miercuri, 6 aprilie 2011

"M-am enervat !"

“M-AM ENERVAT!” Revolta unei doctorande românce din Japonia: “Românii caută iod să se vindece de presupuse radiaţii, japonezii se duc la muncă!”
- Vineri seara, un mail pe adresa redacţiei Gândul
“M-am enervat!” – semnat Cecilia Ioana Manoliu, doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba.
Scrisoarea electronică suna aşa:
“M-am enervat cand m-am uitat la televiziunile din ţară : Japonia iad nuclear
1. universitatea m-a intrebat ce fac, ambasada nu
2. japonezii m-au intrebat ce fac, ambasada nu
3. Administratorul blocului a venit imdeiat dupa cutremur sa vada ce face blocul, nu casa lui. Nu m-a lasat in strada si mi-a dat un nou apartament in aceeasi zi
4. Ai nostri se bat pe zahar fara cutremur. aici dupa cutremur, tsunami si centrala nucleara avariata nu se bate nimeni pe nimic5. Romanii cauta iod sa se vindece de presupuse radiatii, japonezii se duc la munca
Miercuri scolile erau deschise
Romanii dezbat daca luna o sa ne cada în cap , japonezii caută supravietuitori de 7 zile in continuu si la adaposturile pentru refugiatii din zonele afectate au anuntat ca au mai multi voluntari decat e nevoie.
Ce iad in Japonia asta”
 
Câteva minute mai târziu am vorbit cu tânăra doctorandă, care ne-a explicat mai pe larg motivul supărării ei – imaginea care li se prezintă românilor despre tragedia japonezilor este distorsionată, pur senzaţionalistă, la ani lumină distanţă de percepţia pe care japonezii înşişi o au faţă de drama prin care trec. Dar cel mai mult a enervat-o pe Cecilia Manoliu imaginea românilor omorându-se pentru un kilogram de zahăr gratuit, în ziua în care “japonezii ei” îşi trăiau cu demnitate suferinţa, făcând bilanţul victimelor la o săptămână după cutremur şi tsunami.
Cecilia Ioana Manoliu este doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba. Trăieşte în Japonia de trei ani, a trecut prin cutremurul de nouă grade, a văzut de aproape ce înseamnă un tsunami, iar în oraşul ei sunt găzduiţi acum cetăţeni din Fukushima , oraş unde centrala atomică se confruntă cu probleme grave.

În centrul în care cetăţenii din Fukushima sunt cazaţi nu mai sunt locuri. Nu pentru refugiaţi, ci pentru voluntari. Situaţia este aceeaşi în toată Japonia. Autorităţile îi anunţă pe voluntari că sunt destui şi nu mai au cu ce să ajute.
Şcolile s-au redeschis, oamenii merg în continuare la muncă. Chiar şi aşa, Cecilia află, urmărind mass-media româneşti, că în Japonia “Apocalipsa” este în curs de desfăşurare, iar viaţa pe care ea o vede reluându-şi cursul este prezentată ca un “iad”.
“Din punctul meu de vedere şi privind din zona în care mă aflu eu, nu e nicidecum un iad. Sigur nu este o situaţie normală, dar iadul e departe. Eu sunt într-un oraş din (prefectura n.r.) Ibaraki . Găsesc mâncare, am apă, lumină, gaz. Nu se găseşte benzină, pentru că e redirecţionată către maşinile de salvare în zonele afectate. De fapt se găseşte într-o oarecare măsură, dar e raţionalizată, cam 10 litri”, povesteşte Cecilia pentru Gândul.
“Nu e nici iad, nici apocalipsă. Nimeni nu s-a bătut pe zahăr aici, deşi am trecut printr-un cutremur cu 300 de replici, tsunami şi o centrală nucleară avariată. Sigur au fost zone extrem de avariate, dar în materie de civilizaţie Japonia nu a fost dată înapoi nici măcar cu o zi. A fost o catastrofă naturală, dar nu este nimic comparabil cu Haiti , spre exemplu”, mai spune Cecilia.
http://singurafelina.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu