sâmbătă, 9 aprilie 2011

Comunicat al Noii Drepte Cluj

Comunicat al Noii Drepte Cluj: Organismele modificate genetic, Monsanto si „biologii patriei noastre”

10/04/2011
Organismele Modificate Genetic (OMG) sunt in primul rând un produs al biotehnologiei moderne. De fiecare dată când un genetician sau un bioinginer va fi întrebat despre OMG, va spune doar că sunt necesare progresului științific, evitând să se pronunțe, de obicei, despre utilizarea lor in masă. Pentru oamenii de știința care le creează, organismele acestea reprezintă munca vieții lor, dar sa nu uităm ca munca lor se desfășoară in laborator.
OMG-urile vegetale au fost introduse in SUA pentru consum uman începând cu anii 70. In acești 40 de ani aproape niciun studiu n-a fost făcut pentru a vedea impactul asupra mediului si asupra consumatorilor din aceasta tara. Totodată surse neoficiale din SUA susțin ca siropul din porumbul modificat genetic, care reprezintă 70% din porumbul cultivat, are o legătura directa cu creșterea exponențiala a obezității in ultimii 30 de ani. Modificarea genetica care face ca porumbul sa fie rezistent la insecte are ca efect secundar crearea de noi aminoacizi in porumb, al căror impact asupra omului încă nu a fost studiat.
Companiile producătoare de sămânța modificata genetic din care reprezentativa este Monsanto proclama salvarea omenirii de la foamete prin extinderea culturilor modificate genetic. Evident ca riscurile nu au loc în discuție, iar când discuția este provocată apar nenumărați indivizi bine plătiți care susțin ca nu există riscuri nici pentru mediu, nici pentru oameni. Dintre riscurile plantelor modificate genetic amintim:
- intoxicarea altor specii decât ținta de către plantele insecticid și producerea unor dezechilibre majore in mediul natural
- contaminarea speciilor înrudite din flora spontana cu polen modificat genetic
- apariția raselor rezistente de dăunători la plantele insecticid si superburuienilor rezistente la erbicide
- impactul negativ asupra sănătății oamenilor si animalelor: alergii, transmiterea rezistentei la antibiotice, modificări la nivelul organelor interne si scăderi semnificative in greutate plus creșterea agresivității la cobaii hrăniți cu soia modificata genetic
Biologul Marcela Badea: “Organismele modificate genetic nu sunt otrăvuri”. Doamna biolog, defapt bioinginer cu granturi imense de la organisme de stat inexistente. Evitând subiectul, ea ne vorbește despre E-uri si obezitate, despre studii inexistente si despre lucruri care sunt departe de realitate.
Cat despre Ministrul agriculturii Valeriu Tabără nu sunt multe de spus. Visul sau este sa înlocuiască „învechitul” ecosistem romanesc cu unul nou, creat de el. Visul sau va deveni realitate prin compania Monsanto. Ca un cavaler al biotehnologiei, călărind funcția de ministru a pornit cruciada împotriva culturilor autohtone mult prea “neproductive si ineficiente”. Cu ciocanul în mana şi cu blazonul secerii pe scut, ne va lăsa pe noi „învechiții” la secerat în urma lui.
Biroul de Presă al Noii Drepte Cluj

http://blog.nouadreapta.org/
http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu