunare din UE se va considera îndreptăţită să ne dea indicaţii. Este unul dintre motivele pentru care nu trebuie să permitem nimănui să se atingă de Constituţia României. Ea este a românilor. Iar dacă în ’89 am ştiut să ne facem singuri o constitutie, cu atât mai mult ar trebui să fim capabili acum, după două decenii de democraţie. Mai ales că, în aceste vremuri în care politicile financiar-fiscale ne sunt dictate de afară (ba, suntem pe cale să pierdem şi controlul asupra bugetului de stat, care va fi aprobat de Parlamentul European înaintea legislativului propriu), dreptul de a ne redacta singuri legea supremă este un reper al faptului că nu am fost încă subjugaţi.
În ceea ce priveşte Comisia de la Veneţia şi „recomandările” ei, aceasta își poate pune excesul de zel juridico-„civic” în slujba unor ţări din lumea a treia. În interesul unor state care poate acum tind să facă pasul spre democraţie. Dar să nu interfereze peste textul unei constituţii al unui stat membru UE, constituţie care, de bine de rău, a fost garantul integrării în structuri democratice. De Cezar A. Mihalache – Ziarul Natiunea

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Evreii din Danemarca


Evreii din Danemarca, sfatuiti de autoritati sa nu iasa in evidenta

autor: FrontPress 15.12.2012
Ambasada Israelului în Danemarca şi o organizaţie evreiască daneză au cerut miercuri evreilor din această ţară să nu arate în public semnele distinctive pe care le poartă, pentru a se proteja astfel de posibile acte antisemite, relatează AFP.
„Îi sfătuim pe israelienii care trăiesc în Danemarca să-şi pună kipa numai după ce intră în sinagogă şi să nu o poarte pe stradă, chiar dacă locul unde se află este considerat sigur”, a declarat pentru AFP ambasadorul Israelului, Arthur Avnon. Acesta a recomandat membrilor comunităţilor iudaice să nu poate la vedere bijuterii cu steaua lui David şi nici să nu vorbească în limba ebraică pe stradă.
Sfaturile ambasadorului israelian vin pe fondul unor acte de vandalism asupra ambasadei Israelului la Copenhaga. Pe 19 noiembrie, circa 20 de manifestanţi care protestau împotriva raidurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza au atacat cu pietre clădirea ambasadei şi au inscripţionat pereţii acesteia cu textul „asasini de copii”.
Centrul danez pentru credinţa ebraică afirmă că anul acesta a primit 37 de sesizări legate de acte antisemite, ce s-au produs mai ales în cartierul. Noerrebro din Copenhaga, unde se găsesc cei mai mulţi imigranţi, şi în apropierea celei mai mari sinagogi din Danemarca, situată în centrul capitalei. Comunitatea ebraică din Danemarca numără între 6.000 şi 8.000 de persoane. De pe Semnele Timpului

vineri, 14 decembrie 2012

Dezamagire totala...



Fiecare zi imi aduce o noua dezamagire si imi  intareste convingerea ca noi romanii suntem  tradati. Tradati ce catre cei alesi de noi, crezand ca vom scapa de Dracula, de  nedreptati si ca in sfarsit vom privi in viitor cu increderea ca mai devreme, sau mai tarziu ne vom bucura si noi de  fructele democratiei reale si nu vom mai  fi considerati niste dobitoci.
Toata desfasurarea  cuvantarilor  pentru  alienati mintali, ne va mai scarbi pana la voma. Vrem sa fim   tratati ca niste oameni normali prin inteligenta si nu vom mai excela prin crezul ca suntem niste dobitoci. Ce am zis  zilele trecute se adevereste, cum ca Zambarici si Somnorici ne-au tradat inainte de alegerti cu mult. Dintotdeauna am crezut asta, caci prea erau baligosi la toate  nedreptatile ce ni le faceau guvernanti de atunci si  in  perspectiva chiar pentru acum, chiar si viitoare.
 Dar acceptarea fara a cracni, a anularii Referendumului din  vara, intelegerile criminale pe la spatele nostru si impotriva vointei noastre cu  demolatorul Romaniei, ne dovedeste ca  asa cum spun mereu, isi imbarliga cozile dracesti la spate si de fatada fac declaratii  imbecile ca pentru oligofreni.
Mirarea mea este ca  A3 se lasa pacalita de  acesti nevolnici care,  sunt poate mai rau ca ceilalti, poate pentru ca ne-au facut sa credem ca, daca vom veni a doua oara la vot,  vom  fi luati in considerare ca nu mai vrem  pe betivul satului in  fruntea bucatelor. Vrem sa fie dat jos, judecat si  bagat  dupa gratii dupa confiscarea  averilor tuturor membrilor familiei sale. Nu sa il vedem debitand  discursuri ditirambice, insultandu-ne inteligenta si chiar rabdarea care are si ea limitele ei.
Sper ca romanii patrioti indiferent de credinta lor politica, sa  duca pana la capat ce s-a inceput in  iarna trecuta. Daca de viitotul nostru negru nu ne pasa, avem datoria si obligatia de a ne interesa de viitorul urmasilor nostrii. Aceste indreptari ale situatiilor catastrofale care ne-au adus in  marginea prapastiei, nu se vor remedia in urmatorii ani ci, in urmatorii zeci de ani, poate mai mult.
Ce nevoie avem  acum de NATIONALISTI, acum  mai mult ca oricand dupa  aceste alegeri care, au cimentat intelegerile, peste voia noastra intre clanurile de mafioti.
Spun cu toata responsabilitatea ca aceasta clasa de MAFIOTI in totalitatea ei, trebuie maturata de pe scena noastra politica. Alegerile noastre sunt pur formale si ele nu schimba cu nimic  mersul spre prapastie a Romaniei si spre saracia lucie a noastra, care prin  increderea ca maine va fi mai bine,  dam fraiele conducerii tarii, mereu si mereu la aceiasi banditi.
Curaj, sunt alaturi de voi cu toate puterile mele!

marți, 11 decembrie 2012

Albania Mare


Visand la “Albania Mare”

autor: FrontPress 12.12.2012
Albania a fost ultima ţară din Balcani care şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman (1912). La fondarea statului albanez, mulţi – în special kosovarii – au rămas pe dinafară. Încă de pe atunci s-a născut ideea unirii “tuturor albanezilor într-un singur stat”.
În Kosovo, visul reunificării cu Albania a renăscut în 2008. Mişcarea naţionalistă “Vetëvendosja” (Autodeterminare) este a treia putere în parlamentul kosovar. “Unirea este un drept incontestabil al albanezilor, întrucât au fost separaţi în mod nedrept”, argumentează Glauk Konufca, figură de vază a formaţiunii “Vetëvendosja”. Partidul avansează ideea unui referendum privind reunificarea celor două părţi. Până acum, propunerea nu a reuşit să treacă prin parlament.
În orice caz, mişcarea naţionalistă “Vetëvendosja” nu este singura formaţiune cu asemenea planuri. Alianţa roşu-negru, “Aleanca Kuq e Zi“, înfiinţată în Albania în vara anului 2012, urmăreşte acelaşi scop. Acestora li se alătură numeroase mişcări şi grupuri albaneze din statele învecinate Macedonia, Muntenegru şi sudul Serbiei.
Fondarea statului albanez
În urmă cu un secol, când părţile victorioase ale primului război din Balcani, cu precădere Serbia, Bulgaria, Grecia şi Muntenegru, au început împărţirea teritoriilor recucerite de la Imperiul Otoman, în oraşul-port Vlora, albanezii îşi proclamau independenţa statului (28 noiembrie 1912). A fost o decizie conjuncturală, explică istoricul Oliver Schmitt. “Declaraţia de independenţă nu a fost vreun rezultat al planurilor mişcării naţionale albaneze.”
Eliminarea dominaţiei otomane şi faptul că trupele din Serbia, Munetengru şi Grecia au înaintat rapid în teritoriile populate de albanezi au stârnit îngrijorarea marilor puteri, “în special a monarhiei austro-ungare şi a Italiei”, adaugă Schmitt. Acestea se temeau că Serbia, o apropiată a Rusiei, se va extinde până la Marea Adriatică, modificându-se astfel raportul de forţe în regiune.
Marile puteri au recunoscut graniţele actualei Albanii prin Conferinţa de la Londra (1913). Astfel, jumătate din populaţie a rămas în afara statului albanez – majoritatea acestor oameni în ulterioara Iugoslavie: Kosovo, Macedonia, sudul Serbiei şi Muntenegru.
Visul albanez
În Kosovo, teritoriu cu populaţie majoritar albaneză, planurile unei republici de sine stătătoare în interiorul Iugoslaviei au eşuat. Abia după destrămarea Iugoslaviei au avut şi kosovarii şansa de a-şi declara independenţa de Serbia (2008).
Naţionaliştii visează de multă vreme la un stat care să reunească toţi albanezii din regiune. Dar cu precădere în Macedonia şi sudul Serbiei se nasc mereu tensiuni între diverse grupuri etnice, ba chiar se ajunge la violenţe. În ziua de azi există două ţări cu populaţie majoritar albaneză şi mai multe regiuni populate de albanezi în ţările învecinate. Astfel, proiectul naţionaliştilor albanezi nu e nici pe departe finalizat.
Sărbătoare pretutindeni
Istoricul Oliver Schmitt afirmă că, în ciuda încărcăturii emoţionale a dezbaterilor, până acum nu a existat un plan concret privind înfiinţarea unui asemenea stat. Consţiinţa apartenenţei există atâta timp cât fondarea statului albanez este sărbătorită în toate teritoriile în care trăiesc albanezi.
Important este faptul că, oficial, “nici în Albania, nici în afara acesteia nu există planuri sau vreo agendă privind crearea Marii Albanii”, declară Veton Latifi, profesor de drept internaţional în Macedonia. “Oficial e doar o singură agendă: integrarea Balcanilor în UE”, adaugă Latifi.
Cei mai influenţi politicieni albanezi din regiune sunt de părere că o convieţuire a tuturor albanezilor ar fi posibilă numai în Uniunea Europeană. Modificarea graniţelor ar atrage după sine o serie de acţiuni imposibil de controlat. Astfel, regiunea ar putea fi din nou mistuită de conflicte. De Zoran Arbutina, Claudia Stefan – Deutsche Welle

 

Schimbati macazul, alesilor !!!



Am mai pus niste bancuri cu si fara perdea tocmai PENTRU A NE MAI AMUZA. SA SCHITATI MACAR UN  ZAMBET,PENTRU CA SITUATIA ESTE GRAVA IN TARA. NU INTELEG COMPORTAMERNTUL CASTIGATORILOR, CARE NE  SCOT PE TOTI DIN  SARITE.
 NE SIMTIM TRADATI, IN MODUL CEL MAI MURDAR.
 EU SUNT CONTRA, DACA AU OBTINUT UN SCOR ASA DE BUN DE A CAPTA LA GUVERNARE  UDMR-UL. DOAR DACA ESTE SPRIJIN IN PARLAMENTUL ROMANIEI. CE SE SPUNE ? CA  PP EUROPEAN SE VOR SUPARA PE NOI, DACA NU II PUNEM IN FRUNTEA BUCARELOR PE ACESTI TRADATORI, SI CA VOM FI PEDEPSITI ! CUM SE POATE MAI RAU DECAT CE SE INTAMPLA ACUM? SUNTEM PEDEPSITI CACI, IAR  UE FACE CACA PE VOTUL NOSTRU, CUM PUTEM MAI PEDEPSITI CAND, POPORUL ESTE IN CEA MAI MARE SARACIE, CU BUNA STIINTA  LASAT SA MOARA DE BOLILE DE TOT FELUL, INCLUSIV BOLILE SARACIEI, MAI RAU DECAT LOVIREA IN  URMASII NOSTRII RAMASI  ANALFABETI SAU SEMIANALFABETI, ce poate fi ????
Eu ma revolt si spun  raspicat ca daca  castigatorii continua asa cum au inceput din secunda 1 dupa  alegeri,  viitorul lor nu prevesteste un bun augur.
Daca nu se apuca serios de treaba  recuparand si taind  teava cu bani de la bugetul statului, care aprovizioneaza  numai criminali impotriva neamului, mai devreme sau mai tarziu vor da socoteala. Dar nu o socoteala de fatada. Cine  a ramas in  tara a ramas sa lupte, nu sa dea bir cu fugitii.
 Alesii, sa nu  profite de bunavointa unui intreg popor, dispretuindu-l ca  bunavointa a ajuns la fundul sacului. Nu mai rabdam sa fim tradati de  cei alesi de noi, ca si cum ar fi o armata straina de ocupatie care are ca principal scop distrugerea  noastra ca natie si faramitarea tarii.
Eu nu  voi accepta asa ceva si cu  toate puterile mele ma voi opune distrugerii Romaniei si a romanilor. Curaj !!! Sunt alaturi de voi toti  patriotii  cinstiti ! 

luni, 10 decembrie 2012

Drepturile romanilor


De pe vremea cand (inca) eram prostiti: Cum sustintea Ponta in 2010 drepturile romanilor din Har-Cov

autor: FrontPress 10.12.2012
Nici nu au apucat să fie publicate rezultatele exit-poll-urilor de la alegerile Parlamentare și Victor Ponta deja declara unei țări întregi că se află deja în negocieri cu UDMR. Un UDMR care se află din 1990 în Parlament și nu a ratat nicio guvernare, dar despre care încă nu se știa dacă a depășit pragul electoral de 5%. Nici acum nu este confirmat acest lucru, iar Ponta ar putea să reediteze episodul penibil al lui colegului său Mircea Geoană, care s-a crezut președinte înainte de vreme. Așa este acum posibil ca Ponta să fi negociat o alianță cu un partid care nu a intrat în Parlament. O alianță pe care nu i-o cere nici scorul și nici populația.
Dar să ne aducem aminte de exaltarea penibilă de pe vremea când PSD și PNL se aflau încă în opoziție și încă nu formaseră struțocămila USL. În 20 martie 2010, în perioada când guvernarea PDL făcea cele mai mari concesii extremiștilor maghiari, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a adoptat la Topliţa un memorandum prin care se arăta pericolul pentru românii din aceste județete de a-și pierde identitatea. Pentru cei 400.000 de români din cele trei județe, lupta pentru un trai decent, pentru acces la funcții publice, la informații publice, la învățământ și la locuri de muncă, este una dură și în total contrast cu normele și valorile europene. O minoritate în propria țară, din 1990 încoace mulți dintre români s-au văzut nevoiți să plece din această regiune din cauza discriminării la care sunt supuși de politicienii unguri, fie ei UDMR sau PCM. Adunarea de la Toplița se preconiza a fi primul pas spre reprezentarea în mod corect și real a românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Adunarea de la Toplița a fost inițiată de Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna printr-un apel public către toți românii, un prilej de constituire oficială a Forumului și de afirmare a poziției față de noile proiecte ale UDMR ce vizau regionalizare pe criterii etnice și autonomia. Cu toate că apelul pentru acest eveniment a fost unul public, personajele care au monopolizat acest eveniment, la invitația lui dr. Ioan Lăcătuşu, au fost Victor Ponta, Liviu Dragnea, Ecaterina Andronescu, Viorel Hrebenciuc, Titus Corlățean, Vadim Tudor și Gheorghe Funar. La evenimentul PSD-izat au participat peste 1000 de persoane din toată țara. Mai mult, după cum precizam la acea dată, liderii Forumului au preferat ca reprezentații Noii Drepte Brașov, singura organizație patriotică care mai activează pe teritoriul celor două județe maghiarizate, să participe în număr cât mai mic, fără simboluri, iar unii dintre membri nici nu au fost lăsați să intre în sală. Organizatorul, dr. Ioan Lăcătușu, fost lucrător la arhivele statului înainte de 1989 (știti ce presupunea asta), fost membru al PUNR, a chemat românii la unitate, dar i-a marginalizat pe unii dintre ei în detrimentul delegației PSD conduse de Victor Ponta.
Același Ponta care acum dorește să aducă UDMR-ul la guvernare, cu toate că USL va avea în Parlament o majoritate lejeră.
Doi ani au trecut de la marea adunare națională de la Toplița sau, mai bine zis, marea adunare PSD de la Toplița. Dacă atunci mă mai întrebam legat de naivitatea sau reaua credință a organizatorilor, acum sunt convins că totul nu a fost decât un circ simulat, o șaradă, o frecție la picior de lemn cu voie de stăpânire. Prezența lui Victor Ponta acolo a fost doar un truc politicianist de campanie, iar selectarea participanților în stil PCR-ist s-a datorat faptului că în Ținutul Secuiesc poți să fii patriot român doar dacă ți se dă voie. La fel cum lupta pentru Basarabia se face doar cu aprobare de la SIE, așa și lupta pentru România unitară se va face doar cu voie de la urmașii FSN. Și fie că va fi vorba de Parțium sau de Ținutul Secuiesc, locul iubirii sincere de neam va fi luat de organizații FSN-iste, conduse de foști lucrători la MAI, bancheri țepari cu ani de pușcărie în spate, pensionari securiști care se cred ziariști și poeți de casă ai cuplului Ceaușescu. De George Bara – NapocaNews

Tensiuni


Primele TENSIUNI postelectorale in interiorul USL

autor: FrontPress 10.12.2012
După ce duminică seara, la numai câteva minute după anunţarea rezultatelor sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, Victor Ponta a declarat că doreşte UDMR la guvernare, deşi USL a câştigat o majoritate mai mult decât confortabilă. Manevra, care probabil se vrea o liniştire a Partidului Popular European, UDMR fiind membru asociat, a fost însă aspru contrată chiar în cadrul USL.
Printre primii care au criticat această ipoteză au fost unii jurnalişti de la Antena 3, postul aflat sub influenţa securisto-conservatorului Dan Voiculescu.
A urmat Ministrul Culturii, senatorul PNL Puiu Haşotti. “Sunt ferm împotriva unei alianţe la guvernare cu UDMR”, a spus acesta, citat de ziarul Gândul. Întrebat de ce este împotriva acestei alianţe, liberalul a răspuns: “Pentru că nu este cazul şi pentru că asta am promis electoratului, ca UDMR să rămână în opoziţie”.
Europarlamentarul George Becali a declarat şi el luni că, în opinia sa, USL nu are nevoie de UDMR, menţionând că premierul Victor Ponta a greşit când a făcut anunţul privind alianţa cu Uniunea. “Ideea e că UDMR este din PPE. Dar nu are nicio putere UDMR în PPE”, a spus Becali la Realitatea Tv. Finanţatorul Stelei a candidat pe listele USL şi a fost ales deputat cu peste 50 la sută din voturi în Colegiul 25 din Bucureşti.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, duminică noaptea, că USL nu a discutat cu UDMR despre o alianţă, nicidecum despre o alianţă de guvernare, el arătând că declaraţia premierului Ponta referitoare la acest subiect înseamnă disponibilitatea USL la a discuta nişte “formule de asociere”. Sursa: FrontPress.ro

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Bancuri cu.... si fara perdea...




Intr-o biserica un betivan stand intr un colt al bisericii, observa in
departare o silueta intr o rochie lunga...
Se apropie incet si intreaba soptind :
- Madamme, dansati ?
- Nu ! raspunse...
La care betivul :
- Si de ce nu ?
- Din 3 motive :
1. Suntem intr o biserica.
2. Nu stiu sa dansez pe Sfanta Evanghelie.
3. Madamme e ma-ta... eu sunt popa !
‎-Ia spune, Gigel, de ce ai venit asa tarziu acasa?
-M-a oprit doamna invatatoare pentru ca n-am vrut sa denunt pe cineva.
-Bravo, fiule! Ai facut un gest laudabil. Dar despre cine era vorba?
-Doamna vroia sa stie cine l-a omorat pe Mihai Viteazul!
Eba a blocat circulaţia ca să ajungă la coafor. Un gest firesc, doar nu era să o blocheze ca să se ducă la Biblioteca Academiei.
Ce se mai aude cu sfarsitul lumii? Caci am o dilema....sa-mi cumpar ghete de iarna sau nu?
‎-Eu cînd vorbesc cu nevastă-mea,ea-şi lasă fruntea-n jos.
-Hmm...mai rar aşa femeie...
-Cred şi eu! Are aproape doi metri.
Intrebare: 
- Când e țiganul om?

Raspuns:
- Când îl vezi de la mare depărtare.
Intrebare: 
- De ce ambalajul prezervativului se desface asa de greu?
Raspuns:
- Poate ai nevoie de ceva timp, ca să te răzgândesti.
Conform unui sondaj IRSOP, peste 95% din populaţia României nu este de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea. 
Pentru că pedeapsa cu viaţa le pare suficientă.
Soţia şi prietenele ei purtau o conversatie despre cat de inutili sunt barbatii:
- "Ei nu pot face două lucruri deodată."zice ea..
-"Cum sa nu putem?" intervine el..
-"Dă-mi un exemplu", zice ea.
-"Ei bine, în timp ce-ti dadeam la buci azi-noapte, mă gândeam la prietena ta."
Puteţi ghici câţi ani am? Întreabă cochet o doamnă.
- Scuzaţi-mă, dar nu am idee!
Vă dau un indiciu: fiică-mea merge la grădiniţă.
- E educatoare?
Anchetatorul:
-De ce v-aţi înjunghiat soţul?
-Păi dacă-l împuşcam, poate trezeam copilul… şi e cam bolnăvior…
Intrebare: 
- Sexul după o înmormântare e normal?
Raspuns:
- Da! Dar cu văduva, nu cu răposata.
BREAKING NEWS
Sfârșitul lumii se amână. Fuego se mută la Chișinău!
Bunica mea are un caine atat de batran, incat il duce cu roaba la poarta sa latre!
Se spune ca daca ai un poster cu Fuego pe perete si canti colinde in fata lui,posterul incepe sa planga.
‎- Ioane! Ia uite, mi-am tatuat o scoica pe coapsa! Ia apropie-te! Poti sa auzi marea?
- Apai, ma Marie, nu, da` sigur pot sa miros pestii...
Ion şi Măria noaptea în pat. Dormeau. La un moment dat se trezi soţia. 
- Bărbate, avusei un coşmar!
- Ce visaşi nevastă?
- Bărbate, visai că eram la o expoziţie de obiecte masculine!
- Şi cum erau nevastă? 
- Cum să fie bărbate! Pai una de-aia de vreo 30 de centimetri era 1000 de euro, una de-aia de vreo 25 de centimetri era 500 de euro, una de-aia de vreo 20 de centimetri 100 de euro şi una de 17 centimetri 50 de euro!
- Şi ca a mea, nevastă?
- Ca a ta era 1 euro grămada! Se culcară ei la loc, soţul supărat gândindu-se cum să i-o coacă femeii!
După câteva ore se trezi agitat:
- Nevastă, avusei un coşmar!
- Ce visaşi, Ioane?
- Nevastă, visai expoziţie de obiecte feminine!
- Şi cum erau bărbate? - Cum să fie măi Mărie? Păi, alea mici, mici ca o cireaşă erau 1000 de euro, alea mai mari un pic cât o nucă erau 500 de euro, alea mai mari un pic cât o prună erau 50 de euro…
- Şi ca a mea, bărbate?
- În a ta se ţinea expoziţia!
Profesoara: – Bulişor, dă-mi un exemplu de mamifer fără dinţi.
Bulă: – Desigur, bunică-mea.
Manifest
Fiecare femeie are dreptul sa hotarasca singura cati ani are!
‎- Mi-am facut masina zob din cauza unei albine de-a dumitale, ii spune soferul unui apicultor.
- Imi pare rau. Aratati-mi care e aia si ii arat eu!
Vorbesc două prietene:
- Auzi fato, m-am culcat aseară cu soțul Mariei!

- Aoleu! Și?! Ia zi, cum e?

- E chiar bun la pat, nu știu ce tot se plânge ea!

- Vezi fato, și eu când îți ziceam că soțul Mariei e mai bun decât al tău la pat, nu mă credeai, a?
Maxima zilei
Cand un barbat are penisul mic, el incepe sa se mandreasca cu Patria!
Prima tara in care ajunge Mos Craciun este China...Pentru a-si umple sacii cu daruri!
‎"Alo, aici comisia de incorporare in armata?
- Da, cu ce putem sa va ajutam?
- Puteti sa ma luati si pe mine in armata?
- Sigur, dar unde va aflati?
- La inchisoare..."
Relaţia noastră merge ceas. Ea tic şi eu tac.

Noua Dreapta din Italia


Ziua Nationala sarbatorita de Noua Dreapta Italia (FOTO)

autor: RV 08.12.2012
La invitația unui grup de patrioți români din Arezzo, o parte a filialei Noua Dreapta Italia a sărbătorit Marea Unire în mijlocul comunității românești din orașul mai sus amintit. Sâmbătă,1 Decembrie, s-au făcut vizite la magazinele românești din oraș unde s-a discutat despre Marea Unire și importanța continuării luptei pentru reîntregire
S-au împărțit broșuri despre Ziua Națională și primul număr din gazeta de informație și luptă naționalistă “Noua Dreaptă”.În nordul Italiei, în zona Veneției au fost împarțite sute de broșuri în limba italiană despre România și brațări tricolore (foto brosura integral gasiti AICI).
In sudul Italiei, la Palermo, membrii Noua Dreapta Italia au amplasat langa Catedrala Vergine Maria Santissima Assunta, loc tranzitat frecvent de romani,  un banner cu urarea „La mulți ani, România!”.De pe Noua Dreapta Italia

  Noua Dreapta Italia la Arezzo

Gazeta de informație și luptă naționalistă “Noua Dreaptă”



Noua Dreapta Italia la Palermo

joi, 6 decembrie 2012

Greierele si furnica



  
*Greierele şi furnica - versiuni*

*VERSIUNEA AMERICANA*

Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.

Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.

Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.

Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.

Greierele tremurând de frig nu are nici hrană nici adăpost şi moare îngheţat.

SFÂRŞIT





*VERSIUNEA ROMANEASCA*

Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.

Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.

Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.

Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine...

Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.

Televiziunea realizează emisiuni în direct care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.

Românii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.

Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească "cât se cuvine".

Se organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.

Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.

Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz.

Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.

Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.

Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.

Furnica pleacă din România şi se instalează în SUA unde contribuie la bogăţia economică.

Televiziunea face un reportaj despre greiere care de acum s-a îngrăşat.

Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga.

Cântăreţul Ickxsulescu compune cântecul "Furnică, opreşte-te!"

Fosta casă a furnicii, devenită locuinţă socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.

Guvernului îi este reproşată lipsa mijloacelor.

Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 50 milioane de euro.

Greierele moare de supradoză cu etnobotanice.

Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.

Casa este invadată de o bandă de gândaci tuciurii, emigranţi.

Gândacii organizează cămatăria, prostitutia, taxele de protectie, traficul de droguri şi terorizează comunitatea.

Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a României.