joi, 29 decembrie 2011

Visul Iranului s-a implinit !!!

Visul Iranului s-a implinit: Un ziar belgian a sters Israelul de pe harta

autor: FrontPress 29.12.2011
Evreii din Belgia au acuzat cotidianul francofon Le Soir de “delegitimizarea” Israelului, publicând la un articol despre revoltele din lumea arabă o hartă a Orientului Mijlociu pe care nu apărea numele statului sionist, ci doar Autoritatea Palestiniană. Reprezentanţii ziarului au declarat că eroarea a fost în mod incontestabil o greşeală, dar în acelaşi timp au catalogat acuzaţiile ca fiind “scandaloase şi insultătoare”. 
Le Soir a şters “din greşeală” Israelul de pe hartă
Într-un comunicat remis miercuri presei de CCOJB, o asociaţie umbrelă a organizaţiilor evreieşti din Belgia, a fost exprimat regretul că “încă o dată Le Soir delegitimizează Israelul publicând timp de două zile consecutive o hartă a Orientului Mijlociu care ignoră pur şi simplu existenţa statului Israel”. “În plus, cuvintele ‘Autoritatea Palestiniană’ au fost puse în locul Israelului. CCOJB condamnă această dublă abatere de la adevăr şi de la rigurozitatea informaţiei”, se mai arată în comunicat.
Editorialistul şef Didier Hamman a reacţionat la aceste acuzaţii recunoscând greşeala şi cerându-şi scuze. A ţinut însă să mai precizeze că a fost “şocat şi insultat” de criticile comunităţii evreieşti, prin insinuarea faptului că scăparea ar fi fost un gest intenţionat. Sursa: FrontPress.ro
Home | »
 

miercuri, 28 decembrie 2011

Interzicerea afisarii publice a simbolurilor comuniste ??????

Un istoric german cere interzicerea afisarii publice a simbolurilor comuniste

autor: FrontPress 28.12.2011
Un cunoscut istoric german, specializat în studierea regimului comunist şi a activităţii fostei poliţii secrete Stasi, a cerut interzicerea afişării publice a simbolurilor comuniste, de la uniforme până la drapele cu secera şi ciocanul.
Orice însemn ce poate fi asociat cu Republica Democrată Germană şi care este purtat ostentativ pe stradă constituie “nu numai un lucru lipsit de gust, dar este şi un afront la adresa victimelor acelei dictaturi”, consideră Hubertus Knabe, directorul Muzeului Hohenschonhausen din Berlin, situat în incinta unei foste mari închisori comuniste. Acesta a mai deplâns lipsa de fermitate şi amânarea scoaterii din viaţa publică a însemnelor fostului regim din Germania de est.
Simbolurile comuniste sunt destul de apreciate în Occident, dar nu numai, mulţi tineri purtând diverse elemente vestimentare cu aluzii la această doctrină. În plus, în Berlinul de est pot fi găsite în pieţe şi anticariate o sumedenie de insigne, steaguri roşii sau uniforme militare. Nu puţini sunt şi berlinezii care se costumează în soldaţi est-germani pentru a se poza cu turiştii.
Knabe consideră însă că valorificarea comercială a perioadei comuniste este un lucru greşit şi ar trebui comparat cu “idealizarea naziştilor”. Această paralelă nu este deloc întâmplătoare, în Germania fiind interzisă afişarea publică a oricăror simboluri care pot fi asociate cu regimul naţional-socialist. Inclusiv un simplu gest precum un salut cu braţul drept ridicat poate atrage după sine o amendă consistentă.
Istoricul a mai spus că “în nici o altă ţară nu poţi umbla liber în uniforma unei foste dictaturi”. Acesta a anunţat că va sesiza oficial Ministerul de justiţie pentru a elabora un proiect în vederea scoaterii în afara legii a însemnelor dictaturii roşii. Sursa: FrontPress.ro
«

marți, 27 decembrie 2011

Suntem condamnati la moarte toti, un intreg popor.......!

Tatal lui Emil Boc a murit la 87 de ani. Pe noi ne-a condamnat la moarte de tineri !
Totusi crestineste este ca, sa spunem Dumnezeu sa-l ierte pe taica-su dar, pe el Emil Boc nu, sa-l pedepseasca de viu,  ca  este un imbecil.

Hamas model

HAMAS, “un model” pentru Fratii Musulmani din Egipt

autor: FrontPress 27.12.2011
Ismail Haniyeh, premierul Autorităţii Palestiniene şi un important lider Hamas (Mişcarea de Rezistenţă Islamică), organizaţia care controlează Fâşia Gaza, s-a întâlnit la Cairo cu liderul Fraţilor Musulmani, cea mai puternică forţă politică din Egipt. Militanţii palestinieni sunt consideraţi terorişti de Statele Unite ale Americii şi Israel.
Premierul palestinian a efectuat luni o vizită în Egipt, prima deplasare externă din 2007, anul în care islamiştii au preluat puterea în Fâşia Gaza, fapt ce a dus la impunerea unei blocade din partea Israelului. Acesta a avut mai multe discuţii cu conducerea Fraţilor Musulmani, care în urma a două tururi de scrutin au ieşit învingători la alegerile parlamentare.
Mohammed Badie met Haniyeh, liderul islamiştilor egipteni, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune că Hamas este un model pentru oganizaţia pe care o conduce. Acesta a mai lăudat şi reconcilierea dintre Hamas şi Fatah, aripa naţioalismului secular palestinian, care controlează Cisiordania.
Fraţii Musulmani, care au renunţat oficial la violenţe în anii ’70, au declarat că susţin însă “rezistenţa” palestinienilor împotriva ocupaţiei sioniste.
Hamas este considerată o organizaţie teroristă de către Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Israel. La polul opus se află Rusia, care întreţine relaţii diplomatice cu organizaţia islamistă.
Israelul şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea dintre Hamas şi islamiştii egipteni, care ar putea forma noul guvern de la Cairo.
Egiptul este unul dintre puţinele state musulmane care recunosc Israelul, semnând un tratat de pace istoric cu statul evreu în 1979. Sursa: FrontPress.ro

luni, 26 decembrie 2011

In viitorul an 2012, sa fim capabili sa ne schimbam soarta.

Obligatia mass-media pentru anul viitor chiar de la inceputul lui este,  sa  se mobilizeze  ca prin toate fortele si la toate nivelele sa faca sa inteleaga tot poporul pericolul ce ne paste,  de a fi promovata mafia actuala la putere si in urmatorii ani.
 Au obligatia patriotica  ca macar acum in  al 13-lea ceas sa se faca intelesi.  Fara glumite, fara pudibonderii, pentru a distrage atentia consumatorului de  emisiuni politice,  fara nici un fel de divagatii. Daca se continua la tv. mai ales cele de nisa, care au un public anume mai avizat care vrea sa stie totul, sa se dea in  spectacol si sa-si arate nu mai spun iar, sa nu supar pe nimeni, defectele transformate de ei in atuu, nu mai facem nimic.
 Daca nu cautam sa ne inregimentam, nu vreau sa zic militar in aceasta obligatie a noastra, de a contribui la schimbarea  mizeriei in prosperitate, suntem niste criminali in frunte cu  moderatorii, formatorii de opinii.
Nu este de gluma, incepand cu anul viitor trebuie cu orice pret si cu toata demnitatea si iubirea de tara si popor sa facem totul ca, in cel mai scurt timp sa ne schimbam soarta. Soarta este in mana nostra si nu avem dreptul sa  ne batem joc, de soarta unei tari binecuvantate de Dummnezeu si de  un popor biciuit si ingenuncheat pana, s-a facut una cu pamantul.
Acum suntem chemati de istorie sa aratam ce suntem niste lasi, care linge piciorul care il loveste, sau urmasii inaintasilor nostrii care au luptat si cu pretul a  milioane de jertfe, au  crezut ca ne-a asigurat un viitor fara razboaie si fara nici un fel de violenta de orice fel. Daca am pierdut etape lasandu-i pe acesti criminali sa ne anihileze  aproape in totalitate, acum este vremea sa recuperam. Si prin televiziune  moderatorii si invitatii au obligatia sfanta, sa termine cu  superioaritatea lor si cu  mitralierele lor vorbitoare si sa ia lucrurile in  serios. Poate ei nu sunt constienti ce importanta mare au.
Trebuie sa vorbeasca putin, sobru si serios. Gata cu glumitele si divagatiile de orice fel. Lucrurile sa fie spuse clar pe intelesul tuturor si chiar daca supara sa fie repetate, pentru a  intelege pe deplin despre ce este vorba. Este vorba de viitorul nostru si al copiilor nostrii. Si de faptul ca nu trebuie sa ne batem joc de inaintasii nostrii, care erau adevarati patrioti caliti pe campurile de lupta intre Stalingrad si Muntii Tatra, si care ar fi pornit asa cum erau mutilati si mari mutilati de razboi, inca odata la lupta sa schimbe  soarta tarii din "tara invinsa" in "tara invingatoare". Ce mari patrioti au fost si noi..... ce facem? Macar dati cu gura la tv. sa  treziti patriotismul caci, acesta daca nu este clar definit, se poate cultiva. Eu ma voi stradui pe cat pot sa scriu  despre acest subiect VIITORUL NOSTRU SI AL URMASILOR NOSTRII. Dar sunt una  si prin tv. se raspandeste in toata tara  indemnul de a stopa nelegiurile.
Ati vazut pe Ana Pauker in 1,3  min. ce a vrut sa spuna  si a inteles  toata lumea, ca comunismul s-a instaurat la 7 nov.1917 in Uniunea Sovietica si imperialismul este pe duca. 
Nu indemn la violenta verbala, ci la a spune calm pentru toti care este situatia si ca trebuie schimbata pentru binele nostru si al copiilor nostrii. Sa fim la inaltimea inasintasilor nostrii!!!! Sa recuperam ce am pierdut. Curajjjjjjjj ! Totul depinde numai de noi !!! Numai sa vrem cu adevarat si sa fim bine in drumati !!!! Un an nou cu ganduri bune si mai ales cu fapte bune !!!!! Odorica

vineri, 23 decembrie 2011

Tensiuni intre Paris si Ankara

Franta va sanctiona penal negarea Genocidului armean. Tensiuni diplomatice intre Paris si Ankara

autor: FrontPress 23.12.2011
Aderarea Turciei la Uniunea Europeană pare tot mai îndepărtată, în ciuda dorinţei bizare a lui Traian Băsescu. În afara problemelor cu Grecia cauzate de divizarea Cirpului, Turcia are acum necazuri şi cu Franţa, din cauza unui tragic eveniment istoric petrecut în urmă cu aproximativ un secol. După ce Adunarea Naţională a Franţei a adoptat o lege conform căreia negarea genocidului comis de trupele otomane împotriva armenilor va fi pedepsită cu un an de închisoare şi amemndă de 45.000 de euro, guvernul turc a anunţat joi retragerea ambasadorului său de la Paris şi a oprit cooperarea militară cu Franţa. Deasemenea legislaţia franceză sancţionează deja penal negarea Holocaustului evreiesc. 
După ce a fost adoptată de Adunarea Naţională, legea va fi supusă la vot şi în Senat, unde ar putea fi însă oprită de reprezentanţii Partidului Socialist care au descris-o drept o manevră politică a preşedintelui Nicolas Sarkozy.
În Franţa trăiesc circa 500.000 de persoane cu origini armeneşti, iar cel mai cunoscut reprezentant al acestora este cântăreţul Charles Aznavour – un bun prieten al soţiei preşedintelui, Carla Bruni-Sarkozy. Conform cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, în cursul unei călătorii efectuate împreună cu Nicolas Sarkozy în octombrie în Armenia, Aznavour a obţinut de la acesta promisiunea că va susţine proiectul de lege privind genocidul armean. Oricum, Nicolas Sarkozy nu este considerat un prieten al Turciei, după cum constată publicaţia germană Der Spiegel: adversitatea sa împotriva aderării statului otoman la Uniunea Europeană este binecunoscută, iar într-un discurs ţinut în timpul recentei sale vizite la Erevan, preşedintele francez a cerut Turciei să se uite „în ochii propriei istorii” şi să recunoască genocidul armean.
Guvernul turc a făcut de mai multă vreme presiuni asupra Franţei să renunţe la adoptarea legii, scrie România Liberă. Într-o scrisoare trimisă de către premierul turc Recep Tayyip Erdogan lui Nicolas Sarkozy, preşedintelui francez i se atrăgea atenţia că relaţiile turco-franceze ar putea suferi o ruptură ireparabilă. Totodată, două delegaţii din Turcia, una compusă din membri ai Parlamentului, cealaltă din reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, au vizitat Parisul săptămâna trecută, încercând să schimbe, în ultimul ceas, decizia parlamentarilor francezi.
„Sistemul politic francez nu se uită la situaţia care trebuie”, a afirmat, conform Businessweek, Volkan Bozkir, şeful comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului turc; „în loc să se gândească la Turcia anului 2001 sau 2006, când economia nu era atât de înfloritoare, ar trebui să vadă Turcia de astăzi”. Ameninţarea voalată a fost repetată şi de preşedintele Camerei de Comerţ a Turciei, Rifat Hisarciklioglu, care a avertizat Parisul că adoptarea noii legi ar putea aduce „pagube mari şi consecinţe grave pentru ambele state”, după cum relatează FAZ. Ministerul de Externe al Franţei a avertizat, la rândul său guvernul de la Ankara că discriminarea unor companii din Uniunea Europeană ar putea periclita relaţiile Turciei cu aceasta.
Conform cotidianului România Liberă, o eventuală penalizare, tacită sau nu, a companiilor franceze care operează în Turcia, ar putea avea efecte semnificative asupra acestora: conform Businessweek, valoarea schimburile bilaterale dintre cele două ţări se ridică la 20 miliarde de dolari. De altfel, Volkan Bozkir nu s-a sfiit să amintească acest lucru. „Există oportunităţi pentru expansiunea cooperării noastre, mai ales în domeniile energiei şi aviaţiei”, a declarat acesta, adăugând că „dacă un om de afaceri turc are de ales dintre o ţară prietenoasă şi una neprietenoasă, există o psihologie negativă care îi poate afecta alegerea”.
Peste 20 de ţări recunosc genocidul armean, Parlamentul European adoptând o decizie similară încă din 1987, informează Evenimentul Zilei. În octombrie 1914, Imperiul Otomat a intrat în Primul Război Mondial alături de Germania şi Imperiul austro-ungar. La 24 aprilie 1915, mii de armeni bănuiţi de sentimente naţionale ostile guvernului central au fost arestaţi. La 26 mai, o lege specială a permis deportarea de persoane “din raţiuni de securitate internă”. Populaţia armeană din Anatolia şi Cilicia, catalogată de autorităţi “inamic intern”, este constrânsă să plece în exil în deşertul Mesopotamiei. Numeroşi armeni au fost ucişi pe drum sau în tabere de refugiaţi. Turcia afirmă că şi-au pierdut viaţa până la 500.000 de armeni în cursul confruntărilor şi al deportărilor forţate spre Irak, Siria şi Liban, foste provincii otomate, negând însă orice intenţie de exterminare a armenilor şi insistând că zeci de mii de turci au fost ucişi la rîndul lor de armeni. Cei mai mulţi istorici au ajuns la concluzia că cifra estimativă a armenilor care au pierit în una dintre primele crime în masă de la începutul secolului XX este de 1,5 milioane. Sursa: FrontPress.ro

joi, 22 decembrie 2011

DISCRIMINARE RASIALA impotriva tiganilor

Spitalul “Marie Curie” acuzat de DISCRIMINARE RASIALA impotriva tiganilor

autor: FrontPress 22.12.2011
Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti a fost acuzat că ţine copiii ţigani în saloane separate. Organizaţiile Romani Criss şi ECPI – Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice au cerut vehement constatarea faptei şi sancţionarea responsabililor, reclamând conducerea spitalului la Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Cele două organizaţii neguvernamentale informează că au transmis miercuri Consiliului o plângere oficială privind tratamentul diferenţiat aplicat ţiganilor, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Sklodowska Curie” din Bucureşti (fost Budimex).
Este vorba despre segregarea copiilor romi faţă de copiii majoritari prin aşezarea lor în saloane separate. Este pentru prima dată când informaţii despre astfel de practici în spitalele din România s-au putut concretiza într-o plângere către autorităţi”, se arată în comunicatul transmis presei.
“Boala nu face discriminare pe criteriul etnic. A avea un copil bolnav este o tragedie pentru orice familie, indiferent de etnie. Denigrarea şi excluderea micuţilor pacienţi doar pentru că sunt de etnie romă nu face decât să adauge şi mai multă suferinţă şi nemulţumire”, a declarat Oana Mihalache, reprezentanta Romani Criss, pentru Mediafax.
“Deşi legea românească interzice expres şi sancţionează discriminarea etnică, aplicarea legii întârzie când este vorba despre sistemul sanitar. De aceea, credem că este cazul ca Ministerul Sănătăţii şi autorităţile publice locale care au în subordine spitale să verifice dacă regulamentele interne ale spitalelor conţin prevederi prin care se interzice segregarea etnică şi dacă aceste prevederi sunt respectate în practică” a adăugat Iustina Ionescu, avocata ECPI.
Cele două organizaţii neguvernamentale precizează că un principiu fundamental care stă la baza exerciţiului dreptului la sănătate este ca acesta să fie respectat fără discriminare, inclusiv pe criteriul etniei. Conform Mediafax, Romani Criss şi ECPI au realizat Ghidul monitorilor de drepturile omului în domeniul discriminării în accesul la servicii de sănătate al persoanelor care aparţin etniei ţigăneşti, cu ajutorul căruia îşi vor intensifica activitatea de monitorizare şi raportare a discriminărilor care au loc în legătură cu dreptul la sănătate.
Discriminare? Fiţi seriosi… Poate că saloanele au fost împărţite în funcţie de calitatea de asigurat şi plătitor de impozit a părinţilor, aşa că Romani Criss & co ar trebui să constate o discriminare pozitivă pentru ţiganii care beneficiază de tratament medical pe banii noştri, deşi părinţii copiilor de ţigani nu au muncit legal niciodată şi nu au plătit NICIODATĂ taxe, impozite şi CAS către statul român”, consideră pe blogul personal senatorul democrat-liberal Iulian Urban.
“Dar altfel drepturile românilor nu ar fi încălcate dacă plătitorii de asigurare medicală care vin în spital sunt trataţi la fel ca cei care nu plătesc nici o taxă nicăieri şi au BMW la scară? Pentru că majoritatea dintre copiii de ţigani care sunt trataţi pe banii mei, ai tăi, sunt aduşi şi luaţi de la spital cu maşini gen BMW, Mercedes, Audi A8. Nu demonstrezi că ai plătit asigurări, pui mâna şi vinzi Audi-ul care consumă 25 de litri la suta de kilometri şi plăteşti frumos serviciile medicale”, a continuat parlamentarul român care caracterizează cele două organizaţii care au reclamat cazul ca fiind “tocătoare de bani europeni”.
Iulian Urban mai crede că separarea din saloane este motivată şi de rudele copiilor ţigani. “Să nimereşti în salon cu un copil ţigan înseamnă că trebuie sa convieţuieşti zile întregi cu tot tacâmul format din: manele puse până la miezul nopţii şi închise doar când vine agentul de pază, scandaluri, certuri, ţipete şi altele… Sunt şi excepţii, dar de cele mai multe ori aşa arată situaţiile de genul acesta, ca să nu mai zic că înjură groaznic în prezenţa celorlalţi copii de români.”
În final senatorul consideră că rezolvarea problemei ţigăneşti se poate face doar prin aplicarea drastică a legii, indiferent de etnie, şi că “discriminarea pozitivă nu face altceva decât să adâncească segregarea”. Sursa: FrontPress.ro
Home | »


Fara cuvinte ...

miercuri, 21 decembrie 2011

Mos Craciun personaj malefic

UNICEF: Mos Craciun este un personaj malefic care favorizeaza bogatii

autor: FrontPress 21.12.2011
O reclamă a Fondului pentru Copii al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNICEF) din Suedia a realizat o reclamă satirică controversată de promovare, care induce ideea că Moş Crăciun nu merge în ţările sărace, locul lui fiind luat cu succes de către organizaţia mondialistă.
Clipul începe cu un Moș Crăciun jovial care desface un pachet pe care ar trebui să îl livreze. Spre surpriza și dezgustul lui, pachetul conține doar obiecte medicale destinate unei țări anonime, “probabil din Africa”. Revoltat, Moşul explică că nu va trimite pachetul cu medicamente şi examinează sceptic un vaccin folosind o lupă. “Ce pot să spun când voi dărui astea?”, se întreabă Moș Crăciun ținînd în mînă o felicitare cu sigla UNICEF. “Eu nu merg în țări sărace!”, concluzionează el pe un ton malițios.
Dar sa nu vă temeţi, există organizaţii globaliste care preiau sarcinile refuzate de Moş. “Noi ajungem unde Moş Crcăciun nu vrea să meargă”, este mesajul care încheie videoclipul propagandistic. Sursa: FrontPress.ro
H

marți, 20 decembrie 2011

Haina nu face pe om, dar spune multe......


Cersetor, pictura Nicolae Grigorescu(1838-1907).
Aceste cuvinte sunt mai actuale acum, ca oricand in trecut. Acum cand  oameni  inteligenti adusi la  minimum existentei, nu au bani nici pentru mancare si in cel mai feriucit caz,  doar cand este neaparata nevoie  cumpararea de la secand hand, a unor  modeste   lucruri de imbracaminte aruncate de un  alt om care fiind norocos, traieste intr-o tara care  are o alta ierarhie a valorilor. Dar poate ca acolo, au   pazit cu strasnicie democratia si  a interzis alesilor zilei sa-si ia nasul la purtare crezandu-se  atot-stapanitori, decidenti ai vietilor supusilor si a urmasilor lor.
Dar nici acum in al 13-lea ceas nu este totul pierdut.  Caci cel care este tinut in lanturi, vrea mai mult ca oricine altcineva, sa  rupa lanturile. Puterea lui este inzecita atunci cand considera ca,nu mai are nimic de pierdut,  nici sanatate, nici instructie,  nici infometarea. Asa ca  siguranta ca  oamenii pot fi dusi in stadiul de indobitocire maxima,  nu este valabila 100 la 100 si nici pentru toti. Stiti acele cuvinte care spun, ca nu toti suntem prosti odata, ci pe rand :)))

luni, 19 decembrie 2011

2 morti anuntate, ale unor personalitati diametral opuse.


  Foto: Alexander Dubcek(1921-1992) initiatorul Primaverii de la Praga. DESPRE EL NU SE POMENESTE NIMIC IN ACEASTA CONJUNCTURA. Lider al  Cehoslovaciei (1968-1969), capturat si dus in lanturi la Moscova.

S-au anuntat doua morti ale unor personalitati diametral opuse.
Este vorba de "personalitatea" Corei de Nord KIM JONG-IL,  care nu a tinut niciodata un discurs,  mare amator de mancare buna si trabucuri, nu stim cu femeile daca s-a descurcat sau, a fost la fel de timid  ca si la  a  debita(a citi) discursuri.
Pentru el a fost suficient ca a fost "baiatul lui tata".
Prost sa fii (avea figura de retardat mintal )  da, sa te nasti  din cine trebuie si sa fii recunoscut.
Tatal lui a fost model pentru Ceausescu si acesta din urma a cautat sa inradacineze in Romania  acest prost  obicei asiatic, supusenia cu orice risc,care nu a re nimic de-a face cu  lumea civilizata europeana. 
A doua personalitate adevarata de data asta Vaclav Havel   un militant activ contra regimului comunist, sunt multe de spus , de lauda despre el. Vaclav Havel  artizan alaturi de  A. Dubcek al Primaverii de la Praga.
Imi aduc aminte de  Primavara de la Praga, eram adolescenta  si  la birourile Raf.Brazi unde lucram ( blocul galben se vede din tren) era un curent unanim de simpatie fata de  aceasta primavara  in frunte cu presedintele de atunci al Cehoslovaciei, Alexander Dubcek.  Dar, atunci  am ascultat cu atentie stirile despre intrarea tancurilor sovietice in 21 aug. 1968 pentru reprimarea primaverii si reinstaurarii iernii. Chiar  atunci o colega care era la maternitate sa nasca  a avut de suferit deoarece, doctorii in loc sa se ocupe de ea, ca avea o nastere cu probleme au fugit la tv., sa vada tancurile cum este reprimata Primavara de la Praga.  Asta pe ea a costato nenumarate  operatii, anii buni si nu stiu daca s-a rezolvat aceasta problema vreodata. Dubcek a  fost alungast din tara. La fel de mandri am fost si la discursul lui N. Ceausescu din  mai 1968 de sustinere a primaverii de la Praga. Am vazut chiar  o revistra in care era ironizata armata sovietica  pentru intrarea cu tancurile in Praga. Dar totul a fost de scurta durata deoarece dupa vizita lui N. Ceausescu in  1971 in  Coreea de Nord a gasit de cuviinta,  sa devina si el dupa model asiatic cel mai iubit, cel mai .. si  ca acest cult al personalitatii desantat i se potriveste manusa.
Pentru respectarea adevarului istoric, spun  cu  toata raspunderea ca  alegerile  din Cehoslovacia de dupa razboi au fost castigate " pe bune" de Partidul Comunist Cehoslovac. A fost singura tara de sub umbrela sovietica care,  si-a ales liber consimtit  conducatorii comunisti. Daca pe parcurs si-au schimbat parerea, asta e altceva. Oricum aveau aceeasi soarta, chiar daca nu  alegeau comunismul.
Dar nu pot spune cum spunem noi romanii ca,  ni s-a impus si au fost inversate rezultatele alegerilor. Asta este mandria noastra. Macar atat sa se consemneze de istorici, ca am fost victime dar, cehii  au acceptat de buna voie prin alegeri libere jugul comunist.
In concluzie  liderul nord-corean  a  pastorit tara cu un vizibil retard mintal, doar ca era baiatul lui tata in timp ce,  fostul Presedinte al Cehoslovaciei  a  devenit lider dupa ani de suferinta, privat de libertate din care s-a ales cu o boala de plamani foarte grava, care i-a adus si sfarsitul. 2 destine diferite  ale unor oameni diferiti. Dar soarta a jucat un rol important pentru amandoi. 

joi, 15 decembrie 2011

Comunicat de presa (FOTO FLORIN COSMIN MARINESCU )

COMUNICAT DE PRESĂ
Vremea umilinţelor a luat sfârşit!
Acesta ar trebui sa fie strigătul tuturor românilor, după incidentul consumat la Miercurea Ciuc, unde, hocheistul Florin Cosmin Marinescu, în vârstă de 15 ani, a fost agresat verbal şi fizic, de Ziua Naţională a României, de către colegii săi de etnie maghiară din lotul naţional Under 16.
Într-un moment solemn, care ar fi trebuit să umple de bucurie sufletele tuturor românilor, de Ziua Naţională a României, membrii lotului naţional de hochei şi-au atacat singurul coleg român, pe motiv că este… român. Incidentul a fost provocat de jucătorul Antal Alfred şi continuat de jucătorii Gereb Istvan şi Molnar Akos, care au recunoscut cele întâmplate.
Conform precizărilor făcute de către Florin Cosmin Marinescu în memoriul înaintat Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, unul dintre colegi, „Antal Alfred, m-a înjurat în maghiară, iar eu l-am rugat să spună ce are de spus în română, că tot e ziua României şi că ei sunt tot români. Atunci mai mulţi au început să strige că ei nu sunt români şi au spus cuvinte urâte la adresa României. Mai apoi, la duş, au stins lumina şi m-au lovit din toate părţile cu prosoapele ude”.
În ciuda evidenţei faptelor, în stil tipic dâmboviţean, s-a pus batista pe ţambal şi opinia publică a aflat de incident, abia după două săptămâni de la consumarea acestuia, timp în care, urmele agresiunilor s-au vindecat.
Faţă de această situaţie, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Tanczos Barna, declara nonşalant, că a fost, mai mult sau mai puţin, o ceartă între băieţi şi că probabil o sancţiune disciplinară ar fi suficientă. Ce sancţiune? Să le ia laptele şi cornul, să le scadă nota la purtare, ce sugeraţi „domnule” Tanczos? Vi se pare normal ca membrii lotului naţional al României să nu se antreneze cu lotul, de frica coechipierilor? Vi se pare că aşa ceva trebuie tolerat?
Evident, răspunsul este previzibil, dar poate că s-ar impune şi alte întrebări, cum ar fi:
- de ce să tolerăm prezenţa unui astfel de specimen în fruntea unei federaţii sportive, plătit din bani publici?
- de ce să nu le acordăm acestor bătăuşi, privilegiul de a se manifesta dincolo de Tisa, pe tărâmul propriilor strămoşi mongoloizi?
- nu consideraţi că ar fi oportun ca să le retragem cetăţenia, pentru că batjocoresc, cu orice prilej, demnitatea românească şi însemnele Statului Român, ai căror cetăţeni sunt, încă?
- de vreme ce ei înşişi recunosc faptul că sunt specie mongoloidă, de ce nu renunţă la paşaportul românesc?
În contextul celor arătate anterior, vă promitem că astfel de acte nu vor mai fi tolerate! Pe viitor, în cazul în care vor exista tentative de „recidivă”, vom avea grijă ca oricine, fie preşedinte de federaţie sau jucător, să fie deferit Justiţiei pentru a fi judecat şi pedepsit conform legislaţiei româneşti în vigoare.
Pentru incidentul consumat la Miercurea Ciuc, solicităm:
- Demiterea imediată a conducerii Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.
- Anchetarea „domnului” Tanczos pentru abuz în serviciu.
- Excluderea definitivă din viaţa sportivă a tuturor celor care l-au agresat pe Florin Cosmin Marinescu.
Biroul de presă
15.12.2011
http://blog.nouadreapta.org/

"Partidul te vrea tuns roachere"

Campania “partidul te vrea tuns roachere”, varianta indoneziana (GALERIE FOTO)

autor: FrontPress 15.12.2011
Câteva zeci de rockeri şi punkişti au fost raşi în cap şi toţi cerceii le-au fost confiscaţi după ce poliţia din Indonezia a stabilit că aceştia ar reprezenta “o ameninţare la adresa valorilor islamice”. Cei 59 de tineri şi 6 fete au rămas şi fără tricourile negre, lanţurile sau brăţările specifice culturii punk-rock, scrie cotidianul britanic Daily Mail. Deasemenea cu toţii au fost dezbrăcaţi şi puşi să intre într-un lac cu scopul “curăţirii spirituale”.
În plus, cei 65 de tineri au fost trimişi timp de zece zile la o academie de poliţie pentru a beneficia de un consult psihologic de specialitate şi îndrumare spirituală. Abia după ce vor termina acest “tratament” se vor putea întoarce la casele lor.
Cu toţii au fost arestaţi sâmbătă după un concert rock din Banda Aceh.
Această acţiune face parte din eforturile autorităţilor din regiunea nordică Aceh de a impune un sistem strict de valori islamice. Indonezia este un stat asiatic musulman secular de 240 de milioane de locuitori. În provincia autonomă Aceh musulmanii deţin majoritatea absolută şi astfel regiunea a devenit singura unitate teritorial-administrativă unde a fost impusă legea islamică (Sharia).
“Nu torturăm pe nimeni. Nu încălcăm drepturile omului. Încercăm doar să-i aducem pe calea ce bună”, a declarat inspectorul şef de poliţie Iskandar Hasan. Sursa: FrontPress.ro
H

miercuri, 14 decembrie 2011

BANCURI....

-  
 
-Ce sentiment iti trezeste un tigan fara maini?
-...de siguranta

Puradelul il intreaba pe Bulibasa ce este democratia:
- Atunci când cheltuim ajutorul social in doua zile si apoi mergem si luam ce-i al altuia, aia e democratia!
- Si ala nu zice nimic ?
- Ba da, dar aia e rasism !
Evolutia mentalitatii femeii:
Anii 1970: Iubeste-ma, dar fara sa ma atingi!
Anii 1980: Atinge-ma, dar fara sa ma saruti!
Anii 1990: Saruta-ma, dar fara sa mai faci altceva!
Anii 2000: Fa-mi orice, dar nu spune la nimeni!
.din 2011: Fa-mi ceva, altfel spun la toata lumea ca nu poti face nimic!...

Un batrân are probleme cu auzul si se duce la doctor, care îi da un aparat auditiv.
Peste o luna se întoarce la cabinet pentru control.
- Aparatul îsi face treaba, auzul dumneavoastra este perfect. Cred ca familia este foarte bucuroasa ca puteti auzi din nou.
- A, nu le-am spus înca, doar stau si ascult.
Mi-am schimbat testamentul de trei ori pâna acum.


Si bineinteles bancul zilei:
Ploaie de stele.
Soacra si ginerele isi pun cate o dorinta.
Ginerele a fost mai rapid, ....soacra n-a mai apucat.
 

marți, 13 decembrie 2011

130 de informatori

130 de informatori in randul celui mai mare partid nationalist din Germania!

autor: FrontPress 13.12.2011
Conform publicaţiei Der Spiegel, serviciile secrete ar avea infiltraţi în rândurile Partidului Naţional-Democrat German (NPD) în jur de 130 de informatori activi, dintre care 10 ar deţine poziţii de conducere.
Această dezvăluire ar putea să împiedice o posibilă scoatere în afara legii a partidului care funcţionează încă din 1964 şi are reprezentanţi în două parlamente regionale. Ultima tentativă guvernamentală de interzicere a NPD-ului a fost în 2003, atunci Curtea Supremă de Justiţie respingând cazul pe motiv că multe dintre acuzaţii se bazau pe date şi declaraţii oferite de informatori infiltraţi în funcţii de conducere, care numai de obiectivitate nu puteau fi bănuiţi.
Din acest motiv, ministrul de justiţie a declarat că are serioase îndoieli în privinţa şanselor de reuşită ale unei noi tentative de scoatere în afara legii a NPD-ului. În plus, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger consideră că un eventual nou eşec ar fi “un dezastru”, deoarece partidul ar creşte în popularitate.
Cu toate acestea, premierul Bavariei consideră absolut necesară interzicerea formaţiunii naţionaliste, mai ales acum pe fondul încercărilor disperate din ultima vreme a autorităţilor de identificare a unor posibile legături între unii membri ai NPD-ului şi celula teroristă Nationalsozialistischer Untergrund (NSU), responsabilă de asasinarea în ultimii zece ani a mai multor imigranţi şi a unei poliţiste. Acest fapt le-ar acorda pretextul mult dorit de a scoate de pe scena politică un partid în ascensiune, mai ales în regiunile estice ale ţării. Sursa: FrontPress.ro
«

joi, 8 decembrie 2011

Sarbii in Dobrogea

Voluntari sârbi pe frontul românesc din Dobrogea

autor: FrontPress 08.12.2011
Înmânarea drapelului unui regiment din Divizia 1 infanterie voluntari sârbi (Divizia Sârbă) din Armata rusă. Odessa, 1916
De-a lungul veacurilor, dintre toţi vecinii României, singurii cu care ţara noastră nu a avut niciun conflict armat au fost sârbii. „Trei prieteni – spune înţelepciunea populară – au românii: Dunărea, Marea Neagră şi sârbii”. Fireşte, ca între orice vecini, neînţelegeri mai mici sau mai mari au existat, dar războaie, înfruntări cu arma în mână, niciodată.
Dimpotrivă, la mare necaz, cele două popoare nu au şovăit să pună mâna pe arme pentru a se întrajutora. Încă în 1389, în marea bătălie de la Kosovo Polie (Câmpia Mierlei) a sârbilor cu otomanii, Mircea cel Bătrân trimitea un corp expediţionar în sprijinul trupelor cneazului Lazăr – sârbii fiind însă, până la urmă, înfrânţi. Jumătate de mileniu mai târziu, în timpul primei conflagraţii mondiale, sârbii, împreună cu fraţii lor de limbă croaţi şi sloveni, veneau în ajutorul românilor cu o divizie de voluntari, care, în lupte aprige, purtate pe câmpiile Dobrogei, au dat grele jertfe de sânge. În semn de cinstire a sacrificiului lor, la Medgidia a fost ridicat, acum opt decenii şi jumătate, un impresionant monument-criptă, în faţa căruia, an de an, la 11 noiembrie, de Ziua Armistiţiului în marele război din 1914-1918, se desfăşoară de atunci o emoţionantă ceremonie comemorativă.
La 14 august 1916, după doi ani de neutralitate, România intra în Primul Război Mondial de partea Triplei Antante, împotriva coaliţiei Puterilor Centrale, devenind implicit şi aliată a Serbiei vecine. Pe fundalul succeselor iniţiale din Transilvania, a intervenit, din păcate, dezastrul de la Turtucaia (19-24 august). Frontul dobrogean căpăta o importanţă esenţială, trupele române, cărora li s-au alăturat cele ruse, având de înfruntat ofensiva germano-bulgară a feldmareşalului Mackensen.
La încleştarea înverşunată de pe acest front, în răstimpul sfârşitului de vară şi toamnei anului 1916, au contribuit cu prisosinţă ostaşii şi ofiţerii Diviziei I de voluntari sârbi.
Împrejurările în care s-a constituit această divizie, iar apoi a ajuns în România, ţin aproape de domeniul ficţiunii.
Atentatul de la Sarajevo, comis la 28 iunie 1914 de tânărul bosniaco-sârb Gavrilo Princip împotriva arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul prezumtiv al tronului Austro-Ungariei, a dus la intrarea armatelor acestei ţări în Serbia şi la declanşarea Primului Război Mondial. Balcanii sunt în flăcări.
Foto: Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, la Sarajevo, în iunie 1914. Ilustraţie din suplimentul de duminică al ziarului „Il Corriere della Sera”
În condiţiile unei disproporţii evidente de forţe, rezistenţa vitejească a sârbilor a fost înfrântă, o parte din trupele lor retrăgându-se în munţii Albaniei, de unde au fost trimise pe Frontul din Salonic.
Iorga: „Cauza lor e şi cauza noastră”
Opinia publică din România a urmărit cu vie emoţie aceste evenimente, simpatizând vădit cu cauza sârbilor. O ilustrare evidentă a acestei simpatii o constituie înflăcărata conferinţă „Serbia eroică şi martiră”, suţinută de Nicolae Iorga la Ateneul Român, în ziua de 24 octombrie 1915. „Cauza lor dreaptă este şi cauza noastră”, declara, în faţa unui auditoriu care aplauda frenetic, marele istoric, făcând aluzie străvezie la dezideratul larg împărtăşit ca România să se alăture puterilor Antantei pentru a-şi satisface revendicările naţionale. „Trecutul nostru întreg, ca şi interesul nostru actual, ne impun să fim cu inima astăzi, cu fapta cât se va putea mai curând, alături de cei care reprezintă sublimul eroism înaintea obrăzniciei cuceritoare a celui mai puternic”, continua istoricul, pentru a sublinia apăsat: „toţi suntem cu Serbia, toţi acei care pot vorbi şi acei care încă nu pot vorbi” – cuvinte care nu mai aveau nevoie de nicio explicaţie. În mai puţin de un an, România se conforma vijeliosului îndemn din aula Ateneului, iar sârbii aveau să-şi arate recunoştinţa prin divizia de voluntari.
O incredibilă odisee, de la Marea Egee la Murmansk
Se cuvine amintit aici că pe fronturile de luptă existau în armata austro-ungară nu puţini ostaşi din Croaţia, Slovenia şi Bosnia Herţegovina, teritorii care nu se bucurau de independenţă, fiind incorporate în spaţiul chezaro-crăesc, iar aceşti ostaşi şi-ar fi dorit să se alăture fraţilor lor sârbi, care dobândiseră neatârnarea (toţi vorbind aceeaşi limbă, numai credinţele religioase fiind diferite, urmare a vicisitudinilor istorice). Prizonieratul sau dezertarea erau pentru aceştia căi de a-şi vedea împlinită dorinţa şi, din rândurile celor care căzuseră prizonieri ori dezertaseră la ruşi, plus un număr de sârbi, a fost formată o divizie de voluntari care, din primăvara anului 1916, se afla în pregătire la Odessa, pe teritoriul Imperiului Ţarist. Cadrele de conducere urmau a fi asigurate de ofiţeri ai armatei sârbe, aflate pe Frontul din Salonic.
Pentru a ajunge însă în portul rusesc de la Marea Neagră, aceşti ofiţeri au trecut printr-o incredibilă odisee. Au trebuit să traverseze Marea Egee, apoi să străbată aproape pe toată lungimea ei Mediterana până la Gibraltar, să navigheze de-a lungul Atlanticului în largul Peninsulei Iberice, pentru a intra, prin Canalul Mânecii, în Marea Nordului, şi de aici să ia din nou calea Atlanticului, pentru a debarca, în fine, după un periplu maritim de mii de kilometri, la Murmansk, portul liber tot timpul anului de gheţuri, de la Marea de Barenţ. Un traseu halucinant, presărat cu nenumărate pericole, sub forma submarinelor germane, care pândeau gata să lovescă în orice moment. De la Murmansk, alte mii de kilometri, de data aceasta pe uscat, în legănatul trenului, prin nesfârşitele stepe ruseşti până la Odessa. Întregindu-şi rândurile cu cadre ofiţereşti sârbe, divizia de voluntari, la capătul unui scurt proces de instrucţie, a fost trimisă să lupte pe Frontul din Dobrogea, alături de soldaţii români şi ruşi, împotriva trupelor lui Mackensen. În ciuda caracterului ei multietnic, diviziei i s-a spus ca fiind a „voluntarilor sârbi”, deoarece componenţii ei îşi declaraseră lealitatea faţă de regatul sârb, singura formaţie statală independentă din spaţiul slavilor de sud (iugoslavilor), iar uniformele şi gradele erau cele ale armatei sârbeşti.
Ordinul „Mihai Viteazul” pentru eroii sârbi
Cu un efectiv de 18.868 de combatanţi, din care peste 600 de ofiţeri, divizia de voluntari a înscris pe pământul Dobrogei o pagină de eroism în bătăliile desfăşurate din 25 august până în 12 octombrie 1916. Pierderile suferite în încleştările aprige de la Bazargic, Grelengic, Cocargea, Topraisar, Amzacea, Engimahale au fost considerabile: aproape 3.000 de morţi şi mai bine de 6.000 de răniţi. Pentru actele lor de bravură, 11 ofiţeri sârbi, în frunte cu comandantul diviziei, colonelul S. Hadjici, alături de alţi doi colonei, doi locotenenţi-colonei, trei maiori, un căpitan şi doi sublocotenenţi, au primit cel mai înalt ordin militar românesc, „Mihai Viteazul”. Cu titlul de exemplu se poate cita cazul căpitanului Milenko Milicievici, expunerea de motive relevând „curajul şi spiritul de camaraderie de care a dat dovadă în luptele de la Cocargea, aducând în liniile româneşti un cheson de tun tras de soldaţi”. Amintiri ale frăţiei de arme româno-sârbeşti din acea vreme – uniforme, arme şi obiecte personale ale voluntarilor, pagini ale jurnalelor de front, listele şi portretele ofiţerilor sârbi pe pieptul cărora a fost prinsă prestigioasa distincţie – îşi au loc de cinste în Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti.
„Piramida albă”, monumentul-simbol de la Medgidia
Dar cel mai important simbol al episodului din acea nu prea îndepărtată vară-toamnă rămâne osuarul de la Medgidia al voluntarilor sârbo-croato-sloveni – cunoscut sub denumirea simplificată Monumentul Eroilor Sârbi. El a fost inaugurat în mod solemn la 7 septembrie 1926 de către regele Ferdinand al României reîntregite şi regele Alexandru Karagheorghevici, întemeietor (coincidenţă remarcabilă, în aceeaşi zi de 1 decembrie 1918, când, la Alba Iulia, era proclamată Marea Unire Naţională a tuturor românilor) al Regatului Sârbo-Croato-Sloven, devenit apoi Regatul Iugoslaviei. Cei doi monarhi erau de altfel înrudiţi, primul fiind socrul celui de-al doilea: cu patru ani în urmă, în 1922, regele Alexandru Karagheorgevici lua în căsătorie, cu mare fast, pe principesa Maria (Mărioara), fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria.
Foto: Nuntă regală, în iunie 1922: principesa Maria (stânga), fiica reginei Maria şi a regelui Ferdinand (în mijloc), se căsătoreşte cu regele sârb Alexandru Karagheorghevici (dreapta)
Era o căsătorie pusă la cale, cu finul ei simţ diplomatic, de aceasta din urmă, care, din dorinţa ei de a consolida poziţia României în peninsula balcanică prin alianţe matrimoniale (marei regine românce i se spunea, în parte cu maliţiozitate, în parte cu admiraţie, „soacra Balcanilor”), mai aranjase, înainte cu un an (1921), o dublă căsătorie: a prinţului moştenitor al Greciei, George (devenit puţin mai târziu regele George al II-lea), cu principesa Elisabeta a României şi a moştenitorului tronului României (ulterior rege) Carol cu prinţesa Elena (sora lui George şi viitoarea mamă a regelui Mihai). O încrengătură complicată de relaţii de înrudire dinastice, care, până la urmă, nu ieşit, aşa cum şi-a dorit augusta personalitate ce o proiectase; doar căsătoria lui Alexandru Karagheorgevici cu Mărioara a fost izbutită, celelalte sfârşind prin divorţuri timpurii.
O dovadă a reuşitei mariajului regelui sârb (el nu avea să trăiască însă prea mult, căzând victimă la Marsilia, în 1934, atentatului comis de un terorist croat) cu principesa română şi a excelentelor relaţii dintre casa domnitoare a Regatului Sârbo-Croato-Sloven şi casa domnitoare a României este însăşi monumentul de la Medgidia, ridicat în comun de către cele două case. Construit din marmură albă provenită din Serbia şi amplasat pe aleea principală, denumită „Aleea Eroilor Sârbi”, a cimitirului ortodox din oraşul dobrogean, impozantul monument are forma unei piramide, ceea ce se explică prin faptul că Alexandru Karagheorghevici era mason; iar piramida era unul dintre însemnele masoneriei. Un confrate în ale scrisului, ziaristul Milan Petrovici, originar din Serbia, dar devenit demult cetăţean român, care ne-a furnizat multe dintre amănuntele articolului de faţă, consideră – şi desigur el are informaţia necesară – că „Piramida Albă” de la Medgidia este cel mai important monument din afara Serbiei care evocă gloria militară a acestei ţări. O mărturie în plus a legăturilor strânse, mergând înapoi cu secole, dintre cele două popoare vecine, român şi sârb.
O prietenie care a rezistat vicisitudinilor
Nu este deloc exagerat de a vorbi despre existenţa unui „spirit de la Medgidia”, care, în perioada interbelică, şi-a găsit întruchipare pe plan internaţional în conlucrarea rodnică în cadrul Micii Înţelegeri (alături de Cehoslovacia) şi al Înţelegerii Balcanice (alături de Grecia şi Turcia). Când, după izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale, Iugoslavia a fost ocupată, în primăvara lui 1941, de către Germania nazistă, Hitler a oferit „cu generozitate” României – tot nu dădea de la el – Banatul sârbesc; viitorul mareşal Antonescu a refuzat însă această ofertă otrăvită.
La câţiva ani după încheierea marii încleştări, în relaţiile dintre Bucureşti şi Belgrad a intervenit un îngheţ accentuat odată cu ruptura dintre Tito şi Stalin şi expulzarea Iugoslaviei din Cominform. Unor fruntaşi sârbi din România, acuzaţi de „titoism”, li s-au intentat procese soldate cu severe condamnări, în vreme ce elementele socotite „nesigure” de la graniţa română cu Iugoslavia au fost deportate. După moartea lui Stalin şi după scuzele pe care şi le-au cerut noii lideri sovietici pentru conflictul artificial cu Belgradul, relaţiile româno-sârbeşti s-au normalizat şi îmbunătăţit rapid – o concretizare dintre cele mai spectaculoase constituind-o grandioasa hidrocentrală de la Porţile de Fier, a cărei construcţie a fost terminată în 1972. Nu poate fi, totuşi, trecută cu vederea invidia pe care, în ciuda cordialităţii manifestate la întâlnirile bilaterale, Ceauşescu o manifesta în ascuns pentru rolul lui Tito ca lider al mişcării de nealiniere – rol pe care aspira să şi-l atribuie pentru sine, dovadă şi turneele sale în Africa, Asia, America Latină.
Foto: Programul festivităţii de inaugurare a „Piramidei albe” de la Medgidia, din septembrie 1926
Destrămarea treptată, în anii ’90, a RSF Iugoslavia, conflictele interetnice care au sfâşiat această ţară aveau să consemneze un nou moment delicat în raporturile cu România: dreptul de survol al teritoriului românesc, acordat de regimul Constantinescu avionelor NATO care bombardau obiective sârbeşti în timpul intervenţiei militare a Belgradului împotriva forţelor secesioniste albaneze din Kosovo. În schimb, ca un fel de compensaţie, luni şi luni de-a rândul, pe canale clandestine, mai mult sau puţin private, din România s-au scurs spre Serbia importante cantităţi de carburant preţios, autorităţile locale făcându-se că nu văd ce se întâmplă.
Până la urmă, a fost depăşit şi noul moment de criză. Astăzi întreţinem iarăşi relaţii de prietenie, chiar dacă nu la vechea temperatură, cu Serbia, cea mai mare dintre republicile fostei Iugoslavii, ca şi cu celelalte republici succesoare, Croaţia, Slovenia, Bosnia, Macedonia, Muntenegru. Este semnificativ că România, consecventă unei poziţii de principiu, nu recunoaşte Kosovo, teritoriu unde odinioară Mircea cel Bătrân a venit în ajutorul cneazului Lazăr şi care astăzi s-a constituit într-o entitate statală separată, cu populaţie preponderent de limbă albaneză şi religie musulmană. Ţara noastră nu intenţionează să recunoască noua entitate atâta timp cât nu va interveni, cum declara preşedintele Băsescu, o înţelegere directă între Belgrad şi Priştina.
Omagiul celor de azi faţă de cei de ieri…
De la dezvelirea de către regele Ferdinand şi regele Alexandru Karagheorghevici a Monumentului Eroilor Sârbi s-au împlinit 85 de ani, iar de la intrarea României în Primul Război Mondial, 95 de ani.
Ceremoniile tradiţionale de la Medgidia au îmbrăcat, de aceea, anul acesta, semnificaţia unui jubileu, ele începând încă din septembrie. Reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare, ai unor organizaţii obşteşti, locuitori ai oraşului, delegaţi veniţi din Serbia şi-au adus omagiul eroilor ale căror rămăşiţe pământeşti îşi află odihna veşnică în monumentul-criptă, ca şi tuturor celor peste 18.000 de voluntari. Un sobor de preoţi a oficiat un serviciu divin, iar de o parte şi de alta a „Piramidei Albe” au fost depuse jerbe de flori. Impresionantă a fost defilarea unor militari în uniformă de epocă, reînviind pentru o clipă vremurile atât de zbuciumate de odinioară. De Romulus Căplescu – Historia
«

marți, 6 decembrie 2011

Crestini doar cu numele

Crestini doar cu numele: Musulmanii sunt cei mai loiali credintei lor!

autor: FrontPress 06.12.2011
Secularizarea societăţilor europene a dus după zeci de ani de practică, poate secole, la o erodare a creştinismului şi implicit o slăbire a unuia dintre cei mai importanţi piloni identitari ai bătrânului continent. Un sondaj de opinie, realizat de Ipsos-Mori şi dat publicităţii de CNN, a dezvăluit că musulmanii sunt mai loiali credinţei lor, comparativ cu creştinii sau hinduşii. Tot musulmanii sunt cei mai dispuşi să identifice în propria credinţă motivaţia faptelor bune pe care le fac în viaţa de zi cu zi. Deasemenea musulmanii sunt şi cei mai dispuşi să susţină că religia lor reprezintă singura cale spre Paradis.
O parte a specialiştilor în religia islamică apreciază că adeziunea puternică a musulmanilor faţă de religie vine ca o reacţie faţă de ceea ce este perceput a fi creştinism occidental. Occidentul este văzut ca aflându-se în declin moral, o optică realistă dealtfel, şi de aceea mulţi musulmani cred că religia lor este calea dreaptă de urmat în viaţă, a explicat Azyumardi Azra, expert în islam.
Ed Husain, expert al Consiliului pentru Relaţii Externe din New York, citat de CNN, a ţinut să atragă atenţia că ataşamentul mai puternic faţă de religie nu înseamnă că un musulman va deveni automat un terorist sinucigaş.
Islamul este a doua religie mondială, situându-se după creştinism şi înainte de hinduism, însumând în jur de 1,5 miliarde de adepţi. Diferitele confesiuni creştine adună la nivel mondial aproximativ 2 miliarde de credincioşi. Sursa: FrontPress.ro
« | Home | »


luni, 5 decembrie 2011

Tatarii lui Hitler

Sub zvastică şi semilună: tătarii lui Hitler

autor: FrontPress 06.12.2011
La prima vedere, simpla idee conform căreia naziştii ar fi avut divizii în care ”Untermensch” de religie musulmană şi rasă asiatică ar fi luptat cu frenezie pentru al treilea Reich şi arienii cei superiori, pare una de-a dreptul imposibilă, nu-i aşa? Ei bine, adevărul istoric este cu mult mai neaşteptat şi mai complex decât pare. Iar povestea Legiunilor Tătare se constituie într-unul dintre cele mai interesante şi demne de atenţie episoade din cel de al Doilea Război Mondial. Uniţi, deopotrivă sub zvastică şi semilună, grupaţi într-unele dintre cele mai temute legiuni străine ale Wermachtului, musulmanii au dat o replică dură bolşevismului şi Armatei Roşii, chiar dacă sfârşitul acestei ciudate alianţe a fost unul dezastruos pentru urmaşii lui Ginghis Han.
Musulmanii nu iubeau comunismul
Spre surprinderea multor soldaţi de rând şi ofiţeri îndoctrinaţi de propaganda nazistă, conform căreia celelalte rase erau inferioare din toate punctele de vedere, iar comunismul o doctrină satanică (aici cam aveau dreptate…) care trebuia stârpită cu orice preţ, realitatea de front, precum şi încurcata politică a alianţelor militare, i-a pus pe aceştia în faţa faptului împlinit de a fi devenit camarazi taman cu “Untermensch”-ii cu care le împuiaseră capul politicienii nazişti în cadrul campaniilor furibunde de propagandă puse în scenă de neîntrecutul Goebbles.
Aşa s-a întâmplat încă din ziua de 22 iunie 1941, dată la care armata germană a invadat Uniunea Sovietelor condusă de Stalin. Militarii germani au fost uimiţi să descopere bucuria sinceră cu care mulţi localnici i-au întâmpinat, ca pe nişte eliberatori, nu invadatori. Unul dintre grupurile etnico-religioase care s-a bucurat cel mai mult de apariţia Wermachtului au fost musulmanii, iar între ei, minoritatea tătară.
Musulmanii cantonaţi în spaţiul geografic cucerit întâi de Imperiul Ţarist şi desăvârşit ulterior de sovietici urau de generaţii dominaţia ruso-sovietică. Nu doar că aveau încă în memorie propria periodă glorioasă de dinaintede expansiunea Impaeriului Ţarist, dar interzicerea drepturilor religioase şi a tradiţiilor milenare, impusă forţat de regimul sovietic, le producea mari suferinţe.
Pentru ei, sosirea armatei germane alimenta speranţa privind crearea propriilor state independente şi chiar făurirea ulterioare a unei mari Confederaţii Pan-Turanice.
Nu doar tătarii musulmani s-au grăbit să se alieze cu germanii, ci mai toate etniile de religie musulmană din Caucaz precum azerii, cerchezii, tabasaranii, balkharii, cecenii, inguşii… Chiar şi creştinii care aveau de suferit din pricini similare din partea regimului sovietic, s-au aliat cu Berlinul în speranţa eliberării de jugul comunist. Şi merită să amintim aici diviziile cazacilor şi georgienilor din Waffen SS.
Din punct de vedere cronologic, musulmanii din spaţiul ex-sovietic nu au aşteptat apariţia germanilor la orizont, pentru a se opune sovieticilor. În Asia Centrală, autoproclamata confederaţie a triburilor turco-tătare din Kokand instalase deja un guvern liber al Turkestanului istoric, în timp ce emirii de Khiva şi Buhara îşi declaraseră la rândul lor independenţa. Chiar dacă Armata Roşie doborâse, una după alta, fragilele entităţi statele turcomane, musulmanii din regiune păstraseră încă un puternic sentiment anti-comunist. Multe revolte locale au izbucnit, alimentate de silniciile şi atrocităţile sovieticilor. Între acestea, se remarcă răscoala cecenilor condusă, de un activist ex-comunist cecen, pe numele său Hasan Israilov, care, văzând diferenţa între vorbele şi faptele comuniştilor, a răsculat populaţia locală împotriva “apostolilor lui Marx, Engels şi Lenin”.
Această complexă situaţie nu a scăpat atenţiei strategilor de la Berlin, care l-au informat pe Hitler de existenţa a numeroase naţionalităţi din URSS care se opuneau puternic comunismului. Nebun şi paranoic, dar deloc prost, Hitler a trecut peste natura de “sub-oameni” (cum îi considera el) a musulmanilor şi i-a dorit drept aliaţi – vremurile şi contextul militar o cereau.
În consecinţă, pe data de 1 decembrie 1941, un memorandum secret, emis de Hitler personal, autoriza crearea a două mari unităţi musulmane: Turkestanisch Legion, compusă din voluntari musulmani proveniţi din Asia Centrală, precum turkmeni, uzbeci, kazahi, kirghizi, tadjici şi karakalpaci, şi Kaukasisch-Mohammedan Legion, alcătuită din azeri, daghestanezi, avari, lezgini, ceceni, karaceai şi inguşi.
Pe lângă aceste legiuni, a fost alcătuită o unitate separată destinată încorporării voluntarilor tătari. Celebra Wolgtatarische Legion avea să fie fondată în ianuarie 1942 pe pământul Poloniei de azi.
Aprecierea dată de nazişti musulmanilor sovietizaţi cu forţa făcea, de fapt, parte din planul lui Hitler de a cuceri simpatia Turciei şi a atrage acest stat de partea sa, în speranţa de a controla astfel bogatele câmpuri petrolifere din Orientul Mijlociu şi Caspica. De fapt, Fuhrer-ul declarase cu gura lui în decembrie 1942: “Consider că între aliaţii noştri doar musulmanii sunt oameni demni de încredere. Mă pot baza oricând pe ei, nu văd deloc un pericol în crearea unor unităţi complete de musulmani”. N-aţi fi crezut, nu-i aşa?
Proiectul naziştilor musulmani
Pătrunderea unităţilor Wermacht-ului în Caucaz şi largul sprijin oferit acestora de etniile din cei mai înalţi munţi ai Europei a creat o mare panică la Kremlin. Scrisoarea emisă de Konstantin Oumansky, ambasadorul sovietelor la Washington, descrie cum nu se poate mai bine situaţia liderilor comunişti: “Trebuie să vă mărturisesc că sunt îngrijorat în privinţa Caucazului… Iar tătarii din Crimeea sunt rebeli prin definiţie, niciodată nu le-a plăcut comunismul. Este un fapt ştiut că, în perioada Războiului din Crimeea, aceşti tătari au colaborat cu mare bucurie cu forţele britanice şi franceze. Problema cea mai mare este însă reprezentată de factorul religios, pe care sunt sigur că germanii îl vor exploata la maximum, cu toate că este total opus ideologiei naziste. Nu avem încredere nici în popoarele de munte din Caucaz sau în georgieni. Precum tătarii, toate etniile de aici sunt musulmane, cu excepţia georgienilor, osetinilor şi armenilor, dar cu toţii îşi aduc încă aminte de cucerirea ţaristă a Caucazului, proces încheiat în anul 1863.”
Germanii au contactat rapid reprezentanţii naţionalităţilor musulmane din Caucaz. În privinţa cecenilor, karaceailor, inguşilor şi balkarilor, Wermacht-ul a adoptat o poziţie extrem de liberală, comparativ cu proverbiala ordine şi disciplină prusace.
Le-au promis noilor aliaţi închinători la Allah desfiinţarea urgentă a colhozurilor, redeschiderea moscheilor şi îngăduirea serviciului religios complet, plata oricăror bunuri şi alimente rechiziţionate de armata germană şi, mai ales, excluderea totală a vreunei femei de la orice post de conducere, fapt pe care musulmanii îl considerau intolerabil.
Germanii le-au acordat inclusiv dreptul de a-şi face dreptate singuri, după cutumele locale, precum şi dreptul de creare a unor unităţi proprii pentru păstrarea legii şi ordinii.
Prima entitate organizatorică promisă de germani a luat naştere în regiunea Karaceai, unde Comitetul Naţional al Karaceailor era condus de Kaki Baieramutov, un anti-bolşevic feroce.
Colaborarea a fost sărbătorită prin celebrarea Kurban Bairam-ului, o sărbătoare musulmană, la Kislovosk. Acolo, în octombrie 1942, oficialilor germani cu rang de mari oaspeţi li s-au făcut daruri preţioase, în cea mai pură tradiţie caucaziană. La sfârşitul petrecerii, se înfiinţase deja primul escadron de călăreţi karaceai care urma să intre în luptă alături de germani.
Aceeaşi linie de acţiune a fost urmată în Kabardino-Balkaria. Un comitet naţional condus de Selim Shadov era responsabil cu restabilirea vechilor tradiţii şi legi, alături de vânzarea de alimente, combustibili şi alte bunuri către Wermacht.
Lucrurile se derulau asemănător în tot Caucazul de Nord. Înţelegerile erau sărbătorite fastuos, conform obiceiurilor fiecărei etnii. Iar la sfârşitul petrecerilor, generalii germani primeau în dar armăsari extrem de rari şi valoroşi din rasele locale, ofiţerii germani întorcând gestul căpeteniilor tribale prin cadouri care constau în Coranuri legate în aur şi arme automate de ultimă generaţie.
Noua situaţie din teritoriile stăpânite odinioară de Imperiul Otoman impresionase Ankara şi atrăgea atenţia unor importanţi lideri militari turci, precum Mareşalul Cakmak.
Din nefericire, dezastrul de la Stalingrad a distrus planul germanilor de a cuceri petrolul Orientului. Turcii şi-au reconsiderat politica, adoptând o poziţie neutră, în timp ce Wermach-ul s-a retras cât mai repede din Caucaz, pentru a preveni un al doilea Stalingrad. Mulţi dintre colaboratorii musulmani au urmat fideli trupele germane.
Legiunile musulmane în focul luptelor
Cu toate că ambiţiosul plan al lui Hitler în privinţa musulmanilor sovietizaţi căzuse odată cu Stalingradul, Fuhrerul avusese dreptate în estimările sale: extrem de loiali, cumplit de porniţi împotriva comunismului, războinicii din Caucaz şi Crimeea se aflau încă de partea germanilor. Wermacht-ul mai beneficia de aportul a zeci de mii de soldaţi şi ofiţeri din diviziile musulmane. Cei mai mulţi dintre aceştia erau de origine central-asiatică, fiind încartiruiţi într-o singură divizie denumit 444 Sicherungs Division.
În timpul războiului, circa 70.000 de combatanţi originari din Asia Centrală au luptat de partea germanilor. 40.000 dintre aceştia au fost soldaţi şi 30.000 asistenţi militari şi trupe auxiliare. În anul 1943, musulmanii aveau 15 batalioane proprii, iar un an mai târziu numărul lor s-a ridicat la 26.
A intrat în legendă celebra divizie 162 Turkestanish Infanterie Division, compusă din germani, azeri şi turkmeni; divizia era condusă de carismaticul general Oskar von Niedermayer, un fel de autodidact Lawrence of Arabia, fost ataşat militar german în Persia.
Divizia a fost antrenată şi pregătită la Kruzsnyna, în Polonia, după care a fost transferată în spaţiul iugoslav, pentru a se înfrunta cu dârjii partizani ai lui Tito. Ulterior au fost transferaţi în Italia, unde au luptat cu regimentele americano-japoneze (este vorba de regimente compuse în egală măsură din americani şi fii imigranţilor niponi din SUA). Conform rapoartelor de front, divizia musulmană era la fel de ordonată şi capabilă precum orice divizie compusă din etnici germani a Wermacht-ului.
Tătarii crimeeni nu doar că au colaborat cu mare bucurie cu armatele germane, dar din proprie iniţiativă le-au asigurat acestora importante cantităţi de provizii.
Circa 20.000 de nogai crimeeni luptau sub flamura zvasticii. Aceşti urmaşi ai lui Ginghis Han s-au făcut remarcaţi în egală măsură prin bravură şi cruzime, mai ales în decursul operaţiunilor anti-partizani. În Munţii Yaila din Crimeea, maiorul V.I. Maltzev a format un batalion tătar de pedepsire contra bolşevicilor din Yevpatoria. Batalionul Khimi, cum a fost botezat, a exterminat partizanii comunişti din Yaila, distrugând bazele acestora şi ucigând şi numeroşi civili.
Impresionaţi de spiritul combativ al tătarilor, germanii au dislocat batalionul Khimi în nord-vestul Franţei, pentru a lupta cu partizanii din maquis (Rezistenţa franceză). Încă o dată, ferocitatea urmaşilor lui Batu Han s-a făcut simţită, îngrozindu-i pe francezi.
Un exemplu rămas încă în memoria acestora este episodul din data de 21 iulie 1944, când satul Dortan a fost ars complet de soldaţii tătari, furioşi că localnicii acordaseră sprijin celor din Rezistenţa franceză. Conform mărturiilor istorice, tătarii au violat femeile din localitate, au ars casele, după care s-au plimbat râzând, cu bicicletele confiscate, printre casele în flăcări…
Erau însă extrem de bine văzuţi de germani; comandanţii legiunilor învăţaseră limba tătară, iar pentru a menţine ridicat moralul acestor voluntari aparte, Berlinul ordonase chiar înfiinţarea de reviste în limbile rusă şi tătară.
Intitulate Gazavat (Războiul Sfânt), Svoboda, Ezenedel’naja gazeta legionerov (Libertatea, Cotidian Săptămânal pentru Legionari), Milli Adabijat (Literatorul Naţional), Milli Turkistan (Turkestanul Naţional), Yeni Turkistan (Noul Turkestan), Idel-Ural (Volga-Ural) sau Tatar Adabijat (Literatorul Tătar), aceste jurnale erau editate de intelectuali tătari şi de Divizia de Propagandă a Wermacht-ului.
Performanţele militare ale musulmanilor pe cele două mari fronturi ale conflagraţiei difereau sensibil. Pe Frontul de Vest, mulţi dintre ei şi-au dezamăgit conducătorii germani. Voluntarii sovietizaţi nu-i urau pe aliaţii americani şi britanici, cu care nu avuseseră nimic de împărţit până atunci. În cel mai caracteristic stil oriental, aveau o atitudine uşor indiferentă, placidă uneori, faţă de inamici.
În contrast total, pe Frontul de Est, în faţa duşmanului sovietic, orientalii au demonstrat calităţi militare extraordinare. Cele trei batalioane tătare de la Stalingrad au luptat până la ultimul om, nedând un singur pas înapoi.
Lângă Harkov, un întreg batalion musulman s-a expus tirului de artilerie şi mitralieră pentru a recupera corpul propriului comandant german căzut în luptă, comandant pe care tătarii l-au iubit şi respectat exemplar.
Bravura lor l-a impresionant până şi pe Heinrich Himmler, cel mai puternic om din Reich după Hitler, lider nazist despre care se spune că era mai rasist chiar decât Fuhrer-ul.
Heil Allah!
“SS Heini”, cum era poreclit Himmler în cercul său de apropiaţi, s-a dovedit a fi cel mai mare promotor al Islamului printre liderii nazişti. Dispreţul lui Himmler faţă de “creştinii molâi” era egal cu aprecierea sa faţă de Islam, pe care îl vedea drept o religie luptătoare şi masculină, bazată pe concepte foarte apreciate şi în sânul SS-ului, precum supunerea oarbă, dorinţa de auto-sacrificiu şi lipsa de compasiune faţă de duşmani.
Admiraţia sa deschisă faţă de musulmani a dus, în cele din urmă, la ignorarea propriilor “derapaje” ariene şi încorporarea a cât mai mulţi musulmani sub aripa neagră a SS-ului.
Pe baza acestor noi considerente, Himmler se simte onorat să-i includă în rândul celebrelor unităţi Waffen SS. Tot el a decis că, dintre rasele care trăiau în spaţiul sovietic, doar slavii şi evreii erau “sub-oameni”. În concepţia sa, exista un element rasial superior în Rusia, iar acesta venise din Asia şi dăduse naştere de-a lungul istoriei unor genii militare precum Attila, Ginghis Han, Batu Han, Tamerlan, Djepe Noion sau Subotai Bahadur.
În noiembrie 1943, maiorul Andreas Meyer-Mader i-a oferit lui Himmler tot ajutorul său pentru înfiinţarea şi comanda ulterioară a unui unităţi SS formate exclusiv din tătari. Himmler a aprobat pe loc planul maiorului, promovându-l chiar la rangul de SS Obersturmbanfuhrer. Pe 14 decembrie, acelaşi an, Marele Muftiu al Ierusalimului, Hajj Amin el-Huseini, se deplasa personal la Berlin pentru a binecuvânta crearea noii divizii musulmane din cadrul SS-ului.
Inedita Ostturkischen Waffen-Verbande der SS era formată nu doar din etnici tătari, ci şi din voluntari azeri, kirghizi, uzbeci, başkiri şi tadjici.
Unitatea nu a avut o viaţă lungă, destrămându-se după ce comandantul ei, Andreas Meyer -Mader, a fost ucis în timpul unei lupte cu partizanii sovietici din Yuratishki, lângă Minsk. În iulie 1944, divizia musulmană a fost transferată în Polonia. Iar când SS-ul a suprimat Revolta din Varşovia, volunarii musulmani au fost ataşaţi cumplitei SS Dirlewanger Brigade, unde au participat la acţiunile brutale încheiate cu uciderea a peste 200.000 de civili polonezi.
Himmler a decis să numească un nou conducător în persoana lui Harun al-Rashid Bey, un ofiţer austriac convertit la Islam, dar decizia sa nu a fost una de bun augur. Din contră, sub conducerea noului comandant, moralul musulmanilor a scăzut.
În ultimele luni ale războiului, Ostturkischen Waffen-Verbande der SS acţiona la graniţa sloveno-italiană. În lunile aprilie-mai, unitatea a fost detaşată în Lombardia, Italia, unde a staţionat până la finalul războiului.
Trista soartă de învins
Dezastrul în care s-a sfârşit cel de al treilea Reich s-a dovedit a fi unul şi mai crâncen pentru musulmanii din spaţiul sovietic care serviseră în Wermacht şi SS.
Când Himmler a încercat, în rândul dizidenţilor sovietici conduşi de generalul Vlasov, să creeze un nou front contra bolşevicilor, musulmanii şi caucazienii s-au opus să fie conduşi de ruşi, chiar dacă aceştia erau “albi” şi urau la fel de mult comunismul.
Unii dintre opozanţii ideii lui SS Heini erau oficialii din cadrul Comitetului Naţional al Turkestanului. Comitetul, condus de Veli Kayum Khan, era entitatea care conducea şi ordona voluntarilor musulmani. Comitetul a reuşit să le ridice acestora moralul prin promovarea ideii unui Turkestan liber de bolşevici. Mai mult, cu ajutorul Marelui Muftiu al Ierusalimului, Comitetul a înfiinţat şcoli juridice musulmane la Dresda şi Gottingen, pentru pregătirea imamilor care deserveau credincioşii musulmani din Waffen SS şi Wermacht. Planul era susţinut şi de muftiii din Caucazul de Nord, precum Khedia, Mischa, Kantimer, Alibegov şi Tschamalia.
Dar viitorul lor nu a fost decis de germani, ci de sorţii războiului. Aliaţii au învins, iar Hitler s-a sinucis sau cine ştie care a fost misteriosul său sfârşit…
Aliaţii vestici i-au făcut prizonieri – ca şi pe camarazii lor din Europa de Est, care luptaseră alături de germani – după care i-au trimis legaţi lui Stalin.
Pentru ei a fost Iadul. Bolşevicii i-au considerat trădători şi fie i-au executat pe loc, fie i-au deportat în gulaguri, unde foamea, frigul, torturile şi bolile au făcut ravagii în rândul supravieţuitorilor războiului.
Stalin s-a răzbunat personal în special pe musulmanii din Caucaz şi pe etnicii tătari. Dacă unor naţionalităţi deportate în gulaguri, care au fraternizat cu germanii, precum cecenii, balkarii, inguşii şi karaceaii, le-a fost permisă întoarcerea în locurile de baştină din Caucaz, urmaşilor tătarilor din Crimeea, cei mai devotaţi colaboratori ai lui Hitler, le-a fost permisă întoarcerea acasă de-abia după destrămarea Uniunii Sovietice.
Astăzi, memoria acelor vremuri a rămas întipărită în sufletul multor musulmani din cadrul republicilor care aparţin Federaţiei Ruse. Iar recentele rebeliuni din Cecenia, Inguşetia şi Daghestan ţintesc încă la eliberarea totală a tuturor musulmanilor din zona ex-ţaristă, ex-sovietică, şi prin extensie actuală, dintre graniţele Federaţiei Ruse. De Parlog Nicolae - Descopera